7,913 matches
-
Octavian Goga, contemporanul etern al diverselor epoci, Caragiale - oglindă istorică în care se întrevede un peren reflex identitar. Oglinda constituie o metaforă privilegiată atât pentru înregistrarea oricărui prezent dizolvat în coti- dian, cât și a lecturii sale adecvate în cheia realismului literar, curent artistic înfloritor în secolul XIX când scrie Caragiale. Pentru Stendhal, romanul este nimic altceva decât „o oglindă purtată de-a lungul unui drum”, oglindă în care se reflectă băltoacele și relieful accidentat al acelui drum. În aceeași oglindă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
găsește locul. Poate nici epoca. Meduzări naturaliste Nuvele naturaliste ale lui I.L. Caragiale deschid un alt câmp de observație, în care dipozitivul hermeneutic remar- cat deja, al lui „simț enorm și văz monstruos”, funcționează de o manieră particulară. Derivat al realismului, natu- ralismul este fondat pe același contract mimetic prin care realitatea este înregistrată fotografic. În eseul său „L’Écran”, din 1866, Zola utiliza ecranul transparent ca metaforă a personalității artistului care nu „redă” realitatea, ci doar o „transparență voalată” (limpidité
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
introduce însă în logica scriiturii ceva ce-i este propriu și anume fantasma, caracterul spectral, jocul dintre lumină și umbră, un clarobscur care bulversează tocmai intenția cadastrală a înregistrării tel quel a realității. Optica fotografiei cu care este asociat acest realism este una înșelătoare. Zola insistă asupra faptului că naturalismul este o metodă și nu o retorică, o stilistică sau o tematică, Zola dorește să facă sociologie. Caragiale împrumută nu fără un ecart ironic naturalismului efectele, este un mod de a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
eludând filozofia existențialistă socotită drept inadecvată pentru o cultură precum cea română, dezorganizată, cu serioase deficiențe „de structură”. Negoițescu indică și drumul lite- raturii către obiectivitate cu eliminarea subiectivismului literaturii psihologice de sorginte dostoievskiană sau prous- tiană, cu emanciparea unui „realism în sens goethean, nu în sens clasic și nu romantic” . O ultimă revenire pe subiec- tul comediilor lui Caragiale aduce explicații suplimentare pentru care acestea nu se pot ridica la demnitatea tragicului urmând paralela deschisă de articolul lui Radu Stanca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Caragiale este supusă, iar monstruosul are semnificația unei viziuni. Oricum, ceea ce reține Eugen Barbu devine semnificativ pentru film, și anume efectele de interpretare care conduc la „denaturarea” operei lui Caragiale, la transformarea umanității care o populează în teratologie, a realismului în „zolism fioros”, iar invocarea neavenită a Dallasului cu care nu are nici în clin nici în mânecă lumea pe care o construiește Pintilie, are însă semnificația topos-ului infer- nal al metropolei putredului Occident, loc de perdiție și alienare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
evidență și prin intermediul deformărilor plastice ale lim- bajului, însă este esențial de observat că practica clișeului la Caragiale are un caracter sistemic și în ceea ce are mai profund răspunde unor reglaje ale mecanismelor identitare. Unde îl plasăm însă pe Caragiale ? Realismul pare să fie categoria estetică potrivită, schița de moravuri, atenția acordată cadrului social și evenimentului căruia îi este contemporan, exploatarea informației de ziar, gradul zero al cotidianității, revendică acest plasament estetic. Însă realismul lui Caragiale nu este unul genuin, inocent
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
identitare. Unde îl plasăm însă pe Caragiale ? Realismul pare să fie categoria estetică potrivită, schița de moravuri, atenția acordată cadrului social și evenimentului căruia îi este contemporan, exploatarea informației de ziar, gradul zero al cotidianității, revendică acest plasament estetic. Însă realismul lui Caragiale nu este unul genuin, inocent, el devine prin deformare o reflecție asupra a ceea ce-l con- stituie, asupra resorturilor care fac din limbaj un spațiul specular încărcat de ambiguități și reflexe stranii. Să ne întoarcem însă la antiromantismul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de Centre Culturale la Viena, Budapesta, New York și reamenajarea Centrului de la Veneția, în paralel fiind interesați și de crearea de Centre Culturale străine în București și provincie. Operațiunea "Cultura" nu era simplă după ani și ani de "cultură bazată pe realismul socialist", ceea ce implica nu numai o regândire a prezenței noastre culturale în exterior, dar și obținerea fondurilor necesare și pregătirea de "oameni noi pentru vremurile noi". Ca atare, începutul anului 1991 ne-a prins, pe Adrian Dohotaru și pe mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
