7,183 matches
-
frâna criticile. Mai mult, devenea din ce în ce mai clar că atât Austria cât și Prusia doreau să fie liderul unui stat unit rezultat. Atât mitingului de la Wartburg din 1817 cât și Festivalului Hambach din 1832 le-a lipsit un program clar de unificare. La Hambach, pozițiile numeroșilor oratori ilustrau agendele lor disparate. Uniți doar de ideea unificării, niciunul dintre ei nu avea un plan specific despre realizarea acesteia, bazându-se doar pe ideea nebuloasă că "Volk" (poporul), dacă este bine educat, va aduce
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
să fie liderul unui stat unit rezultat. Atât mitingului de la Wartburg din 1817 cât și Festivalului Hambach din 1832 le-a lipsit un program clar de unificare. La Hambach, pozițiile numeroșilor oratori ilustrau agendele lor disparate. Uniți doar de ideea unificării, niciunul dintre ei nu avea un plan specific despre realizarea acesteia, bazându-se doar pe ideea nebuloasă că "Volk" (poporul), dacă este bine educat, va aduce singur unificarea. Discursurile fulminante, drapelurile, studenții exuberanți și picnicurile nu s-au tradus într-
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Hambach, pozițiile numeroșilor oratori ilustrau agendele lor disparate. Uniți doar de ideea unificării, niciunul dintre ei nu avea un plan specific despre realizarea acesteia, bazându-se doar pe ideea nebuloasă că "Volk" (poporul), dacă este bine educat, va aduce singur unificarea. Discursurile fulminante, drapelurile, studenții exuberanți și picnicurile nu s-au tradus într-un nou aparat politic, birocratic și administrativ; nu a apărut ca prin minune nicio constituție, deși s-a vorbit foarte mult despre așa ceva. În 1848, naționaliștii au căutat
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
într-un nou aparat politic, birocratic și administrativ; nu a apărut ca prin minune nicio constituție, deși s-a vorbit foarte mult despre așa ceva. În 1848, naționaliștii au căutat să remedieze această problemă. Revoluțiile din 1848 din Germania au căutat unificarea și o singură constituție germană. Revoluționarii au presat diversele guverne, mai ales în Renania, să formeze o adunare parlamentară care să aibă responsibilitatea întocmirii de constituții. În cele din urmă, mulți revoluționari de stânga sperau că această constituție va stabili
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
conducerea regelui Prusiei, care părea cel mai logic candidat: Prusia era cel mai mare și cel mai puternic stat. În general, revoluționarii de dreapta cereau doar o lărgire a dreptului de vot din statele lor și, poate, o formă de unificare slabă. Presiunea lor a avut ca rezultat mai multe alegeri, bazate pe diverse sisteme de vot, care a dat unor grupuri electorale, mai ales celor mai bogați și proprietarilor de pământuri mai mari puteri reprezentative. În aprilie 1849, Parlamentul de la
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
politică pe care liberalii doreau să le depășească, Parlamentul de la Frankfurt a reușit să scrie o constituție și să ajungă la un acord pentru soluția "kleindeutsch". Parlamentul de la Frankfurt a sfârșit cu un eșec parțial: deși liberalii nu au reușit unificarea pe care o doreau, ei au reușit totuși să rezolve multe probleme constituționale și să promoveze reforme în colaborare cu principii germani. Succesele și eșecurile Parlamentului de la Frankfurt au fost dezbătute vreme de zeci de ani de istorici ai Germaniei
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
al liberalilor germani din Parlamentul de la Frankfurt a condus la un compromis al burgheziei cu conservatorii, mai ales cu proprietarii de pământ prusaci ("Junkeri"), și ulterior, la așa-numitul "Sonderweg" (cale distinctă) al Germaniei din secolul al XX-lea. Nerealizarea unificării în 1848, conform acestei opinii, a avut ca rezultat formarea târzie a statului național în 1871, care, la rândul său, a întârziat dezvoltarea de valori naționale pozitive. Mai mult, „eșecul” de la 1848 ar fi reafirmat dorințele aristocratice latente din rândul
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
adus realizări concrete ale politicienilor liberali; multe dintre ideile și programele lor au fost ulterior incorporate în programele sociale ale lui Bismarck (de exemplu, asigurarea socială, programele educaționale și diversele legi electorale). Bismarck a împlinit un ideal drag liberalilor, anume unificarea Germaniei. Pentru colaborarea dintre moșieri, pe care Bismarck îi reprezenta și servea și liberali, aceștia din urmă au trebuit să facă importante concesii, care pe termen mediu s-au arătat a fi foarte costisitoare: ca reprezentanți ai noii clase brugheze
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Germane sub conducere austriacă. Aceasta s-a numit Acordul de la Olmütz, iar în Prusia „Umilința de la Olmütz”. Deși aparent evenimente minore, propunerea Uniunii de la Erfurt și Acordul de la Olmütz au adus problema influenței asupra statelor germane în prim plan. Chestiunea unificării a devenit nu doar o chestiune de "dacă", ci una de "când", iar "când" depindea de putere. Unul dintre foștii membri ai Parlamentului de la Frankfurt, Johann Gustav Droysen, a rezumat pe scurt problema: Nu putem ascunde faptul că întreaga chestiune
