6,757 matches
-
anul 489, centrul teologic și științific creștin nestorian de la Edessa a fost închis de către împăratul bizantin Zenon. Membrii săi au fugit în Imperiul Persan unde s-au stabilit la Nisibis. O parte dintre ei au plecat și la Gundeshapur împreună cu filozofii păgâni ce au fost izgoniți de la Atena de către Iustinian în anul 529. Împreună au pus bazele unei școli de cercetare în domenii importante precum matematică, astronomie sau medicină. De asemenea, în Gundeshapur exista o mănăstire creștină (viitor lăcaș nestorian) încă
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]
-
în domeniul juridic, o ordonanță dată de regele Carol al VIII-lea în 1490 prevăzând folosirea „limbii franceze sau materne” în provincia Languedoc, la interogatorii și în procesele verbale. Evoluția limbii este influențată de traduceri din juriști romani și din filozofi greci. În același timp se dezvoltă o literatură originală de valoare, precum poeziile lui François Villon, apărând și farsa, specie comică destinată unui public mai puțin instruit. Secolul al XVI-lea, în ciuda frământărilor cauzate de războaiele pentru Italia și de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
De la précellence du langage françois" (Despre superioritatea limbii franceze) (1579). Și cuvinte din limba greacă începuseră deja să fie adoptate în franceza veche prin intermediul latinei medievale, dar începând cu secolul al XIV-lea sunt introduse și direct, prin traduceri din filozofii greci, fenomen care se intensifică în epoca Renașterii. Grafia limbii franceze este încă foarte neunitară în perioada francezei medii și se simte nevoia reglementării ei. Se confruntă partizanii redării cât mai fidele a pronunțării, ca de exemplu Louis Meigret, cu
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
(în Ḥassan Ḥanafī) este un filozof egiptean contemporan autor al unor importante lucrări în care cercetează moștenirea culturii islamice și legătura dintre această și cultură occidentală. Este inițiatorul unei noi discipline pe care o definește că un „orientalism răsturnat” sau occidentalism. Inițiază un proiect de dezvoltare
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
membru al Uniunii scriitorilor din Egipt și al Comitetului de filozofie din Înaltul consiliu de cultură. În cei zece ani cât a studiat la Sorbonna (1956-1966), Hanafi a intrat în contact cu filozofia europeană, fiind cel mai mult influențat de filozofii europeni francezi și de idealiștii germani: Bergson, Kant, Fichte, Schelling, Hegel. S-a interesat în mod special de sistemul de gandire al filozofului olandez Baruch Spinoza din a cărui opera a tradus la începutul carierei sale. Cel mai important proiect
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
la Sorbonna (1956-1966), Hanafi a intrat în contact cu filozofia europeană, fiind cel mai mult influențat de filozofii europeni francezi și de idealiștii germani: Bergson, Kant, Fichte, Schelling, Hegel. S-a interesat în mod special de sistemul de gandire al filozofului olandez Baruch Spinoza din a cărui opera a tradus la începutul carierei sale. Cel mai important proiect al lui îl constituie studiul monumental pe care autorul îl denumește "at-Turaṯ wa at-tağdīd" (Moștenire și înnoire). Acest proiect cuprinde trei părți "Mawqifu-nă
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
al XVIII-lea), pozitivismul și știința (secolul al XIX-lea), iar ultima fază este reprezentată de existențialismul secolului XX. Marile curente de gandire din Europa sunt prezentate pe larg, astfel: iluminismul german, italian, englez, american, francez și rus și contribuția filozofilor europeni la realizarea revoluției și trecerii de la monarhie absolută la monarhie de tip iluminist care promovează valori sociale precum: libertatea, egalitatea, dreptatea și unitatea omenirii. Ultima parte a lucrării urmează cursul sau destinul cultural al Europei în prezent și viitor
Hassan Hanafi () [Corola-website/Science/331736_a_333065]
-
străină da cotidianului "Le Monde". El a adus în atenția publicului francez autori că Rainer Maria Rilke, James Joyce, sau Dino Buzzati. În legătură cu acest lucru, Marcel Schneider a făcut următorul comentariu: În acest spirit european, cosmopolit, l-a cunoscur pe filozoful Xavier Tilliette, cu care atât el, cât și soția sa, Liliane, au rămas legați de o prietenie durabilă. După o tentativă eșuată în 1962 de a intra în Academia Franceză, el a fost ales în 1964 în locul răposatului Jean-Louis Vaudoyer
Marcel Brion () [Corola-website/Science/331797_a_333126]
-
