8,430 matches
-
E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând scatologicul, iar imprecația este adesea modestă, cumpănită, educată la școala fran- ceză a vodevilului cu „mișelul”, „mizerabilul” etc.. Neaoșele „coate goale”, „mațe fripte” ies mai rar la iveală și sunt expresia prin contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos cu limbajul colorat al imprecației în articolele politice, analizate excelent de Ruxandra Cese- reanu în capitolul consacrat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
femeile inteligente și pline de forță sunt la modă, sufocând omenirea cu duritatea și bărbăția lor. Este nevoie de puritate, femeia trebuie să lupte de acum pentru dezemanciparea ei, pentru recâștigarea feminității pierdute odată cu dreptul de a sta la coadă cot la cot cu bărbății. Avem nevoie de prospețime, ori Valeria Seciu demonstrează de fiecare dată că încă mai avem șanse de a o descoperi în noi. Deci, spectacolul este alcătuit din recitaluri actoricești mai mult sau mai puțin unite. E
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și pline de forță sunt la modă, sufocând omenirea cu duritatea și bărbăția lor. Este nevoie de puritate, femeia trebuie să lupte de acum pentru dezemanciparea ei, pentru recâștigarea feminității pierdute odată cu dreptul de a sta la coadă cot la cot cu bărbății. Avem nevoie de prospețime, ori Valeria Seciu demonstrează de fiecare dată că încă mai avem șanse de a o descoperi în noi. Deci, spectacolul este alcătuit din recitaluri actoricești mai mult sau mai puțin unite. E drept că
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ajuns mai sus, dar este un tăntălău și mă lasă pe mine să-i rezolv toate problemele. Dacă ar fi după el am muri de foame și eu și fata noastră care s-a măritat la rândul ei cu un coate goale că n-a vrut să mă asculte când am vrut s-o dau după un revizor care o iubea și care ar fi luat-o fără zestre. A zis că-i prea bătrân și ea nu vrea să-i
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
când am vrut s-o dau după un revizor care o iubea și care ar fi luat-o fără zestre. A zis că-i prea bătrân și ea nu vrea să-i țină olița de noapte. S-a măritat cu coate goale Boris M. , ginerele meu care nu este în stare nici să muncească nici să-și caute de lucru. Un neisprăvit. Eu trebuie să găsesc soluții pentru toate problemele care se ivesc în familie”. De aici începând autobiografia generală se
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
prin mutrele "de doliu de protocol" ale tovarășilor din preajma catafalcului, ci prin faptul că pe lângă noi a trecut la un moment dat "în viteză", depășind coloana, o pereche ciudată o lungancă tânără și frumoasă la braț cu un Statu-Palmă Barbă Cot, bătrân și sfrijit erau nici mai mult nici mai puțin decât marele Birlic și noua lui tovarășă de viață, straniul perechii făcându-ne să pufnim în râs, deși nu era momentul. Eram cazați la căminul Grozăvești, serveam masa la cantina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mare în drum spre Siberia, fanfara militară și populația ovaționau inițiativa patriotică a celor închiși în vagoane. La declararea războiului în 1941, Eugen Radțibar se afla la regimentul 39 infanterie, departamentul aruncător de flăcări. A fost participant la luptele de la Cotul Donului, unde cu toată nenorocirea a salvat un batalion de pușcași italieni ai căror comandanți căzuseră în lupte. Pe front sa întâlnit cu soroceni și a fost numit comandant de detașament. În cursul retragerii s-a reușit o regrupare la
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
