7,390 matches
-
radicale. Singura consecință a acestui fapt a fost stagnarea continuă a Japoniei, care a evidențiat și mai mult nevoia stringentă de schimbări majore (Schoppa, 2001, p. 76). Așadar, pe scurt, schimbările politice și economice ce au loc în Japonia subminează fundamentul strategiei Yoshida, care presupune că pasivitatea politică și naționalismul economic pot fi urmărite simultan. Acești piloni ai politicii externe japoneze sunt subminați și cel puțin unul dintre ei trebuie să cedeze. Instituționaliștii ar putea interpreta schimbările ce au loc în
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Hasegawa, 2000; Rozman, 2002). Acest tipar evidențiază faptul că reacția Japoniei nu a avut o determinare structurală, ci i-a reflectat preferința pentru un profil politic discret. Astfel, Japonia și-ar putea consolida relațiile cu Rusia dezvoltându-le pe un fundament mai independent, facilitând negocieri mai flexibile în privința chestiunii Insulelor Kurile. Johnstone elaborează o interpretare a diplomației Japoniei din timpul crizei financiare est-asiatice care evidențiază refuzul acesteia de a demara reforme economice interne. Autorul consideră că tensiunile apărute între SUA și
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
intențiile Chinei în regiune (Leifer, 1997, p. 160; Godwin, 1998, p. 176). China a refuzat să discute soluții la pretențiile teritoriale concurente din regiune, încălcându-și acordul dat în 1995, potrivit căruia Conferința ONU privind Dreptul Mării avea să alcătuiască fundamentul rezolvării conflictelor. Posibilitatea existenței unor mari rezerve de petrol și gaze în Marea Chinei de Sud crește stimulentele Chinei de a emite revendicări teritoriale în această zonă, din cauza dependenței ei tot mai mari de importurile de petrol (Salameh, 1995, p.
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
puțin probabilă este această cale pe termen scurt, eșecul Chinei de a o urma nu va face decît să-i intensifice, doar, sentimentul de nesiguranță în sistemul internațional. Criza de identitate a Chinei reflectă faptul că statului îi lipsește un fundament ontologic stabil, în sensul că ideologia comunistă nu a fost înlocuită cu o alta, capabilă să restabilească un sentiment stabil al coeziunii naționale. Într-un mediu extern plin de schimbări, regimul chinez este preocupat de riscurile posibile pentru existența sa
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Rece. Capitolul 6 Concluzii Colapsul Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece au generat atât oportunități majore, cât și probleme importante pentru studiul politicii internaționale. În timp ce aceste evoluții au deschis noi căi extraordinare pentru cercetarea din domeniu, ele au și zguduit fundamentele unor asumpții larg răspândite. Perioada tranziției după Războiul Rece prezintă un context istoric pentru testarea și rafinarea teoriilor concurente ale relațiilor internaționale. Precondițiile sunt prezente pentru fiecare dintre cele trei perspective dominante asupra sistemului internațional, astfel încât alcătuiesc un set distinct
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu predicțiile teoriei liberale. Mecanismele cauzale din spatele acestui tipar sunt vaste și variază pe o axă între nucleu și periferie. Există o serie puternică de stimulente materiale pentru ca principalele state să își stabilească relațiile cu alte mari puteri pe un fundament pașnic. Dintre cazurile analizate, China pare că răspunde cel mai mult la acest set de stimulente. Chinei îi lipsesc pur și simplu capacitățile materiale pentru a urmări o strategie eficientă de balansare împotriva nucleului liberal, și are enorm de câștigat
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
după Al Doilea Război Mondial s-au dovedit tot mai nepotrivite pentru poziția sa în sistemul internațional. Preferințele exprimate de Japonia pe parcursul anilor 1990 reflectă principiile centrale ale Doctrinei Yoshida, elaborată pentru prima dată în anii 1950. Pe parcursul anilor 1990, fundamentele interne ale strategiei Yoshida s-au erodat cu rapiditate ca reacție la schimbările din sistemul internațional. Există două evoluții majore care au dezvăluit gradual această tendință. Prima a avut loc în 1993, când, pentru prima dată de la fondarea sa, în
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
înfăptui ceva care să poarte pecetea subiectivității lor, spre o totală discordanță între intenții și realizare. Personajele din romanele lui J.P.Sartre sunt sistematic frustrate de consecințele actelor lor. Si atunci își vor converti orgoliul egoist al unei libertăți fără fundament într o jalnică lamentație : „ s-ar spune că cineva îmi fură urmările actelor mele ; totul se petrece ca și cum aș putea mereu să o iau de la început „ . Antoine Roquetin, personajul principal din romanul lui Sartre : Greața , va recunoaște în momente de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
