6,888 matches
-
comunist îi retrage pentru a doua oară cetățenia română. A fost președintele Organizației Tineretului Național Țărănesc, „Chemarea”. a fost una din personalitățile care a fost aproape eliminat din istoria națională după anul 1940, prin ocultarea adevărului asupra activității sale politice, publicistice și diplomatice. Istoria a fost nedreaptă cu nepotul ilustrului memorandist. Ca o ironie amară, bunicul lui a fost alungat de extremiștii șovini unguri din Turda, iar el a fost eliminat de două ori din rândul cetățenilor români de către extremiști politici
Viorel Tilea () [Corola-website/Science/313584_a_314913]
-
se interesează de mișcarea catolică, ascultându-l pe Jacques Maritain și citindu-l pe Paul Claudel. Din perioada pariziană datează o frumoasă corespondență cu Tudor Vianu. În 1930 se întoarce la București, unde, pe lângă activitatea de barou, desfășoară o activitate publicistică și culturală. În martie 1932, alături de Sandu Tudor, Victor Hillard, Alexandru Mironescu, aderă la Partidul Național Agrar condus de Octavian Goga, de unde demisionează în octombrie 1935, după fuziunea cu Liga Apărării Național-Creștine a lui A.C. Cuza. Membru al asociației Criterion
Alexandru Vianu () [Corola-website/Science/313718_a_315047]
-
fapt care a avut o influență decisivă asupra formării sale. În literatura de specialitate din România, Nicolae Iuga este printre primii care lansează o dezbatere publică asupra ideii de Etica globala, aparținând teologului german Hans Kung. A avut o activitate publicistica constantă în revistele culturale din România, fiind cotat de către Andrei Marga ca fiind unul dintre cei mai importanți eseiști contemporani. Este membru al CIEM Madrid. În calitate de colaborator al acestui Centru de cercetare a elaborat și publicat în limba franceză cartea
Nicolae Iuga () [Corola-website/Science/313713_a_315042]
-
anul 1870, a dus o viață de semi-cloșar, la douăzeci de ani s-a angajat la Prefectura departamentului Seine unde a lucrat vreme de șase luni. Având însă talentul scrisului, visul lui Edouard Drumont era de a se distinge în publicistica și literatura. Lansându-se în lumea presei, a lucrat inițial la „Moniteur du bâtiment”, apoi la „Diable à quatre” al lui Hippolyte de Villemessant. Lucrând în paralel la „L'inflexible”, unde a dezvăluit secrete ale lui de Villemessant a fost
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
ani de închisoare, dar eliberat în 1962 după un decret de grațiere. În anul 1969, Sergiu Grossu și soția sa au părăsit România și s-au refugiat în Franța, unde „Nicoleta Valeria” a devenit „”. În Franța, soții Grossu activează în publicistică și în activități de ajutorare. Astfel, Nicole Valéry-Grossu, susținea rubrica „Note de lectură”, corespondența și distribuirea revistei „Catacombes”. În anul 1976, a editat publicația religioasă „Iisus Biruitorul”, în vederea unificării exilului românesc în jurul idealurilor mișcării Oastea Domnului. Soții Grossu au fondat
Nicole Valéry-Grossu () [Corola-website/Science/314017_a_315346]
-
cu titlu consultativ. Aici s-a hotărât recunoașterea independenței României cu condiția ca sudul Basarabiei să fie cedat Rusiei și ca drepturile politice și civile să nu fie condiționate de apartenența religioasă. În compensație se recunoștea dreptul României asupra Dobrogei. Publicistica lui Eminescu acoperă perioada Războiului de Independență, a proclamării independenței, a satisfacerii condițiilor impuse de Congresul de la Berlin pentru recunoașterea independenței și proclamarea regatului. Acestea au fost de altfel principalele teme ale articolelor sale pe care le vom urmări în
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
Republicii Franceze (1991). A primit în 1998 Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar în 2002 a devenit laureat al premiului Herder (Viena). A compus în toate genurile muzicale, inclusiv muzică electronică. A avut o intensă activitate publicistică ("Tribuna", "România literară", "Secolul 20", "Muzica", "Revue Roumaine").
