11,058 matches
-
și de primitiv, pe care fratele meu și cu mine Îl solicitam de fiecare dată când treceam pe acolo. Cu capul plecat, fluturându-și pelerina Într-un mod straniu, ca un vampir, țopăia În jurul unui ulm sinistru. Într-o dimineață umedă, În timpul ritualului, i-a scăpat pe jos tabachera și, ajutându-l s-o caute, am descoperit două specimene abia ivite ale fluturelui de noapte Amur, foarte rare În regiunea noastră, niște vietăți gingașe, catifelate, de culoare gri-purpuriu, Împerechindu-se În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Încă trei reprezentații (Călărețul de aramă de Pușkin; Don Quijote și Africa - Tărâmul minunilor), mama a cedat rugăminților mele fierbinți și s-a renunțat la toată povestea. Acum când stau și mă gândesc, acele imagini ca niște meduze, proiectate pe pânza umedă a ecranului (se presupunea că umezeala le dădea mai multă strălucire), păreau vulgare și stridente, dar, pe de altă parte, când țineai Între două degete și ridicai spre lumină plăcile de sticlă ca atare, ele dezvăluiau o lume minunată - miniaturi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
terenul de duelare, victime fiind membrii multor familii de vază. Sania mea aluneca Încet-Încet, ca prin vis, pe strada Morskaia și Încet-Încet, siluete vagi de dueliști Înaintau unele spre celelalte, ocheau și trăgeau cu pistolul - la ivirea zorilor, În poienile umede ale unor vechi moșii, pe terenuri de instrucție militară pustii sau pe cărarea acoperită de zăpadă dintre două șiruri de brazi. În spatele acestor imagini era totuși un abis emoțional foarte special pe care Încercam disperat să-l ocolesc, ca să nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Bolkonski - căci tocmai descoperise Război și pace, pe care eu o citisem pentru prima oară la unsprezece ani (la Berlin, pe un divan turcesc, În sumbrul nostru apartament rococo din Privatstrasse care dădea spre o grădină din dos, Întunecoasă și umedă, cu zade și gnomi, care au rămas pentru totdeauna Între filele acelei cărți, ca o ilustrată veche). Mă văd dintr-odată În uniforma unei școli de instrucție pentru ofițeri: mergem din nou agale spre sat, În 1916, și (precum Maurice
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Când m-am angajat irevocabil să-mi termin poezia sau altminteri să mor, eram mai mult ca oricând Într-o stare de transă. Deloc surprins, m-am pomenit, dintre toate locurile posibile, tocmai pe canapeaua de piele din Încăperea rece, umedă, puțin folosită, care fusese biroul bunicului. Pe canapeaua aceea stăteam Întins pe burtă, Într-un fel de Încremenire de reptilă, cu un braț atârnând, astfel Încât dosul palmei atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Început să recit. În timpul acestei acțiuni, priveam fix peretele opus pe care văd și acum retrospectiv câteva mici dagherotipuri și niște siluete În rame ovale, o acuarelă a lui Somov (mesteceni tineri, o jumătate de curcubeu - totul foarte duios și umed), o splendidă toamnă la Versailles de Alexandre Benois și un desen În creion făcut de mama mamei În adolescență - și din nou acel pavilion cu frumoasele lui ferestre pe jumătate camuflate de o rețea de crengi. Somov-ul și Benois-ul se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
minoră, avea un fel al ei, cuceritor, de a-și dilata nările, pufnind amuzată. Totuși nu știam niciodată cu precizie când era serioasă și când nu. Râsul ei generos și unduitor, vorbirea rapidă, r-ul rostogolit și foarte uvular, strălucirea umedă, tandră a pleoapelor inferioare - Într-adevăr toate trăsăturile ei mă fascinau și mă extaziau, dar nu știu cum se făcea că, În loc să-mi dezvăluie mai bine persoana ei, ele tindeau să formeze un văl sclipitor În care nu mă Încurcam ori de câte ori Încercam
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi sărutam pleoapele umede și calde, fața răcorită de ploaie și apoi imediat mă Întorceam ca să-mi mai iau o dată rămas bun de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna monstruos de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
