6,822 matches
-
acest fel poate forma baza marelui humor. Ea s-a putut dezvolta în diferite moduri: prin alunecarea motivației, pornind de la autoafirmare prin evoluție, pa baza unui instinct natural sau la școala suferinței și a durerii 50. Caracterul energic activ al simpatiei, presupus în acest caz, va ieși la iveală și datorită faptului că cercul mai larg de valori și interese, de care este legat omul prin simpatie, deschide posibilitatea unor suferințe și griji de care altfel omul at fi scutit. El
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
instinct natural sau la școala suferinței și a durerii 50. Caracterul energic activ al simpatiei, presupus în acest caz, va ieși la iveală și datorită faptului că cercul mai larg de valori și interese, de care este legat omul prin simpatie, deschide posibilitatea unor suferințe și griji de care altfel omul at fi scutit. El s-ar fi putut strecura mai ușor prin viață, dacă n-ar fi lărgit cercul a tot ceea ce-i putea pune în mișcare simțirea. În legătură cu asta
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
n-ar fi lărgit cercul a tot ceea ce-i putea pune în mișcare simțirea. În legătură cu asta, nu trebuie să ne gîndim doar la relația cu ceilalți oameni, ci și la aceea cu viața și cu existența în general. Există o simpatie ce se răsfrînge asupra naturii, asupra întregii vieți, ce se dezvoltă și tinde să avanseze. Omulîși poate lega interesul de ceva ce depășeșete cu mult cîmpul vieții individuale, determinînd prin progresul sau regresul său valoarea pe care el o atribuie
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
zilele ne apar indiferente, cenușii, supărătoare și par să ne împiedice. Chiar dacă gîndul la ceea ce e mare nu a dispărut, lucrurile mărunte nu sînt situate în raport cu aceasta, nici în raportul comic sau tragic de contrast, nici în relația interioară de simpatie și înțelegere ca să nu mai vorbim de toate aceste relații diverse la un loc. Presupunînd că ar cădea un pic de lumină în această negură, ea n-ar stîrni totuși nici o bucurie. Ipohondria devine, în momentul său culminant, acedia, acea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a dezvoltat la toți marel humor. Voi insista asupra acestei chestiuni în ultimele două capitole ale lucrării. Deocamdată vreau să remarc numai că va exista totuși o anumită înrudire între fundalul intelectual și baza (superioritate, noblețe a sentimentului, melancolie, nostalgie, simpatie cf. cap. IV) pe care o presupune humorul. Atît baza aceasta cît și acel fundal călăuzesc sufletul, fiecare în felul său, dincolo de orizontul îngust, în cadrul căruia se desfășoară așa de frecvent viața. (cf. § 13 c și § 23). 33. Humorul ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
contemplare Întorcîndu-ne acum la humor, trebuie să recunoaștem că,el poate trece într-o stare pur contemplativă, într-o estetizare, în care sufletul se desfată cu idei și imagini, în vreme ce baza personală (cf. capitolul IV) și mai ales elementul de simpatie se estompează. Se poate întîmpla să azvîrlim cu obiectele în toate părțile ți să le punem la încercare în diferite combinații, ca să ne bucurăm de propria noastră forță și de propriul capriciu. Sau să privim realitatea ca pe ceva îndepărtat
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pretindea metoda sa. Pe el nu-l interesau însă gluma și jocul. Tratarea ironică trebuia să stimuleze în sensul unei noi activități a gîndirii, mai serioasă și mai independentă. De fapt, tocmai asta vroia Socrate. În spatele ironiei sale, exista o simpatie, o "erotică". Gluma era pătrunsă de cel mai serios interes pentru om. Acest lucru e vizibil mai ales în unele sentințe din Apologia și din Banchetul lui Platon, care, conform cercetărilor mai noi, trebuie privite ca aparținînd biografiei lui Socrate
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
la această mare idee. Iar bravura cu care a rezistat la încordarea și truda acestei activități a stat la baza modului său de a înfățișa eroismul și înalta judecată. Dar efortul și sentimentul său intelectual n-au intrat în legătură cu o simpatie comprehensivă față de ceea ce este finit și limitat în viața umană și în natură. Pentru Spinoza, nu infinitatea existenței, ci legitatea acesteia se situa în prima linie. El recomandă, drept cel mai important mijloc al libertății spirituale, ca sentimentele noastre să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
pe afirmarea de sine și pe formele de sentiment și de voință ce se puteau dezvolta din ea, psihologii și moraliștii englezi din secolul al XVIII-lea seria Shaftesbury, Hutcheson, Hume și Adam Smith insistau pe sentimentele sociale și de simpatie. Împrejurarea aceasta a devenit importantă pentru sentimentul total pe care l-au cercetat aici, deoarece el se poate naște dintr-o simpatie ce provoacă și face cu putință o legătură psihologică între personalitate și obiectul său, așa încît obiectul, oricît
