8,127 matches
-
simți bine? m-a întrebat Stalin îngrijorat. Nu se simte bine deloc! a declarat Don agitat. Idiotule! Cum o să se simtă bine? Pentru numele lui Dumnezeu, las-o să stea jos! Agitându-se și făcând un ocol primejdios fiindcă tocmai alunecase pe o răzătoare, Don m-a condus către un scaun. —Să chem o asistentă? Chemați asistenta! le-a ordonat lui Stalin și lui Eamonn. Bagă-ți capul între urechi!... Am vrut să spun între genunchi. Nu, am spus eu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai strigat peste umăr. Nu știu, am spus eu nervoasă. După care m-am îndreptat spre sala de mese. Coridorul era plin de copii fericiți care se băteau între ei și spărgeau tot felul de lucruri. Spre oroarea mea, am alunecat pe un căluț de jucărie și-am căzut grămadă. Dar, ca într-o înregistrare cu un bloc dinamitat pe care o vezi de la coadă la cap, am reușit să sar la loc, în picioare, aproape înainte ca genunchii să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ieșit în frigul de-afară. Copacii se legănau sub vântul puternic, iar părul îmi biciuia fața. Pe când înotam împreună printr-un petic de iarbă înnoroiată de vreo patru metri pătrați, mă întrebam ce-ar fi dacă m-aș preface că alunec și dacă, atunci când Chris s-ar apleca să mă ajute, l-aș trage peste mine și... înainte să apuc să trec la fapte, am ajuns la o căsuță. M-am năpustit înăuntru, urmată îndeaproape de Chris, care a trântit ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Joe l-a rugat pe Barry sa-i arate figurile de bază din Tai Chi, iar Barry, ca un copil dulce ce era, i-a făcut pe plac. Vezi, glisezi cu piciorul ăsta de-a lungul podelei. Nu, glisezi! în loc să alunece cu grație, John Joe a ridicat piciorul încălțat cu un bocanc greoi și l-a plantat într-un alt loc de pe podea. —Trebuie să glisezi. Vezi? Așa! — Mai arată-mi o dată, l-a rugat John Joe trăgându-se mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ceea ce uneori îmi făcea plăcere. Iar alteori nu-mi făcea plăcere. Linia de demarcație era foarte subțire. Era bine, dar nu prea bine. Apoi am făcut ce făceam de fiecare dată când ajungeam în apartamentul lui Luke. Mă prefăceam că alunec pe o baltă de testosteron. Luke mi-a cântat în strună râzând. După aceea, Brigit și cu mine ne-am mai prostit nițel, dând din mâini de parcă eram niște mori de vânt și țipând: Aveți grijă, mai e o baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ce știa, cel care a scris epigrama prostului care sună așa: „Cu prostul neșcolarizat/ Te cerți un pic și ai scăpat / Dar duci o luptă colosală / Cu prostul care are școală”. Eu mai scriu câte ceva, și de obicei scrisul meu alunecă ușor spre panta glumei, a umorului pamfletar și din această cauză am uneori surpriza, să observ pe câte-un amărât de acesta, care ar trebui să se ascundă undeva, pentru a nu i se observa lipsa lui capitală, el se
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
și disperarea punea stăpânire pe el. Pipăi cu palmele terenul de lângă el. Urca într-o pantă destul de abruptă undeva în spatele său. Asta însemna că probabil drumul se afla în direcția aceea. Încercă să se ridice în picioare dar tălpile îi alunecau pe frunzele ude de pe jos. Începu să se târască în genunchi la deal. Nici nu mai ridica mâinile de pe pământ, și le târa printre frunze, pipăind cu grijă terenul din față. I se părea că face un zgomot teribil în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din dreptul gâtului, însă lama tăioasă se înfipse în umăr, sub claviculă. Imediat, cămașa i se năclăi de sânge, în timp ce o senzație de moleșeală îl cuprindea cu încetul. Nu-l durea aproape de loc, dar simțea că-l lasă puterile și alunecă încet la pământ. Ca prin ceață, auzi un pocnet metalic iar Cristian înțelese că lama se rupsese în rană. Încercă să se ridice dar nu reuși, i se părea că trupul său cântărește câteva tone și nu mai era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
plecăm de aici. Oricum e terminat, nu vezi? Să-i luăm și pe ceilalți și s-o ștergem mai repede de aici. Acușica vine presa și nu-i cușer să ne găsească lângă el. Cristian Toma simți cum începe să alunece pe un tobogan lung. Senzația de cădere îi ridica stomacul în gât, iar el se străduia în continuare fără succes să se ridice de jos. Auzi pași ce alergau în jurul său, după care, se scufundă în beznă. Se trezise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
