7,252 matches
-
foarte puține amănunte din bătălie. Istoricul Michael Hicks a declarat că bătălia de la Bosworth este una dintre cele mai prost relatate ciocniri din Războiul Rozelor. Henric a încercat să-și prezinte victoria drept un nou început pentru țară; a angajat cronicari care să-i descrie domnia ca pe o „eră modernă” începută în 1485. Hicks spune că lucrările lui Vergil și ale istoricului orb Bernard André, promovate de administrațiile tudoriene, au devenit surse de bază pentru scriitorii din următorii 400 de
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
este guvernatăd e doar cinci indicații de regie, ea este precedată de trei scene și peste patru sute de replici, dezvoltând contextul și motivațiile personajelor înaintea bătăliei. Prezentarea lui Shakespeare se bazează mai ales pe versiunile dramatice ale istoriei scrise de cronicarii Edward Hall și Raphael Holinshed, care la rândul lor se inspiraseră din cronica lui Vergil. Atitudinea lui Shakespeare față de Richard a fost însă formată de cărturarul Thomas More, ale cărui scrieri erau puternic polarizate împotriva regelui yorkist. Rezultatul acestor influențe
Bătălia de la Bosworth () [Corola-website/Science/323458_a_324787]
-
Ulterior se consacră aproape exclusiv teatrului, filmului și radioului. Director artistic al Studioului Cinematografic București (1950-1951), redactor-șef al publicației „Probleme de cinematografie" (1951-1953), profesor de estetică la Institutul de Teatru din București (1953-1959), șef al secției de artă și cronicar dramatic la „Contemporanul" (1954-1969), din 1969 până în 1992 este titularul cronicii dramatice la „România literară". Colaborează și la „Astra", „Ateneu", „Cronica", „Familia", „Ramuri", „Teatrul", „Tribuna", „Viața românească" etc. Pentru publicul larg se face cunoscut cu rubrica „Poșta veselă", pe care
Valentin Silvestru () [Corola-website/Science/322959_a_324288]
-
contrarierii expectației și nu depășește, ca anvergură, nivelul agreabilului și al divertismentului. Proza scurtă instituie un univers caleidoscopic de care nu sunt străine nici scrierile teatrologului Silvestru. Majoritatea cărților sale sunt alcătuiri fragmentariste care au la bază activitatea prodigioasă a cronicarului dramatic. Autorul se caracterizează cu exactitate: „menirea mea pe lume e să fiu gazetar". Partea tare a comentatorului de teatru nu e vocația teoretică și nici cea sistemică, ci o bună aplicare la textul dramatic și la tehnicile regizorale și
Valentin Silvestru () [Corola-website/Science/322959_a_324288]
-
slujirea sa credincioasă. Aici a fost întâmpinat Petru Rareș, viitor domnitor al Moldovei (1527-1538, 1541-1546), de către slujitorii domnești trimiși de boieri și de mitropolitul Moldovei pentru a-i aduce vestea că a fost numit voievod. Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Ion Neculce în cap. XII din "O samă de cuvinte" astfel: Când au pus țara întăi domnu pre Petru-vodă Rareș, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăți, la pește. Și au triimis boierii și mitropolitul
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
În plus, în acea zi a fost o ceață densă, care a micșorat mult vizibilitatea pe câmpul de luptă. Terenul și vremea au constituit avantaje pentru Ștefan cel Mare care i-a învins pe otomani. Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Grigore Ureche în ""Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă"" astfel: De asemenea, bătălia este menționată și în Letopisețul anonim al Moldovei, dar
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt () [Corola-website/Science/323967_a_325296]
-
acceptat să capituleze, deoarece turnul de asediu al cruciaților a ajuns la zidurile lor și din cauza foametei din oraș, unde se adăpostiseră populațiile din Santarém precum și „cetățenii de vază din Sintra, Almada și Palmela.” După o scurtă revoltă, pusă de cronicarul anglo-normand pe seama „celor din Köln și a flamanzilor]], cuceritorii creștini au pătruns în oraș la 25 octombrie. Termenii capitulării indicau că soldații musulmani din oraș își vor păstra viețile și proprietățile, dar imediat ce creștinii au pătruns în oraș, termenii au
Asediul Lisabonei () [Corola-website/Science/324013_a_325342]
-
este o biserică de lemn din satul Prigoreni (județul Iași), în cimitirul căreia au fost înmormântați cronicarul Ion Neculce și Ștefan Apetrii Ciubotaru, tatăl scriitorului Ion Creangă. Ea se află la o distanță de 45 kilometri de municipiul Iași. De la Drumul European 583 (Iași-Roman), de lângă școala din satul Războieni, se urmează un drum pietruit de patru kilometri
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
