KorAP: Find »[drukola/base=hol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...266 267 268 ...329 >

8,202 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373

în casă, că nu era vorba de o fantasmă cauzată de sangria și marijuana; un sentiment general foarte negativ mă invadă pe tăcute. Jayne începu să urce scările. Am urmat-o pentru că nu știam ce altceva să fac. Aplicele de pe hol erau aprinse, scăldând coridorul în obișnuita lumină rece. Ușa camerei lui Robby era închisă, iar când Jayne încercă s-o deschidă, își dădu seama că era încuiată. - Robby? strigă Jayne. Dragul meu? - Mamă - sunt bine. Lasă-mă, am auzit de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
caldă de noiembrie. Ceea ce a provocat această realizare avea mai puțin de-a face cu umbrele fantomatice pe care le văzusem mișcându-se în dormitorul principal în timp ce fumam iarbă în curtea vecinilor Allen sau cu ceea ce zburase pe lângă mine în holul întunecat, sau cu Terby și șoarecele mort, cât cu detaliul pe care nu i-l puteam împărtăși lui Jayne (și nimănui altcuiva) pentru că ar fi constituit ultima picătură. Ar fi însemnat biletul meu de concediere. Numărul de înmatriculare de pe plăcuța

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
avut această viziune în timp ce colindam casa în somn, verificând toate zăvoarele de la uși și ferestre. Am visat că pasărea scăpase cumva din brațele lui Sarah și ajunsese în grădină. Noaptea trecută am visat că sunetele pe care le auzisem în hol venind de dincolo de ușa dormitorului principal erau cele ale unui copil care plângea. Noaptea trecută am visat că o altă veveriță zăcea înjunghiată în verandă, cu mațele smulse din pântece și capul lipsă. Noaptea trecută am visat că nu fusesem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
au reînceput. M-am ridicat în picioare și am pornit spre bucătărie, luminile din sufragerie diminuându-și și sporindu-și forța în timp ce treceam pe sub ele (încercând - cu succes - să ignor mocheta verde și mobila rearanjată). Asta s-a repetat în holul care ducea spre bucătărie, care fusese cufundat în întuneric până în momentul în care am intrat în bucătărie, când luminile au început să pâlpâie. Când am făcut un pas înapoi, luminile s-au stins. Când am pătruns din nou în bucătărie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
ajunse sus. Îl urmări pe tatăl meu intrând în baie, un perimetru spațios de marmură inundat de lumină. De-acum plângeam furibund, lovindu-mă peste genunchi în timp ce priveam, hipnotizat fără scăpare. - Ce se-ntâmplă? gemeam întruna. După care aparatul traversă holul și se opri din nou. Manifesta o certă răbdare înnebunitoare. Tata își privea chipul tras în oglindă. Apoi aparatul se apropie încet-încet de el. Eram conștient de faptul că avea să se deconspire, tot trupul meu tremurând în anticiparea grozăviei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
I-am spus Martei că îl voi lua eu pe Robby de la Buckley. N-am lăsat-o să spună nimic. Am ieșit afară din cameră după ce i-am anunțat acest lucru. Am auzit-o acceptând anevoie în timp ce mă deplasam pe holul care ducea spre garaj. Afară, vântul continua să-și modifice direcția. Pe autostradă l-am văzut pe tata stând nemișcat pe trotuarul unui viaduct. După ce am deschis geamul și i-am prezentat cartea de identitate unui gardian, am tras într-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de pe urma unui vis în care ciorile se transformau în pescăruși. - Tată? Un ecou. Nu-mi puteam deschide ochii. Dacă i-aș fi deschis, l-aș fi văzut pe Robby apărând în contre-jour în cadrul ușii, având în fundal lumina pâlpâitoare a holului.) - Ce e? s-a auzit vocea mea răgușită. - Tată, cred că e cineva în casă. Robby încerca să nu se vaiete, dar chiar și beat puteam detecta frica din vocea lui. Mi-am dres glasul, având ochii închiși în continuare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Am scos-o afară. Am aprins-o imediat, uitându-mă pe jos după Terby. - Hai să ieșim de-aici, am zis. Robby a ieșit după mine, iar eu am îndreptat lanterna la ce-ar fi trebuit să se afle pe hol. (Însă am făcut-o fără intenție - pentru că în cele câteva secunde care s-au scurs în timp ce căutam lanterna în camera întunecată uitasem de arătarea care ne aștepta pe hol.) Atunci am zărit arătarea pentru o fracțiune de secundă. Robby nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
îndreptat lanterna la ce-ar fi trebuit să se afle pe hol. (Însă am făcut-o fără intenție - pentru că în cele câteva secunde care s-au scurs în timp ce căutam lanterna în camera întunecată uitasem de arătarea care ne aștepta pe hol.) Atunci am zărit arătarea pentru o fracțiune de secundă. Robby nu era deloc sigur ce-a văzut în lumina lanternei. Se „ascundea“ în spatele meu, cu ochii strânși cât putea de tare, iar acel ceva a ieșit din calea jetului de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
varga în spatele meu. Robby, nu e nimic. E doar câinele. Dar când am zis asta l-am auzit amândoi pe Victor lătrând afară. Conform lui Robby, în acest moment a început să plângă - când a realizat că ceea ce era pe hol nu era câinele lui. Am insistat. - Victor, vino aici. Vino aici, Vic. Era doar alcoolul care făcea concesii. Conform lui Robby, în momentul acela m-a auzit murmurând: - Nu se poate. Avea un metru și era acoperit de păr în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
Am traversat alergând camera lui Robby și el a descuiat ușa fără să ezite, apoi ne-am repezit spre scară. Luna strălucea și acum o puteam vedea mult mai clar prin fereastră. Pe la jumătatea scărilor am văzut arătarea țâșnind pe holul de deasupra noastră. Ne-a urmărit pe trepte. Îi auzeam gura deschizându-se și închizându-se, producând plescăituri jilave. Sarah și-a întors capul și a început să zbiere când a văzut-o gonind spre noi. Biroul meu părea cel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
fi trebuit să-i îmbrac pe copii și să mergem cu toții la hotel.) Da, dar aveai nevoie de un alibi ca să ieși din casă, mi-a reamintit scriitorul. Cum altfel să-ți explici „evadarea“ de la 307 Elsinore Lane? Arătarea de pe hol ți-a furnizat un motiv convenabil. - Noi credem că probabil a fost câinele, domnule Ellis. - Mergem la hotel, am zis foarte scurt. M-am întors spre Marta. Corect? A dat din cap, privindu-mă cu ochii larg deschiși. Deci asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
se cojește. Te-ai mai uitat încă o dată în camera de zi? Cred că ai fi... În timp ce treceam prin orașul pustiu mi-am sprijinit capul de geam. Răceala sticlei îmi făcea bine la obrazul lovit. Deci, spuse scriitorul. Arătarea din hol. Ce-i cu ea? Momentul amintirilor, nu-i așa, Bret? Știu ce-am văzut. Ce-ai văzut? Sau, mai precis, când ai văzut-o prima oară? De fapt am văzut-o în noaptea de Halloween. Era în pădure. Am văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
devine o entitate ficțională una reală? Ai avut remușcări când ai creat monstrul de pe coridor? Nu. Eram înspăimântat. Încercam să-mi găsesc locul în lume. Un scurt interval al stării de veghe: formalitățile de cazare la recepția din marele, pustiul hol al hotelului. Secvența: schimbul anost de informații - monotonia vecină cu transa - dintre Marta și managerul de noapte. Eu eram prea răgușit ca să mai vorbesc cu cineva. Curierul ne-a condus la un apartament cu două dormitoare. Copiii vor ocupa una

