KorAP: Find »[drukola/base=abstract & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...266 267 268 ...394 >

9,827 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

La Movileni nu este nici arendaș, nici proprietar - M. Sadoveanu; În căruță nu era nici scaun, nici fân - I. Slavici) și unul cu topica SVO (Fag și stejari e numai la boieri - "Graiul nostru"). 105 Acordul la singular cu GN abstracte coordonate se întâlnește și în alte limbi, cum ar fi ceha (Skrabalova, 2005). 106 Exemplele din GALR sunt cu verbele a fi și a se găsi, care sunt existențiale. La Gruiță (1981:100-101) se precizează că este vorba de verbe

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

numai în situațiile în care este vorba clar de numele acestor roluri în teoria generativă, iar pentru conceptele intuitive (de tipul agent, pacient, cauză etc.) am folosit inițiala minusculă. Termenul Caz apare cu inițială majusculă când se referă la Cazul abstract, și cu minusculă, când se referă la cazul morfologic. În anumite situații, am folosit pătrate explicative, fie pentru a expune principiile unei teorii lingvistice la care fac referire, fie pentru a descrie modelul propus de un anumit autor; am separat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este -i, în limba tabassaran: q'a bic'ur-d-i qua'pur 'atunci micuța a spus'. Al doilea sistem tridimensional descris de Hjelmslev este reprezentat de limba lak, în care există 48 de cazuri, grupate în trei clase: cazuri gramaticale sau abstracte, în număr de zece; cazuri locale, în număr de zece; cazuri secundare, în număr de trei, exprimate prin formanți care se pot adăuga la forme cazuale deja existente. Hjelmslev nu vorbește despre un caz ergativ în limba lak, preluând de la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ipostaza sa prototipică din limbile caucaziene, dar, spre deosebire de multe dintre aceste limbi, ergativul intră în opoziție cu un instrumental autentic, ceea ce determină pierderea valorii de depărtare și de reciprocitate din sfera ergativului și posibilitatea sa de a exprima valori mai abstracte. 4.3.2. Cazul ergativ la J. M. Anderson Studiul lui Anderson are drept punct de pornire distincția curentă între caz concret sau local (căruia i se subordonează distincția dintre spațial și temporal) vs caz pur sintactic 62. Diferența dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe de o parte, să elimine dificultățile și inconvenientele din studiile anterioare de orientare localistă și, pe de altă parte, să păstreze, în esență, punctul de vedere localist. Cele două obiective pot fi îndeplinite dacă se adoptă o concepție mai abstractă asupra cazului − relațiile gramaticale în care sunt antrenate nominalele exprimă natura participării lor la proces sau la stare −, care este reprezentat la nivel superficial sub mai multe forme (flexiune, prepoziții, postpoziții). Pentru Anderson, ca și în teoria fillmoriană, cazurile sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul (engl. output) derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea categoriilor micul n/v/a cu rădăcinile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct de vedere categorial: categoriile lexicale N, V și A sunt create în sintaxă prin combinarea categoriilor micul n/v/a cu rădăcinile lexicale (engl. root); micul v introduce un eveniment (Marantz 2005). Trăsăturile abstracte prezente în centrele funcționale din sintaxă sunt lexicalizate (li se atribuie un conținut fonologic la spell out) prin Inserția Vocabularului, care are loc în morfologie. Itemii de vocabular sunt individuali, fiind alcătuiți dintr-un exponent fonologic și trăsăturile asociate cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arată că în majoritatea abordărilor de tip GB (excepții: Levin și Massam 198510, Massam 198511, Marantz 199112), Cazul structural absolutiv din limbile ergative corespunde nominativului din limbile nominative, trăsăturile comune acestor două Cazuri fiind: (a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
probleme pentru teoria Cazului: probleme legate de terminologie și de stabilirea unor corespondențe între Cazurile din limbile acuzative și cele din limbile ergative, precum și dificultăți de încadrare a Cazului ergativ într-unul dintre tipurile de Caz recunoscute în gramatica generativă (abstract vs morfologic, structural vs inerent/lexical). 3.1. Probleme și soluții terminologice Dificultatea de a folosi denumirile Cazurilor cu referire la cele două tipuri de limbi a fost remarcată în numeroase studii. În cele mai multe dintre acestea s-a încercat stabilirea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în alte lucrări − vezi Bibliografia) susține că S și O nu primesc același Caz în toate limbile ergative. În funcție de acest criteriu, autoarea identifică două clase de limbi ergative: (a) în prima clasă, absolutivul este realizarea morfologică "default" a trăsăturii Cazului abstract, folosită atunci când nicio realizare a unei trăsături de Caz specifice nu este disponibilă; cazul morfologic "default" este inserat atât pentru Cazul nominativ al subiectului intranzitiv, cât și pentru Cazul acuzativ al obiectului tranzitiv; această situație din limbi ca warlpiri, niuean

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absolutivul e nud; morfemele cu realizare fonologică zero sunt tipic "default". Explicația formulată pentru limbile de tip (a) este valabilă pentru limbile cu partiție bazată pe ierarhia nominală. Existența limbilor de tip (a) demonstrează relațiile apropiate, dar imperfecte dintre Cazul abstract și cazul morfologic. Concluzia formulată de Legate în mai multe studii, conform căreia absolutivul este doar aparent în unele limbi ergative, a fost criticată de Katzir (2007). 3.2.4. Nom. = absența Cazului Van de Visser (2006: 65−66), care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că în limbile care au acordul subiectului, acordul obiectului nu există. 3.3. Ce tip de caz este ergativul? Ergativul ridică pentru teoria Cazului două tipuri de probleme, legate, pe de o parte, de relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract, iar, pe de altă parte, de statutul ergativului: Caz structural vs Caz inerent. (Pentru definirea acestor două concepte și pentru aplicarea lor la limba română, vezi Stan 2005: 239−242; vezi și supra, 2.2. pentru distincția Caz structural vs