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
interesele naționale și reformatoare, în al doilea, toate cele dinastice și distructive. Chestiunea germană nu este o problemă constituțională, ci o chestiune de putere; și monarhia prusacă nu este în întregime germană, pe când cea a Austriei nici nu poate fi. Unificarea în aceste condiții a ridicat o problemă diplomatică elementară. Posibilitatea unificării germane (și a celei italiene) a pus în discuție preceptele fundamentale de echilibru trasate în 1815; unificarea acestor grupuri de state ar fi răsturnat principiile sferelor de influență suprapuse
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
distructive. Chestiunea germană nu este o problemă constituțională, ci o chestiune de putere; și monarhia prusacă nu este în întregime germană, pe când cea a Austriei nici nu poate fi. Unificarea în aceste condiții a ridicat o problemă diplomatică elementară. Posibilitatea unificării germane (și a celei italiene) a pus în discuție preceptele fundamentale de echilibru trasate în 1815; unificarea acestor grupuri de state ar fi răsturnat principiile sferelor de influență suprapuse. Metternich, Castlereagh și Țarul Alexandru (și secretarul său de externe contele
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
este în întregime germană, pe când cea a Austriei nici nu poate fi. Unificarea în aceste condiții a ridicat o problemă diplomatică elementară. Posibilitatea unificării germane (și a celei italiene) a pus în discuție preceptele fundamentale de echilibru trasate în 1815; unificarea acestor grupuri de state ar fi răsturnat principiile sferelor de influență suprapuse. Metternich, Castlereagh și Țarul Alexandru (și secretarul său de externe contele Karl Nesselrode), principalii architecți ai acestei convenții, concepuseră și organizaseră o Europă (și o lume) echilibrată și
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
evenimentele ce au dus la războiul franco-prusac. Deși o opinie tradițională, promovată în mare parte de istoricii pro-prusaci din secolul al XIX-lea și din prima jumătate a secolului al XX-lea, susține că Bismarck a fost singurul arhitect al unificării, unii istorici de după 1945 critică cinismul lui Bismarck manifestat în manipularea circumstanțelor pentru a declanșa un război. Oricum, Bismarck nu a fost nici sfânt, nici diavol; manipulând evenimentele din 1866 și 1870, el a demonstrat abilitățile politice și diplomatice care
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Oricum, Bismarck nu a fost nici sfânt, nici diavol; manipulând evenimentele din 1866 și 1870, el a demonstrat abilitățile politice și diplomatice care îl determinaseră pe Wilhelm să apeleze la el în 1862. Trei episoade s-au dovedit fundamentale pentru unificarea administrativă și politică a Germaniei: aspirațiile iredentiste ale lui Christian al IX-lea al Danemarcei au dus la Al Doilea Război al Schleswigului (1864); ocazia creată de activitățile naționaliste italiene la granița Austriei au forțat Austria să își irosească resursele
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
februarie 1871; ratificat apoi la Tratatul de la Frankfurt din 10 mai 1871), care a pus oficial capăt războiului. Deși Bismarck condusese transformarea Germaniei dintr-o confederație slabă într-un stat național federal, el nu a realizat aceasta de unul singur. Unificarea a avut loc prin construcția unei tradiții de colaborare legală în cadrul Sfântului Imperiu Roman și de colaborare economică prin "Zollverein." Dificultățile "Vormärz," impactul liberalilor de la 1848, importanța reorganizării de către Roon a armatei și geniul strategic al lui Moltke, toate au
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
construcția unei tradiții de colaborare legală în cadrul Sfântului Imperiu Roman și de colaborare economică prin "Zollverein." Dificultățile "Vormärz," impactul liberalilor de la 1848, importanța reorganizării de către Roon a armatei și geniul strategic al lui Moltke, toate au jucat un rol în unificarea politică. Noul Imperiu German conținea 25 de state, din care trei erau orașe hanseatice. El era "Kleindeutsche Lösung", („Soluția Germania Mică”, fără Austria), spre deosebire de "Großdeutsche Lösung" sau „Soluția Germania Mare”, care ar fi inclus Austria. Unificarea diferitelor state într-o
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
jucat un rol în unificarea politică. Noul Imperiu German conținea 25 de state, din care trei erau orașe hanseatice. El era "Kleindeutsche Lösung", („Soluția Germania Mică”, fără Austria), spre deosebire de "Großdeutsche Lösung" sau „Soluția Germania Mare”, care ar fi inclus Austria. Unificarea diferitelor state într-o singură națiune a necesitat mai mult decât victorii militare, oricât de mult ar fi ridicat acestea moralul. A fost nevoie și de o regândire a comportamentelor politice, sociale și culturale, și de construcția unor noi metafore