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
de orice expresie - până când mi-au văzut amândoi vânătaia. Marta a remarcat că era mai mare - iar amintirile nopții trecute începură să tremure în jurul copiilor - și imediat Marta se lansă într-o mică conversație despre cum chemase un taxi din holul hotelului astă-noapte pentru a se întoarce pe Elsinore Lane ca să-și ia mașina (și m-am panicat, trebuind să mă abțin s-o întreb dacă intrase în casă și ce culoare aveau pereții acum?) ca eu să mă pot folosi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
părea a fi cel mai îndepărtat și am comandat cafea, ignorând meniul obosit pe care ospătărița mi l-a pus în față. Purtam ochelari de soare și o șapcă de baseball pe care o cumpărasem în magazinul de suveniruri din holul hotelului, pantaloni de trening și un tricou pătat sub haina de piele. Obrazul tumefiat mă durea și trebuia să fiu atent la buza mea pe cale de a se despica. Eram mahmur și mă durea tot trupul de parcă fusesem bătut și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
controlez vocea. Da, vreau zic, știi, ce altă explicație ar fi? Nu știu să existe o altă explicație. Miller dădu gânditor din cap, dar apoi mă întrebă: - Crezi că cineva imită și chestia pe care ai văzut-o azi-noapte pe hol? Am început s-o scald. - Hm...nu...nu....era ceva ce creasem...altceva. Mi-am dat seama că în întrebarea lui Miller se încropea undeva o teorie și într-un fel ciudat de liniștitor am mai realizat că în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
ceva ...pare să-l oprească ...cum ar fi... Miller făcu o pauză. - Cine a adus păpușa în casă, domnule Ellis? - Eu, am șoptit. Eu am adus-o. - Și cine l-a creat pe Patrick Bateman? Șoptit: - Eu. - Și chestia de pe hol? Altă șoaptă: - Eu. Mi-am revenit când Miller am împins carnețelul pe masă. Vroia să văd ceva. Am observat un cuvânt cu litere mari: T E R B Y. Sub el: cuvântul de la coadă la cap: Y B R E T