scandalizau și te acuzau că ți s-a dat posibilitatea celor mai oribile, celor mai imorale extravaganțe, și ai folosit-o! Scandalizările și acuzațiile lor erau total nejustificate, proiectul fiind integral american. Singura participare a românilor fusese să dea din coate pentru a mă Împiedica să plec, dar până la urmă nu au reușit. Fundația Ford, Însă, care Îmi acordase generos bursa, a fost Încântată de spectacol, și asta conta. Dar știu din scrisorile pe care mi le scria mama că și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de exerciții pe care le făceam, dar pe fețele lor se citea Îndoiala. În schimb eu, odată ce am acceptat să nu mai opun rezistență analizând tot timpul cu capul, am simțit cum Însuși capul a Început să se relaxeze. Lucrând cot la cot cu oameni veniți din trei continente, fără să ne dăm seama, ceva din diferențele care ne marcaseră inițial se ștergeau treptat. Era, cred, un mod de a ne elibera de clișeele culturale care ne separau aparent. Cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pe care le făceam, dar pe fețele lor se citea Îndoiala. În schimb eu, odată ce am acceptat să nu mai opun rezistență analizând tot timpul cu capul, am simțit cum Însuși capul a Început să se relaxeze. Lucrând cot la cot cu oameni veniți din trei continente, fără să ne dăm seama, ceva din diferențele care ne marcaseră inițial se ștergeau treptat. Era, cred, un mod de a ne elibera de clișeele culturale care ne separau aparent. Cu o sensibilitate nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
castel Învăluit În ceață sau o insulă vrăjită, tot așa păstra ea tot ce Îndrăgise sufletul ei. O văd foarte limpede șezând la o masă și examinând senină cărțile de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe inelar sclipesc două verighete - a ei și a tatei, care, fiindu-i prea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de nisip Își făceau cuiburi În malul lui abrupt, roșcat, râul era invadat de reflexiile falnicilor și romanticilor brazi (care mărgineau moșia noastră Vira); și Încă mai jos, torentul tumultuos al unei mori de apă Îi dădea privitorului (sprijinit cu coatele de balustradă) senzația că se Îndepărtează tot mai mult, ca și cum aceea ar fi fost Însăși cârma timpului. 5 Pasajul următor nu se adresează cititorului obișnuit, ci În mod special acelui idiot care pierzând o avere Într-o catastrofă, consideră că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lumea exterioară era Încă acoperită cu gluga unei bezne maronii hiperboreene. Lumina electrică din dormitor avea o nuanță mohorâtă, aspră, ca de icter, care-mi provoca usturimi la ochi. Proptindu-mi urechea care-mi zbârnâia pe mână și rezemându-mi cotul pe pernă, Îmi impuneam să-mi pregătesc cele zece pagini ale temei neterminate. Pe noptieră, alături de o veioză masivă cu două capete de lei din bronz, se afla un mic ceas neconvențional: un recipient Înalt de cristal În care niște
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Și-aveau putere de la diavol, să ia pacea de pe pământ și să pună în loc, moartea, și foametea, și molima! Și-or pornit război mare ca să stăpânească toate semințiile și toate noroadele pământului!... Nu rămânem neprohodiți, șoptește mucalit Toader, dând cu cotul. ...Tu, Dumnezău al meu! Cu lacrimi de sânge mă rog ție! Pedepsește-i! Blăsteamă-i! Nimicește-i! Trăznește-i! Spulberă-i! Varsă asupra lor urgia mâniei tale! Aruncă-i în întunericul cel fără fund unde-i plânsul și scrâșnirea dinților! Să știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe dealul Paiului, împreună, cot la cot cu tovarășii de luptă cu care au căzut, împreună... Ce de flori o să răsară în poiana aceea, spune, mai încet după o tăcere. Și... și cu ei? arătă Tăutu spre leșurile turcilor. Pe rug! Pe rug! Am isprăvit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni de pe dealul Paiului, împreună, cot la cot cu tovarășii de luptă cu care au căzut, împreună... Ce de flori o să răsară în poiana aceea, spune, mai încet după o tăcere. Și... și cu ei? arătă Tăutu spre leșurile turcilor. Pe rug! Pe rug! Am isprăvit lumânările, șoptește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu elan, filozofând: De te gândești bine, cine suntem? Vremelnici pribegi pe ăst pământ... Și câtă osârdie, și câtă nădușală să tot agonisim, că n-apucăm nici să trăim, nici să iubim ca lumea. De te gândești mai adânc, doi coți de pământ sunt prea de ajuns omului. Ce luăm cu noi când plecăm? Moșiile? Cirezile? Conacele? Aurul? Plecăm goi-goluți, cum am venit. Cel