12,606 matches
-
exprimăm bucuria și entuziasmul. Îmi oferă un Kent din pachetul lui de doctor. Fumăm, el stă la birou; eu, pe scaunul de pacient. Mă uit la țigara lungă și albă. Pare un obiect dintr-un basm: fin, aromat, atît de alb și de pur și pare să nu se mai termine. Am vorbit cu maică-ta la telefon și ne-am Înțeles să vină poimîine aici, să te vadă. După Crăciun. O să o aduc eu cu mașina. Dacă o să fie posibil
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și noi rîzÎnd, căutăm vocea care Îi răspunde sorei. Rică se duce la tipul care stă Întins și Îi trage pătura de pe față. Tipul, negricios, cu ochii Îngropați Într-o pereche de cearcăne vinete, ne arată un zîmbet uluitor de alb, cu dinți sănătoși. Petcuuu! Daaa! țipă el, zîmbind cu toate măselele. Ia uite că tîmpitu’ era viu. — Daaa, zice el, fără să clipească. Păi atunci Petcu să-ți rămîne numele, Îi zice Rică și Îi pocnește o palmă peste frunte
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care îi dăduse drogul îi spusese că e alegerea lui! Sau poate nu ?!? Trebuie să încerce, atâția l-au încercat și au spus că e bun și că poți renunța. A luat punga hotărât, și a inhalat praful atât de alb și de fin. Un sentiment de eliberare l-a cuprins și s-a simțit ușor ca un fulg. Atâta bucurie și atâta forță nu mai simțise niciodată. Ar fi vrut să zboare, simțea că plutește, doar că picioarele nu-l
SAU POATE NU!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Topliceanu Bogdan, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2015]
-
au condus până acasă și apoi au plecat. Acum a rămas din nou singur. Privește la plicul cu praf alb și își spune mereu în gând: Sau poate nu! S-a ridicat cu pași hotărâți și a aruncat praful cel alb la gunoi. Apoi rămase la geam privind în depărtare. Parcă vedea pentru prima dată Orașul, cu luminile lui orbitoare și cu clădirile care îi păreau prietenoase. Hotărât lucru : au dreptate prietenii, și ieși pe ușă pentru a-și trăi viața
SAU POATE NU!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Topliceanu Bogdan, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2015]
-
de camere-dormitor, conținând aceleași instalații ca și hotelurile din localitățile balneare europene, au fost destinate invalizilor bogați. Ornamentația era în stilul art deco, un stil care izbutește să fie în același timp sever, exotic și insipid. În coloritul ornamentației predomină albul și negrul, garnisite cu bej, portocaliu și verde deschis. Camerele conțineau, inițial, numeroase oglinzi triunghiulare, cu margini zigzagate, și scaune din oțel tubular care se clatină alarmant când te așezi pe ele. Paturile erau confecționate și ele din bare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ceva. Alex îi înțelese pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă, și cei mai amuzați și inteligenți ochi strălucitori, de un negru-albăstrui. Adam îi dăduse numele. Când l-au întrebat de ce tocmai „Zet“, a răspuns: „Pentru că noi doi suntem Alfa și Omega“. Gabriel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
numele nu mai era folosit (întrucât Brian disprețuia asemenea pretenții și adresa casei era doar Nr. 27), dăinuia totuși ca o poreclă familiară. Stella stătea cu spatele proptit de perne și picioarele întinse, acoperite cu o pătură cadrilată, albastru cu alb. Adam tocmai îl așezase pe Zet pe pieptul ei, aranjându-i cu grijă poziția, chiar sub gâtul Stellei. Cățelușul își întinsese labele din față pe umerii ei, într-un gest protector, parcă. Îi simțea gheruțele tocite. Privea drept în ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pricepută la sport și la gimnastică. O fată cu obrajii palizi, nici înaltă nici scundă, cu păr lung, drept, de un blond albicios și ochi albaștri de o paloare derutantă, de parcă albastrul ar fi fost amestecat cu picături mari de alb lăptos. Tatăl ei, Whit Meynell, avusese o mamă islandeză. Hattie nu-i cunoscuse niciodată pe părinții tatălui ei. Își pierduse mama în fragedă copilărie. După aceea, îl însoțise pe tatăl ei într-o peregrinările lui universitare. Whit Meynell fusese sociolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lumii fantastice a domnului Larkin. Dormitorul principal, în care se găsea acum Alex, înfățișa, în spațiul ferestrei obturate de deasupra banchetei lungi, un cer albastru traversat de un avion argintiu, privit de jos de un câine, un terier negru cu alb, de care Alex își amintea vag, dar al cărui nume nu-l mai știa. Storurile de la etaj, ca și draperiile, nu mai fuseseră atinse de multă vreme și erau pline de praf, molii și pânze de păianjen. Împreună cu Ruby, Alex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