apăru repede lângă el ca să îi verifice cateterul înfipt în vena de la mâna dreaptă. Îi pusese dosul palmei pe frunte, spunându-i să stea liniștit. Se strădui să-i răspundă dar buzele refuzară să scoată vreun cuvânt. Era confuz și alunecă din nou într-un somn adânc. Nu știa cât timp trecuse dar acum se afla în alt salon. Afară era întuneric, deasupra capului ardea un bec slab de la o lampă de veghe. Privi în jur și văzu suportul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
anii aceștia, nu-i pândea vreo primejdie nici acum. De când se știa el nu fuseseră atacați niciodată în taberele pe care le ridicaseră în munți. Mai degrabă avuseseră conflicte în zonele populate decât în pustietățile de acolo. Se lăsă să alunece pe spate și privi la cerul întunecat, spuzit de stele. Trăgea absent din țigară suflând fumul în sus. În jurul lunii se formase un halo care o încingea cu un inel luminos. Gândul îl purtă iarăși la fiul său. Se întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bucură nespus că ajunsese deja la ravena mult căutată. Coborând malul aproape vertical, se sprijinea în bâta pe care o purta cu el. Era bucuros că o avea cu dânsul, dovedindu-se a fi de mare ajutor. Dacă ar fi alunecat pe versant, zgomotul căderii sale i-ar fi putut atrage pe urmăritori. Când ajunse jos, se afundă în smârcul de pe fund. Încercând să își scoată piciorul din mâl, acesta scoase un sunet înfundat care răsună ca o pocnitură în noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țină de moșneag. Își mișca picioarele într-un ritm alert, străduindu-se să nu rămână în urmă, însă era clar că nu va fi în stare. Apoi nu mai simți pământul sub tălpi, continua să meargă dar, pășea în gol. Aluneca din ce în ce mai repede deasupra ierbii, tras de mână de Calistrat. Luat prin surprindere, inspectorul privi în jos rărind pașii. Nu te opri! îi șuieră bătrânul printre dinți. Mergi mai departe și mai ales nu încerca să înțelegi ce se întâmplă! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trecea prin fața lor interpunându-se între ei și aceștia. Cristian pricepu că vâlva cobora repede panta muntelui. Porniră și ei după ea. De data asta era mult mai mică, un bulgăre de negură ce părea să se rostogolească la vale. Alunecau tăcuți după arătarea cețoasă la o distanță care să le permită să nu o scape din vedere, dar nici prea aproape. Vâlva se strecura printre copaci, ca și cum nu i-ar fi plăcut să se despice, trecând de-a dreptul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
găsit nimic iar acum ne simte aproape dar nu ne poate găsi. Nu cred că va îndrăzni să intre în oraș, niciodată n-a făcut-o însă nici nu putem fi siguri. Dacă o scăpăm acolo, e de rău. Negura aluneca tăcută la vale. Cristian vedea cum marginea cețoasă se îndepărtează de ei. Porțiunea limpede, neacoperită de ceață din fața lor se mărea tot mai mult. Din când în când, din corpul ei se desprindeau pseudopode lăptoase ce se abăteau spre stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce se întâmplă dar nu mai pierdu vremea căutând explicații. Bănuia că tot toiagul era de vină. După direcția în care se deplasau, Toma își dădu seama că se îndreptau spre drumul forestier. Coborau panta muntelui cu o viteză incredibilă. Alunecau pe lângă trunchiurile albicioase ale copacilor cu repeziciune. Inspectorul se strânsese lângă Moș Calistrat, temân du-se să nu se lovească de acestea. În curând se aflau pe drum. Se opriră câteva clipe scrutând cu atenție împrejurimile. Apoi bătrânul îl trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
