7,151 matches
-
Mir (Războiul si lumea) - o reacție la ororile războiului si Chelovek (Omul) - impresionat cosmic de zădărnicia dragostei. Între anii 1915 și 1917 a lucrat ca proiectant pentru Școala Militară de automobile din Petrograd. În 1918 a fost editor al revistei Gazeta futuristov. În 1919 se întoarce la Moscova unde atmosfera agitată a revoluției rusești îl inspiră să scrie poeme populare - încurajatoare pentru bolșevici. Din 1919 până în 1921 scrie piese scurte de propagandă pentru cunoscutele Vitrine Rosta. În 1923 ca urmare a
Vladimir Maiakovski () [Corola-website/Science/304503_a_305832]
-
numele lui Mircea Florin Șandru. De-a lungul timpului, Mircea Florin Șandru a colaborat cu grupaje de poezie și eseuri la următoarele publicații: „Actualitatea literară”, „Amfiteatru”, „Ante Portas”, „Argeș”, „Astra”, „Bucureștiul literar”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Echinox”, „Facla literară”, „Flacăra”, „Gazeta Cărților”, „ Literatorul, „Luceafărul”, „Nomen Artis”, „Nord literar”, „Orizont”, „Poezia”, „Ramuri”, „România literară”, „Sintagme literare”, „Slast”, „Steaua”, „Sud”, „Transilvania”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Balkan Visions”, „Inostrannaia literatura”, „Literarni mesicnic”, „Romanian review”, „Rumanische Rundschau”, „Slovenske pohl'ady”, „Svetova literatura”, „Twórczość”, „Varlik”.
Mircea Florin Șandru () [Corola-website/Science/304566_a_305895]
-
Henri de Villemessant. Acesta întemeiase încă din tinerețe jurnalul de modă "[La] Sylphide" și avusese de timpuriu ideea de a oferi în paginile lui un foileton elogios despre diverse articole de consum, pentru care se lăsa bine plătit. După falimentul gazetei și revoluția de la 1848 de Villemessant a întemeiat pe data de 2 aprilie 1854 săptămânalul "[Le] Figaro", în care va urma să publice des critici favorabile lui Offenbach. Pentru a intra în grațiile colectivului feminin de la Comédie-Française, acesta a publicat
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
1915 au găsit adăpost, printre cele dintîi cămine ospitaliere, în România. Dacă se cunoaște doar cu aproximație data stabilirii armenilor în București, prin anii 1400-1435, se știe totuși că prima lor biserică a fost fondată în 1581. D. Caselli în "Gazeta Municipală" din 19 august 1934 făcea un prețios excurs istoric: "Și în adevăr, pe acea vreme cînd li s-a dat armenilor afară din oraș să-și facă biserică și case, cea din urmă mahala a Bucureștilor spre Tîrgul de
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
la fel și din regiunea Aradului, lansează la rândul lor astfel de apeluri pentru soldații romani răniți pe front. Ziarele românilor din Monarhia austro-ungară publică scrisori și liste dela cei care au colectat ajutoare. Pritre astfel de scrisori, aflăm în "Gazeta Transilvaniei" din Brașov din 5/17 martie 1878 și o scrisoare dela preoteasa Ana Fizeșanu, născută Crețiunescu, colectantă din Toracul Mic. Pe lista preotesei se află 52 de nume, majoritatea din Toracul Mic, dar și unii din Toracul Mare, care
Torac, Banatul Central () [Corola-website/Science/304692_a_306021]
-
social-democrației austriece și române de origine evreiască, care a desfășurat o activitate intensă de asistență socială în rândul populației nevoiașe din Cernăuți. Devenit redactor la "Volkspresse", ziarul în limba germană al social-democraților bucovineni, va fonda apoi în 1906 "Lupta", prima gazetă social-democrată în limba română din Bucovina. În 1905 a fost ales secretar al Partidului Social Democrat Român și al Uniunii Generale a sindicatelor din Bucovina. În 1907, la primele alegeri din Austria bazate pe vot universal și egal, candidatul Gheorghe
