7,211 matches
-
să mă mai pot stăpâni, am chemat-o: "Ana". Ea s-a oprit și s-a uitat cu reproș la mine, dîndu-mi de înțeles că imprudența de a o numi îi putea fi, mai devreme, fatală. I-am spus în șoaptă: "Dacă toate devin timp mort, și șerpii sunt de nisip. Nu mă pot mușca. De câte ori îi simt pe trupul meu, nu-mi rămâne decât să mă scutur de nisip..." A trebuit să aștept să se potolească vântul, ca să aud răspunsul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în fața căruia, zicea ea, tânărul rege privea îndelung cerul înainte de fiecare luptă." Totdeauna s-a ferit să lupte în ceasuri prea însorite, deoarece nu voia să cucerească lumea ca un om, ci ca un zeu, mi-a explicat ea în șoaptă. Și-a purtat bătăliile pentru a obține ceea ce grecii îi refuzau, recunoscîndu-i meritul de cuceritor al lumii, dar nevrând să i-l recunoască pe acela de cuceritor al unei liniști fără sînge." Am observat că arbuștii roșii făceau o floare
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
mi-a făcut semn să mă apropii. Când mi-am lipit fața de fereastră, am rămas încremenit. M-am văzut pe mine în cabană, urmărind cum șerpii lingeau niște picături de sânge de pe podea. "Grija noastră, m-a lămurit, în șoaptă, inchizitorul, a fost să-ți dăm amintiri legate de noi, Galilei. Știam că pe urmă le vei hrăni singur..." Am fugit de acolo și m-am ascuns într-o văgăună unde nu pătrunde nimeni. Credeam că în ea voi învăța
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în aceeași situație. N-am cutezat niciodată să mă ridic împotriva Inchiziției. Dimpotrivă, într-un fel, am slujit-o. ― Cum? ― N-are importanță. I-am detestat pe inchizitori în tăcere, fără să o arăt. M-am mărginit să cârtesc în șoaptă și unele lucruri n-am îndrăznit să le spun nimănui. Le-am ferecat în mine cu spaima de a nu mă da de gol. Dacă m-ar fi bănuit, m-ar fi strivit ca pe o râmă. Nici măcar un proces
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-ți facă fată. Probabil, au fost mulți, atunci, care au simțit ce am simțit și eu: o uriașă recunoștință că există oameni ca tine care dovedeau că Inchiziția nu e, de fapt, atotputernică, unele adevăruri putând fi spuse, măcar, în șoaptă. Și, dintr-o dată, peste recunoștința noastră s-a prăbușit abjurarea ta, ca un val de frig, care a înghețat toate speranțele. Inchiziția își demonstra, cu o obrăznicie solemnă, puterea. Din această descurajare s-au născut reproșurile care ți se fac
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
fi încredințat că n-ai încotro. Trebuie să ai o slujbă, să publici cărți, să cercetezi stelele. Ce rost are să te expui? Riști rugul, în vreme ce toți ceilalți, mai înțelepți decât tine, se vor mărgini, cel mult, să te căineze în șoaptă. Și, cu cât ipocrizia e mai firească, dictată de convingerea că nu există altă soluție, cu atât Inchiziția e mai puternică. De fapt, idealul ei e să proclame, mărinimoasă, încetarea terorii fizice, să renunțe la instrumentele de tortură, să se
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ai fost sfătuit de nimeni, înainte, să fugi? ― Ba da. ― Și? ― Am refuzat. Nu vroiam să mă exilez. Și speram să treacă primejdia. Nu mă așteptam să îndrăznească o înfruntare publică. ― Aveau nevoie de ea. Lucrurile merseseră prea departe. Circulau șoapte că Inchiziția se temea să se atingă de tine. Asta amenința mitul atotputerniciei ei. XLVII ― Ana m-a dus din nou la focul parfumat din pădurea de sicomori. Focul acesta nu arde decât amintirile, mi-a explicat ea. E un
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Avea o față negricioasă, și gâtul îi înțepenise în strânsoarea gulerului cămășii. Stere își potrivea părul lins pe frunte și șușuia cu Aglaia: - Mă ține! - Nu-i nimic. Îndreaptă-ți haina, vezi că râde lumea de noi, spunea bătrâna în șoaptă. S-adunaseră vecinii meșterului, muieri cu copii după ele târâș, gospodari curioși și golani din cartier, glumind cu niște cârlane de fete. Nuntașii au pldcat în trăsuri împodobite cu panglici albe, încrețite, petrecuți de cântecele lăutarilor. În față ședeau mireasa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Începea tăierea boilor. Marin Pisică își încercă pe limbă tăișul cosorului său, cu lama subțire, albastră. O liniște desăvârșită coborî deasupra locului. Mulțimea murdară și zgomotoasă se potoli. Până și parlagiii, speriați de lipsa țipetelor înfiorătoare ale animalelor, vorbeau în șoapte. O gură de cișmea curgea năvalnic și curăța cimentul umed de sângele porcilor. 145 În capătul sălii, sub poarta de fier care semăna de departe cu un pieptene de oțel, așteptau vitele încremenite, cu ochii roșii de spaimă. Frica morții
