6,815 matches
-
adecvat stările reale care reprezintă obiectul descrierii. Vom spune că o descriere dată de un martor, de un călător, de o iscoadă sau de un prizonier este adevărată sau nu este adevărată folosind expresia adevărat în acest mod. Fixarea pe intuiția legată de această folosire a constituit baza elaborării teoriei adevărului ca o corespondență între ceea ce enunțăm noi despre fapte și faptele așa cum sunt ele, indiferent de ceea ce se afirmă sau se neagă despre ele. Aristotel, căruia îi datorăm prima formulare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că „spune adevărul cel care gândește disociate un subiect și un predicat care sunt disociate în realitate sau cel care le gândește asociate pe cele care sunt asociate“13. Există multe folosiri ale expresiilor adevăr și adevărat ce concordă cu intuiția pe care se sprijină această teorie; dar și multe folosiri care nu concordă cu ea. În științele naturii atributul adevărat este acordat în mod tipic enunțurilor care sunt sprijinite de observații bine verificate despre fapte, iar în științele formale enunțurilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
despre fapte, iar în științele formale enunțurilor care sunt demonstrate. Cuvântul adevărat este folosit în diferite situații din viața curentă și pentru a distinge opinii care sunt în acord cu tot ceea ce este unanim acceptat într-o anumită comunitate. De la intuiția legată de această folosire a cuvântului adevărat s-a plecat în elaborarea unei teorii a adevărului, teoria coerenței. Atenția unor filozofi s-a concentrat asupra unei folosiri diferite a cuvântului adevărat în viața de fiecare zi, aceea în care adevărate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
început toate faptele de care avem nevoie.26 2. În ce constă semnificația unei expresii a limbajului? Tema ocupă un loc central în Caietul albastru, în Caietul brun, în multe paragrafe de la începutul Cercetărilor. Termenul de referință al discuției este intuiția că semnificația unui cuvânt este ceva care corespunde cuvântului. Tocmai această intuiție constituie punctul de plecare al diferitelor teorii ale semnificației, care au fost elaborate de către filozofi. Un substantiv - observă Wittgenstein - ne face să căutăm un obiect care să-i
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
semnificația unei expresii a limbajului? Tema ocupă un loc central în Caietul albastru, în Caietul brun, în multe paragrafe de la începutul Cercetărilor. Termenul de referință al discuției este intuiția că semnificația unui cuvânt este ceva care corespunde cuvântului. Tocmai această intuiție constituie punctul de plecare al diferitelor teorii ale semnificației, care au fost elaborate de către filozofi. Un substantiv - observă Wittgenstein - ne face să căutăm un obiect care să-i corespundă. Ca și în cazul numelor proprii sau comune, avem tendința de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să căutăm un obiect care să-i corespundă. Ca și în cazul numelor proprii sau comune, avem tendința de a căuta în jurul nostru sau în mintea noastră lucruri pe care le-am putea numi „semnificația expresiilor limbajului“27. O altă intuiție familiară, care stă la baza multor elaborări filozofice, este aceea că semnificația unei expresii mai complexe a limbajului, cum este propoziția, este dată de semnificația părților ei componente, cuvintele. Este intuiția pe care se bazează înțelegerea limbajului drept „un calcul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
am putea numi „semnificația expresiilor limbajului“27. O altă intuiție familiară, care stă la baza multor elaborări filozofice, este aceea că semnificația unei expresii mai complexe a limbajului, cum este propoziția, este dată de semnificația părților ei componente, cuvintele. Este intuiția pe care se bazează înțelegerea limbajului drept „un calcul“. În Tractatus, Wittgenstein vedea încă în acest fel limbajul. 4.024 conține observația că noi înțelegem o propoziție „dacă îi înțelegem părțile componente“. Iar în 3.318 se precizează: „Propoziția o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
fel limbajul. 4.024 conține observația că noi înțelegem o propoziție „dacă îi înțelegem părțile componente“. Iar în 3.318 se precizează: „Propoziția o concep - ca și Frege și Russell - drept o funcție a expresiilor conținute în ea.“ Cele două intuiții nu se prezintă, de obicei, separate. Se crede că înțelegem semnificația unei propoziții dacă cunoaștem semnificația cuvintelor care o compun și că determinăm semnificația cuvintelor indicând entitățile pentru care stau ele. Cu referire la un pasaj din Confesiunile Sf. Augustin
