67,036 matches
-
a demonstrat că cele două mari puteri semănau mai mult decât le plăcea să creadă. Dacă Moscova Își propunea să nu redeschidă subiectul statutului Aliaților În Berlin, Washingtonul accepta existența unui guvern est-german și urma să reziste cererii vest-germane de arme nucleare. Stabilitatea În centrul Europei era În interesul ambelor părți; mai la obiect, URSS și Statele Unite erau sătule de solicitările clienților lor germani. Primul deceniu al Războiului Rece le conferise politicienilor germani din Est și din Vest o influență fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forțe armate convenționale În Europa și ar fi putut ocupa Berlinul de Vest (și mare parte din Europa Occidentală) În orice moment. Dar, cum Statele Unite promiseseră că vor apăra libertatea Berlinului de Vest prin orice mijloace (În practică, asta Însemna arme nucleare), Hrușciov n-avea nici cea mai vagă intenție să riște un război nuclear pentru Germania. După cum consemna ulterior În memoriile sale ambasadorul URSS la Washington, „Kennedy a supraestimat disponibilitatea lui Hrușciov de a face gesturi decisive În Berlin: cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Marea Britanie culminau cu parafarea unui Tratat pentru Interzicerea Testelor Nucleare. Acest tratat, intrat În vigoare la 10 octombrie, avea o importanță deosebită pentru Europa - nu atât prin obiectivele declarate, cât prin subtext. Nici una dintre marile puteri nu dorea ca armele nucleare să ajungă În mâinile Chinei sau Germaniei de Vest - acesta era scopul real al tratatului. O Germanie nenuclearizată era ceea ce dorea Moscova În schimbul unui compromis În Berlin; americanii erau dispuși să-și piardă din popularitate la Bonn pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deși era limpede, la sfârșitul anilor ’50, că o bombă britanică nu Își putea atinge ținta fără rachetele și submarinele americane). La apogeu, În 1962, CDN a raliat 150.000 de suporteri pentru marșul anual de protest la Institutul pentru Arme Atomice de la Aldermaston. Dar, În cursul anilor ’60, campania britanică și-a pierdut din vigoare, ca și mișcările similare din Germania de Vest și statele Beneluxului. Protestatarii au devenit insignifianți după semnarea Tratatului de Interzicere a Testelor Nucleare: era din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nuclear iminent, Îndreptându-și atenția „dinspre problemele mondiale spre apărarea indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate despre dezarmare din anii ’20 și Începutul anilor ’30, problema nucleară nu stârnea pasiuni În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate despre dezarmare din anii ’20 și Începutul anilor ’30, problema nucleară nu stârnea pasiuni În Europa. Era prea abstractă. Numai britanicii și (În mod oficial) francezii aveau arme nucleare, iar dintre ceilalți nimeni nu Încerca să se Înarmeze, cu excepția unei minorități din clasa politică vest-germană. Italienii, danezii și olandezii se arătau ocazional neliniștiți de prezența bazelor militare americane pe teritoriul lor, care i-ar fi pus În pericol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu Încerca să se Înarmeze, cu excepția unei minorități din clasa politică vest-germană. Italienii, danezii și olandezii se arătau ocazional neliniștiți de prezența bazelor militare americane pe teritoriul lor, care i-ar fi pus În pericol În eventualitatea unui război. Dar armele care suscitau Îngrijorare aparțineau superputerilor, iar europenii au conchis, pe bună dreptate, că nu aveau mare influență asupra deciziilor luate la Moscova și Washington. Mai mult, caracterul pronunțat ideologic al retoricii americane din timpul Războiului Rece a permis multor vest-europeni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mulți cetățeni, protectoratul american reprezenta o sursă de securitate, dar și de resentimente. Iar acestea din urmă n-au făcut decât să se accentueze la sfârșitul anilor ’50, când a devenit clar că un război În Germania ar implica folosirea armelor nucleare tactice - sub controlul total al altora. Adenauer avertizase Încă din 1956 că RFG nu putea rămâne pentru totdeauna un „protectorat nuclear”. Atunci când, la Începutul anilor ’60, devenise clar că Aliații vestici ajunseseră la o Înțelegere cu Moscova pe această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1956 că RFG nu putea rămâne pentru totdeauna un „protectorat nuclear”. Atunci când, la Începutul anilor ’60, devenise clar că Aliații vestici ajunseseră la o Înțelegere cu Moscova pe această temă delicată și că nu vor permite niciodată accesul Germaniei la arme nucleare, Adenauer s-a Înfuriat 19. Pentru scurtă vreme, se părea că Bonnul ar putea renunța la loialitatea față de Washington În favoarea Parisului lui de Gaulle: Franța și RFG erau legate prin resentimentul față de tratamentul despotic al americanilor și suspiciunea comună