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să fii zărit. În spate erau alte scobituri, pentru coborât, acoperite de iarbă. Veta îi arătă urmele unui foc stins mai demult. Cenușa era spulberată și alături mai rămăseseră câteva surcele. - Aici se ascund uneori hoții Cuțaridei, îi spuse în șoapte, da să nu spui la nimeni, că, dacă se află, or să vină să ne omoare, ai înțeles? Procopie o privi mai bine. - Și de unde știi tu lucrurile astea? - Știu eu, dădu ea din umeri, și el îi zări zbaterea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
compozitor, un tip serios, cu breton gros și ochelari mari, de bogdaproste 2. Nu l-am auzit să scoată vreun cuvânt cât timp am lucrat la producția piesei. Cu excepția compozitorului, toți ceilalți îi vorbeau lui Melanie Marsh respectuos, aproape în șoaptă, ca și cum ar fi fost postulanții, iar ea maica stareță. Își avea chiar propriul acolit. Un puștiulică, care se maimuțărea pentru a-și ascunde vârsta, afișând un aer solemn, exagerat chiar și în cazul în care idolul său ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sprijinită de perete, acolo unde ar fi trebuit să stea publicul, încuviința din cap. Matthew, așezat la o masă cu picioare în formă de capră pe care se găsea un vraf de hârtii și multe exemplare din scenariu, discuta în șoaptă cu Steve, directorul de scenă, și cu un asistent al acestuia. Eram impresionată; Hazel era nemaipomenită, cum mă așteptam, iar Demetru, care fusese cam neconvingător, se dezlănțuise acum cu toată forța. Hazel îl făcea să se ridice la nivelul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
uita la lucrările ei și vedea că sunt bune. Sunt al dracu’ de mișto, zise Bez încet. Până atunci vorbisem pe un ton aproape normal; întotdeauna mă uimea cât de mult zgomot se putea face în spatele scenei. Îmi vorbise în șoaptă mai degrabă în chip de compliment față de mine, decât din necesitate. Nu mă puteam abține să nu zâmbesc. Era ultima scenă. Hugo, în postură de Oberon, își spunea penultimul monolog. — Ei, e foarte bun, zise Bez, aprobator. O plăcere să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
văd mobilele atârnate în aer; și pe măsură ce lumina se micșoră și începu să se ridice cortina, mi-am dat seama că închisesem ochii, lucru ușor ridicol. În jurul meu auzeam oameni care-și trăgeau sufletul, după care începeau să comenteze în șoaptă, la urechea vecinului. Am deschis din nou ochii, precaută, și chiar și eu mi-am ținut respirația o secundă. Janey mă luase de mână și mă strângea tare. — Te bucuri că ai făcut-o până la urmă, nu? îmi murmură ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
era tot trântit pe jos, se ridică fără grabă, înaintă demn spre Warda și îi spuse cu voce nesigură: „Îți voi da straiele și fata!“, după care se îndreptă spre casă, trecând printr-un șir de oameni care încuviințau în șoaptă. — Voise să iasă cu fața curată în fața vecinilor, comentă mama cu detașare, dar se simțea micșorat și neputincios. Apoi adăugă, străduindu-se să nu lase să se întrevadă nici o ironie: — Pentru tatăl tău, aceea a fost clipa în care Granada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ajuns o vedere fugară pentru ca un obiect să devină de neînlocuit. A roșit. Privirile ni s-au întâlnit. Buzele ni s-au întredeschis. Eram deja prieteni. Slujnica, mai hlizită ca oricând, se fâțâia printre noi, grijulie să nu piardă vreo șoaptă. Întâlnirea a rămas fixată: vineri, la amiază, în piața Ezbekieh, în fața saltimbancului care făcea ghidușii cu măgari. De când sosisem în Egipt, nu lipsisem niciodată de la rugăciunea solemnă de vineri. În ziua aceea, însă, am făcut-o fără prea multe remușcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu auzisem încă decât „Bismillah...