7,158 matches
-
Anbar a fost și el vehiculat ca loc originar al lui Abu Hanifa, acesta fiind se pare cunoscut sub apelativele ”babilonianul” sau ”nabateanul”. Orașul antic Babilon este asociat în Coran cu magia înșelătoare și cu decepțiile - un profil pe care inamicii lui Abu Hanifa l-au utilizat pentru a-l denigra. Apelativul nabati(nabateanul) , care era utilizat pentru non-arabi cu un trecut incert, utilizat în anumite descrieri (Ebn Manẓūr, Lesăn al-ʿarab VII, pp. 411-12; al-Moʿǰam al-wasīț II, p. 905; for reports
Abu Hanifa () [Corola-website/Science/331934_a_333263]
-
s-au pierdut, inclusiv orașele Cordoba și Sevillia care vor fi câștigate de creștini în 1236 și 1248. Almohazii au continuat să domine Africa până când pierderea de teritorii datorată revoltei triburilor și a districtelor a înlesnit ridicarea la putere a inamicilor lor cei mai de temut, dinastia marinidă în 1215. Ultimul descendent al dinastiei, Idris al-Wathiq, și-a exersat puterea asupra orașului Marrakesh, acolo unde va fi și omorât de către un sclav în anul 1269; dinastia marinidă va ocupa Marrakesh-ul, punând
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
Istoria declinului lor diferă de cea a dinastiei almoravide, pe care o strămutaseră. Aceștia nu au fost atacați de un mișcare religioasă mare, însă au pierdut teritorii, bucată cu bucată, din cauza revoltelor triburilor și a districtelor. Cei mai de temut inamici erau cei din Banu Marin cei care vor pune bazele următoarei dinastii. Ultimul reprezentant al dinastiei, Idris II, 'al-Wathiq', va avea putere doar asupra Marrakeshului, unde va fi omorât de un sclav în 1269. Almohazii, care puseseră stăpânire pe teritoriile
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
în alte comunități. Se spunea de multe ori că principalul motiv pentru care Israelul a oferit sprijin maroniților din Liban a fost compasiunea și mila , ceea ce nu era adevărat. Israelul își urmărea propriul interes național. Maroniții se luptau cu diverși inamici ai Israelului, și, prin oferirea ajutorului acestora, Israelul folosea un proxy pentru a-și duce la capăt munca murdară. Sprijinirea maroniților a oferit Israelului, în special Mossadului, o fereastră către lumea arabă. Odată cu anul 1989, libanezii erau obosiți de războiul
Comunitatea maronită din Liban () [Corola-website/Science/331980_a_333309]
-
nu au fabricat numai săpun din cadavre, ci și lumânări: "„Numai lumânările și săpunul erau de fabricație germană. Aveau aceeași fantomatică opalescență. Britanicii nu aveau de unde ști că lumânările și săpunul erau făcute din grăsimea evreilor, țiganilor, comuniștilor și altor inamici ai statului.”" În romanul lui Solomon Perel „Europa, Europa”, autorul pomenește de folosirea săpunului RIF la dușurile din taberele Hitlerjugend. Personajul principal, evreu, se plânge că săpunul nu face suficientă spumă ca să poată ascunde de ceilalți băieți faptul că era
Săpun făcut din grăsime umană () [Corola-website/Science/332005_a_333334]
-
de doi ani. Titlurile reginei Isabela au revenit fiicei sale Ioana cea Nebună, a cărui mariaj cu Filip cel Frumos a fost unul problematic. Isabela a murit în 1504 la Medina del Campo, înainte ca Filip și Ferdinand să devină inamici. După moartea Isabellei în 1504, regatul a fost preluat de fiica lor, Ioana. Ferdinand a servit ca regent al acesteia în timpul absenței sale în Țările de Jos. Ferdinand a încercat să-și păstreze domnia permanentă dar a fost respins de
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]
-
nu a avut rezultate vizibile din cauza rezistenței (uneori și cu forța) opusă de populație. În armată, disciplina militară s-a evaporat. Întregi unități renunțau la executarea ordinelor. Comandanții nedoriți erau schimbați de subordonați și dați afară. A început fraternizarea cu inamicul. Noul ministru de război A. F. Kerenski a vizitat unitățile militare și le-a cerut soldaților să-și facă datoria. La s-a deschis primul congres al tuturor sovietelor deputaților muncitorilor și soldaților. În pofida propunerilor bolșevicilor de a transfera puterea
Republica Rusă () [Corola-website/Science/336939_a_338268]
-
legătură cu Moscova. Spre vest a fost trimisă o patrulă de lăncieri români în recunoaștere, dar aceștia, în condițiile înaintării avansate a dispozitivului rus, au fost lichidați sau capturați, după ce s-au împotmolit în troiene. Refuzând să comunice informații militare inamicului, cei capturați au fost uciși. În noaptea de 3 spre 4 februarie 1920, dinspre nord-vest, o brigadă a Armatei Roșii a atacat flancul drept al dispozitivului româno-cehoslovac, la Traktovaia. Luat prin surprindere, batalionul ceh s-au retras, lăsând flancul descoperit