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
loialitatea față de Washington În favoarea Parisului lui de Gaulle: Franța și RFG erau legate prin resentimentul față de tratamentul despotic al americanilor și suspiciunea comună că SUA Încerca să se debaraseze de obligațiile față de clienții săi europeni. Efortul Franței de a dobândi arme nucleare proprii oferea, desigur, un precedent atrăgător pentru Germania de Vest, pe care de Gaulle l-a exploatat cu măiestrie În eforturile sale de a Îndepărta Bonnul de prietenii americani. Conform lui de Gaulle (În aceeași conferință de presă din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franța, aceste schimbări concurau Întotdeauna la un obiectiv politic mai amplu: Franța trebuia să-și regăsească la grandeur. Precum generalul Franco În Spania (cu care, de altfel, nu avea nimic În comun), de Gaulle vedea stabilizarea și modernizarea economică drept arme pentru recâștigarea gloriei naționale. Franța se afla Într-un declin continuu cel puțin din 1871, o traiectorie sumbră marcată de Înfrângeri militare, umilințe diplomatice, retragerea din colonii, declinul economic și instabilitatea internă. Scopul generalului era să pună capăt erei declinului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au complotat să atace Egiptul lui Nasser, președintele american Eisenhower i-a presat pe britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme după ce a venit la putere În 1958, Însuși de Gaulle a fost informat fără menajamente de generalul Norstad, comandantul american al NATO, că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme după ce a venit la putere În 1958, Însuși de Gaulle a fost informat fără menajamente de generalul Norstad, comandantul american al NATO, că nu va primi detalii despre amplasamentul armelor nucleare americane pe teritoriul francez. Aceasta era situația politicii externe În momentul În care de Gaulle a primit puteri prezidențiale depline. El nu aștepta prea multe de la americani. De la arme nucleare până la poziția privilegiată a dolarului În lume ca monedă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
american al NATO, că nu va primi detalii despre amplasamentul armelor nucleare americane pe teritoriul francez. Aceasta era situația politicii externe În momentul În care de Gaulle a primit puteri prezidențiale depline. El nu aștepta prea multe de la americani. De la arme nucleare până la poziția privilegiată a dolarului În lume ca monedă valutară de rezervă, America avea o poziție care Îi permitea să-și impună interesele asupra restului alianței - și era de așteptat să o facă. Deși nu puteai avea Încredere În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Deși nu puteai avea Încredere În americani, comportamentul lor era previzibil; important era să nu depinzi de Washington, așa cum depinsese Franța În Indochina și În Suez. Franța trebuia să-și apere poziția cât putea de bine, procurându-și, de exemplu, arme nucleare. Față de Marea Britanie, atitudinea lui de Gaulle era Însă mai complicată. Ca mai toată lumea, președintele francez Își imagina că Marea Britanie va face eforturi să-și mențină poziția de mijloc Între Europa și America și că, silită să facă o alegere
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ministrul britanic Harold Macmillan s-a Întâlnit cu președintele Kennedy la Nassau, În Bahamas, și a acceptat un aranjament prin care SUA urma să furnizeze Marii Britanii rachete nucleare Polaris cu lansare submarină (ca parte a unei forțe multilaterale care plasa armele nucleare britanice sub controlul Statelor Unite). De Gaulle spumega. Deși Înainte de a merge la Nassau Macmillan se Întâlnise cu de Gaulle la Rambouillet, el nu lăsase să se Întrevadă nimic din ceea ce urma. Așadar Nassau era Încă un aranjament anglo-american pus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Bandung (Indonezia) În aprilie 1955 și condamnaseră „colonialismul În toate manifestările sale”. Era o figură charismatică pentru arabii radicali din Întreaga regiune. și Începuse să suscite și interesul sovieticilor: În septembrie 1955, Egiptul anunța cumpărarea unei mari cantități de arme din Cehoslovacia. Ca urmare, În 1956 britanicii Îl considerau pe Nasser un pericol: un despot radical pus de-a curmezișul unei căi maritime vitale și un exemplu prost pentru ceilalți. Eden și consilierii săi Îl comparau regulat cu Hitler: o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aveau de unde să știe. Mulți dintre ei sperau sincer În ajutorul occidental, Încurajați de tonul ferm al discursului public american și de transmisiunile postului de radio „Europa Liberă”, ai cărui redactori i-au Încurajat pe unguri să pună mâna pe arme, promițând ajutor extern iminent. Este de Înțeles faptul că, atunci când sprijinul nu s-a materializat, rebelii Înfrânți și deziluzionați au alunecat În cinism. Chiar dacă guvernele vestice ar fi vrut să facă mai mult, circumstanțele de moment erau foarte neprielnice. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau mobila daneză sunt cele mai bune de pe fața pământului ar fi părut ciudată cu numai o generație Înainte. Până de curând, această reputație aparținuse industriei engleze: efectul supremației industriale a Regatului Unit În secolul al XIX-lea. Automobilele, uneltele, armele și bunurile casnice fabricate În Marea Britanie au fost multă vreme foarte apreciate pe piața internațională. Dar, În cursul anilor ’30 și ’40, producătorii britanici au reușit atât de bine să-și submineze propria reputație În toate domeniile, mai puțin În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de partid cehi și câte un soldat s-a postat În spatele fiecărui membru al Biroului Politic, Mlynáø relata cum, „În acel moment, concepția despre socialism ți se estompează. Dar În același timp ești conștient că ea are legătură directă cu arma automată care te Împunge În spate”. Această legătură a marcat un punct de cotitură definitiv În istoria comunismului, mai mult chiar decât tragedia maghiară din 1956. Iluzia că era posibil să reformezi comunismul, că stalinismul fusese o direcție greșită, o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prețul real al petrolului chiar scăzuse. Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (Organization of the Petroleum Exporting Countries - OPEC), formată În 1960, fusese În linii mari inertă și nu Îi Încurajase pe marii producători să-și folosească rezervele de petrol ca armă politică. Occidentul se obișnuise cu combustibil abundent și deosebit de ieftin - un ingredient vital al lungilor ani de prosperitate. Cât de vital, se poate vedea din importanța crescândă a petrolului În economia europeană. În 1950, combustibilul solid (cărbune și cocs, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru a dirija lupta armată pentru independența bască. Încă de pe vremea când era o organizație clandestină, ea a stabilit contacte - cărora li s-a dat ulterior o justificare ideologică specioasă - cu grupuri similare din străinătate, care i-au oferit bani, arme, condiții de antrenament, ascunzișuri și publicitate: Grupul Baader-Meinhof din Germania, Armata Republicană Irlandeză (Irish Republican Army - IRA), Organizația pentru Eliberarea Palestinei și Organizația Armată Secretă din Franța. Strategia ETA - și a suporterilor ei politici din Herri Batasuna, partidul separatist basc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deplin la autodeterminare. În mai puțin de un an, toate coloniile erau independente, iar Timorul de Est intrase sub controlul Indoneziei. Decolonizarea a fost destul de haotică - gherilele din Guineea și Mozambic au ignorat sugestia lui Spínola de a renunța mai Întâi la arme, iar În Angola a izbucnit un război civil -, dar, văzută din Portugalia, avea meritul de a fi rapidă. Ea a precipitat - În urma confruntărilor violente care au avut loc după retragerea armatei În Luanda, capitala Angolei - Întoarcerea În țară a 750
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu rază medie de acțiune În Ucraina. Începuse o nouă cursă a Înarmării. Nimeni nu-și făcea iluzii despre utilitatea rachetelor nucleare, și În nici un caz liderii vest-europeni: Într-o confruntare nucleară, țările lor ar fi fost primele ținte. Asemenea arme nu erau de nici un ajutor În război: spre deosebire de sulițe, ele nu erau bune decât pentru negocieri. Arsenalul nuclear funcționa ca instrument de descurajare - dacă Îți convingeai adversarul că ai putea, În ultimă instanță, să-l folosești. În orice caz, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a propriului partid a votat Împotriva noilor rachete - aprobate și instalate ulterior de succesorul său creștin-democrat, Helmut Kohl6. Mirajul unei zone denuclearizate și neutre În centrul Europei Îi atrăgea Încă pe mulți germani, iar la apelurile oficiale din RDG Împotriva armelor nucleare și-au adăugat vocile ecologiști și social-democrați proeminenți din RFG. În octombrie 1983, În cursul unei demonstrații la Bonn, fostul cancelar Willy Brandt Îndemna o mulțime aprobatoare de 300.000 de oameni să solicite guvernului renunțarea unilaterală la amplasarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]