Aurel Stroe () [Corola-website/Science/314250_a_315579]
-
de Litere de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău. În prezent, profesor asociat la Institutul de Studii Europene „Ștefan Lupașcu” - Facultatea de Științe și Litere, Departamentul de științe ale comunicării, specializarea Jurnalistică, unde predă cursurile: Literatură și Jurnalistică (Scriitori jurnaliști), Retorica discursului publicistic, Relații publice și Publicitate. Debut literar, cu proză, în revista „Alma Mater” (Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași, 1970). Debut în volum, prin concurs, în 1981 (Editura Junimea). Colaborează la „Opinia studențească”, „Cronica (revistă de cultură)|Cronica”, „Convorbiri literare”, „Revista muzeelor”, „Almanahul
Constantin Parascan () [Corola-website/Science/314256_a_315585]
-
Uniunii Scriitorilor din Moldova, post pe care l-a deținut cu demnitate timp de 22 de ani, până în februarie 1987, perioada record pentru o asemenea funcție responsabilă și prestigioasa, lăsându-ne moștenire zeci de cărți - poezii și poeme, proza și publicistica. "Poet de vocație epica, creator de situatii poetice, cu un simț al categorialului și al construcției, în care se infiltrează și un schematism sociologizat sau un raționalism glacial" (Mihai Cimpoi). În 1973 participa la Congresul Internațional al Forțelor Păcii de la
Pavel Boțu () [Corola-website/Science/314365_a_315694]
-
cu anul 1924 va începe să editeze alături de Mahmut Yesari, Münif Fehim și Inbnürrefik Ahmet Nuri o revistă umoristică denumită "Kelebek" ( "Fluturele") în care vor fi publicate scurte povestiri umoristice. În perioada 1918-1955, Reșat Nuri Güntekin va desfășura o activitate publicistică intensă publicând articole atât în cotidiene prestigioase, cât și în reviste literare sau de cultură mai puțin prestigioase precum: "İnci", "Büyük Mecmua", "Nedim", "Șair", "Hayat", "Güneș", "Yeni Türk", "Ana Türk", "Aile", "Varlık", "Türk Dili" sau "Türk Yurdu". Mai mult decât
Reşat Nuri Güntekin () [Corola-website/Science/313371_a_314700]
-
a studiat între 1957 și 1962 filologie germanistică și romanistică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. A fost apoi profesor de limbă germană, iar după 1968 a fost redactor responsabil cultural la ziarul de limba germană Karpatenrundschau din Brașov. Activitatea sa publicistică s-a concentrat mai ales pe teme culturale, literare și istorice la acest ziar, dar și la alte publicații (de exemplu Neue Literatur). În 1984 a obținut doctoratul la Universitatea din București. Din 1990 a fost numit profesor la secția
Horst Schuller Anger () [Corola-website/Science/313980_a_315309]
-
C. Brăiloiu („Societatea compozitorilor români”, 1925 febr.), Valeriu Braniște („Muzica la români”, 1925 sept. / oct.) etc. și mai târziu A. Vieru, Z. Vancea, T. Ciortea, A. Hoffman, R. Ghircoiașiu etc., publicația și‑a cucerit un loc de frunte pe firmamentul publicistic românesc. Bibliografie: Cristina Șuteu, "Critica muzicală: periegeză, exegeză, hermeneutică", Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 2016, pp. 127-134. ----] Octavian Lazăr Cosma, „Prolegomena”, în: "Muzica", serie nouă, ianuarie / martie, nr. 1 / 1990, p. 1.