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dacă împrejurările în care este folosită o expresie determină ceea ce tu numești «sensul», atunci ele au sensuri diferite.“33 Că o bună înțelegere a modului cum folosim expresii familiare ale limbajului nu poate fi câștigată decât prin eliberarea de anumite intuiții, pe care ni le sugerează formele noastre de exprimare, ne apare clar dacă analizăm modul cum ne reprezentăm o relație ca cea dintre intenții și acțiuni. Suntem înclinați să credem că un anumit proces mintal premerge și pregătește acțiunea. Procesul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
are despre ea o cunoaștere certă și completă, care contrastează cu acea cunoaștere doar ipotetică, bazată pe conjecturi și interpretări, a celorlalți oameni. Ne putem îndoi cu privire la ceea ce simt și gândesc alții, dar nu cu privire la ceea ce gândim și simțim. Este intuiția căreia Wittgenstein îi va da următoarea formulare în § 303 al Cercetărilor: „Pot doar să cred că celălalt are dureri, dar o știu când le am eu.“ Tindem să ne reprezentăm stările și procesele subiective prin analogie cu cele din lumea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
deosebește de cea exterioară doar prin aceea că acestea sunt „private“, că pentru ele expresii ca „știu“, „cunosc“, „descriu“ ar putea fi folosite într-un mod tot atât de neproblematic ca și pentru cele din lumea exterioară, se leagă o serie de intuiții familiare. Una dintre ele este că introspecția ar fi corolarul observației asupra lumii exterioare, cu specificarea că ceea ce știm prin introspecție despre ceea ce simțim și gândim este cert, indubitabil. Suntem tentați să credem că acea cunoaștere pe care ne-o
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ne-o oferă introspecția constituie idealul cunoașterii în genere. Iar dacă obiectul cercetării psihologului îl constituie „lumea interioară“, psihologul este într-un anumit sens, ținând seama de certitudinea cunoașterii introspective, într-o poziție mai bună decât cercetătorul naturii. O altă intuiție care conferă un contur net reprezentării familiare despre o „lume interioară“ este aceea că stările și procesele subiective ar fi corelate doar empiric cu corpul, cu caracteristicile observabile ale comportării noastre verbale și nonverbale. Avem, așadar, imaginea a două lumi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să le ascundem. Cu alte cuvinte, putem să ne prefacem și putem să mințim. Ceea ce duce la concluzia că propriile trăiri ne sunt în mod nemijlocit cunoscute pe când cele ale altora trebuie să fie „descoperite“. Wittgenstein pune în discuție asemenea intuiții și reprezentări familiare pe baza cercetării gramaticii expresiilor despre ceea ce simțim și a relației lor cu expresiile care descriu caracteristici ale comportării. El urmărește să determine ce lumină aruncă asupra acestor intuiții și reprezentări familiare o examinare mai îndeaproape a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să fie „descoperite“. Wittgenstein pune în discuție asemenea intuiții și reprezentări familiare pe baza cercetării gramaticii expresiilor despre ceea ce simțim și a relației lor cu expresiile care descriu caracteristici ale comportării. El urmărește să determine ce lumină aruncă asupra acestor intuiții și reprezentări familiare o examinare mai îndeaproape a modului cum sunt folosite expresii referitoare la senzații, cum este, de exemplu, expresia „mă dor dinții“. Altfel spus, să obțină, pe această cale, clarificări conceptuale care ne îngăduie „să vedem mai bine
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
transparentă. Practica filozofică a lui Wittgenstein este, prin urmare, net diferită de acea practică a profesioniștilor filozofiei care devenise dominantă în țările de limba engleză încă la mijlocul secolului trecut. Cea din urmă este orientată spre testarea, întemeierea sau corectarea unor intuiții conceptuale curente prin aplicarea unor metode speciale, unele cu un accentuat caracter tehnic. Inventarea jocurilor de limbaj țintește, dimpotrivă, influențarea modului nostru de a gândi prin îndreptarea atenției asupra unor lucruri pe care le știm, dar tindem să le uităm
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de a lega studiile culturale de teoria postmodernă poate fi găsită în studiul lui Dick Hebdige Ascuns în lumină (1988). Hebdige dorește "să exploreze dimensiunile pozitive și reale" determinate de diferitele dispute generate de prefixul "post" și să le asimileze intuițiile în studiile culturale astfel revitalizate. După o lungă listă de elemente descrise ca "postmoderne", Hebdige menționează că tocmai multiplicitatea fenomenelor desemnate ca postmoderne sugerează că "ne aflăm în prezența unui termen pompos dar lipsit de fond". Totuși, în loc să-l eticheteze
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
imagini ale mutațiilor fizice în peliculele mai recente, după părerea mea, reprezintă, în mod simbolic, cancerul în evoluția sa, aflat într-o ascensiune rapidă, cam așa cum este înfățișată creșterea animalelor și a plantelor în filmele lui Walt Disney. Dacă această intuiție a mea este corectă, atunci fascinația și oroarea cu care publicul privește scenele în care corpurile suferă mutații bizare se explică în parte prin această adînc înrădăcinată teamă de cancer și de decrepitudine fizică. În Poltergeist, de exemplu, apare un
