KorAP: Find »[drukola/base=cer & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2668 2669 2670 ...2686 >

67,138 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

de piatră surd și orb În fața seducției lui Iștarxe "Iștar"; acest monstru, care fusese procreat de Kumarbi cu o stâncă imensă ca adversar al zeului furtunii, Îi terorizează pe zei până când Ea, luând cuțitul care fusese folosit odinioară la despărțirea cerului de pământ, Îi retează uriașului Upellurixe "Upelluri" sprijinul; „mitul lui ¾eddamu”, un balaur uimitor de vorace născut din Kumarbi și fiica Mării; „Cântecul de Argint”, născut din Kumarbi și o muritoare; „Regalitatea zeului KAL”, contrapus de Ea și Kumarbi zeului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ai vieții sedentare bazate pe agricultură. Credincioșii lor erau mai ales cei din tribul Bene-Komare, un trib de origine sacerdotală cu Îndepărtate rădăcini feniciene. O a doua triadă divină - atestată doar În iconografie - Îl avea În frunte pe Baalshamin („Stăpânul cerului”) și Îi includea pe Malakbelxe "Malakbel" și Aglibolxe "Aglibol". Malakbel („Mesagerul/Îngerul lui Bel”, teonimul care amintește de fenicianul Malak-Milkashtartxe "Malak-Milkashtart" din Umm el-Amed) este un zeu tânăr identificat cu Hermesxe "Hermes" - cu trăsături solare, cu atribute care Îi subliniază

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o repartizare care Îi fixează limitele: „Lumea fu-n trei Împărțită și-o parte primi fiecare;/Mareaxe "Marea" căruntă de spume ca veșnică sălășluire/Mie șlui Poseidonxe "Poseidon"ț la sorți mi-a căzut, lui Hadesxe "Hades" a iadului beznă,/Cerul Întins i-a căzut, cu norii și slava, lui Zeus;/’Naltul Olimpxe "Olimp" și pământul de-a valm-au rămas tuturora”1. În centrul aceste mari opere de sistematizare, care Îi dă universului ordine și formă, se situează o noțiune de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Apropiat au fost reelaborate și adaptate la specificitatea ei culturală. În această perspectivă, „mitul” lui Uranusxe "Uranus", al lui Cronosxe "Cronos" și Zeus, pe care Hesiod Îl narează amănunțit, poate reproduce schema unei povestiri hitite În care Alaluxe "Alalu", zeul cerului, este detronat de Anuxe "Anu", detronat la rândul lui de Kumarbixe "Kumarbi", care Îl emasculează și ingerează organele genitale, rămânând gravid. Dar chiar admisă omologia lui Kumarbi cu Cronos, care Își emasculează tatăl pentru a-și elibera frații oprimați În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Hermesxe "Hermes" frânge tabuurile și calcă interdicțiile, situându-se la „limită”, formă și reprezentare a spațiului marginal ocupat de erme, stâlpii de piatră cu care se marcau hotarele. Primit În Olimpxe "Olimp", el devine mesagerul zeilor, În continuă mișcare Între cer, pământ și infern. Psihopomp deja din Odissea (XXIV, 99 sqq.), el acoperă spații prin tendință centrifuge față de sistemul organizat de Zeusxe "Zeus" și mediază Între domeniile În care a fost Împărțit universul. În acest mod, facilitează comunicarea Între ele prin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ca Eacusxe "Eacus", fiu al lui Zeus și al nimfei Eginaxe "Egina", ca Tezeuxe "Tezeu", fiul lui Poseidon, ori Phemonoexe "Phemonoe", fiica lui Apollo și prima Pythie a oracolului delfic. Dacă zeii acționează și lucrează În Întregul spațiu cosmic, din cer până În adâncul mării, pe pământ și În străfundurile infernului, eroii se mișcă aproape exclusiv pe pământ sau străbat marea cu corăbiile și numai În anumite cazuri coboară În infern. Faptele lor sunt Întotdeauna ieșite din comun și superioare posibilităților umane

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ar fi supraviețuit În infernalele larvaexe "larvae" și În subpământenii dei indigetes - pisciculi din tradiția romană. Nu există Îndoială că, În acest strat mai vechi al religiei etrusce, un rol fundamental le era atribuit forțelor elementare ale naturii, stabilite În cer, În pământ și dincolo de mormânt, care nu erau antropomorfizate și aveau aspect terifiant, adesea ambiguu În conotația lor sexuală: această străveche ambiguitate divină, de sex ca și de manifestare „concretă”, se va păstra pentru mult timp, nu numai În cercul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Mare) au favorizat fixarea unui sistem minim de raporturi Între puteri, sfere de intervenție și figuri divine, dar nu au acoperit În Întregime caracterul originar, adesea ambiguu al divinităților etrusce, oscilante, dacă nu pe plan sexual, cu siguranță mobile Între cer și pământ, Între diferitele puteri și spațiile dominate de ele. Toate aceste lucruri sunt favorizate de concepția magică etruscă și italică pe care noi o cunoaștem din disciplina augurală, a corespondenței Între templa, in caelo, in terris și sub terra