Muzica (revistă) () [Corola-website/Science/314951_a_316280]
-
Uniunii asociațiilor feministe germane", dar a fost înlocuită prin manipularea majorității conservatoare de către Gertrud Bäumer. Motivul a fost lipsa de compromis din partea lui Stritt în ceea ce privea § 218, care criminaliza avortul. Din 1900 până în 1920 a fost redactor al organului publicistic al "Uniunii asociațiilor feministe germane". Între 1911- 1919 Stritt a fost lidera "Uniunii germane pntru drept la vot al femeilor", și din 1913 până la 1920 a fost președintă a "Uniunii mondiale pentru drept la vot al femeilor". În 1920 a
Marie Stritt () [Corola-website/Science/314964_a_316293]
-
om politic român de extrema dreaptă, subsecretar de stat în Guvernul Goga-Cuza (29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938). Alexandru Hodoș a fost fiul scriitorului Alexandru I. Hodoș (cunoscut sub pseudonimul Ion Gorun) și al Constanței Hodoș, scriitoare. A debutat în publicistică la revista "Minerva" din Sibiu (1915), după război publicând la "Renașterea Română", din același oraș. În perioada 1922 - 1938 a fost cu intermitență, alături de Ilarie Chendi și Octavian Goga, unul din directorii revistei cu apariție săptămânală "". În perioada 1922 - 1931
Alexandru Hodoș (ziarist) () [Corola-website/Science/322906_a_324235]
-
Ilarie Chendi și Octavian Goga, unul din directorii revistei cu apariție săptămânală "". În perioada 1922 - 1931 a folosit nu mai puțin de 260 de pseudonime pentru a-și semna articolele publicate în această revistă, ceea ce constituie un record neegalat în publicistica românească. În noiembrie 1926, este numit de către Vasile Goldiș director al Teatrului Național din București. A fost membru al Partidului Național Creștin și deputat de Someș, fiind unul din apropiații lui Goga. Este numit, în 1936, director adjunct de programe
Alexandru Hodoș (ziarist) () [Corola-website/Science/322906_a_324235]
-
Naziste până la capăt. După căderea regimului comunist, istoricii români au putut analiza necenzurat schimbarea de alianță a României din 23 August 1944, iar regele Mihai a acordat multor jurnaliști și istorici români interviuri care au apărut în presa și în publicistica din România, aducând o nouă lumină asupra evenimentelor de atunci. Forurile politice, însă, au scos ziua de 23 august nu numai din rolul de sărbătoare națională, ceea ce era firesc, dar și din rolul de comemorare oficială, și cum, simultan, s-
Lovitura de stat de la 23 august 1944 () [Corola-website/Science/319829_a_321158]
-
ordinul lui Ceaușescu, devine violonist la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca (1985-1989), apoi este (din 1990 până în prezent) redactor și realizator la TVR Cluj (între 1990 și 1996, șeful secției muzical-culturale). A debutat cu poezii în revista Steaua (1966), debutul publicistic având loc în "Amfiteatru" (1967), cu articolul "Despre teatrul studențesc". Colaborează la Viața Studențească, Amfiteatru, Echinox, Napoca Universitară, Vatra, Tribuna (unde susține, din 2003, rubrica permanentă de publicistică ”Ex Abrubto”, transformată, din 2007, în ”Scrisori către președinte”). Povestirile sale au
Radu Țuculescu () [Corola-website/Science/318914_a_320243]
-
șeful secției muzical-culturale). A debutat cu poezii în revista Steaua (1966), debutul publicistic având loc în "Amfiteatru" (1967), cu articolul "Despre teatrul studențesc". Colaborează la Viața Studențească, Amfiteatru, Echinox, Napoca Universitară, Vatra, Tribuna (unde susține, din 2003, rubrica permanentă de publicistică ”Ex Abrubto”, transformată, din 2007, în ”Scrisori către președinte”). Povestirile sale au fost traduse în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia etc. A realizat filme (reportaje) pentru televiziune în Belgia, Tunisia, Egipt, Spania, Portugalia, Austria etc. A beneficiat de mai multe burse
Radu Țuculescu () [Corola-website/Science/318914_a_320243]
-
