7,219 matches
-
și ele, nu mai sunt ca ale noastre. E frumos. La un moment dat mi-am dat seama că nu-l văd pe Claudiu și i-am întrebat pe ceilalți doi: - Dar Claudiu unde este? Mi-au răspuns: - Claudiu este înăuntru. Cred că lucra și el, dar eu nu-l vedeam. În orice caz, totul era foarte frumos și era multă lumină. Așa am aflat despre evoluția copiilor mei 27 iulie 2009 Adunare în bucătărie la Frasin. În jurul mesei: eu - în
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
că se făcea cu ei doar o transferare de la o închisoare la alta. Le lăsaseră convingerea că nu vor avea nimic de suferit pe drum. Drumul Tâncăbeștilor. Drumul din urmă. Aruncaseră călăii și lucrurile. Valiza a fost scoasă și deschisă. Înăuntru, rufărie... Batiste, o cămașă de noapte lucrată cu arnici verde și albastru... o pereche de papuci... ciorapi... o cutie de biscuiți... Un cearceaf, o cană, o perie de dinți și pastă... Sunt ale lui Corneliu, recunoaște îndată d-na Codreanu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cunoscută. Totul era secret. Cei dinafară nu trebuiau să cunoască crimele comuniste. Duba se pornește. Drumul a fost scurt și iată-mă în fața unor porți grele metalice. Șeful escortei apasă pe un buton. Porțile scrâșnesc puternic și se deschid. Pășesc înăuntru escortat de doi gardieni. Îmi dau seama din primul moment că mă aflu la închisoarea militară. După ce s-au făcut toate formalitățile de predare-primire a „coletului”, sunt luat în primire de un gardian și condus la camera celulă. După ce trece
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
șoferul opri mașina puțin mai departe, surprins că întâlnește pe cineva care merge la oraș pe așa o vreme și dădu înapoi. Ajunsă în dreptul ei portiera din spate se deschise rapid cu un păcănit... ca o invitație. Femeia intră fericită înăuntru unde o aștepta liniștea și căldura. Brusc un presentiment, un gând străin se interpuse între ea și bărbat, o presimțire grea venită de nicăieri o copleși însă mașina porni fără să-i dea șansa de reacționa dacă a fost bine
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Giulia scoase victorioasă o cheie din mormanul de mărunțișuri. Erau cele mai vechi, yală și ușă din lume... s-au deschis aproape concomitent; yala atârna într-un cui, iar ușa, aproape zbură când se dădu la o parte, invitându-ne înăuntru cu un scârțâit misterios. Trebuia să pătrundem într-un dormitor mic fără nicio fereastră. O veioză pitică întreținea obscuritatea camerei. După ce am intrat pe rând, nu știu cum a reușit Giulia să închidă ușa. Edy sărise în pat, deja se dezbrăcase din
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
autobuze și așa aș fi umplut golurile de studenți la festivitate. Când am intenționat să deschid ușa facultății, surpriză... era închisă cu lacăte grele! Am crezut că a dat o molimă peste colegi și speriat m-am repezit la bufet! Înăuntru un fum să-l tai cu cuțitul și gașca fruntașă, prezentă parțial... m-am liniștit și le-am spus: - Eu mă duc la Operă, nu vreau să vă fumez fumurile! După aia mă duc să mă dau în bărci în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
metrou. A venit după câteva minute, de data asta un Circle Line, la fel de aglomerat ca ultimul. Când s-au deschis ușile și câțiva pasageri conestionați la față reușiseră deja să-și forțeze înaintarea prin mulțimea care aștepta, m-am strecurat înăuntru și am luat prima gură de aer stătut și împuțit: îți puteai da seama din acea singură mostră că acel aer intrase și ieșise deja în și din plămânii tuturor persoanelor din vagon de cel puțin o sută de ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
buzunar. Apoi, când în sfârșit am deschis ușa și am dat să intru, Fiona a scos brusc un țipăt - ceva între o respirație întretăiată și un strigăt - și a sărit în fața mea, apucându-mi brațul ca să mă tragă cu ea înăuntru și trântind ușa, de care s-a rezemat apoi, gâfâind. Ce este? Ce s-a întâmplat? — Era acolo, afară - l-am văzut. I-am văzut fața între arbuști. — Cine era? — Pentru Dumnezeu, nu știu cine era. Stătea ghemuit acolo și se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