constrângerilor necesității devine posibilitate lui de a acționa liber. La el, libertatea este capacitatea oamenilor de a-și atinge scopurile: eliberarea de suferință și de frică , dobândirea plăcerilor firești și a fericirii. Așadar, în viziunea lui Epicur, libertatea are drept fundament limitarea sferei de acțiune a necesității ( legității) naturale. Ideea cunoașterii realității subiective, interioare a omului a fost surprinsă și ea în antichitate. Astfel, stoicii considerau că libertatea poate fi atinsă prin adaptarea aspirațiilor și dorințelor noastre la posibilitățile oferite de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
destinului, ci dorește numai ceea ce are, bucurându-se de ceea ce îi hărăzește destinul. Așadar, conform doctrinei stoice, calea eliberării omului de sub dominația propriilor sale dorințe este una intelectuală bazată pe cunoșterea posibilităților de realizare a dorințelor și aspirațiilor umane. La fundamentul concepției stoice despre libertate stau două premise: pe de o parte, libertatea este privită ca o stare interioară a omului, aceea în care el nu dorește decât ceea ce, conform necesității poate obține; pe de altă parte, condiția principală a libertății
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Eul, persoana care a făcut această afirmație, indiferent cât de adevărată sau falsă ar fi ea, este sursa și motivul tuturor afirmațiilor și astfel și sursa și motivul certitudinii și a incertitudinii, a adevărului și neadevărului. Astfel se descoperă sursa, fundamentul de neclintit al întregii cunoașteri: certitudinea Eului care gândește. Această certitudine, conștiința de sine a propriei persoane care gândește și cunoaște este — conform lui Descartes — incontestabilă; pentru că ea este baza, condiția care face posibilă îndoială. "Gândesc, deci exist" (cogito, ergo
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
ce-i drept, spre realizări mai înalte, dar era departe de a fi convins că le-ar putea atinge. Interesele sale s-au deplasat însă treptat de la studiul matematicilor pe care le utiliza în cercetările sale tehnice spre preocupări de fundamente ale matematicii. A descoperit, în departamentul de inginerie, doi colegi cu interese asemănătoare; se întâlneau în fiecare săptămână. În felul acesta, a aflat că tocmai un englez, Bertrand Russell, adusese recent contribuții importante în acest domeniu. Lucrarea lui Russell Principia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
delectării cu cele pe care le datorăm celor mai geniale minți ale omenirii. Wittgenstein respingea orice concesie care ar fi putut să aducă atingere acelui ideal de perfecțiune creatoare ale cărui ingrediente principale erau claritatea cristalină și simplitatea austeră. Cercetarea fundamentelor logicii îi apărea drept un domeniu de supremă puritate, comparabil, din acest punct de vedere, cu zonele înalte ale muzicii. În prima perioadă a relațiilor sale cu Russell - perioada prieteniei lor intelectuale - asemenea convingeri se exprimau atât prin admirație, cât
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sfârșit abrupt. Împreună cu prietenul său cel mai apropiat, David Pinsent, Wittgenstein a petrecut câteva săptămâni în Norvegia, în septembrie 1913. Încordarea nervoasă extremă pe care i-o producea balansul între speranța de a putea răspunde la întrebările sale privitoare la fundamentele logicii și deznădejdea pe care i-o provoca conștiința că nu realizează progresele așteptate îl împingea adesea în stări de adâncă depresie.18 O realizare autentică, așa cum este întemeierea logicii, gândea el, nu va putea fi înfăptuită trăind cu jumătăți
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ci asupra modului cum ar putea fi organizat rațional acest stat. Gândul că acest stat nu ar fi singurul posibil, în parte îl neliniștea și în parte îl plictisea. El dorea să ajungă cât mai repede posibil să reflecteze asupra fundamentelor acestui stat. În aceasta consta capacitatea lui și interesul lui; în timp ce reflecția filozofică propriu zisă îl neliniștea, până când dădea la o parte rezultatul ei (dacă avea vreunul) ca fiind banal.“65 Preocupările filozofice ale lui Wittgenstein nu au fost niciodată
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
fapte. După cum se știe, distincția dintre metafizica speculativă precritică și „metafizica experienței“ este o distincție kantiană. „Știința se sprijină pe o metafizică fundamentală, care nu este o extindere a științei.“19 Ca și Kant, în prima sa Critică, Wittgenstein cercetează fundamentele cunoașterii bazate pe experiență. TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 133 Ceea ce se urmărește în Tractatus este „o deducție a priori a structurii esențiale a cunoașterii empirice, în stilul lui Kant“20. Și alți comentatori au afirmat că gândirea Tractatus-ului este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a socotit drept noutatea esențială a abordării sale, că ei au căutat în carte o teorie a logicii și a limbajului.27 Asumarea tuturor implicațiilor distincției dintre „ceea ce se poate spune“ și „ceea ce se arată“ implică respingerea oricărei teorii despre fundamentele logicii, ca și a oricărei încercări de a delimita propozițiile prin aplicarea unui criteriu, adică în cadrul unei „teorii a limbajului“. Examinarea formei logice, care se oglindește în simboluri, este pe deplin suficientă. Analiza logică TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 137