autentici („erotomani”) și oportuniștii amatori de scandal (pornografi) în ceea ce privește includerea unor scene erotice în operele literare. El a condamnat totuși acuzele aduse lui Eliade doar pentru că proveneau de la un neavenit („un neom sub raportul existenței artistice sau mai în genere publicistice, dl. N. Georgescu-Cocoș, care în viața sa n-a semnat un articol gazetăresc remarcabil sau o pagină bună de literatură”). Mircea Eliade s-a apărat și a afirmat că scenele de „un erotism agresiv și sălbatic” din cărțile sale au
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
popoare, evreii au reușit să-și dezvolte în continuare cultura proprie. Filosofii, teologii, poeții, scriitorii și alți creatori evrei din diaspora s-au folosit de limba ebraică, de limbile popoarelor majoritare lângă care au trăit și uneori (în muzică, literatură, publicistică) și de limbile evreiești locale (idiș, ladino etc.), cu diferențe de la o epocă la alta. Filosofi evrei ca Saadia Gaon, Moise Maimonide, Joseph Albo, Isaac Abravanel, Nachman Krochmal, Baruch Spinoza, Moses Mendelssohn, Martin Buber, Emmanuel Levinas și alții au fost
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
gimnaziul la Fălticeni, apoi cursurile Liceului internat din Iași (1896-1899). Este licențiat al Facultății de limbi clasice a Universității din București, cu o lucrare despre sintaxa latină (1903). Activează ca profesor de liceu la Ploiești (1904-1906) și la București. Debutează publicistic în suplimentul literar al "Adevărului" (1903), cu un articol despre studiile sale clasice. În 1904 își începe colaborarea la "Epoca", scriind despre Mihail Sadoveanu. A continuat în 1905 cu articole despre scriitori sămănătoriști și poporaniști (Octavian Goga, Șt.O.Iosif
Eugen Lovinescu () [Corola-website/Science/297282_a_298611]
-
să publice traducerea unei povestiri de Jean Paul, intitulată "Noapte de Anul Nou". Deși traducerea nu a fost publicată la acea dată, scrisoarea editată de Aurel A. Mureșianu în Gazeta cărților, nr. 1, 1934 este considerată totuși „cea dintâi încercare publicistică“ a lui T. Maiorescu, titlu sub care a și fost retipărită. În 1858, pe lângă activitatea universitară, predă psihologia la pensioane particulare și franceza în casa Kremnitz. Preparator pentru limba franceză în familia Kremnitz, Titu Maiorescu dă lecții celor patru copii
Titu Maiorescu () [Corola-website/Science/297354_a_298683]
-
Luceafărului" a fost imensă: "„Octavian Goga," scria Ion Chinezul", a mai scris și la alte reviste, a întemeiat chiar unele; numele lui e legat de Luceafărul.“" Cu activitatea sa în cadrul "Asociației transilvănene pentru literatura română și cultura poporului român-Astra", preocupările publicistice s-au intensificat cu trecerea timpului, dezvăluind încă o latură a talentului său literar. Sub conducerea sa a apărut, de la 1 ianuarie 1907, revista "Țara noastră", care a înlocuit temporar revista "Transilvania". Goga, care a condus efectiv acest săptămânal, a
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
fie cuvântări aniversare sau pur și simplu omagii aduse unor personalități ori prieteni ai scriitorului. Considerate piese antologice într-o posibilă istorie a portretului, T. Vianu l-a dedicat un semnificativ capitol în "Arta prozatorilor români". Goga și-a axat publicistica pe problemle „românismului” (originea românilor, continuitatea neîntreruptă în vatra de formare a poporului român, ideea unităților tuturor românilor, idealul unirii într-un stat național, lupta împotriva asupririi austro-ungare). Prin revista "Luceafărul" a reușit să-și întărească legăturile culturale cu România
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
la Seghedin. După izbucnirea primului război mondial, Goga s-a stabilit în România, continuând de acolo cu tenacitate lupta pentru întregirea română prin alipirea Transilvaniei la România și pentru desăvârșirea unității statale române. S-a lansat într-o amplă campanie publicistică în ziarele "Adevărul" și "Epoca", pentru lămurirea opiniei publice din România asupra situației fraților de peste Carpați, supuși la persecuții. A semnat, alături de Octavian Tăslăuanu, Onisifor Ghibu și Sebastian Bornemisza, scrisoarea ziariștilor ardeleni refugiați în România ("Epoca", 15 iunie 1915), cu
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]