Lupta de la Șeragul și Kuitun () [Corola-website/Science/336998_a_338327]
-
5 mai, englezii la Downs iar francezii la Brest; odată de englezii erau gata, francezii urmau să ridice velele spre Start iar joncțiunea trebuia să aibă loc undeva între acest punct și Downs după cum vor permite condițiile vremii și mișcările inamicului. Francezii trebuiau să formeze Escadra Albă cu 30 de nave de linie, în timp ce Escadrele Roșie și Albastră urmau să conțină câtre 25 de nave englezești. Iacob Stuart, Ducele de York (viitorul rege Iacob al II-lea al Angliei) era comandantul
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
ziua următoare cele două flote au luat contact vizual înante de prânz, vântul suflând dinspre Sud-Vest iar aliații aflându-se direct în vânt. De Ruyter a ținut cursul spre Sud-Est iar linia aliată a obținut o poziție de unde să atace inamicul abia dupa ora 18:00, când a devenit clar că nu era destul timp pentru o acțiune decisivă înainte de lăsarea întunericului și înainte ca flotele să atingă bancurile de nisip de la Nieuwpoort și Ostende. Prin urmare Ducele de York și-
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
nu ar fi putut fi silită să angajeze lupta și, prin prezența ei, să împiedice orice debarcare a aliaților. Timp de mai multe zile De Ruyter a rămas partea de Sud a Mării Nordului fără să știe unde s-a dus inamicul. Planul său era de a da lupta având avantajul vântului, dar dacă trebuia să accepte lupta în vânt, să o facă în aproprierea propriei coaste. La 6 iunie două dintre navele neerlandeze de cercetare s-au întors cu vestea că
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
sau 27, deși cel mai probabil a fost a doua zi). Căpitanul său, John Cox, l-a asigurat că nu exista nici un pericol de atac mai devreme de o zi sau două, deoarece York abia sosise fără nici o veste despre inamic, în timp ce nava de poștă trecuse pe lângă flota neerlandeză aflată la ancoră lângă Goeree "cu o seara înainte". El a scos în evidență faptul că încă o zi sau două la ancoră lângă țărm va permite flotei să termine aprovizionarea cu
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
00, astfel că atunci când a fost dată alarma, curând după orele 3:00, nava amiral nu era nici pe departe gata de luptă: o parte din echipaj era pe uscat, șalupele aduceau provizii iar punțile de tunuri erau aglomerate. Apropierea inamicului a fost semnalată prima dată de fregata franceză "Eole", cea mai sudică dintre cercetași, dar se pare că flota neerlandeză se apropria dinspre Nord-Est, vântul suflând dinspre Est-Sud-Est sau Est prin Sud și era foarte slab. Direcția vântului este mai
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
aliați, vântul sufla ușor și a slăbit și mai mult, astfel că au avut cam trei ore și jumătate să recheme toți marinarii de pe uscat și să se pună în mișcare și să formeze un fel de linie înainte ca inamicul să între în raza tunurilor. Din nefericire, datorită unor neînțelegeri inexplicabile, francezii înaintau cu vântul la babord iar cele două escadre engleze cu vântul în tribord. Există opinii diferite cu privile la motivele lui D’Estrées de a acționa așa cum
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
coborât sub vânt tot timpul și că Banckert i-a urmărit cât de aproape a putut; versiunea franceză este că vreo 15 dintre navele lor au luptat contra 43 neerlandeze, păstrându-și poziția cât mai în vânt posibil, dar că inamicul a insistat să se mențină la o distanță rezonabilă. Presupusa inegalitate numerică este explicată parțial de afirmația că divizia franceză din avangardă a lui Duquesne a eșuat să înainteze în vânt la fel de mult ca celelalte, dar aceasta este evident o
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Sandwich. Între timp Sandwich i-a trimis ordine lui Jordan să atace și să urce în vânt față de avangarda neerlandeză, apoi să vină în ajutorul lui. De fapt Jordan a anticipat acest ordin, dar odată ce a ajuns în vânt față de inamic, a rămas acolo și a continuat spre Sud fără să facă prea multe pentru a îl elibera pe Sandwich. Pe de altă parte, Kempthorne, cu a treia divizie a Escadrei Albastre, a trecut sub vânt de "Royal James" luptând cu
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
de tunuri la abordajul lui "Royal James" cu 100 de tunuri și a reușit să ajungă într-o poziție de-a latul provei sale, de unde putea trage cu impunitate de-a lungul întregii punți inamice. Sandwich a vrut să abordeze inamicul, dar a fost convins contrariul de către Richard Haddock, capitanul său, pe motiv că "Royal James" a pierdut deja atât de mulți oameni încât nu s-ar mai putea lipsi de o forță suficientă de abordaj fără să slăbească focul astfel încât