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
revizuirea unor puncte de vedere, de unele schimbări în stilul gândirii, concepția lui Wittgenstein asupra filozofiei, ca și obiectivele fundamentale ale cercetărilor sale, ar fi rămas aceleași. În opoziție cu cei care au înțeles filozofia drept cunoașterea teoretică ce oferă fundamentele științei și acțiunii omenești, pentru Wittgenstein ea a fost o activitate de clarificare a gândurilor noastre. Este ceea ce o deosebește de știință. Filozofia nu este o știință, cu atât mai puțin știința supremă, deoarece ea nu oferă cunoaștere, în accepția
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
aparență a importanței lor.“ (Wittgenstein’s Lectures, p. 13.) 39 Ibidem, p. 29. 40 Ibidem, p. 31. 41 „Atunci când vorbește despre învățarea limbajului, Augustin vorbește numai despre modul cum anexăm lucrurilor nume sau înțelegem numele lucrurilor. Numirea apare aici ca fundament al limbajului. Augustin nu vorbește de o deosebire între genurile de cuvinte și prin nume are în vedere, evident, cuvinte cum sunt: «copac», «masă», «pâine» și, desigur, și nume proprii; însă și «a mânca», «a merge», «aici», «acolo» și toate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Cu toate acestea, acești autori îi prezintă uneori ideile ca și cum ele ar reprezenta contribuții teoretice. Astfel, Haller crede că filozofia târzie a lui Wittgenstein ar reprezenta un „fundamentalism praxiologic“, adică punctul de vedere că „orice întemeiere, orice căutare a unui fundament ferm, ca și orice îndoială au un sfârșit și nu pot reprezenta niciodată o serie infinită. Se ajunge, prin urmare, întotdeauna la un fundament - acesta poate fi credința oarbă, încrederea oarbă -, iar acest ultim fundament este acțiunea.“54 Schulte afirmă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ar reprezenta un „fundamentalism praxiologic“, adică punctul de vedere că „orice întemeiere, orice căutare a unui fundament ferm, ca și orice îndoială au un sfârșit și nu pot reprezenta niciodată o serie infinită. Se ajunge, prin urmare, întotdeauna la un fundament - acesta poate fi credința oarbă, încrederea oarbă -, iar acest ultim fundament este acțiunea.“54 Schulte afirmă că Wittgenstein ar fi elaborat „o concepție organică“ asupra limbajului, al cărei „concept suprem“ (Oberbegriff) ar fi 298 GÂNDITORUL SINGURATIC jocul de limbaj.55
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
întemeiere, orice căutare a unui fundament ferm, ca și orice îndoială au un sfârșit și nu pot reprezenta niciodată o serie infinită. Se ajunge, prin urmare, întotdeauna la un fundament - acesta poate fi credința oarbă, încrederea oarbă -, iar acest ultim fundament este acțiunea.“54 Schulte afirmă că Wittgenstein ar fi elaborat „o concepție organică“ asupra limbajului, al cărei „concept suprem“ (Oberbegriff) ar fi 298 GÂNDITORUL SINGURATIC jocul de limbaj.55 Mai mult, Schulte lasă să se înțeleagă că ar trebui să
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ale lui Frege, la consacrarea standardelor de rigoare și claritate ce disting practica filozofică analitică, devenită dominantă în a doua jumătate a secolului trecut, cel puțin în țările de limbă engleză. Cercul extrem de restrâns al cititorilor scrierilor lui Russell consacrate fundamentelor logicii și matematicii contrastează puternic cu cel al numeroaselor sale lucrări despre subiecte de cel mai larg interes, pe care le discuta cu mult nerv și simț al umorului. (Ceea ce explică de ce lui Russell i s-a putut decerna și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
al XIX-lea. Punctul lor de plecare comun l-a constituit punerea la îndoială a tot ceea ce este asigurat doar prin obicei, prin autoritatea tradiției. Într-un al doilea pas, ei credeau că cercetarea filozofică trebuie să urmărească descoperirea unui fundament ferm pentru ceea ce acceptăm în știință, ca și în experiența comună.1 Merită semnalat că, din perspectiva acelor raționaliști mai failibiliști care i-au urmat lui Russell, orice asemenea încercare era condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
printr-o metodă mai răbdătoare și mai adecvată, cu toată acea precizie și certitudine pe care au atins-o cele mai înaintate științe.“4 Această metodă este metoda logic analitică. Noua dezvoltare a logicii, pe care a prilejuit-o cercetarea fundamentelor matematicii, oferă instrumente puternice pentru clarificări conceptuale, care au lipsit până atunci filozofilor. Cunoașterea filozofică pășește acum „pe drumul sigur al unei științe“ într un alt fel decât credea Kant, și aceasta deoarece pot fi distinse, pentru prima dată, în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]