tatăl scriitorului Ion Creangă. Ea se află la o distanță de 45 kilometri de municipiul Iași. De la Drumul European 583 (Iași-Roman), de lângă școala din satul Războieni, se urmează un drum pietruit de patru kilometri aflat în partea stângă. În trecut, cronicarul Ion Neculce (1672-1745) avea o moșie mare în satul Prigorenii Vechi, pe dealul Coasta Buznii (față în față cu dealul pe care se află și acum biserica familiei Neculce). Aici se afla un conac, din care nu a mai rămas
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
satului Prigoreni, copia acestuia fiind păstrată la biserica din sat și orginalul, din 1944, la Muzeul de Istorie din București. În anul 1885, biserica a fost mutată în satul Ion Neculce, fiind restaurată după biserica inițială care data de pe vremea cronicarului Ion Neculce. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Parascheva. Cu acest prilej s-a descoperit mormântul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Bisericuța s-a șubrezit în timp și a fost desfăcută în
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
fost mutată în satul Ion Neculce, fiind restaurată după biserica inițială care data de pe vremea cronicarului Ion Neculce. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Parascheva. Cu acest prilej s-a descoperit mormântul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Bisericuța s-a șubrezit în timp și a fost desfăcută în 1969. În anul 1971 s-a început construirea unei noi biserici de lemn pe locul celei vechi, cu un ajutor substanțial primit de la Mitropolia Moldovei
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
Antonie mitropolitul Moldovei. Această biserică în anul 1885 a fost mutată în satul Prigoreni unde dăinuie și astăzi. În anul 1934 s-a construit în locul ei o bisericuță cu hramul Prea Cuvioasei Paraschiva. Cu acest prilej s-a descoperit mormîntul cronicarului Ion Neculce, ctitorul bisericii. Șubrezindu-se, bisericuța a fost desfăcută și în locul ei în anul 1969 cu osîrdia și ajutorul IPSS părintelui nostru doctor Iustin Moisescu, mitropolitul Moldovei și Sucevei cu sprijinul conducerii de stat s-a construit acest sfînt
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
fost desfăcută și în locul ei în anul 1969 cu osîrdia și ajutorul IPSS părintelui nostru doctor Iustin Moisescu, mitropolitul Moldovei și Sucevei cu sprijinul conducerii de stat s-a construit acest sfînt lăcaș sfințindu-se la 17 dec 1977"". Mormântul cronicarului se află izolat lângă latura de apus a bisericii, având la cap un monument cu bust al cronicarului realizat de sculptorul Iftimie Bârleanu (1916-1986). În piatra monumentului este săpat următorul text: ""Deci, fraților cetitorilor, cu cît veți îndemna a ceti
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
mitropolitul Moldovei și Sucevei cu sprijinul conducerii de stat s-a construit acest sfînt lăcaș sfințindu-se la 17 dec 1977"". Mormântul cronicarului se află izolat lângă latura de apus a bisericii, având la cap un monument cu bust al cronicarului realizat de sculptorul Iftimie Bârleanu (1916-1986). În piatra monumentului este săpat următorul text: ""Deci, fraților cetitorilor, cu cît veți îndemna a ceti pre acest letopisățu mai mult, cu atît veți ști a vă feri de primejdii și veți fi mai
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
monumentului este săpat următorul text: ""Deci, fraților cetitorilor, cu cît veți îndemna a ceti pre acest letopisățu mai mult, cu atît veți ști a vă feri de primejdii și veți fi mai învățați"". Deși nu se cunoaște exact data morții cronicarului, ziua comemorării are loc prin tradiție în prima sâmbătă de după Sfânta Parascheva (14 octombrie), atunci având loc un pelerinaj la biserica din lemn și la mormântul cronicarului, pelerinaj considerat cea mai mare sărbătoare a satului. Mormântul cronicarului este monument istoric
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
primejdii și veți fi mai învățați"". Deși nu se cunoaște exact data morții cronicarului, ziua comemorării are loc prin tradiție în prima sâmbătă de după Sfânta Parascheva (14 octombrie), atunci având loc un pelerinaj la biserica din lemn și la mormântul cronicarului, pelerinaj considerat cea mai mare sărbătoare a satului. Mormântul cronicarului este monument istoric, fiind înscrisă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004 cu codul IS-III-m-B-04324. De asemenea, lângă biserica de lemn (primul dintre mormintele aflate în partea
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