“, și că restul rugăciunii avea să urmeze. Dar asta nu s-a întâmplat înainte de capătul nopții, care a fost minunat de nesfârșită. Stăteam întinși unul alături de celălalt, atât de aproape că buzele mele fremătau la șoaptele ei. Picioarele ei îndoite formau o piramidă; genunchii erau creștetul, lipiți unul de altul. I-am atins, s-au despărțit, de parcă s-ar fi certat. Circaziana mea! Mâinile mele încă mai modelează uneori formele trupului ei. Iar buzele mele n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a căzut peste drumul meu, în anul acela, pentru a treia oară. La fel ca la Granada într-o iarnă a copilăriei mele, la fel ca în Atlas în toamna norocului meu, ea s-a întors cu viscol, suflu devastator, șoaptă nefastă a Destinului. Mă întorceam acasă de la Pavia, în compania lui Guicciardini, după ce dusesem la bun sfârșit cea mai extraordinară dintre solii, ca și cea mai tainică, din moment ce, dintre toți principii creștinătății, doar papa îi cunoștea cuprinsul și doar regele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înlocuind-o cu o soție nouă, domestică? Stătea năucită pe holul ce servea drept anticameră. Bărbatul îmbrăcat în albastru mai era încă acolo, răsfoind acum Atlantic Monthly. — Nu e momentul potrivit? Îmi cer iertare. Nu, nu, zise Maggie aproape în șoaptă. Apoi adăugă mecanic: —Vine și soția ta? Schiță un zâmbet ciudat. —O să apară în curând. Maggie îl conduse în camera de consultații. —Spuneai că e un fel de urgență. Se chinuia să-și amintească de cazul lui, să-și amintească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vorbit. La Washington Post, pe vreun blog, oriunde. Adevăratul motiv al exilului ei, cunoscut în prezent doar de câțiva diplomați din interior, ar fi făcut public. Ar distruge și ce mai rămăsese din reputația sa. — Ce vrei? spuse aproape în șoaptă. —Vrem să te întorci la lucru. Nu. — Haide, prima regulă a oricăror negocieri: trebuie să asculți. Nu negociez nimic cu tine. Vreau să dispari. Oamenii pentru care lucrez nu sunt obișnuiți cu refuzurile. Și pentru cine lucrezi, mai exact? „Guvernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
milenii la rând. Fiecare lopată de pământ aruncată de arheologi, fiecare lovitură de cazma, transmitea un mesaj politic: aceasta va fi o dezgropare a Palestinei de către palestinieni. Asta consolida poziția lui Ahmed Nour în inima amplei mișcări naționale palestiniene. În șoaptă i se spunea că Organizația pentru Eliberarea Palestinei, pe atunci încă secretă, interzisă și condusă de peste hotare, îi aproba munca. Alimenta „mândria națională“ și dovedea cu ușurință, într-un moment în care majoritatea liderilor israelieni negau încă până și existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
o dată. —Nu știu. Dă-mi un indiciu. — Am strâns o comoară, frate. —Ai muncit? — Poți să-i zici și așa. O, am tras mult azi-noapte. Am făcut mai mulți bani decât o să vezi tu toată viața. —Cum? Salam vorbea în șoaptă, chiar dacă Ahmed striga vesel în gura mare. Ahmed rânji, arătându-și dinții. —La un magazin încărcat cu cele mai prețioase comori ale lumii. Au avut o ofertă specială azi-noapte: luați cât vreți, gratis! —Ai fost la muzeu! —Am fost. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de-a lungul Tigrului în care să fie aruncați. Mahmud făcuse asta o vreme și scosese profituri bunicele. Afacerile avuseseră un ritm constant de când fusese dărâmată statuia, dar el era traficant de mai multă vreme. Nu se vorbea nici măcar în șoaptă despre asta; nu se vorbea deloc despre asta, dar existaseră - cum să le spună - niște transporturi de antichități după primul război, bătălia bătăliilor, din 1991. Până atunci, nici nu se auzise de trafic, dar bombardamentul crease noi posibilități: nici măcar Saddam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Catolică? A separat fiecare silabă: ca-to-li-că. — Așa m-am născut și am crescut, ai dreptate. Ce, nu ești catolică și acum? Credeam că e ca și cum ai fi evreu. Odată ce ești, rămâi pentru totdeauna. Ceva de genul ăsta, spuse Maggie în șoaptă, ștergând umezeala de pe geam. Sunt și multe locuri de vizită pentru creștini aici. E Țara Sfântă, ține minte. —„Care nu trebuie niciodată cedată.“ —Îl citezi pe tatăl meu? Nu doar pe el. Turul cu ghid fu întrerupt o singură dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
negăsind nimic. Apoi dărâmă dulapurile, după care mătură birourile dintr-o mișcare a brațului, toate obiectele luându-și zborul. Apoi sparse toate geamurile cu pistolul. Se întoarse spre Marwan și Daoud, care cărau cadavrul gardianului ca pe targă. Numărară în șoaptă unu, doi, trei după care lăsară corpul la pământ, în debandada din birou. Se auzi un scârțâit în momentul în care corpul ateriză pe cioburile de sticlă, după care, dintr-o singură mișcare lină, Marwan scoase bidonul de biciclist de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]