Colegiul Reformat din Cluj și la Institutul de formare a cadrelor didactice (1944-1951), apoi redactor la Academia Română pentru elaborarea dicționarului româno-maghiar (1951-1953) și corector la Editură Științifică (1953-1955). A obținut titlul științific de doctor cu o teza despre naturalistul și filozoful grec Teofrast (Budapesta, 1914). A îndeplinit funcția de secretar al Muzeului Ardelean (1927-1941), implicându-se în viață științifică ardeleana. A scris studii despre nuvelistica lui Caragiale ("Societatea de Mîine", 1927), despre corespondență lui Alexandru Odobescu (Erdélyi Irodalmi Szemle, 1929), despre
Lajos Kántor (filolog) () [Corola-website/Science/335562_a_336891]
-
prof. Dimitrie Gusti, la Catedra de sociologie) și alta în filologie (specialitate principală - germana, secundară - franceza). I-a avut ca profesori în facultate pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția și Mircea Eliade. În ianuarie 1939 s-a căsătorit cu filozoful și eseistul Mihai Șora, cu care a avut trei copii, Andrei, Sanda și Tom. Cei doi tineri soți au plecat în 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez. Mariana Șora a obținut o diplomă în limba și literatură franceză
Mariana Șora () [Corola-website/Science/335666_a_336995]
-
(n. 1948, Paris) este un filozof și sociolog francez. Este cercetător la CNRS, membru al CERSES (Centre de Recherche Sens, Éthique, Société), și cercetător asociat la Centrul de cercetare "Psychanalyse, médecine et société" al Universității Paris VII Denis Diderot. Predă cursuri în mai multe instituții universitare
Gérard Rabinovitch () [Corola-website/Science/335720_a_337049]
-
revenind la cel burghez din secolul al 17-lea“ - este Pildner von Steinburg. Familia mamei sale făcea parte din vechea nobilime austro-italiană din orașul Piacenza (Lombardia). Străbunicul lui, Ferdinand von Fellner-Feldegg (1855-1936), născut în Piacenza, a fost un cunoscut arhitect, filozof, psiholog și scriitor care a trăit la Viena, numele întreg fiind Fellner Ritter von Feldegg. În 1944, în vârsta de numai patru ani, a plecat împreună cu părinții lui din România, trăind mai întâi temporar în Austria și Franța. Apoi familia
Dieter Pildner () [Corola-website/Science/332762_a_334091]
-
Idealismul transcendental este un termen aplicat în epistemologie de către filozoful de origine germană Immanuel Kant, care susține că sinele uman sau egoul transcendental construiește cunoașterea din două elemente: intuiții empirice (experiențe senzoriale) și concepte ale intelectului, numite și categorii. Idealismul kantian este în opoziție cu alte două teorii filozofice - idealismul
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
veșnic imposibil de cunoscut. Idealismul transcendental a rămas o mișcare semnificativă în filozofie, dând mai târziu naștere unor curente de influență kantiană, respectiv neokantianismului. Deși a influențat dramatic cursul filozofiei germane, interpretarea acestui concept a fost subiectul unor dezbateri între filozofii secolului XX. Kant l-a descris pentru prima dată în Critica Rațiunii Pure și l-a modificat astfel încât să nu fie identificat cu realismul sau idealismul, însă filozofii n-au găsit elemente suficiente care să distingă mișcarea kantiană de restul
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
cursul filozofiei germane, interpretarea acestui concept a fost subiectul unor dezbateri între filozofii secolului XX. Kant l-a descris pentru prima dată în Critica Rațiunii Pure și l-a modificat astfel încât să nu fie identificat cu realismul sau idealismul, însă filozofii n-au găsit elemente suficiente care să distingă mișcarea kantiană de restul pozițiilor. Idealismul transcendental a fost eticheta adoptată filozofii post-kantieni precum Fichte, Schelling, Schopenhauer, și Husserl în secolul XX. Probabil teza centrală și cea mai controversată a lucrării Critica
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
prima dată în Critica Rațiunii Pure și l-a modificat astfel încât să nu fie identificat cu realismul sau idealismul, însă filozofii n-au găsit elemente suficiente care să distingă mișcarea kantiană de restul pozițiilor. Idealismul transcendental a fost eticheta adoptată filozofii post-kantieni precum Fichte, Schelling, Schopenhauer, și Husserl în secolul XX. Probabil teza centrală și cea mai controversată a lucrării Critica Rațiunii Pure este aceea că ființele umane experimentează doar aparența (obiectul ca fenomen), nu lucruri-în-sine; iar spațiul și timpul sunt
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
doctrina realismului a cărui punct de vedere este acela că lumea poate fi cunoscută așa cum este, fără să existe o așa-zisă aparență și necesitatea unei metode speciale prin intermediul căreia să cunoști lumea exterioară. Această mișcare a fost întemeiată de filozofi precum Bertrand Russell, G. E. Moore, Ralph Barton Perry și Henry Babcock Veatch. Realismul susține, în contrast cu idealismul - dar nu neapărat cu cel transcendental - că lucrurile sunt așa cum le percepem, independente de mintea subiectului.
