68,361 matches
-
Avocatul evreu Josel von Rosheim, care era de asemenea prezent a pledat în fața lui Joachim în mod privat, să permită evreilor să se stabilească din nou în Brandenburg. Joachim a aderat la această cerere la 25 iunie 1539. În 1526 armatele maghiare au fost învinse de Imperiul Otoman în Bătălia de la Mohács, și regele Ludovic al II-lea a murit pe câmp. Tronul vacant al Ungariei a fost pretins de unchiul soției lui Joachim, care a fost încoronat ca Ioan I
Joachim al II-lea Hector, Elector de Brandenburg () [Corola-website/Science/334562_a_335891]
-
al II-lea a murit pe câmp. Tronul vacant al Ungariei a fost pretins de unchiul soției lui Joachim, care a fost încoronat ca Ioan I al Ungariei. Totuși habsburgii pretindeau pentru ei coroana și au decis să riposteze în fața armatelor turcești care au invadat regatul ungar. În 1542 Joachim l-a asistat pe fratele împăratului Ferdinand I în lupta împotriva turcilor în Asediul de la Buda (1541). El a comandat o armată de trupele austriece, maghiare, germane, italiene, boemiene și dalmate
Joachim al II-lea Hector, Elector de Brandenburg () [Corola-website/Science/334562_a_335891]
-
pentru ei coroana și au decis să riposteze în fața armatelor turcești care au invadat regatul ungar. În 1542 Joachim l-a asistat pe fratele împăratului Ferdinand I în lupta împotriva turcilor în Asediul de la Buda (1541). El a comandat o armată de trupele austriece, maghiare, germane, italiene, boemiene și dalmate, însă Electorul nu era un războinic experimentat și în cele din urmă a bătut în retragere. El a fost învins din nou de către otomani în Asediul de Pesta în 1542. În
Joachim al II-lea Hector, Elector de Brandenburg () [Corola-website/Science/334562_a_335891]
-
britanic, și s-a stabilit la Ierusalim . A studiat la școala ebraică „Maalot”.În timpul liber s-a ocupat cu sportul, între altele înotul și boxul. În cursul celui de-al Doilea Război Mondial, în anii 1942-1945 el a luptat în cadrul armatei britanice, inclusiv a Brigăzii evreiești, iar mai târziu, în anii 1947-1949 în Războiul de independență al Israelului. După lăsarea la vatră, Amihay a studiat științe biblice și literatura ebraică la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde a fost coleg cu criticul
Yehuda Amihay () [Corola-website/Science/334583_a_335912]
-
mai multe despre muzică. După ce a vizitat Geneva, Italia și Franța a mers la Viena și a intrat, pentru scurtă vreme, în serviciu militar al Sfântului Imperiu Roman ca locotenent colonel înainte de a se întoarce la Mirow. După ce a părăsit armata, Carl a locuit cu familia în castelul de la Mirow, petrecându-și cea mai mare parte a timpului administrându-și moșia și participând la educarea copiilor săi. A locuit la Mirow până la 44 de ani, când a murit. Când fratele său
Carl I Ludwig Frederick, Duce de Mecklenburg-Strelitz () [Corola-website/Science/334573_a_335902]
-
și părăsește Viena, împreună cu mama sa. El este trimis de mama sa la castelul de vară de pe insula dintre Crișuri, pentru a avea grijă de soția și de copiii lui Ödön ce se adăposteau acolo de frica holerei. Atacată de armata imperială, oastea maghiară se retrage din fața inamicului la Kassa (4 ianuarie 1849), dar obține o victorie glorioasă la Isaszeg (6 aprilie 1849). Richárd luptă eroic în ambele lupte; el se confruntă cu Ottó Palvicz într-un duel pe viață și
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
ofițerul ungur fiind rănit în încercarea de a opri aruncarea în aer a Podului cu Lanțuri. După victorie, Richárd îl găsește pe micul Károly și se înregistrează ca tutore al copilului. Revoluția Maghiară este zdrobită de oastea imperială austriacă cu ajutorul armatei ruse, iar, după capitularea oștii maghiare la Șiria (13 august 1849), Ödön încearcă să fugă în Anglia cu un pașaport englezesc fals, dar este recunoscut și arestat la Gepiu de fostul său prieten Leonin Ramiroff, devenit între timp colonel al
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
fost ultimul său cuvânt. Poate că nici nu a căzut pe pământ, poate că la o nouă rotire a pământului îl vom vedea din nou, scânteind și tunând deasupra capetelor noastre”". Chiar dacă forțele revoluționare maghiare au fost înfrânte prin intervenția armatelor străine, Jókai își exprimă în acest roman optimismul și speranța în viitorul patriei. Astfel, stând în fața portretului defunctului ei soț, doamna Baradlay spune: "„O, dacă ai vedea ce doi copii frumoși, cum se joacă în poalele mamei lor, cum pălăvrăgesc
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