putem hoinări prin grădină. În ce privește grădina, nu ne-a dat nici o interdicție. — Ce aproape se aud trenurile în noapte! Ai încuiat ușa? — Da. Ședeau amândouă în dormitorul lui Hattie, aceasta din urmă îmbrăcată în cămașa ei de noapte mov cu alb, cu mâneci lungi, cămașă de școlăriță, iar Pearl într-un furou bleumarin și ciorapi de mătase bleumarin. Hattie era așezată pe pat, Pearl pe unul din scaunele orientale de bambus. Amândouă stăteau drepte, atente, alerte, ca la o întrunire. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu tenul ei palid, imaculat, vag umed, ca lujerul unei plante de iarnă. Fața, din nou sfioasă acum după ce-l lăsase din brațe pe Zet, era atât de lipsită de expresivitate și de culoare, încât îți evoca un studiu în alb al unui pictor care urmărise să zugrăvească un chip de fată abia conturat pe fondul uniform lăptos al pânzei. Doar buzele strânse și vag țuguiate a mirare erau de un roz palid, iar irisul ochilor apărea de un bleu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pictor care urmărise să zugrăvească un chip de fată abia conturat pe fondul uniform lăptos al pânzei. Doar buzele strânse și vag țuguiate a mirare erau de un roz palid, iar irisul ochilor apărea de un bleu foarte pal în albul lor marmoreu. Brian, stând în spatele lui Gabriel și rânjind cu colții lui de lup, își spuse că fata arăta ca un șoricel înecat. Și totuși, se gândi el, în doi-trei ani ar putea ieși o femeie frumoasă din ea. Gabriel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de tristețe și dor. Dumnezeule, ninge! O tăcere grea, plumburie, se înstăpânise din zori peste oraș. Cerul, ca o cupolă joasă, solidă, opacă, boltită peste acoperișuri, se colorase întâi în cenușiu, apoi într-un gălbui, care se decolorase aproape în alb. Acum, fulgi minusculi de zăpadă, abia perceptibili, dansau în sus și-n jos, ca niște musculițe. Brian și Gabriel priveau fulgii (la ora prânzului), care păreau nu să cadă, ci să zburde în văzduh, deasupra giulgiului de abur care plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
caraghios să știe că e câine? Pune-l jos, stă direct pe brânză. Gabriel îl așeză pe Zet pe podea, unde începu pe dată să se frece de picioarele ei și să se zbenguie, mișcându-și voluptuos fundulețul negru cu alb, de parcă s-ar fi pregătit pentru un salt, îl ridică iar și-l așeză pe genunchi, unde Zet se instală comod, privindu-l pe Brian cu o insolență amuzată, foarte personală. — Am putea locui la un hotel mic. — N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întâlnit, e foarte amabilă. Găsești? întrebă John Robert cu un aer absent. Hattie stătea cu fața la fereastră și privirile lui, acomodate acum cu lumina verzuie, îi cercetau ochii de un albastru-lăptos, părul de aur pal, complicat împletit, carnația catifelată, de un alb perfect, a feței și a gâtului. Nu folosea nici un fard și nasul îi lucea ușor, roz. Buzele îi erau palide, parcă vag conturate cu vârful unui creion ușor. Nu erau culorile Lindei, dar trăsăturile și forma feței semănau foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i de mirare că Alex a vândut casa. Nu. Găsesc că priveliștea e minunată. Bine, atunci... Numai că n-am chef să înot. Dar îmi place genul ăsta de coastă. Îmi plac stâncile și algele și farul acela vărgat în alb și negru, și țipetele pescărușilor. Îmi amintește de Donegal. Donegal însă e mult mai frumos, ținu el să adauge. Și Emma se gândi în sinea lui ce tragic era că nu-și iubea patria și că nu se putea întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
brațul crestele înspumate, mai departe, tot mai departe, către împărățiile mării în care uscatul nu a fost niciodată văzut și nici nu s-a auzit despre el. Deodată, în găoacea verde, legănată, dintre două valuri, văzu jos, sub el, ceva alb care i se păru la început a fi o pungă de plastic plutind. Pe urmă avu impresia că e un pește mort, dar când văzu creatura mișcând gândi că e un soi de crab sau o meduză uriașă. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