Gheorghe Grigorovici () [Corola-website/Science/304705_a_306034]
-
și-a intensificat activitățile de opoziție, contribuind la Samizdat, o acțiune dizidenta a publicației "Arka" sub pseudonimul „Stańczykówna”. Ultimul volum publicat în timp ce Szymborska era încă în viață, "Dwukropek", a fost ales cea mai bună carte a anului 2006 de către cititorii Gazetei Wyborcza. Ea a tradus, de asemenea, literatura franceză în polona, în special poezie baroca și operele lui Agrippa d'Aubigné . În Germania, Szymborska a fost asociată cu traducătorul ei Karl Dedecius, care a făcut multe pentru a promova lucrările ei
Wisława Szymborska () [Corola-website/Science/303512_a_304841]
-
la Viena cu alți bărbați de încredere, în deputațiune pentru apărarea intereselor diecezei Aradului și ale poporului românesc de la Mureș și Criș. Acolo a rămas pentru ani. La sfârșitul lui 1849 a fost redactor și translator al textului românesc la gazeta oficială în care erau publicate textele de legi imperiale. În 1851 a fost numit grefier la una dintre secțiile Curții de Înaltă Casație și Justiție din Viena. În anul 1859 a primit rangul de consilier Privat, și 1860 a fost
Vincențiu Babeș () [Corola-website/Science/303554_a_304883]
-
capitala regatului Ungariei, unde posibilitățile de informare erau cele mai bune, contactul cu cercurile politice cel mai ușor de făcut și unde se putea feri de ostilitatea maghiară, a cărei tendințe politice le combătea. Vincențiu Babeș a colaborat la numeroase gazete, dar cea mai mare parte din activitatea sa gazetărească a desfășurat-o în paginile „Albinei”. După ce s-a retras din viața politică s-a dedicat studiilor istorice. A scris o istorie bisericească, rămasă în manuscris. Babeș s-a căsătorit în
Vincențiu Babeș () [Corola-website/Science/303554_a_304883]
-
o piață dominată de publicații culturale încă rigide, ce nu țin pasul întotdeauna cu evenimentele la zi, acesta este rezultatul eforturilor uneia dintre cele mai mari edituri din România - Editură Polirom - și a doua cotidiene importante - Ziarul de Iași și Gazeta de Sud. Suplimentul... este difuzat la nivel național prin Rodipet, lanțurile de librarii Humanitas și Cărturești. Suplimentul de cultură este o publicație scrisă pentru cititorii săi - care în mare parte sînt cetățeni activi -, pe limba lor, adică într-un stil
Suplimentul de cultură () [Corola-website/Science/303578_a_304907]
-
din anul 1928 nu vor fi de prisos. De la moartea lui Ionel Brătianu, întreaga politica românească era dominată de chestiunea Prințului Carol, de «chestiunea despre care nu se mai vorbea» adică despre care Cenzura nu lăsa să se vorbească în gazete, căci încolo numai de asta se vorbea. Cât a trăit el [Ionel Brătianu, n.n.], autoritatea lui a fost suficientă pentru a ține piept tuturor valurilor [...]” Cu Mihai încă minor, a fost instituită o Regență din care făcea parte Principele Nicolae
Regina mamă Elena () [Corola-website/Science/303742_a_305071]
-
tipografia privilegiată a doctorului Constantin Caracas, în care va tipări Curierul românesc începând cu anul 1829, precum și o serie întreagă de traduceri din literatura universală, care asigurau culturii românești o largă deschidere spre Europa. Încă din primii ani de apariție, gazeta lui Heliade își anunța cititorii despre cărțile ce se află de vânzare la Iosif Romanov, librierul roman, iar în 1830, tipărindu-se la Craiova "Dialoguri francezo-romanești" ale profesorului Grigore Pleșoianu, se menționa, pe prima pagină, că această carte se află
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