din cap aceast) convingere, deoarece, pentru a ajunge s) vezi realitatea așa cum e, trebuie s) te detașezi de aceste aparente „civilizate”. Încercarea de a sc)pa de povară st)rii de insecuritate - aceasta este realitatea În Israel. Naționalismul nu Înseamn) realism. Nu cred c) este corect s) afirmi, așa cum spune George Steiner, c) sionismul a fost creat de naționaliștii evrei care s-au inspirat de la Bismarck și au adoptat un model prusac. Evreii nu au devenit naționaliști pentru c) și-au
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de la Universitatea Ebraic), acuz) Israelul c) a pierdut leg)tură cu realitatea 1. Lamm este de p)rere c), desi ideea de sionism, la Începuturile sale, p)rea a fi mai mult utopic) decât practic), a fost totuși de un realism cump)țâț. Conduc)torii s)i au știut exact cât) putere aveau - sau nu aveau - și au r)mas credincioși telurilor lor. Nu erau hipnotizați și paralizați de propriile sloganuri. Conduc)torii evrei, si odat) cu ei Întregul Israel, au
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
lui Nasser și a clicii coloneilor egipteni și, În mod cert, a determinat populația egiptean), care acum Îi asocia pe evrei vechilor imperialiști, s) devin) ostil) Israelului. Potrivit lui Lamm, dup) „r)zboiul de șase zile”, autismul a Început s) domine realismul. Brusc, israelienii discutau despre demografie, despre necesitatea de a-i determina pe arabi s) emigreze, „despre Împiedicarea arabilor care ar r)mane s)-și ia cet)tenie israelian)”, despre reconstruirea Templului. Dar ce au spus ei despre pace? Unii spuneau
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
m existența pe acest p)mânt. În comparație cu armata pe care o putem adună, potențialele forțe militare, politice și economice ale adversarilor noștri... sunt nem)surate”. Ideea c) Israelul poate domină prin fort) devine un coșmar. Profesorul Lamm cere reîntoarcerea la realismul politic. Atașamentul istoric al evreilor fâț) de Israel este puternic, Ins) același sentiment Îi domin) și pe naționaliștii arabi; același lucru se poate spune despre concurență dintre Rusia și Occident În regiune; mai e și problema petrodolarilor și a petrolului
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
str)zile, casele, cl)dirile, scheletele metalice goale, pietrișul, vântul - un vr)jitor care crede c) oricine trebuie s) considere orașul ceva material, practic, aglomerat. Ins) aceast) fort) cumplit) este și un actor, un personaj absurd, ironic, ceea ce d) culoare „realismului” orașului; el Își ascunde fanteziile cele mai Întunecate sub mască materialit)ții, În cl)diri, pavaj, canalizare, tehnic), finanțe, electronic). Ne Îngr)m)dim bagajele În partea din fâț) a unui taxi și plec)m. Se aude ț)c)nitul
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
aliat puternic mai degrab) decât un satelit disprețuit de toți”. Iat) cum st) situația: dac) nu tragem linia, vom fi f)cuți buc)ți. Trebuie s) uit)m de Înțelegerile politice și s) ne bâz)m pe forță noastr). Nu știu cât realism exist) În asta - puțin, b)nuiesc. Ins) nu exist) alternative pl)cute. Toate implic) dificult)ți, ofense, suferințe. Încerc s) trag o concluzie la toate acestea, „s) m) luminez”, cum obișnuia s) spun) unul dintre profesorii mei. Ce pl)cut
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Înțeleg că vorbea și despre pericolele Înregimentării, despre această nebunie colectivă pe care Ubu o provoca. Găseam În spectacolul tău un suflu mai adânc decât ghidușiile simpatice ale „stilizării“, care-și avusese și ea rostul ei polemic În lupta cu „realismul socialist“: eram fascinați de spectacol și Îngroziți de manipularea dictatorului. De altfel, sunt sigur, Ubu nu a fost pus bine În scenă decât În țările de Est și În Africa, locuri unde artiștii și spectatorii au trăit Împreună experiența dictaturilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mine prima ocazie de a ieși În străinătate și, În plus, cu un spectacol de-al meu. Șeful... era o piesă jucată cu succes de Beligan, În stil tipic bulevardier, și evident că am vrut să explodăm convenția comico-lirică a realismului convențional. Am Înlocuit-o cu o caligrafie formală, abstractă, pe care o botezasem prozodejda, cuvânt ale cărui sonorități rusofile speram să-i convingă pe cenzorii uteciști că totul se Încadra În liniile acceptabile. Expresia era de fapt un omagiu secret
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o botezasem prozodejda, cuvânt ale cărui sonorități rusofile speram să-i convingă pe cenzorii uteciști că totul se Încadra În liniile acceptabile. Expresia era de fapt un omagiu secret adus lui Meyerhold, care ne inspirase mișcarea, fără nici o sugestie de realism. Piesa devenise un vis, dansat ca la circ de Dan Nuțu și Pittiș, care au luat la Zagreb premiile de interpretare actoricească. În general ne-am umplut de „medalii“: cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, scenografie (George Doroșenco