calea lor. Niciodată nu mai văzuse copaci cu trunchiurile atât de mari, ba la un moment dat, își pusese întrebarea dacă nu cumva are halucinații, pentru că nu-și imaginase că niște arbori pot crește atât de groși. Chiar dacă mai mult alunecau pe deasupra ajutați de toiagul lui Moș Calistrat, când se opreau să scruteze cotloanele pădurii, trebuiau să coboare la pământ. Din cauza stratului gros de frunziș umed, Cristian avea încălțările ude iar pantalonii îi erau leoarcă până aproape sub genunchi. Tocmai înconjuraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se auzi o bufnitură puternică, urmată de un icnet și o înjurătură scurtă, rostită cu sete de bătrân. Spinarea acestuia dispă ruse din fața ochilor inspectorului. Speriat, Cristian încercă să înțeleagă ce se întâmplase. Moșul călcase într-o groapă ori poate alunecase pe frunzele ude de pe jos. Căzuse și acum se rostogolea la vale pe malul înalt. Ei, e totul în regulă? întrebă el, neîndrăznind să ridice prea mult glasul. Nu primi nici un răspuns, ori moșul era rănit rău ori nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se mai gândea la vâlva care, fără îndoială își dăduse seama de impasul în care se găseau și acum, probabil că se pregătea să se repeadă peste ei. Era culcat cu capul în jos spre fundul vâlcelei și mai mult aluneca la vale decât se târa, căutând cu disperare toiagul. Nu-l mai auzea pe Calistrat, de fapt în acel moment nici nu-l mai interesa ce face acesta, important era să pună mâna cât mai repede pe obiectul acela de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristian înțelese că nu mai avea timp de pierdut, trebuia să acționeze imediat dacă voia să-l salveze. Strigând din toți rărunchii se repezi spre Calistrat. Ținea toiagul îndreptat înainte ca pe o suliță. Nu-și dorea decât să nu alunece pe frunzele umede de pe jos. Ajuns la marginea porțiunii cețoase, prinse să lovească în toate părțile cu toiagul, ca și cum s-ar fi luptat cu un dușman nevăzut. Era o senzație neobișnuită, se așteptase ca bastonul să treacă nestânjenit prin negura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
avea hanoracul umed iar pantalonii îi erau plini de apă de la roua depusă. Picături condensate din ceață se scurgeau de pe ramurile copacilor, scoțând un sunet slab. Porni hotărât pe marginea ravenei, având grijă să nu calce cumva greșit și să alunece în gol. Pe alocuri, cărarea devenea atât de îngustă încât trebuia să se țină de gard ca să poată trece. Deși se străduia să nu facă zgomot, bucăți de pământ și pietre se desprindeau sub pașii săi, căzând în golul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-sa care le deschisese ușa la sosire. Se speriase de moarte când dăduse cu ochii de Toma. O auzea explicându-i doamnei Maria că nu se întâmplase nimic grav, nu era vorba decât de un accident nefericit pe munte. Cristian alunecase și căzuse într-o râpă dar, în afară de niște zgârieturi, nu suferise alte răni. Hainele erau singurele care avuseseră de suferit și tocmai acesta era motivul pentru care inspectorul urcase atât de grăbit în camera sa. Înainte de a închide ușa după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cuprins de un acces violent de tuse. Dintr-un imbold instinctiv, o luă la fugă. Nici el nu știa încotro, oriunde, numai să poată trage în piept o gură de aer curat. După primii doi pași, simți cum tălpile îi alunecă pe pietrele de pe jos și căzu la pământ. Cu un huruit surd, grohotișul mărunt se pusese în mișcare. Întregul versant o luase la vale, târându-l și pe Cristian odată cu el. Deși știa că nu face bine, pentru că fiecare mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vale, târându-l și pe Cristian odată cu el. Deși știa că nu face bine, pentru că fiecare mișcare amplifica și mai mult alunecarea pietrișului, începu să dea din mâini și din picioare. Încerca să se întoarcă în așa fel încât să alunece cu picioarele înainte. Se temea ca în cădere să nu se lovească cu capul de vreun bolovan ori de cine știe ce alt obstacol. Muchiile ascuțite ale pietrelor îi întrau în carne, sfâșiindu-i pielea de pe picioare și spinare. Pe cât putea, căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
își reluă zborul, învârtindu-se supărat câteva clipe în jurul lui. Încet, se ridică în capul oaselor. Amintirea durerii simțite doar o clipă mai înainte îi era proaspătă în minte. Fără discuție că era plin de tăieturi de la pietrele pe care alunecase mai devreme. Acum respira fără probleme, ba mai mult, nu numai că nu-l durea nimic, dar nici măcar hainele de pe el nu îi erai sfâșiate. Nu-i venea să creadă, se afla pe pajiștea ierboasă, foarte aproape de Stânca Adevărului. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]