în colț la Sfântul Gheorghe, spre Bărăția. Pe atunci ieșiră din tipografia sa Meditațiunile lui Lamartine, Luarea Corintului, Corsarul, Lara, Logodnica d-Abydos, Bepo, Cerul și Pământul de lord Byron." Așadar, librăria lui Iosif Romanov devenise un centru de desfacere a gazetelor și cărților tipărite începând din 1829 de către Ion Heliade Rădulescu. Strâns legată de carte și implicit de actul educațional, cultural, activitatea de librărie are ca scop circulația acesteia de la autor și tipograf la cititor. Pe Iosif librarul îl aflăm în
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
cum o atestă notele lor de călătorie- ei îl vizitează și pe Iosif Romanov. De asemenea corespondența celor doi fruntași transilvăneni evidențiază o strânsă colaborare cu librarul din București. Periodice ca " Organul luminarii", editat de Cipariu la Blaj, "Foaia Duminecii", "Gazeta de Transilvania " și " Foaia pentru minte, inimă și literatură" scoase de George Bariț, la Brașov, erau răspândite la sud de Carpați prin difuzorii Companiei Romanov. Din cercetarea presei romanești de până la 1848, rezultă că Iosif Romanov a fost nu numai
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
minte, inimă și literatură" scoase de George Bariț, la Brașov, erau răspândite la sud de Carpați prin difuzorii Companiei Romanov. Din cercetarea presei romanești de până la 1848, rezultă că Iosif Romanov a fost nu numai principalul difuzor și corespondent al gazetelor din Transilvania, dar și al celor din Țara Românească și Moldova. Astfel, ziare din Țara Românească precum "Curierul românesc", "Curierul de ambe sexe " ale lui Heliade Radulescu, "Gazeta Teatrului Național", "Universul " lui Iosif Genilie, sau cele din Moldova ca "Icoana
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
că Iosif Romanov a fost nu numai principalul difuzor și corespondent al gazetelor din Transilvania, dar și al celor din Țara Românească și Moldova. Astfel, ziare din Țara Românească precum "Curierul românesc", "Curierul de ambe sexe " ale lui Heliade Radulescu, "Gazeta Teatrului Național", "Universul " lui Iosif Genilie, sau cele din Moldova ca "Icoana lumii", "Albina românească", a lui Gheorghe Asachi, "Dacia literară" a lui Mihail Kogalniceanu, erau difuzate tot de librarul bucureștean. Pe lângă activitatea de librărie Iosif Romanov s-a făcut
Iosif Romanov () [Corola-website/Science/303846_a_305175]
-
în incinta Colegiului Sfântul Sava încă din anul 1835. Datorită faptului că în copilăria sa Iscovescu a fost martorul unei tendințe înnoitoare care se manifesta în București printr-o cerere crescândă de tablouri, în special portrete, precum și a apariției primelor gazete și organizarea primelor spectacole de teatru în limba română, este imposibil de crezut că acesta nu a remarcat avântul pe care artele l-au luat. Pictura a devenit vedeta artelor tocmai din aceste motive la care s-a adăugat și
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
de prietenie cu Iugoslavia lui Tito. În timpul ședinței, aparent revoltat, Alexandru Jar a pus o serie de întrebări incomode pentru conducerea comunistă: Ulterior, în preajma Congresului Uniunii Scriitorilor din România, pe data de 12 aprilie 1956, organul de presă al acesteia, „Gazeta literară”, a publicat mai multe interviuri cu diverși scriitori, printre care și unul cu Alexandru Jar („Gazeta literară”, III, 1956, nr. 15 din 12 aprilie, p. 1), în care acesta a exprimat o atitudine ostilă proletcultismului și ingerințelor partidului în
Alexandru Jar () [Corola-website/Science/304044_a_305373]
-