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
augurală, a corespondenței Între templa, in caelo, in terris și sub terra, adică a analogiei existente În prezența zeilor În sfera cerească, pe fața pământului și În infernuri, și trecută de aici În arta auspicială, care a sfârșit prin omologarea cerului și pământului pe suprafața ficatului victimei. Născută nu fără influențe mesopotamiene (datând, poate, din marea fază de orientalizare dintre secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr.) din trunchiul panitalic al doctrinei augurale, arta auspiciului, În ramurile sale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
primă calitate de către disciplina auspiciului și de documentul ei principal, „ficatul de la Piacenza”. Fațeta exterioară, convexă, a ficatului este divizată În două părți, desemnate ca usils și tivs, „a soarelui” și „a lunii”, pentru semnalarea unei prime opoziții/corespondențe Între cerul diurn și cerul nocturn; o altă opoziție/corespondență există Între pul și metlõmq, „În văzduh” și „În pământ”, așezată pe fațeta concavă pentru calificarea intervenției divinității „de prag” leqam, „intermediară” Între cer și pământ; În afară de acestea, incisura umbilicalis, În apropiere

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
disciplina auspiciului și de documentul ei principal, „ficatul de la Piacenza”. Fațeta exterioară, convexă, a ficatului este divizată În două părți, desemnate ca usils și tivs, „a soarelui” și „a lunii”, pentru semnalarea unei prime opoziții/corespondențe Între cerul diurn și cerul nocturn; o altă opoziție/corespondență există Între pul și metlõmq, „În văzduh” și „În pământ”, așezată pe fațeta concavă pentru calificarea intervenției divinității „de prag” leqam, „intermediară” Între cer și pământ; În afară de acestea, incisura umbilicalis, În apropiere de vescica fellea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lunii”, pentru semnalarea unei prime opoziții/corespondențe Între cerul diurn și cerul nocturn; o altă opoziție/corespondență există Între pul și metlõmq, „În văzduh” și „În pământ”, așezată pe fațeta concavă pentru calificarea intervenției divinității „de prag” leqam, „intermediară” Între cer și pământ; În afară de acestea, incisura umbilicalis, În apropiere de vescica fellea, o a treia polaritate („Olimpxe "Olimp"” versus „Hadesxe "Hades"”?) contrapune un Marisxe "Maris" favorabil (ceresc?), Însoțit de Herclexe "Hercle", unui Maris nefavorabil, Însoțit de Întunecatul (și infernalul?) Tluscõ; polaritatea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
foc și defavorabil. Aceste polarități fundamentale servesc la sublinierea mai puternică pe „ficat” a unei contrapuneri mai centrale Între două serii foarte asemănătoare de divinități capabile să ofere ostenta, „indicii”, despre care ne putem imagina că simbolizează templa opuse, poate cerul și infernurile. Numele acestor zei sunt Împărțite În două serii, una de șaisprezece, pe margine (așa-numita „bandă periferică”), și una de doisprezece (la rândul ei Împărțită În două grupuri de câte șase) În partea interioară, astfel Încât lobul drept, pornind

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
altor divinități, pentru exactitate Cilenxe "Cilen", Qufxe "Èuf" (sau Quflqas) și - foarte probabil - Neq(uns); până și confuzele liste ale lui Martianus Capella Înregistrează o Întreită prezență a lui Jupiter (I, 45 sqq.). Această „coabitare” a zeilor În sedes din cer și infern și deja dovedita sinergie magico-religioasă creată prin cuplarea teonimelor ne ajută, În sfârșit, să Înțelegem o altă caracteristică a religiozității etrusce, asocierea zeităților nu numai - așa cum se Întâmplă foarte frecvent În regiunile Mediteranei antice - În forma cuplurilor divine

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
parte, imaginea lui Jupiter este sculptată nu urmând un model omenesc, ci „conform ideii unei frumuseți extraordinare”, rod al imaginației artistului. Cicero formulează o concepție religioasă primordială În termenii unei teologii a imaginilor, vorbind despre imaginea care a coborât din cer (Cicero, Orator 2, 9; In Verrem 5, 187). Doar câteva imagini pot fi identificate cu certitudine: acrolitul Fortunei din templul rotund (B) din Largo Argentina (Roma; cca 100 Î.Hr.), capul Dianei de la Nemi (secolul al II-lea Î.Hr