descheiat al cămășii curate și scrobite, unde apărea un petic de piept rozaliu, spân. Genunchii noduroși ieșeau de sub poala cămășii, roșii, netezi și ciudat de înduioșători, de parcă ei nu îmbătrâniseră și erau încă genunchii unui băiat. Picioarele erau de un alb livid, vrâstat de vene albastre proeminente, și acoperite ici-colo de peri negri, extrem de lungi. De la glezne în jos, picioarele îi erau învelite într-un prosop. George se întoarse în camera de baie. Bazinul era plin, ba chiar deborda, revărsându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
legăturica cu pești și a ieșit în hol. Ochii i-au căzut pe un afiș de pe perete, pe care nu-l remarcase până atunci. Ceea ce îți sărea în ochi acolo era o explozie violentă numai zig-zaguri în roșu, galben și alb pe un fond negru. O explozie care aproape că îi smulsese din cot mâna unui tânăr care făcuse imprudența să ridice de jos de pe trotuar un stilou pe care îl crezuse pierdut de cineva. Era de fapt un stilou capcană
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Concordia și se oprea chiar lângă tribuna acoperită, pe un loc special îngrădit, unde aproape că nu ajungea soarele. De la înălțimea terasamentului liniei moarte, Rareș, ghemuit sus pe tampon, putea desluși afișul lipit pe poarta terenului Ileana, mare, roșu pe alb: CONCURS DE SĂRITURI CU MOTOCICLETA. ACROBAȚIE. CUNOSCUTUL MOTOCICLIST ANGHEL DATCU SARE DE PE TRAMBULINĂ, TRECE PRIN FOC ȘI PRIN STICLĂ... Trambulina era deja instalată în centrul terenului. Încă înainte să se piardă în aer ultimele sunete ale marșului începeau să tureze
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lung, coridorul cu ferestre înalte dând în curtea interioară. Dar Rareș o lua la stânga, trecea de holișorul rotund și se oprea la prima ușă dublă. Deasupra tocului ușii, pe o plăcuță emailată, veche de cine știe câți ani, stătea scris, negru pe alb, cu chenar, CANCELARIE. În capul coridorului, departe, o fereastră boltită dădea în strada Baltasar Gracian. Venind de acolo, se reflecta în luciul pardoselii, lungă și palidă, lumina zilei. Hei, Rareș! Ce faci, nu intri?... Rareș întorcea capul în urmă. Și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vine! Domnul Panciu se apucă într-o zi să le explice, în stilul lui, ce înseamnă punctul în matematică. Desenează mai întâi cu creta un cerc mare, cu diametrul de cel puțin treizeci de centimetri, pe care îl umple cu alb. Pentru asta a consumat o jumătate de cretă. După care ia buretele și începe să micșoreze discul de cretă ștergând cu o mișcare circulară, în spirală, dinspre margine către centru, până când din cerc nu mai rămâne decât un punct mic
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de cutia de șah, cu piesele care zdrăngăneau înăuntru când tatăl său o lua de pe raftul de jos al etajerei cu cărți și o punea pe masă... Parcă-l vede și-acum ascunzând câte un pion în fiecare mână, unul alb, celălalt negru gesturi devenite deja de multă vreme familiare. Întinde spre Lucian, cu figura lui prefăcut solemnă, brațele cu mânecile suflecate până la jumătatea antebrațului și pumnii strânși. Lucian își ridică privirea spre ochii tatălui său, în care observă vioiciunea lui
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
timpul - negru; atemporalul - alb; întuneric - lumină; psihic: slăbiciune, forță, somn, veghe, conflicte; cu structuri ce trimit spre relații: - culori contrarii - alb-negru - forțe nocturne, negative, involutive - negru; - forțe diurne, pozitive și evolutive - alb; - origini, începuturi, impregnări, ocultări - negru, - apoi urmează strălucirea - albul. Albul este culoarea pentru cântăreții cerului (Sfântul Duh este un porumbel alb). În alchimie (albedo) urmează după înnegrire, nigredo. În latină, candidus, demonstrează că oficierea în alb a arbitrilor sumerieni, egipteni, druizi cere puritate. Din punct de vedere simbolic, cercul
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
negru; atemporalul - alb; întuneric - lumină; psihic: slăbiciune, forță, somn, veghe, conflicte; cu structuri ce trimit spre relații: - culori contrarii - alb-negru - forțe nocturne, negative, involutive - negru; - forțe diurne, pozitive și evolutive - alb; - origini, începuturi, impregnări, ocultări - negru, - apoi urmează strălucirea - albul. Albul este culoarea pentru cântăreții cerului (Sfântul Duh este un porumbel alb). În alchimie (albedo) urmează după înnegrire, nigredo. În latină, candidus, demonstrează că oficierea în alb a arbitrilor sumerieni, egipteni, druizi cere puritate. Din punct de vedere simbolic, cercul este
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]