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu prin relația directă a trupurilor, ci printr-o metaforă copilăresc de simplă. În sfârșit, prin Arden nu te declarai adept al unei poziții clare. Ciulei și Esrig se defineau limpede pe scenă ca adepți ai reteatralizării teatrului, adversari ai realismului dogmatic, În timp ce tu erai greu de definit. O altă comparație poate lămuri mai bine poziția ta În contextul de atunci. Dacă priveai realizările lui Penciulescu, vedeai un regizor care Înțelesese cel mai adânc realismul ca adevăr al trăirii. Chiar când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
adepți ai reteatralizării teatrului, adversari ai realismului dogmatic, În timp ce tu erai greu de definit. O altă comparație poate lămuri mai bine poziția ta În contextul de atunci. Dacă priveai realizările lui Penciulescu, vedeai un regizor care Înțelesese cel mai adânc realismul ca adevăr al trăirii. Chiar când stiliza sau sublinia teatralul, era mai interesat de prezența vie a actorului În comunicare decât de orice altceva. Tu te lăsai dus de amestec, nu de dragul amestecului În sine, ci căutând libertatea gândului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
amestecului În sine, ci căutând libertatea gândului și a acțiunii scenice. De foarte tânăr, ceea ce mă interesa era să găsesc În acest amestec o calitate de ușurință, ceva ca iuțeala unei flăcări, În orice caz nu o psihologie greoaie, nu realism. Faptul că eram captivat de acrobații teatrale venea nu doar din dorința de originalitate proprie oricărui adolescent, dar și din curiozitatea de a trăi altceva decât ce trăiam În viața obișnuită. Chiar din perspectiva de acum, nu mi se pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
-l mai revăd. Odată cu decolarea avionului, pentru a face loc unui nou Început, un ciclu al vieții mele trebuia să se Închidă. AMN: În anii din preajma plecării tale se Încheia În teatrul românesc perioada polemicii cu cămașa de forță a realismului socialist. Atât timp cât cultura se Închide Într-o singură polemică, ea Își clădește noi limite. Voi - tinerii regizori ai anilor ’60- ați ieșit din obsesia dualității realism-nonrealism: Manea prin clovnerie sumbră, Helmer prin modul său de a dezbrăca teatrul de teatru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În eternitate, ca un stop-cadru al istoriei, dilatând timpul real, moartea stilizată a lui Cezar invita la reflecție, depășea subiectivul, se voia o emoție impersonală pură. Astăzi, soluția nu ar părea poate deloc șocantă, dar În 1968, abia ieșiți din realismul troglodit socialist, aceste momente erau percepute ca stranii, neobișnuite. Spectacolul a produs o serie de șocuri, fiind prea radical pentru România acelor ani. Mai Întâi decorul: arena romană era reprezentată de o serie de gradene din lemn masiv, ca la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
goană, Ania Îi aruncă rece informația: „S-a vândut“. Ca și cum ar fi lovit trăsnetul, Liubov rămâne Înțepenită În mijlocul sărbătorii-coșmar, care acum crește până la paroxism. GB: Evident că tu ai fost inspirat de Meyerhold și de viziunea lui muzicală. Opunându-se realismului greoi al montării lui Stanislavski, Împotriva căruia și Cehov Însuși s-a revoltat, Meyerhold vedea actul III din Livada ca pe un ritual, o ceremonie stilizată, un dans al morții. Cred că tu ai Încercat, modest, să realizezi ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
activitățile sociale, pe când Gozzi făcea parte din elita aristocratică și din cercuri ezoterice abstracte, nefiind deloc interesat să scrie despre viața obișnuită de zi cu zi) amintește de cearta nu mai puțin faimoasă dintre Stanislavski și Meyerhold, aceeași luptă Între realism și abstract, Între adevărul detaliat și imaginația liberă. Ca temperament, mă situez de partea lui Gozzi și a „pretextelor“ lui de aventură În lumi fantastice, imaginare. Teatrul, ne-o spune repetat Gozzi, nu trebuie să oglindească viața străzii, ci o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aer, păsări cu aripi multicolore zburau peste spectatori (de unde gândul la Pasărea verde, o altă fabulă gozziană la care am lucrat). Două imagini erau pregnante: cea a unui bătrân aproape muribund, doar piele și os (o păpușă manipulată cu un realism preluat din Bunraku), pe care o tânără prințesă Îl ținea În brațe ca pe un prunc. Privindu-l cu compasiune și duioșie, prințesa descoperea În el spiritul celui iubit, pe care un magician malefic Îl Închisese În acest trup umil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]