poeziile mult mai puțin expresive pe care i le dedicasem odinioară. Prin cuvinte deloc pretențioase, al căror secret nu reușesc să-l descopăr, proza ei de liceană izbutea să evoce cu o forță răscolitoare fiecare adiere cu miros de frunze umede, fiecare fir de ferigă ruginie a toamnei din ținuturile din jurul St. Petersburg-ului. „De ce eram atât de bucuroși când ploua?“ a Întrebat ea Într-una din ultimele ei scrisori, Întorcându-se parcă la izvorul pur al retoricii. „Boje moi“ (mon Dieu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înțelegere, indiferent ce -, dar pe care nu le poți Înlocui și nici restitui prin simpla recunoaștere a unei asemenea lipse. 3 Primul meu trimestru la Cambridge a Început sub auspicii rele. Spre sfârșitul după-amiezii unei zile de octombrie mohorâte și umede, mi-am pus pe mine proaspăt achiziționata pelerină academică neagră-albăstruie și bereta neagră pătrată, cu sentimentul că iau parte la o stranie reprezentație teatrală, pentru a face prima vizită oficială la E. Harrison, Îndrumătorul meu universitar. Am urcat o scară
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se reuneau și se opreau la un roind-point spre a ne privi pe tine sau pe mine cum ne aplecăm și ne concentrăm pentru a căuta o minge pe sub un gard viu din lemn câinesc unde, pe pământul negru și umed nu se deslușeau decât un bilet mov, perforat, de troleibuz, și o bucățică de tifon cu vată murdară. O bancă circulară Înconjura un trunchi gros de stejar ca să vadă cine stă pe partea cealaltă și descoperea acolo un bătrân trist
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Bizanțului, este o prea frumoasă femeie de vreo treizeci și cinci, treizeci și șapte de ani, înaltă, cu părul negru, lins, împărțit de o cărare la mijloc; ovalul feții cu bărbia ascuțită îi trădează voința și mândria; ochii negri, când reci, când umezi, fierbinți, misterioși ca apele adânci; deasupra lor, străjuiește o frunte lată, înaltă. Pe cap, poartă coroana imperială cu vulturul bicefal bizantin, din care coboară șiraguri de perle și diamante. Doamna Maria ia ulcica pe care i-o întinde Ștefan, își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
până la moarte!" îi ia Ștefan cuvântul, continuând: Preferăm să murim ca oameni liberi, decât să trăim ca robi!" Da, chiar așa a spus! Ne-am îmbrățișat, ne-am cerut unul altuia, iertare, plângeam în hohote... își amintește Țamblac, cu ochii umezi, un nod i s-a pus în gât și a trebuit să facă un efort ca să poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua zi, chiar, vor fi măcelăriți până la unu'. Eu... eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mă izbește dureros cu una din fețele ei înșelător banale” (178). Înșelător banale fuseseră și cele de mai sus. Nu totdeauna fericirea are cauze evidente. Ele depind de o secretă chimie sufletească. Așa se face că o zi cenușie și umedă se acordă cu o bucurie imensă și liniștită. Dacă unele împrejurări dătătoare de satisfacții - cum ar fi audițiile muzicale ca formă de libertate într-o lume de constrângeri sau euforia de pe urma încetării durerii fizice - sunt firești, altele sunt inexplicabile, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și acolo am auzit vorbindu-se pentru prima oară de pireul de castane. În ce privește castanele coapte, acestea se vindeau pe stradă, fierbinți, la concurență cu „floricelele”. (Mai simt și acum căldura prietenoasă din jurul grătarelor cu „sertar” - sobițe ale toamnelor târzii, umede și reci de altădată.) Deunăzi (septembrie 1990), pe Calea Victoriei, în drum spre noua mea redacție, a Caietelor Critice, zăresc dintr-o dată, pe asfalt, vechile mele cunoștințe, castanele; erau puzderie; se iscase un vânt puternic, prevestitor de ploaie (și totuși nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
discutat despre una-alta. Eram atât de fericit că plec acolo unde urma în mod sigur să plec acolo unde urma în mod sigur să plec peste câteva ore încât multă vreme, chiar și astăzi încă, acea zi cenușie și umedă a rămas în sufletul meu inextricabil amestecată (ca boabele de mac cu firele de nisip din poveste) cu bucuria imensă, liniștită ce mă inunda și cu care eu însumi, la rândul meu, inundam totul în jur, casele, oamenii, străzile strălucind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe ce să scriu „fostei”, dar nu, Flacăra a rămas, cu același nume, dar cu altă orientare și cu alt conținut: de, altfel bate vântul acum), ca să urc la România literară, unde lucram pe atunci. O zi de toamnă târzie, umedă, cețoasă și (surpriză) caldă. Pe gazonul ce mărginește aleea asfaltată pe care merg zăresc doi-trei câini, tolăniți în iarbă, cu burta lipită de pământ, de pământul ce încă nu s-a răcit de tot, mai păstrând rezerve din marea energie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