întrebări incomode pentru conducerea comunistă: Ulterior, în preajma Congresului Uniunii Scriitorilor din România, pe data de 12 aprilie 1956, organul de presă al acesteia, „Gazeta literară”, a publicat mai multe interviuri cu diverși scriitori, printre care și unul cu Alexandru Jar („Gazeta literară”, III, 1956, nr. 15 din 12 aprilie, p. 1), în care acesta a exprimat o atitudine ostilă proletcultismului și ingerințelor partidului în artă, opinii pe care le va dezvolta și în cadrul unei ședințe de partid de la începutul lunii mai
Alexandru Jar () [Corola-website/Science/304044_a_305373]
-
orașul New York City, fiica unui diplomat sovietic de origine ucraineană acreditat la Organizația Națiunilor Unite. În anul 1980, a absolvit la Moscova studiile de jurnalism și și-a început cariera la cotidianul Izvestia. După iunie 1999, scrie articole pentru Novaïa Gazeta, varianta on-line. În 2001, s-a refugiat mai multe luni în Austria, după ce a primit amenințări prin poșta electronică. În mesaje se afirma că un ofițer de poliție, pe care îl acuzase de comiterea unor atrocități contra civililor, avea intenția
Anna Politkovskaia () [Corola-website/Science/304164_a_305493]
-
de promovare a agriculturii și autoapărării. O mică parte dintre elevi erau veniți din Diaspora. Peres s-a evidențiat în școala prin calitățile sale de a se exprima în scris și de a ține cuvântări, si a publicat articole în gazeta școlii sub pseudonimul Ben Amotz.În 1941 el a plecat în kibuțul Geva, unde a urmat o instrucție agricolă pentru a lua parte, mai apoi, în 1942 la întemeierea unei așezări cooperatiste agricole numite Alumot, cu statutul de „kvuțá”. Acolo
Șimon Peres () [Corola-website/Science/304204_a_305533]
-
Teatrul „Barbu Delavrancea” (1967-1969), muzeolog la Muzeul Literaturii Române și în redacția „Manuscriptum” (1970-1973), secretar la Uniunea Scriitorilor din România (1973-1989), director al Teatrului Mic (1990-1991). A fost colaborator al celor mai importante reviste literare din țară; "Ateneu " „ Tomis", „ Transilvania", „Gazeta literară", „Luceafărul", „Cinema", „Săptămâna". În 1970, i se conferă distincția franceză „Laurii academici" (Leș Palmes academiques) în gradul de ofițer, distincție care îi este înmânata abia în 1996. Romulus Vulpescu a îngrijit ed. din scrierile lui C. Sîrbu, I. Barbu
Romulus Vulpescu () [Corola-website/Science/304253_a_305582]
-
structuri rimbaldiene... întotdeauna delicat, strigatul este acela al sensibilității acute, convertita în parabole, în pilde, în aluzii și uneori în mituri... Fantezia cultivata a scriitorului preferă grotescul gigantic și absurdul cazuistic, umorul negru traversat nu o dată de melancolie” (Nichita Stănescu, Gazeta literară, nr. 51, 1967). Interviuri Video
Romulus Vulpescu () [Corola-website/Science/304253_a_305582]
-
membru al Casinei Militare Timișoara, al "Societății Istorice și Arheologice Timișoara", al societății literare "România Jună" din Viena, al "Societății ziariștilor români din Ardeal și Banat", al "Societății de gimnastică" din Timișoara. A înființat ziarul "Dreptatea" din Timișoara (1894-1898) și gazeta "Dumineca". A publicat numeroase articole cu caracter economic, social, cultural, religios, politic și sportiv, în publicații ca: "Poporul Român", "Tribuna", "Românul", "Drapelul", "Banatul", "Luminătorul", "Foaia Poporului Român", "Voința Banatului", "Dreptatea", "Dumineca". De asemenea, a publicat câteva studii dedicate istoriei Timișoarei
Emanuil Ungurianu () [Corola-website/Science/304297_a_305626]
-
crucea a fost îndepărtată fără a se mai știi locul unde se odihnesc osemintele profesorului Georgiu Ceortea. Peste toată suprafața turnandu-se asfalt. În însemnările profesorului Nastasic la pagina 21 prin cercetările arhivistice a consemnat necrologul prof. Georgiu Ceortea din „Gazeta de Transilvania” nr 27 din 14/26 aprilie 1874.
Tohanu Vechi () [Corola-website/Science/304296_a_305625]