Dénes Jónás considera că romanul "Fiii omului cu inima de piatră" este o „operă eminamente lirică în care scenele de măcel, de un realism vădit față de celelalte romane ale prozatorului, reprezintă ilustrarea războiului absurd pe care îl duc soldații din armata austro-ungară, deseori împotriva propriilor confrați revoltați”. Romanul "Fiii omului cu inima de piatră" a fost tradus în mai multe limbi străine: germană („Der Mann mit dem Herzen Steinernen”, "Pester Lloyd" și "Pester Tageblatt", 1869), poloneză („Serce kamienne”, Dziennik Poznanski, 1874-1875
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
plan defensiv al acestor porturi. Apărarea lor a fost lăsată în seama unor unități de rezerviști francezi. După lansarea ofensivei germane din mai 1940, orașul și portul Calais au fost țintele unor bombardamente tot mai puternice, care au dezorganizat mișcările armatei și o confuzie generală, coloanele militare fiind stânjenite de coloanele de refugiați care se îndreptau spre oraș și cele ale refugiaților care încercau să părăsească portul. Pe 20 m ai, germanii au cucerit orașul Abbeville pe râul Somme, preluând controlul
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
iar tunurile nu fuseseră reglate pentru luptă. De asemenea, nu toate tancurile aveau în dotare instalații radio de emisie-recepție. QVR comandat de locotenent-colonelul J.A.M Ellison-Macartney era o unitate de recunoaștere dotată cu motociclete, fiind încadrată cu militari rezerviști (Armata Teritorială). Din cauza unor greșeli de planificare, unitatea a sosit la Calais fără motociclete, înarmată doar cu arme ușoare. Dat fiind că era o unitate motorizată, aproape o jumătate dintre soldații ei erau clasificați ca șoferi, iar din punct de vedere
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
1 pușcași (comandat de locotenent-colonelul Chandos Hoskyns) și Batalionul al 2-lea al Regimentului de pușcași regali, cunoscut și ca Regimentul al 60-lea pușcași (comandat de locotenent-colonelul Euan Miller). Cei mai mulți militari ai acestor două batalioane motorizate era soldați ai armatei regulate sau rezerviști cu un înalt grad de pregătire militară. Cele două batalioane erau dotate cu transportoare blindate de personal într-o proporție mai mare decât alte unități. În timpul debarcării însă, bombardamentele germane i-a silit pe comandanții vaselor britanice
Asediul orașului Calais (1940) () [Corola-website/Science/334579_a_335908]
-
Paris, la care au asistat 7000 de spectatori. La Paris 1924, Gaudin a cucerit prima sa medalie de aur olimpică la proba de floretă pe echipe, după ce a dat ultima tușă în fața italianului Aldo Boni. Atins de dureri la mâna armată, a trebuit din nou să se retrage din floretă individual, dar a participat la spadă pe echipe două zile mai târziu, cucerind o secundă medalie de aur pe echipe, din nou la o tușă. Nu a putut participa la spadă
Lucien Gaudin () [Corola-website/Science/334599_a_335928]
-
(n. 6 noiembrie 1866 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1916 și comandant al artileriei Armatei 1 în campania anului 1917. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, ocupat diferite poziții în cadrul
Alexandru Referendaru () [Corola-website/Science/334614_a_335943]
-
(n. 6 noiembrie 1866 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant de divizie în campania anului 1916 și comandant al artileriei Armatei 1 în campania anului 1917. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Școlii Militare de Artilerie
Alexandru Referendaru () [Corola-website/Science/334614_a_335943]
-
de comandant de divizie în campania anului 1916 și comandant al artileriei Armatei 1 în campania anului 1917. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Școlii Militare de Artilerie, Geniu și Marină, Regimentului 1 Artilerie Cetate, Brigăzii 3 Artilerie sau al Brigăzii 1 Artilerie Grea. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 18 Infanterie
Alexandru Referendaru () [Corola-website/Science/334614_a_335943]
-
Geniu și Marină, Regimentului 1 Artilerie Cetate, Brigăzii 3 Artilerie sau al Brigăzii 1 Artilerie Grea. În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 18 Infanterie, în perioada 14/27 august - 16/29 noiembrie 1916, comandant al artileriei Armatei 1 în în bătălia de la Mărășești, din 1917 și Secretar general al Ministerului de Război în anul 1918. A condus delegația militară română la conferința de la Odessa din 3/16-7/20 ianuarie 1917, în care s-au discutat condițiile unei
Alexandru Referendaru () [Corola-website/Science/334614_a_335943]
-
bătălia de la Mărășești, din 1917 și Secretar general al Ministerului de Război în anul 1918. A condus delegația militară română la conferința de la Odessa din 3/16-7/20 ianuarie 1917, în care s-au discutat condițiile unei eventuale reorganizări a Armatei României pe teritoriul Basarabiei. După război a îndeplinit funcția de Inspector general al artileriei, în perioada (1918-1928). A trecut în rezervă în anul 1928.