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
pernă.) Reacția mea: - Dacă e ceva în casă, nu cred că o să rezist. Am ezitat, după care m-am îndreptat cu pași grăbiți spre ușa de la intrare. Am introdus cheia în broască. Am deschis ușa de la intrare. Am intrat pe hol. Casa era tăcută. Miller era lângă mine. - Unde au avut loc evenimentele culminante? am fost întrebat. Cei trei bărbați așteptau să-i ghidez spre coridorul cu aplice pâlpâitoare, în dormitorul matrimonial care fusese invadat, prin camera de zi care era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
scoată un cuvânt, neimpresionat. - Toate aparatele electrice trebuie scoase din priză, e tot ce spuse. - De ce nu întrerupem curentul de la tablou? am întrebat. - O vom face și pe asta. Echipamentul urma să fie branșat la generatorul care fusese târât în holul de la intrare și se afla acum la capul scărilor. În timp ce am purces să scoatem toate aparatele din priză, am început s-o simțim cu toții. (Am pretins că n-o simt.) Exista un alt fel de tensiune în casă. Ne presa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
zgomote au fost montate pe trepiede. Sam o supraveghea pe cea de sus, din coridor. Dale o supraveghea pe cea din dormitor. Iar Miller o va supraveghea pe cea din camera de zi, cu cel mai mare câmp vizual, incluzând holul de la intrare și scara care ducea la etaj. Fiecare cameră era dotată cu un detector de câmp electromagnetic - un DCE. Toate draperiile și jaluzelele din casă au fost trase - n-am întrebat de ce - și interiorul casei s-a întunecat considerabil

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
n-am întrebat de ce - și interiorul casei s-a întunecat considerabil, dar cu suficientă lumină filtrându-se de afară. Îndată ce Sam și Dale s-au postat la etaj, Miller m-a rugat să întrerup curentul de la tablou. Se găsea în holul ce ducea spre garaj. Am deschis ușița. Am inspirat adânc în momentul în care am tăiat curentul. Întorcându-mă la Miller, am realizat că nu fusese niciodată atât liniște în casă. În timp ce gândeam asta, toate cele trei DCE-uri au

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
un soi de admirație sufocată. - Sfinte Hristoase, strigă unul dintre ei. Ce mă-sa-i asta? - Bob. Era Sam, cred. Bob, coboară pe scări. Cântecul se curmă în mijlocul frazei muzicale. Miller și cu mine stăteam cu fața la scările care coborau spre holul de la intrare și spre camera de zi. Se auziră un fel de declicuri. (Nu voi justifica în nici un fel ceea ce sunt pe cale să descriu. Nu voi încerca să vă fac să credeți nimic din toate astea. Puteți alege să mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
total lipsiți de expresivitate din cauza chirurgiei plastice, o actriță ștergându-se în continuu la gură cu un șervețel ca să-și tamponeze excesul de salivă cauzat de un implant de grăsime mult prea generos pentru buzele ei. Un cactus gigantic bloca holul de la parter având cuvintele „crede-i pe sceptici“ scrijelite cu negru pe coaja verde, iar când am revenit la subiectul povestirii m-am întrebat cum se putea trece de cactusul respectiv. Dar pe urmă mi-am dat seama că mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
fusese eliberat. Adia o nouă boare, o lipsă de tensiune, o diferență care nu era palpabilă dar reușea cumva să-și impună prezența cu mare forță. Am fost surprins când Victor a ieșit alergând din bucătărie, să mă întâmpine în holul de la intrare. Scăpat din adăpostul canin de la subsolul hotelului dădea din coadă și părea sincer bucuros de prezența mea. Dispăruse orice urmă de reticență agresivă care emanase din el ori de câte ori intram în câmpul lui vizual. Dar nu m-am putut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]