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fac rugăciuni, se povestesc sacrificii. Seneca Îl romanizează pe Oedipus al său, introducând În operă o amplă scenă de divinație; Troadele lui vorbesc despre cultul morților și despre un mitic sacrificiu uman; Hercules Oetaeus vorbește despre suferința și urcarea la cer a fiului zeului. Aceste texte sunt mituri livrești ce se corelează cu religia practicată numai prin medieri multiple. După ce Împărații creștini au interzis cultul roman, În special a sacrificiului sângeros, și după ce marele interes pentru teatrul roman a fost demonizat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
3). În chestiunile care privesc practica religioasă, el realizează un fel de conciliere pătrunzătoare sau un nicodemism ponderat: numai În exterior se acordă cu poporul, În timp ce „În interior este cu totul diferit”; Înțeleptul e un practicant al religiei, așa cum o cer perceptele religioase, dar „nu ca și cum acest lucru ar fi pe placul zeilor” (Seneca, Epistulae, 5, 2; De superstitione, fr. 38, În Augustin, De civitate Dei, 6, 10). 3. Și pentru Roma, raportul dintre morală, religie și filozofie poate fi schițat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
chestiune, finalizat În răspândirea cultului lui Isis la popoare de cultură și de limbă greacă. Schema aretalogică isiacă, după o evocare rapidă a genealogiei zeiței și a principalelor ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice (separarea pământului de cer, stabilirea căii parcurse de stele, de soare și de lună), a binefacerilor dăruite omenirii (suprimarea antropofagiei, instituirea dreptului public și familial, inventarea limbajului și a scrierii, instituirea riturilor religioase, definirea normelor etice, inventarea navigației). Enumerarea diferitelor aretài conturează imaginea zeiței

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În perioada clasică, acest lucru este valabil doar pentru timpul mitului, care cunoaște posibilitatea divinizării eroului, așa cum este cazul pentru Asclepiosxe "Asclepios" și Herakles. Și această fugă totală din uman presupune, de altfel, „trecerea” morții sau „mutarea” de pe pământ În cer, așa cum s-a petrecut cu cele două personaje menționate, În special cu Herakles, a cărui dispariție În flăcările rugului Îi confirmă intrarea În Olimpxe "Olimp". Indiciu al unei inovații radicale a acestor scheme și expresie a condițiilor spirituale schimbate ce

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
II-lea, a unor elemente neoplatonice care - deși În ambientele culte acționează cu amploare și incidență diferite - ating și sfera religiozității populare și pătrund În cele mai variate contexte culturale este viziunea onirică evocată de Aristides: contemplând un punct al cerului pe care un tovarăș i-l indica spunând: „Asta este ceea ce numește Platon «Sufletul lumii»”, el Îl vede pe „Asclepiosxe "Asclepios" din Pergam așezat pe tron” (IV, 56). Odată cu Aelius Aristides ne aflăm În fața unui reprezentant ilustru al celui de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
mai ales Mithra ar fi putut fi zeul principal al unei religii concurente cu cea a lui Mazd³xe "Mazda>" sau Ahura Mazd³; S. Wikander (1941) o vede pe Vayu, divinitate, cu trăsături războinice, a spațiului atmosferic, intermediar Între pământ și cer, zeul suprem al unui cult oriental; pentru G. Widengren (1968, pp. 174 sqq.) Zurvan (Zurw³nxe "Zurwa>n" În pahlavi) este marele zeu al timpului și al destinului, situat În fruntea panteonului unei străvechi religii iraniene occidentale, ai cărei preoți ar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În India (cf. Gonda, 1962, pp. 65 sqq.), cât și În Iran, unde sunt atestate pe larg În Avesta. Nu doar Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", ci și alte entități divine, corpuri cerești sau astrale, sunt prezente ca divinități ale cerului, de multe ori Într-un mod semnificativ, ca În cazul stelei Siriusxe "Sirius", Tiștrya (cf. Panaino, 1990a), distinctă de o altă divinitate arhaică pe nume Tșrxe "Tșr"șxe "Tșrș" sau Tșr (cf. Boyce, 1975a, pp. 74 sq.; Schwartz, 1985a, pp.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ceresc. Această informație este importantă pentru că indică faptul că munții considerați drept centre naturale ale inspirației supranaturale aveau un loc hotărâtor În ideologia religioasă iraniană (Darmesteter 1892-1893, II, p. 615), fiindcă acestea erau, pe pământ, părțile cele mai apropiate de cer și, de aceea, mai repede luminate de razele soarelui. Alte date, risipite În izvoarele noastre, confirmă de asemenea, calitatea acestora, ca, de exemplu, lauda adusă muntelui, cu care Începe imnul dedicat lui Khvarenahxe "Khvarenah" (Yașt 19): chiar dacă fragmentul poate fi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pare să derive de la o rădăcină care Înseamnă „a Îngropa” (Hoffmann, 1965). Pe de altă parte, incinerarea și expunerea aveau, probabil, scopul de facilita o desprindere rapidă a spiritului defunctului de trup, dându-i posibilitatea de a se ridica la cer (Boyce, 1975a, p. 113). Ideea, cel puțin Într-un stadiu inițial, a unei existențe paradisiace nu era străină mentalității indo-iraniene primare, chiar dacă aceasta nu era foarte marcată de valori propriu-zis morale. O existență fericită după moarte era probabil rezervată unei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
același timp, o dezvoltare tipic iraniană, care i se datorează lui Zoroastruxe "Zoroastru" Însuși și care a fost determinată de concepția dualistă marcată de ideea răspândită peste tot a conflictului dintre Bine și Rău. Opoziția iraniană așa-druj - noțiuni corelate cu cerul diurn și cerul nocturn (Kellens, 1989c, p. 77; 1991a, pp. 44 sqq.) - este, În orice caz, mai radicală și mai sistematică decât cea vedică •ta-druh, care nu a fost bazată pe un dualism etic. Valoarea specifică pe care aceasta a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]