transformându-se într-o tuse șuietoare și văd un perete de nori cenușii denși apărând din senin. Geamul se sparge cu zgomot și într-o clipă se lovesc de mine cioburi de sticlă, care îmi străpung brațele și umerii și înăuntru pătrunde un val puternic de aer, azvârlindu-mă jos cu o viteză inimaginabilă și mă simt gol pe dinăuntru, corpul meu este o carapace goală, gura mea se cască și tot ce era în mine a dispărut sus pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
loc: pe fundalul acela oribil, ea arăta mai răpitoare ca oricând și îndoielile care-l chinuiseră pe drum de la Londra se risipiră în aburul dorinței. — Hai, intră, spuse ea. Sunt aproape gata. Kim tocmai a făcut ceaiul. Roddy o urmă înăuntru și constată cu surprindere că era condus într-o cameră de zi luminoasă și spațioasă. Un tânăr îmbrăcat cu un tricou și blugi prespălați stătea tolănit pe canapea în fața televizorului, schimbând canalele între Grandstand și o comedie în alb-negru de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
oftă exasperată. — Sigur că sunt trează, spuse ea descuind ușa și ținând-o întredeschisă. Dacă nu eram, acum sunt cu cu siguranță. — Pot să intru? — Cred că da. Deschise ușa și Roddy, îmbrăcat într-un kimonou de satin, se strecură înăuntru și se așeză pe pat. — Ce este? Vino și stai un pic aici. Se așeză lângă el. Nu pot să dorm, spuse el. Nu mai părea să urmeze o altă explicație. — Și...? — Și m-am gândit să vin să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un metru de curbă, fără să-i pese că fundul mașinii era în plin trafic. Am ajuns. Ajunsesem în fața unei mici case construită în pantă, într-o zonă mai puțin selectă a Islingtonului. M-a condus în cele din urmă înăuntru, am urcat câteva trepte neacoperite cu covor, până când am ajuns la mansardă, unde, când a deschis ușa, mi s-a tăiat brusc respirația de uimire, văzând camera din fața ochilor mei: pentru că era o replică perfectă, din câte vedeam, a apartamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lanternă. — Le țineți cam înghesuite aici... — Ne străduim. M-am gândit că era probabil proprietarul. Nu era domnul Nuttall, dar mi-am amintit că mama îmi spusese că ferma fusese vândută de curând. — Mi se pare cam prea cald aici înăuntru. — Ba ar trebui să fie și mai cald. — Deci când crezi că s-a defectat? — Noaptea trecută. — Și s-a oprit și lumina? Nu, așa trebuie să fie, întuneric. Păsările astea au șase săptămâni. Dacă ar fi lumină, s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ușa rămăsese crăpată câțiva centimetri și mi-am dat seama că perdelele erau date la o parte, lăsând să intre lumina lămpilor din stradă. Întrucât etajera cu cărți era chiar lângă ușă, nu va fi o problemă să mă strecor înăuntru fără s-o trezesc. M-am oprit doar o secundă sau două pe palier, trăgând cu urechea, apoi am deschis ușor ușa și am pășit înăuntru. Era aproximativ unu și jumătate noaptea. Joan era întinsă pe spate și pielea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu cărți era chiar lângă ușă, nu va fi o problemă să mă strecor înăuntru fără s-o trezesc. M-am oprit doar o secundă sau două pe palier, trăgând cu urechea, apoi am deschis ușor ușa și am pășit înăuntru. Era aproximativ unu și jumătate noaptea. Joan era întinsă pe spate și pielea îi era cenușie și translucidă în lumina argintie a lămpilor din stradă. Nu avea nimic pe ea și în timpul somnului dăduse la o parte aproape toată cuvertura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Am derulat scena înapoi și înainte de mai multe ori. Probabil au aflat adresa mea - de la Patrick, poate sau de la editorul meu de la ziar - și mi-a supravegheat apartamentul ore-n șir, poate chiar o zi sau două, în timp ce eu eram înăuntru și-mi scriam prețioasa cronică... M-a urmărit până la stația de metrou, m-a urmărit până la King’s Cross, apoi povestea aceea stupidă că se duce în vizită la sora ei în Kettering și că nu are nevoie de valiză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Pe moment, va trebui să continue singur dialogul. Capitolul 2 Cât pe-aci să se producă un accident urât De îndată ce Michael a încercat să ridice mânerul imens ruginit, a descoperit că ușa s-a deschis prompt, de la sine. A pășit înăuntru și s-a uitat în jur. Se afla într-un hol întunecat, cu pardoseală de piatră, luminat doar