place luxul! Andrei (Bart) mă sună tot timpul: se gândește la moarte glumind. De exemplu, spune că, dacă va muri, îmi va rezerva un loc pe un nor, alături de el, poate că acolo îi voi fi accesibilă... Râd cu ochii umezi, pentru că prietenul meu va rămâne un „taur” orice s-ar întâmpla părților „glorioase” ale corpului său. Femeile sunt pentru el, da, niște vaci frumoase, dând lapte gratis! Asta mă face să mă gândesc la Elvis care, întrebat de ce nu se
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
de Snoopy etc. Sau voi reuși să mă stabilesc pe piața cărții, sau îmi voi sparge capul: nu există cale de mijloc! Toamna și-a deschis ecluzele ei, nu face decât să plouă de două zile, dar iubesc această tristețe umedă și violentă. Există, în sfârșit, ceva identic între interior și exterior. Voi veni la București sâmbătă, 14 septembrie, și sper că vei fi la aeroport să mă primești. Încă de acum trebuie să-mi ascund emoția și fericirea la ideea
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
tăiată și un sac de anecdote. Nu se vorbea de radio pe vremea aceea, așa că toată noaptea cântam noi. De la Spasca la Becceabia erau doar patru kilometri, urcatul și coborâtul unei coaste. Totul era frumos, chiar și noroiul care, pe umed, ajungea până la genunchi. Dar ce conta? Eram, Doamne, tineri! Ne făcusem prieteni și în Cișmele, între care, cel mai bun era un oltean, Matei Constantin de fel din comuna Goicea Mare, județul Dolj. Tot acolo era și bunul, blândul și
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
mine. Înghețasem de frică iar din pragul casei, doamna Sipiur n-a mai apucat decât să-și facă o cruce mare, mare de tot. Dumnezeu cu mila! Am închis ochii și în așteptarea îngrozitoarei mușcături am simțit lincăiala caldă și umedă a limbii fiarei pe spatele palmei. L-am mângâiat pe cap iar câinele se uita oarecum mirat la lacrimile care curgeau din colțul ochilor. A urmat a doua cruce mare a doamnei Sipiur, o îmbrățișare de mamă și gata. Făceam
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
comun, tot un dar al apelor, s-a constituit un fel de cooperație a orezului. Doritorii plăteau lucrările, funcționarea pompelor de irigat, paznicii. Oricum, la recoltare, toți erau mai mult decât mulțumiți. Nu știu cum or duce-o locuitorii din ținuturile veșnic umede ale Amazonului, dar aici, la Câșlița, apele, lacul și balta, Dunărea ofereau liniște și bună stare. Ca și ceilalți săteni am dat și noi “în baltă” câțiva porci. Porcarul sau cum i s-o fi spus celui care se ocupa
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Lipsiți acum la 23 ani de la evenimentele din 89 de perspectivă și de speranța în viitor mulți dintre ei spun „era mai bine pe vremea comuniștilor”. Autoarea 17 Capitolul I VREMEA SCHIMBĂRII Joi, 21 decembrie 1989 Sfârșit de decembrie mohorât, umed și trist. A fost o zi cenușie, fără evenimente. Nimeni nu a urcat scările primăriei. De obicei, la întoarcerea de la București, de la cursuri, de cum aflau că am sosit, zeci de cetățeni veneau cu diferite probleme în biroul meu. Mulți săteni
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
prea liniștită de decembrie. De ce ai urlat toată noaptea, l-am întrebat mai mult din nevoia de a vorbi cu cineva. Mi-a răspuns printr-un scheunat, apoi s-a lungit la picioarele mele. Ochii îi erau triști și parcă umezi, dar plini de acea afecțiune sinceră, de care doar animalele sunt în stare. Am intrat în casă și am luat căldările pentru a aduce apă de la fântâna de peste drum. Dacă plecați îmi lăsați mie câinele? m-a întrebat tanti Safta
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
intimitate. Într-o zi, neavând chef de treabă, ne-a invitat la ea acasă să bem o cafea. Tovarășa Teodora, tovarășul viceprimar, astăzi nu am chef să muncesc și vă invit la mine acasă la o cafea. Era o zi umedă de noiembrie. În casa de curând aranjată era foarte cald și plăcut. Lângă ceștile de cafea a apărut o farfurie cu semințe uriașe de floarea soarelui și vin nou din struguri tămâioși. Ne simțeam bine în această mică și amuzantă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]