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
din secolul al XVIII-lea seria Shaftesbury, Hutcheson, Hume și Adam Smith insistau pe sentimentele sociale și de simpatie. Împrejurarea aceasta a devenit importantă pentru sentimentul total pe care l-au cercetat aici, deoarece el se poate naște dintr-o simpatie ce provoacă și face cu putință o legătură psihologică între personalitate și obiectul său, așa încît obiectul, oricît de mărunt, este văzut la valoarea și însemnătatea lui. Dintr-asta nu rezultă totuși că filosofii pe care i-am numit au
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Humoriștii englezi din secolul al XVIII-lea Literatura engleză din secolul al XVIII-lea s-a îndreptat, mai ales în ce privește romanul, într-o direcție ce constituie o interesantă paralelă la mișcarea filosofică. S-a pus accent pe viața psihică, pe simpatie, pe sufletul bun, iar evenimentele exterioare ale vieții au fost urmărite cu o privire blîndă și un surîs prietenos. Avem de-a face aici cu seria de sciitori pe care Thackeray (în The english humourists of the eighteen century, 1853
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cu seria de sciitori pe care Thackeray (în The english humourists of the eighteen century, 1853) i-a grupat sub numele de humoriști englezi. Definiția dată de Thackeray humorului pornește de la părerea că acesta este o asociație între spirit și simpatie (wit and love)101. În acest sens special, ea nu apre să convină tuturor celor pe care îi discută Thackeray: Swift, Addison, Steele, Pope, Fielding. Am încercat să arăt mai înainte despre Swift (* 15) că nu este humorist, ci satiric
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
la humor. Novalis susținea deja că Fr. Schlegel este de fapt humorist. Dar teoreticianul humorului romantic a fost Sclger, care a înstrunat totodată coardele marelui humor. La el, humorul secolului al XVIII-lea, care este o împreunare de spirit și simpatie, se unește cu ideea romantismului despre individual, ce trimite dincolo de sine la o mare totalitate. În concepția sa despre viață și artă, el reunește ironia cu entuziasmul. Prin ironie, individualul este nimicit în izolarea lui, prin entuziasm este văzut ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
prectice. El consideră toate acestea printre haine sau printre peticele ce se pun pe haine. Față de asemenea străduințe, are o poziție în care se amestecă batjocora cu mila. Cînd Carlyle spune frecvent despre cineva "bietul!" (poor!), cuvîntul acesta exprimă parțial simpatie, parțial dispreț. El zugrăveștecu asprime nechibzuința (potrivit vederilor sale) de a lucra pentru adevăr ți dreptate în lume. Și cu toate acestea, avea o inimă caldă. Și prețuia rîsul spontan, sănătos, putea rîde el însuși din inimă, socotind că omul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
într-un chip mai prietenos decît iubirea creștină, nu consideră un furt să-i dăruiască bogatului picătura de apă după care îi tînjește limba". Dar cînd și-a retipărit, în 1910, lucrarea (în care prezentase humorul aproape exclusiv pe baza simpatiei), Fröding și-a pierdut credința în drepturile marelui humor, socotind că-l supraestimase. După părerea sa, humorul n-ar trebui să fie autocrat. În cele spuse pînă aici, nici eu nu m-am arătat orb față de îndoielile pe care le
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
caracter mai mult sau mai puțin eseistic, favorizînd de preferință aspectele estetice ale participării intelectului, spiritului și ironiei, la "macanismul" psihic al apariției fenomenului. Contribuția factorului sentimental, evidențiată mai ales după Jean Paul, era tratată c ao formă generală de simpatie umană, fără vreo analiză mai atentă. Pasul mai departe l-a făcut H. Höffding, coroborînd credibil cu mijloacele psihologiei sale totalizante, declarat "sintetice" datele intelectuale (tratate ca un "fundal" cognitiv) cu cele sentimentale (admise ca "baza" în săși a marelui
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
fiecare din punctul său de vedere, să-mi spună, cu totul pe nepregătite, ce reprezentare trezea în ei cuvîntul. Un răspuns se îndrepta aproape total în sensul micului humor; altul concepea humorul ca pe un simț pentru comic, bazat pe simpatie și înțelegere; cel de al treilea caracteriza humorul ca pe o concepție despre viață, determinată de faptul că viața, în calitatea ei pămîntească, trecătoare, ar fi privită pe fundalul eternității. Voi discuta toate trei formele, ba mai multe încă, în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