de patru sau cinci lămpi fixate sus pe pereții din lambriuri de lemn, cu tapiserii jerpelite și picturi în ulei, care contribuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de sânge se prelingea de pe o parte a canapelei pe pardoseală. Se uită prudent peste spetează și-l văzu pe Henry lungit cu fața-n jos pe canapea, cu un cuțit de tranșat ieșindu-i dintre omoplați. Phoebe îl urmă înăuntru și simți că i se taie respirația. Priviră un timp fără grai cadavrul; până când deveniră conștienți că o a treia persoană intrase în cameră și stătea între ei, privind în jos cu indiferență rece mortul. — Înjungheat în spate, rosti sec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Adică n-are rost să-l lăsăm să doarmă ca un bebeluș dacă colocatarul nostru nebun se va furișa și-i va veni de hac în clipa când vom întoarce spatele. Hotărâră că cel mai bine era să-l încuie înăuntru. Phoebe nu credea că se va trezi până dimineață și dacă totuși se va trezi, incovenientul temporar de a fi ținut captiv va cântări prea puțin în comparație cu siguranța lui personală. — Cred că ar fi bine să țin eu cheia, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îndreptă spre capela familiei, situată într-o mică poiană de lângă capătul aleei des împădurite. De jur-împrejurul ei copacii gemeau trosneau și foșnau în timp ce furtuna își dezlănțuia rafalele sălbatice, imprevizibile. Spre marea ei surprindere, ușa capelei era deschisă și o lumină pâlpâia înăuntru. Două lumânări ardeau pe altar. Fuseseră aprinse recent, deși capela însăși părea goală. Tremurând violent - pe jumătate de frig, pe jumătate de spaimă -, înaintă repede pe interval și deschise împingând o ușă mică, de stejar, care dădea spre o serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri. Înăuntru, nici un zgomot, în afară de scârțâitul - pentru care Michael își făcea reproșuri - al scării pe care urca, după ce termină inspecția finală a casei. Fie de oboseală fie de zăpăceala produsă de amețitoarele evenimente din ultimele ore, Michael se lăsă din nou învins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
vedem dacă-l găsim. Înconjurară camera, bătând în fiecare lambriu ca să vadă dacă nu se auzea un spațiu gol. După ce manevra nu avu nici un rezultat, Michael descuie șifonierul cu uși duble încastrat într-unul din pereți și aruncă o privire înăuntru. — Hei, ce-i asta? strigă el. Phoebe veni în fugă. — Ai găsit? Ceva am găsit. Băgă mâna în șifonier și scoase de acolo un costum - o haină și pantaloni bleumarin. La o privire mai atentă se dovediră a fi uniforma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nu mai așteptăm? Răspunsul este clar: lumea nu mai poate aștepta. Întoarse bărbatul și i se tăie răsuflarea. Era Tadeusz. E un moment istoric. Cineva bătu în ușă și unul din ofițerii de poliție își băgă capul și se uită înăuntru. — A văzut-o cineva pe domnișoara Tabitha? N-o găsim nicăieri. Operațiunile noastre sunt menite să protejeze cât mai bine viețile forțelor de coaliție țintind vastul arsenal al lui Saddam. Nu avem nimic cu poporul irakian. Rugați-vă pentru siguranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
înalt. Cum ar fi scriitoare de cultură înaltă. Cercetătoare de cultură înaltă. Pentru că, nu-i așa, Opera cere să i te dedici total, zi și noapte. Opera, Cercetarea e un monstru cu gura larg deschisă, care așteaptă să-i arunci înăuntru familia, bucuria ta de zi cu zi. Pentru că cercetarea adevărată te vrea nefericită, te vrea frustrată și suferindă ca să-ți dea, cu zgârcenie, câteva rezultate, desigur, inegalabile. „Cum o să faci ?“, sunt întrebată din această zonă înaltă. „O să stai cu mâinile
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
în tot parcul, numai ele au mai rămas, parcă a sunat trâmbița zilei de apoi și pământul s-a mântuit de lume. Țipenie! Nici casierițe, nici mape, nici Costache Popa, nici bebeluș! Ninge mărunt, cu dușmănie. După amiaza scade, apăsătoare. Înăuntru, afară, afară, înăuntru, se intră și se iese prin luciul apei. Băltoace mari sau mici, nu contează, liniștite să fie, ca oglinda. Atunci se arată în ele, ieșind din ape sau intrând, cum vrei s-o iei, scările, podul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]