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
îndepărtarea adversarului, s-au întors împotriva neerlandezilor și au recuperat nava. Împreună cu "Henry" s-a îndreptat spre Harwich și apoi spre Sheerness. Atunci când Ducele s-a mutat pe "St Michael" a fost foarte greu pentru propriile nave dar și pentru inamic să descopere acest lucru datorită insuficienței vântului de a-i flutura steagul sau de a împrăștia fumul; dar în ciuda acestui fapt noua navă amiral a fost atacată în curând de la scurtă distanță. Se apropia atunci de malurile de la Lowestoft iar
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
i-au găsit direct spre pupa. Ducele s-a întors pe "Prince" și a virat spre Est-Nord-Est; apoi, când francezii s-au apropiat în sfârșit, s-a oprit în vânt și a convocat un Consiliu de Război. Chiar înainte de amiază inamicul a intrat din nou în raza vizuală undeva sub vânt și virând spre Nord-Nord-Vest. Aliații au luat același curs și au virat din nou rămânând în vânt. La amiază treceau chiar pe lângă bancul Galloper și virau spre Sud-Est, depășindu-i
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
a altor ofițeri din Escadra Albastră contra lui Jordan pentru eșecul acestuia de a-l despresura pe Sandwich, și a lui D’Estrées împotriva lui Du Quesne, comandantul primei divizii franceze, pentru a fi păstrat o distanță prea mare față de inamic. Este greu de spus cât de justificate erau aceste acuzații; per ansamblu opinia modernă este favorabilă lui Jordan și este clar că cel puțin Ducele de York a considerat că și-a îndeplinit datoria, de vreme ce a fost promovat la scurt
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
instrument combativ cu scopul opunerii de rezistență trupelor ungare. Aflate în sfera de competență a trupelor Brigăzii a IV-a din Divizia 2 Vânători cu cartierul la Brad, gărzile au contribuit activ printr-un război de gherilă la frânarea înaintării inamicului. Înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919, efectivul acestuia ajungând la aproximativ 4.000 de oameni. Implicat activ în pregătirea Ofensivei din Aprilie a trupelor române, Corpul a fost reorganizat ulterior în "Regimentul 86 Infanterie", intitulat
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
și al altor 11 contingente de la 25 de ani în sus din plășile Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. Chemarea celor din cercurile pretoriale Hălmagiu și Sebiș urma să se facă ulterior - după asigurarea pe deplin a respectivelor teritorii în contra inamicului, iar contigentele intermediare urmau să ramână la dispoziția Ministerului de Război în vederea organizarii armatei regulate ardelene. În scopul acoperiri și asigurării activității de concentrare, Gărzile Naționale de pe cele două văi ale Crișurilor au primit ordin să frâneze prin acțiuni de
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
intermediare urmau să ramână la dispoziția Ministerului de Război în vederea organizarii armatei regulate ardelene. În scopul acoperiri și asigurării activității de concentrare, Gărzile Naționale de pe cele două văi ale Crișurilor au primit ordin să frâneze prin acțiuni de hărțuire înaintarea inamicului, cu executarea dispozițiilor fiind însărcinat căpitanul Vasile Barbu. S-au luat măsuri suplimentare pentru concentrarea cadrelor și a materialului de război, a organizării transporturilor, a legăturilor și propagandei, măsuri despre care prefecții din Hunedoara, Alba Iulia și Turda au fost
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
Cu toate că aceste ordine au prevăzut ca Gărzile din Ținutul Hălmagiului să se retragă spre liniile Armatei Române în caz că vor fi atacate de forțe superioare, efectivele de voluntari au rezistat progresiv pentru a împiedica accesul pe calea ferată spre Brad a inamicului prin defileul de la Aciuța, pe podul și prin tunelul feroviar de la Vârfurile () și pe podul de la Leasa. Așadar la sugestia lui Ioan Suciu și cu ajutorul căpitanului Florian Medrea, înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919. Au
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
a îndeplinit funcția de comandant al Brigăzii 7 Mixte, în perioada septembrie - decembrie 1916 și al Diviziei 8 Infanterie, în perioada 23 decembrie 1916/4 ianuarie 1917 - 7/20 ianuarie 1917. La 6 februarie 1917, părăsește comanda și dezertează la inamic.
Alexandru D. Sturdza () [Corola-website/Science/337436_a_338765]