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
ul reprezintă o orientare filozofică întemeiată pe lucrările filozofului de origine germană Immanuel Kant și pe alte mișcări identice inspirate de scrierile acestuia. Îi găsim originea în Germania perioadei iluministe, mai precis spre sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX. Până într-un anumit punct, această orientare poate fi
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
domeniile filosofiei politice, filosofiei minții, epistemologiei și în special pe etică, pe lângă idealismul său metafizic. Este des asociat cu mișcarea romantică. În anii 1780 și 1790, Kant a încercat să redefinească naiva formulare a idealismului pe care însuși ierarhul și filozoful George Berkeley a dat-o curentului, care presupunea că realitatea fundamentală constă doar din idei sau gânduri, „aflate fie în spiritul lui Dumnezeu, fie în spiritele agenților conștienți pe care el i-a creat” și nu există lume materială. În
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
-și are originea în sistemul idealist kantian. Immanuel Kant a introdus acest concept în paragraful 2 al lucrării sale "Critica rațiunii pure" (1781), în legătură cu explicarea spațiului ca o condiție de posibilitate a fenomenelor. El a fost preluat ulterior de toți filozofii influențați de gândirea kantiană (inclusiv pe linia fenomenologiei lui Edmund Husserl și Martin Heidegger) și transformat într-un adevărat „clișeu al jargonului filozofic”. O condiție de posibilitate este un cadru necesar apariției anumitor entități. Este des utilizată în contrast cu conceptul de
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
se regăsește implicit în definiția cubului. Immanuel Kant a susținut că o cunoaștere despre realitate poate fi obținută doar pe baza a ceea ce ne este dat prin acțiunea obiectelor asupra organelor noastre de simț. Luând în considerare cele menționate de filozoful german în "Critica rațiunii pure", matematica și partea pură a științelor naturii (mai precis fizica) nu puteau să ofere cunoaștere în sensul deplin al cuvântului. Ele erau pur și simplu condiții de posibilitate ale acestei cunoașteri. Judecățile matematice sunt considerate
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
de la o singură întrebare am cădea pe neobservate într-o infinitate de altele mai dificile și mai stînjenitoare, și nu aș vrea să abuzez de puținul timp și de răgazul ce-mi rămîne, folosindu-l la descîlcirea unor subtilități asemănătoare”. Filozoful neokantian Ernst Cassirer, în lucrarea An Essay on Men, a modificat eticheta dată de Aristotel, clasificând omul drept un "animal simbolic". Această schimbare a devenit foarte influentă în domeniul filozofiei antropologice, unde Gilbert Durand a folosit conceptul într-o descriere
Animal rațional () [Corola-website/Science/332812_a_334141]
-
Raportul moral dintre om și supraom este o temă centrală în lucrările lui Friedrich Nietzsche, în special în "Genealogia moralei". Filozoful german consideră existența a două tipare fundamentale în moralitate: moralitatea omului de turmă, a sclavului, și moralitatea supraomului, a stăpânului, a omului liber. Caracteristicile omului de turmă sunt bunătatea, smerenia și simpatia, mai precis elemente de bază ale creștinismului, în timp ce
Omul și supraomul () [Corola-website/Science/332806_a_334135]
-
Abū-Muhammad Muslih al-Dīn bin Abdallăh Shīrăzī (persana: ابومحمد مصلح الدین بن عبدالله شیرازی), cunoscut sub numele de Saʿdī (persana: سعدی), Saadī Shīrăzī sau Saadī, (n. 1210 la Șiraz, Persia - d. 1292) a fost unul dintre principalii poeți persani. , poetul filozof, este autorul a două vaste culegeri de un pronunțat caracter moralizator: Golestan (Gradina florilor) și Bustan (Livada / Gradina Fructelor), pe lângă producții pur lirice, însumând sute de gazeluri si catrene. Golestan este considerata cea mai influentă culegere de proză a literaturii
Saadi () [Corola-website/Science/333582_a_334911]
-
Golestan. Conform biografilor săi, Saadi a înfăptuit pelerinajul la Mecca de paisprezece ori de-a lungul vieții.Saadi a decedat în anul 1292. Mausoleul lui Saadi, ce adăpostește mormântul acestuia, se afla în orașul Șiraz din Iran. Un poet și filozof de excepție, Saadi reușește să spargă tiparele lingvistice și temporale. Opera sa transcede spațiul persan și ajunge așadar în folclorul internațional sub formă de proverbe. Încercări repetate au fost întreprinse de cercetatori pentru a identifica aspecte culturale islamice, zoroastriene sau
Saadi () [Corola-website/Science/333582_a_334911]