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru distincția Caz structural vs inerent în teoria formulată de Bittner și Halle și 2.5. − în teoria PP). În ceea ce privește prima dintre probleme, majoritatea cercetătorilor sunt de acord asupra faptului că există o legătură (strânsă) între cazul morfologic și Cazul abstract, chiar dacă, uneori, aceasta este imperfectă (vezi supra, 3.2.3.). În ceea ce privește tipul de Caz abstract reprezentat de ergativ, există opinii diferite. Legate (2008: 55−56) arată că relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
5. − în teoria PP). În ceea ce privește prima dintre probleme, majoritatea cercetătorilor sunt de acord asupra faptului că există o legătură (strânsă) între cazul morfologic și Cazul abstract, chiar dacă, uneori, aceasta este imperfectă (vezi supra, 3.2.3.). În ceea ce privește tipul de Caz abstract reprezentat de ergativ, există opinii diferite. Legate (2008: 55−56) arată că relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
strânsă) între cazul morfologic și Cazul abstract, chiar dacă, uneori, aceasta este imperfectă (vezi supra, 3.2.3.). În ceea ce privește tipul de Caz abstract reprezentat de ergativ, există opinii diferite. Legate (2008: 55−56) arată că relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este imperfectă (vezi supra, 3.2.3.). În ceea ce privește tipul de Caz abstract reprezentat de ergativ, există opinii diferite. Legate (2008: 55−56) arată că relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz structural (Chomsky 200024, 200125, 200426), atribuit prin c-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atribuit nominalelor cu rolul Țintă). Woolford (2006)27 susține că există două tipuri de Cazuri nonstructurale: lexical − determinat de itemul lexical − și inerent − determinat de rolul tematic implicat. 3.3.1. Erg. = caz morfologic Marantz (1991) abandonează noțiunea de Caz abstract, în favoarea celei de caz morfologic: orice NP trebuie să primească un afix morfologic. Autorul propune următoarea ierarhie a realizărilor cazuale: a. caz lexical guvernat b. caz dependent (Ac. sau Erg., dependent de valența verbală) c. caz sensibil la context (Nom.

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
entitatea afectată. ● Cornilescu (2006: 135−136) definește Agentul ca fiind participantul tipic [+ Animat], inițiatorul sau autorul acțiunii, cu sau fără intenție, capabil de voință, responsabilitate. Tema, în sens strict, apare numai cu verbele de mișcare sau de localizare, concrete sau abstracte. Termenul Temă a fost introdus de Gruber 1965 pentru a descrie mișcarea și localizarea în limba engleză; după aceea, Tema a devenit "ceea ce nu e altceva", la care se adaugă obiectul unei percepții, iar Pacientul, entitatea care suportă o schimbare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt cea mai simplă clasă de verbe denominale derivate prin încorporare (laugh 'a râde', sneeze 'a strănuta', neigh 'a necheza', dance 'a dansa', calve 'a cheli'71). Structura lexicală a unui verb inergativ ca laugh implică încorporarea într-un V abstract a centrului nominal N (al unui complement NP al V, sub guvernare). Încorporarea subiectului extern proiecției VP ar viola ECP (Hale și Keyser 1993: 60). Autorii susțin că verbele inergative au o structură lexicală inițială de tip tranzitiv, relația dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
the door slowly ' Ușa s-a închis încet'/'Ion a închis ușa încet', pentru a obține varianta intranzitivă, obiectul NP se deplasează în poziția de subiect (neocupată), iar pentru a obține varianta cauzativă, verbul close se amalgamează cu un verb abstract/silențios, CAUZĂ. Autorul acceptă ideea că AGENTUL/CAUZA sunt primitive semantice, introduse în sintaxă, dar susține că aceste primitive nu sunt sursa argumentului extern. Wechsler (2005) evidențiază o problemă a ipotezei existenței proiecției micul v − selecția Agentului potrivit dintr-o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt marcate lexical ca fiind lipsite de argument extern (tipul <e, p> este potrivit numai verbe ca seem 'părea'), și pentru acceptarea următoarei soluții: și verbele inacuzative fără corespondent tranzitiv implică operația de reflexivizare, dar aceasta se aplică unei relații abstracte. Dacă soluția este acceptată, inacuzativele beneficiază de o interpretare unitară, care are formula R(C(α)), unde R este reflexivizare internă sau externă, C este operatorul cauzativ, iar α este un predicat abstract cu un singur loc. C(α) este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflexivizare, dar aceasta se aplică unei relații abstracte. Dacă soluția este acceptată, inacuzativele beneficiază de o interpretare unitară, care are formula R(C(α)), unde R este reflexivizare internă sau externă, C este operatorul cauzativ, iar α este un predicat abstract cu un singur loc. C(α) este realizat uneori ca verb tranzitiv, alteori nu. Argumentele aduse de Chierchia (2004: 40−45) în sprijinul acestei soluții sunt: (a) valența instabilă a verbelor inacuzative − conform lui C. Rosen (c. p.), spre deosebire de inergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]