anumita profunzime ce se lasă dezvăluită după mai multe lecturi sau vizionari. Lear este dezvăluit prin Bufon și Edgar, care joacă rolul raisonneur-ului teatrului francez. Regele Lear este tragedia egoistului doborît de alti egoiști care doar prin tragică ispășire cîștiga simpatia autorului. Furtună, în concepția lui Granville-Barker, accentuează paradoxul regelui abdicat: Shakespeare poetizează un dialog între furtună din sufletul lui Lear și furtună de pe cîmpie. Moartea Cordeliei este "tragedia omenească redusă la elementele ei cele mai simple, un sfîrșit potrivit pentru
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
1950 ați venit la Buzău împreună cu tov. Veronica Porumbacu, Nicolae Tăutu, Eusebiu Camilar și alții. Ne-am bucurat mult pentru toți tovarășii care au venit și fiecare dintre noi s-a bucurat mai mult de prezența câte unuia din dvs. Simpatia aceasta era ceva firesc. Era la noi, la cenaclu, o tânără începătoare în ale scrisului - poate vă mai amintiți de ea. V-a îndrăgit mai mult și ați vorbit lung împreună (...). Dar noi am urmărit cu mâhnire, cum nădejdea s-
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
filă a romanului, cititorul nu se poate declara convins de asta (...). Deoarece în caracterul lui Mladin nu sunt reliefate trăsături ale omului înaintat, eroul nu reușește să se afirme ca o personalitate puternică, bine conturată, care să trezească admirație și simpatie, ci rămâne o figură ștearsă (...). În general, trebuie spus că adesea la rădăcina acestor păreri stă neîncrederea în bogăția morală a omului nou, neîncrederea în frumusețea realității, în forțele creatoare ale poporului (...). Lipsește, în general, din roman o intrigă clară
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
recurge la această formă fixă, fără ca ea să fie în vreun fel cerută de conținutul de idei exprimat - de altminteri și confuz. Tot astfel în proză, greșita orientare a scriitorilor a dus la precumpănirea aspectelor negative ale vechiului, prezentate cu simpatie, în detrimentul elementului pozitiv (Pavel Aioanei, Absolvenții), ajungându-se chiar la situația ca aspectele vechiului să invadeze întreg câmpul vizual al autorului, împiedicându-l să vadă în sectorul realitate prezentat eroul pozitiv, forțele noului și semnificația lor revoluționară (Mircea Zaciu, Pasagerii
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
rândul acesta, se vorbește «dinăuntrul» lui Ilie Barbu. Ilie Barbu e mereu în scenă, drumurile lui sunt mereu urmărite de autor cantitativ, cel mai mare număr de pagini îi sunt închinate. El e personajul central, el e eroul. El câștigă simpatia și stima cititorului, pe el îl iubim, de soarta lui ne interesăm cel mai mult. Și e vorba de un tip de țăran muncitor din anii 1950-51 (cel mai izbutit din literatura noastră recentă). Desfășurarea e un pas înainte, un
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
poezii bântuite de un patos declamatoriu, sărace în idei. Elementele formaliste apar mai evident în unele din poeziile cuprinse în ciclul Eliberarea Clujului, Seară clujeană (...). Era firesc ca poezii ca acelea cuprinse în Mesteacănul să fie întâmpinate cu căldură și simpatie de critica noastră literară. Din păcate însă, căldura și simpatia nu sunt sinonime întotdeauna cu înțelegerea justă a problemelor. Ori tocmai aceasta se vede din cronica semnată de Dumitru Micu în Contemporanul. În articol se găsesc observații juste, care țin
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
formaliste apar mai evident în unele din poeziile cuprinse în ciclul Eliberarea Clujului, Seară clujeană (...). Era firesc ca poezii ca acelea cuprinse în Mesteacănul să fie întâmpinate cu căldură și simpatie de critica noastră literară. Din păcate însă, căldura și simpatia nu sunt sinonime întotdeauna cu înțelegerea justă a problemelor. Ori tocmai aceasta se vede din cronica semnată de Dumitru Micu în Contemporanul. În articol se găsesc observații juste, care țin în special de analiza «la text» a poeziilor. Se află
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
și bune și rele, în toată această vreme. Dar orice carte aduce (și) lucruri surprinzătoare, pe care nu le-am ascuns deloc în dialogul nostru. Nu am știut, până acum, că Liviu a votat, în 1990, cu Radu Câmpeanu, în vreme ce simpatia mea s-a îndreptat către Ion Rațiu. Apoi, veți vedea în paginile care urmează, opiniile nostre au fost de câteva ori divergente, cu toată amiciția care ne leagă. Cinci nume ne-au stârnit mai mult decât celelalte: Mircea Dinescu, Andrei
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]