mult, un giulgiu să nu ni se răspândească oasele. Ce rămâne după om? Un nume pe-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Am scos toată Suceava, cu mic, cu mare, să adâncim șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe bine ascuțite, să le gâdile dosul, explică el râzând mefistofelic. Mârâie, bombăne ei boierii, pe înfundate, că sapă cot la cot cu prostimea, da' sapă! adaugă cu un râs șăgalnic de data asta. Desigur, "de bunăvoie și nesiliți de nimeni", spune Ștefan hohotind. Trebuie să apere cineva și Cetatea de Scaun. De cade Suceava, cade Moldova! Să ridicăm satele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toată Suceava, cu mic, cu mare, să adâncim șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe bine ascuțite, să le gâdile dosul, explică el râzând mefistofelic. Mârâie, bombăne ei boierii, pe înfundate, că sapă cot la cot cu prostimea, da' sapă! adaugă cu un râs șăgalnic de data asta. Desigur, "de bunăvoie și nesiliți de nimeni", spune Ștefan hohotind. Trebuie să apere cineva și Cetatea de Scaun. De cade Suceava, cade Moldova! Să ridicăm satele, târgurile, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Altă trăsnaie de-a lui Vodă cu întrecerile aistea "voinicești". Ne-am bătut cu spade grele, cu scuturi și mai grele, cu buzdugane foarte grele! Înțeleg!... Da' să ne fugărească cu bolovani la spinare de-am scos limba de-un cot!... Pe mine unu' m-a cocoșat, m-a secat! se vaicăre el și mustețile îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Șendrea scoate din sacul său un bolovan de râu, îl cântărește în mâini și râde: Lasă bădie: nădușești cu folos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zborul sacadat al unui fluture alb pe albastru siniliu al cerului. Se uită la toate aistea cu încântare, de parcă le vede și le aude pentru prima oară. Uitase că mai există aiestea toate. "Și războiul aista"... Se ridică într-un cot. Vocea lui nu e deloc poruncitoare: Să se tragă clopotele! În toate bisericile, în toate mănăstirile, să se înalțe rugăciuni de mulțămire Domnului... Și noi, pentru aiest răgaz binecuvântat, să nu ne culcăm pe-o ureche! Cu mai mult zel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
chilioarelor, că jertfa lor bine va fi primită în Ceruri. Doamne, spune Ștefan cu nostalgie, să dormi în fânul cosit!... Cu țârâit de greier la ureche!... Și ce miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la blăstămății vă stă gândul! Eu... eu mă gândeam la greieri... Boierii izbucnesc în râs și Ștefan le ține isonul. Râdem noi râdem... Când îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căință pe cap, spune Luca. Mă Sarsailă! Cu cine-i fi semănând așa clonțos, că parcă te-aș cunoaște... Ascultă, zâmbește Ștefan pe sub mustață, maică-ta a fost cândva, odinioară, de mult, a fost prin Târgul Sucevei? Boierii își dau coate și-și ascund un zâmbet. Mihail, descumpănit, dă din colț în colț, clipește des: Maica? De unde? Maica n-a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a scos nasu' dincolo de hotarul satului, spune el și tușește, apoi aruncă o privire chiorâș, șăgalnic. Au poate... poate la vreun fapt de sară, Măria ta să fi rătăcit cărarea prin Coțofenii din Deal... Boierii își mușcă buzele, își dau coate și se uită spre Măria sa, bucuroși că l-a încuiat. Ștefan, ca să câștige timp, își freacă fruntea făcând chipurile un efort de aducere-aminte: Coțofenii din Deal, zici? Știu eu?... N-am ținut răboj. De era vorba de... de "cel din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pământului". Mai abitir ne roade că spurci cinul boieresc cu oameni proști pe care-i ridici în slujbe și-n dregătorii, de-au ajuns să ne poruncească, nouă, boierilor, "marilor boieri" -, să ne poruncească te miri cine!... Un ăla, un coate goale, un... un neica nimeni... Mare boier?! îi întoarce vorba Ștefan. Sunt destui ce s-au îmbogățit peste noapte Dumnezeu știe pe ce căi necurate, devenind "Mare boier, Mare Baron". Boieria nu stă în câte moșii are, în câte capete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]