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
continuat un proces de germanizare prin care au adoptat intenționat limba și stilul vestimentar germane, și au încercat să pătrundă în sfera publică incipientă a secolului al nouăsprezecelea. Mișcarea de reformă religioasă a evreilor germani a reflectat acest efort. Înainte de unificare, evreii germani au jucat un rol important în formarea bazei intelectuale a vieții profesionale și sociale germane. Expulzarea evreilor din Rusia în anii 1880 și 1890 a complicat integrarea în sfera publică germană. Acești evrei au sosit în orașele germane
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
istorici germani naționaliști, cum ar fi constituționalistul liberal Friedrich Dahlmann (1785-1860), a studentului său conservator, Heinrich von Treitschke (1834-1896), și a altora mai puțin conservatori, cum ar fi Theodor Mommsen (1817-1903) și Heinrich von Sybel (1817-1895). Dahlmann a murit înainte de unificare, dar a pus bazele istoriilor naționaliste prin istoriile revoluțiilor engleză și franceză, judecându-le pe acestea ca fiind fundamentale pentru construirea unei națiuni. Dahlmann însuși vedea Prusia ca agentul logic al unificării. „Istoria Germaniei în secolul al XIX-lea” de
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Heinrich von Sybel (1817-1895). Dahlmann a murit înainte de unificare, dar a pus bazele istoriilor naționaliste prin istoriile revoluțiilor engleză și franceză, judecându-le pe acestea ca fiind fundamentale pentru construirea unei națiuni. Dahlmann însuși vedea Prusia ca agentul logic al unificării. „Istoria Germaniei în secolul al XIX-lea” de Heinrich von Treitschke, publicată în 1879, are un titlu poate derutant: pune accent pe istoria Prusiei în detrimentul celorlalte state germane, și relatează istoria popoarelor germanofone prin perspectiva destinului Prusiei de a le
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
acordat un sprijin limitat diplomației antiaustrice a Franței. Alianța slabă franco-rusă s-a răcit în momentul în care Franța a sprijinit răscoala poloneză împotriva stăpânirii rusești din 1863. După acest moment, Rusia s-a apropiat mai mult de Prusia, aprobând unificarea statelor germane în schimbul revizuirii prevederilor Tratatului de la Paris și a remilitarizării Mării Negre. Aceste străduințe diplomatice și-au găsit încununarea la conferința de la Londra din 1871, după înfrângerea suferită de Franța în războiul franco-prusac. După 1871, Germania unită a devenit cea
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
infanterie compusă din țărani și mici proprietari. Aceștia, înarmați cu lănci lungi de 5 metri sunt organizați în așa-numitele falange. Tot în cadrul acestor reforme, Filip dezvoltă agricultura și construiește o rețea de drumuri. Odată cu alungarea ilirilor și tracilor, începe unificarea Macedoniei. El însă nu se va opri aici, deschizându-și țara la mare, fapt care va supăra Atena, deoarece marea Egee era considerată de către aceasta teritoriu exclusiv. De aici, influențele exercitate de greci asupra macedonenilor încep să fie din ce în ce mai puternice
Hegemonia Macedoniei () [Corola-website/Science/304846_a_306175]
-
partidului, devenind șef al formațiunii după plecarea lui George Popovici în România, în anul 1901. În ianuarie 1902, PNR se distanțează de politica guvernatorului Friedrich von Bourguignon Freiherr von Baumberg (1897-1903) și astfel, în iunie 1902, are loc împăcarea și unificarea celor două partide sub denumirea de Partidul Național Român, sub conducerea lui Iancu Flondor. Cu toate acestea, în iunie 1904 are loc o nouă dizidență, alături de democrații lui Aurel Onciul, părăsește partidul și gruparea conservatorilor, care se temeau să nu
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]
-
în anul (1328) de către Andronic al III-lea Paleologul,(1297-1341), Nichifor Gregoras a reușit să câștige favorurile acestuia. Andronic al III-lea l-a desemnat pe Nichifor Gregoras să conducă negocierile cu ambasadorii Papei Ioan al XXII-lea în problema unificării bisericilor. Aceste negocieri au eșuat în anul 1333. Nichifor Gregoras a participat la disputa teologică pe tema Isihasm-ului. Această aprigă diatribă a fost susținută în contradictoriu de Varlaam Calabrezul (1290-1348) și Grigore Palamas (1296-1359). În principiu, Nichifor Gregoras s-
Nichifor Gregoras () [Corola-website/Science/305619_a_306948]
-
1947 deschide iar calea luptelor de stradă în oraș. Aflarea veștii plecării regelui și a proclamarii republicii la 30 decembrie 1947 lasă taberele beligerante fără replică. Urmează o perioadă de acalmie pînă în februarie 1948 cînd are loc congresul de unificare a P.C.R. cu P.S.D. și instaurarea unui prefect și primar comunist. Se dă startul unei campanii de arestări fără precedent în istoria Craiovei. Comuniștii erau hotărîți să schimbe radical structura populației Craiovei prin eliminarea unor întregi segmente de populație și
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]