Alexandru Referendaru () [Corola-website/Science/334614_a_335943]
-
în cabinetul lui Fedir Lizogub, iar apoi ministrul mărturisirii în cabinetul lui . În noiembrie 1918, a fost trimis la conferința de la Iași pentru a informa Aliații cu privire la situația din Ucraina și intenția sa și a guvernului hatmanului de a sprijini Armata Albă în lupta împotriva bolșevicilor. La sfârșitul lunii noiembrie, același an, a fost arestat la stația Jmerînka de către membrii Armatei Republicii Populare Ucrainene, inamici ai hatmanului, și a fost mai întâi torturat, apoi ucis.
Мihail Voronovici () [Corola-website/Science/334620_a_335949]
-
de la Iași pentru a informa Aliații cu privire la situația din Ucraina și intenția sa și a guvernului hatmanului de a sprijini Armata Albă în lupta împotriva bolșevicilor. La sfârșitul lunii noiembrie, același an, a fost arestat la stația Jmerînka de către membrii Armatei Republicii Populare Ucrainene, inamici ai hatmanului, și a fost mai întâi torturat, apoi ucis.
Мihail Voronovici () [Corola-website/Science/334620_a_335949]
-
(3 iulie 1676 - 7 aprilie 1747) a fost prinț german din Casa de Ascania și conducător al principatului Anhalt-Dessau din 1693 până în 1747. De asemenea, a fost "Generalfeldmarschall" în armata prusacă. Leopold s-a născut la Dessau ca al 9-lea din cei zece copii (și cel mai mic din cei doi fii) ai lui Johann Georg al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau și a soției acestuia, Henriette Catherine de
Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334619_a_335948]
-
până la sfârșitul războiului în 1697, de afacerile principatului ocupându-se mama sa, prințesa văduvă Henriette Catherine. Cariera militară ca important comandant a lui Leopold a început odată cu izbucnirea Războiului de Succesiune spaniol în 1701. El a adus multe îmbunătățiri în armata prusacă, și a preluat comanda unui corp prusac de armată pe Rin, servind în asediile la la Kaiserswerth și Venlo în 1702. În anul următor, a obținut gradul de general-locotenent și a luat parte la Asediul de la Bonn. În campania
Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334619_a_335948]
-
mama sa, prințesa văduvă Henriette Catherine. Cariera militară ca important comandant a lui Leopold a început odată cu izbucnirea Războiului de Succesiune spaniol în 1701. El a adus multe îmbunătățiri în armata prusacă, și a preluat comanda unui corp prusac de armată pe Rin, servind în asediile la la Kaiserswerth și Venlo în 1702. În anul următor, a obținut gradul de general-locotenent și a luat parte la Asediul de la Bonn. În campania din 1704 primul contingent prusac a servit sub Louis Wilhelm
Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334619_a_335948]
-
fost unul dintre membrii cei mai influenți ai cercului de guvernare prusac. Deși Prusia a fost ostilă Suediei, prusacii au fost reticenți în a participa la Marele Război al Nordului. Numai după ce rușii au distrus cea mai mare parte din armata suedeză Prusia a intrat în război în 1715. Leopold l-a însoțit pe rege pe front, comandând o armată de 40.000 de oameni și învingând forțele mult mai mici ale lui Carol al XII-lea al Suediei în lupte
Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334619_a_335948]
-
au fost reticenți în a participa la Marele Război al Nordului. Numai după ce rușii au distrus cea mai mare parte din armata suedeză Prusia a intrat în război în 1715. Leopold l-a însoțit pe rege pe front, comandând o armată de 40.000 de oameni și învingând forțele mult mai mici ale lui Carol al XII-lea al Suediei în lupte grele pe insula Rügen la 16 noiembrie în alianță cu armata daneză. În timp de pace, și în special
Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau () [Corola-website/Science/334619_a_335948]