exact data morții cronicarului, ziua comemorării are loc prin tradiție în prima sâmbătă de după Sfânta Parascheva (14 octombrie), atunci având loc un pelerinaj la biserica din lemn și la mormântul cronicarului, pelerinaj considerat cea mai mare sărbătoare a satului. Mormântul cronicarului este monument istoric, fiind înscrisă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004 cu codul IS-III-m-B-04324. De asemenea, lângă biserica de lemn (primul dintre mormintele aflate în partea de răsărit), se află mormântul lui Ștefan Apetrii Ciubotaru din
Biserica de lemn din Prigoreni () [Corola-website/Science/315958_a_317287]
-
regiunii istorice Basarabia a Principatului Moldovei, numindu-se inițial Vasâlău. Prima atestare documentară a satului are loc în anul 1447. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moșii, printre care
Vasileuți, Secureni () [Corola-website/Science/315979_a_317308]
-
Moldovei, numindu-se inițial Vasâlău. Prima atestare documentară a satului are loc în anul 1447. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului, s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moșii, printre care și câteva sate din nordul
Vasileuți, Secureni () [Corola-website/Science/315979_a_317308]
-
separați unii de alți. De-a lungul seriei, exista o mare de sânge, groază și violență grafică precum și violență psihologică. Unul din motivele cele mai prevalente din serie este umanitatea Dicloniilor, mai ales în contrast față de umanitatea oameniilor obișnuiți. Un cronicar a descris seria ca fiind "destul de dedicată câtorva dintre factorii mai întunecați și mai duri ai naturii umane." De-a lungul seriei, există incidente diferite de bătăi normale, experimente crude și ucidere în masă. De asemenea cruzimea față de animale este
Elfen Lied () [Corola-website/Science/318938_a_320267]
-
grafică, 1945-1947", Ministerul Culturii și Cultelor, 2007 Monica Lovinescu, "Jurnal 1996-1997", Humanitas, 2005 Ziarul de Duminică, aprilie 2005 “Interviuri cu Alexandru PALEOLOGIU și Ana BLANDIANA pornind de la un portret... al lui Mircea Eliade de Nina Batalli...”, P.Oprea, "Critici și cronicari de artă în presa bucureșteana a anilor 1938-1944", Editura Maiko, 1999 Monica Lovinescu, "La apă Vavilonului", Humanitas, 1999, Mircea Eliade, "Memorii", Humanitas, 1991 "Honduras visto da Nina Batalli" La Barcaccia, 1975 (cu texte de Mario LUZI, Giorgio Prosperi, Marino Piazzola
Nina Batalli () [Corola-website/Science/318956_a_320285]
-
de hatmanii cazacilor ucraineni Bogdan Hmelnițki ș Ivan Sirko. Arhimandritul Mănăstirii Pecersk din Kiev, Inokentii Ghizel, considera că poporul rus este format din trei ramuri: rușii mari, rușii mici și rușii albi, aflate toate sub autoritatea îndreptățită a țarilor moscoviți. Cronicarii ucraineni au folosit, de asemenea, termenul „Rusia Mică” în scrierile lor, ca, de exemplu, Samiilo Veliciko, ieromonahul Leontii Bobolinski și arhimandritul Ioaniki Goliatovski. „Rusia Mică” a fost o denumire aplicată Ucrainei occidentale, după ocuparea acesteia de către Rusia la sfârșitul secolului
Rusia Mică () [Corola-website/Science/318960_a_320289]
-
se întoarcă în fugă spre Dunăre cu mari pierderi printre ai săi și cu rușinea de a fi dat dosul". Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre, așa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese la Adrianopol. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgoviște, ca domn pe fratele lui Țepeș, Radu cel Frumos, în ideea ca acesta să atragă de partea sa pe toți cei ce i se împotriveau lui Țepeș. Pașa de Nicopole
Vlad Țepeș () [Corola-website/Science/297239_a_298568]
-
cele ale unei terminații de participiu, devenind un „confix” de tipul ["de + participiul verbului"]. Această utilizare a supinului, neintrodusă în gramaticile oficiale, este caracteristică timpurilor actuale, dar se regăsește și în texte mai vechi - deși mai rar - ca în cazul cronicarului Miron Costin (1633-1691): „"nu era altu mijloc, numai de mersu la împărăție"”. A. Mateevici (1888-1917) citează istoricul muntean Constantin Cantacuzino (1650-1716) cu referire la această formă de exprimare: „"jalnic și plânguros este de văzut atâta micșurare"”. Ulterior, prin gramatica oficială
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
în jurul domnului. Cu ajutorul lor, Cantemir a organizat, în preajma războiului ruso- turc din anul 1711, șapte sau opt unități militare. În politica sa internă, Cantemir s-a sprijinit pe aceleași pături sociale ca și tatăl său Constantin și fratele său Antioh. Cronicarii vremii ni-l arată ca pe un domn foarte popular. "Că așa arăta de bun și de blând - spunea Ion Neculce (cf.Ion Neculce, Letopisețul...) încât tuturor le era ușa sa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copiii
Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/297283_a_298612]