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
al filmului oferă o alegorie a temerilor burgheziei și voi aborda pelicula tocmai din această perspectivă. Carol Clover (1992) atrage atenția asupra faptului că în Poltergeist I femeile au o poziție privilegiată. Mama și fiica apar ca avînd mai multă intuiție și o mai mare capacitate de clarviziune, parapsihologul este o femeie, ca și mediumul; femeile sînt prezentate, așadar, ca personaje mai puternice decît bărbații. Tatăl apare ca neajutorat, privind de pe tușă la ce se petrece, în timp ce femeile controlează discursul, dar
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
proustian) ar fi avut drept consecință inevitabilă nu doar disoluția narațiunii de tip silogistic-cauzal, ci și alterarea identității "eului", abolirea distanței dintre "subiect" și "obiect". În treacăt fie spus, pentru Bergson, conjuncția dintre "materie" și "spirit" în unitatea conștiinței privilegiază intuiția (manifestare sublimată a instinctului însuși) ca tip de cunoaștere superior intelectului, pentru că intuiția e gândire instantanee, fiind legată de viața elementară a spiritului și de timpul-durată, pe când intelectul ține de "materie", de "spațiu", ca un fel de gândire desfășurată, ce
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
silogistic-cauzal, ci și alterarea identității "eului", abolirea distanței dintre "subiect" și "obiect". În treacăt fie spus, pentru Bergson, conjuncția dintre "materie" și "spirit" în unitatea conștiinței privilegiază intuiția (manifestare sublimată a instinctului însuși) ca tip de cunoaștere superior intelectului, pentru că intuiția e gândire instantanee, fiind legată de viața elementară a spiritului și de timpul-durată, pe când intelectul ține de "materie", de "spațiu", ca un fel de gândire desfășurată, ce solicită atitudinea contemplativă și, prin chiar acest fapt, separația netă dintre "subiect" și
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de "materie", de "spațiu", ca un fel de gândire desfășurată, ce solicită atitudinea contemplativă și, prin chiar acest fapt, separația netă dintre "subiect" și "obiect", dintre "eu" și "lume". În altă ordine de idei, concilierea dintre "materie" și "spirit", dintre "intuiție" și "intelect" este posibilă numai datorită acțiunii memoriei și a "privirii interioare" ce bruiază percepția imediată și transpune "eul" într-o stare de reverie, între veghe și vis, favorabilă cunoașterii intuitive (care e o cunoaștere prin imagini), astfel încât trecutul să
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sau auditiv (sunetul, cuvântul, motivul muzical), excluzând complet aportul simțurilor minore și al corporalității. Așa se explică, de fapt, conformația pur "intelectuală" a personajului său predilect, "erou" înzestrat cu un excesiv spirit autoanalitic, dar complet lipsit de sensibilitate și de intuiție, câtă vreme se raportează la sine și la lumea din jur doar via intellectualis, numai prin intermediul văzului și auzului 28. Memoria eroului lovinescian rămâne, deci, o "memorie a inteligenței și a ochilor", semn că prozatorul român a pornit în mod
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
livresc interpus între subiect și evenimente"45. Interesantă a părut doar "metoda analizei abstracte", "intelectuale", potrivit căreia "întâmplările anecdotice" devin "un simplu pretext" pentru reflecție 46. Așadar, fie că a nemulțumit o parte a criticii, din cauza frecvent invocatei incapacități de intuiție a concretului ("placajul livresc"), fie că a făcut impresie onorabilă (din unghiul analizei abstracte), romanul nu s-a bucurat de succes, deși Lovinescu se străduise să scrie mai simplu, e drept, tot în limbajul exersat deja al emoțiilor intelectualizate. Însă
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
merge în audiență la directorul institutului, unde o cunoaște și pe asistenta acestuia, Diana Serea ("sveltă, siluetă grațioasă, mlădie, frunte înaltă, netedă, senină, ochi cafenii, bărbie proeminentă, rotundă"), de care se îndrăgostește instantaneu, fără tatonări ("privea doar spre asistentă cu intuiția precisă că fata aceasta avea să joace în viața lui, cel puțin pentru un timp oarecare, rolul destinului, al fatalității..."). Solicitantul face impresie bună și e angajat chiar de a doua zi, cu interesatul concurs al ministrului. Dar inocentul Bizu
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
toate poemele eminesciene există un substrat de experiență personală, subiectivă, ce se exprimă la modul dramatic, în forma unui conflict radical cu mediul, cu "realitatea" exterioară. Prin urmare, Caracostea descifrează și el "enigma" personalității eminesciene tot cu ajutorul psihologiei erotice, iar intuiția lovinesciană se vede confirmată, în timp, și de Petru Creția, avizatul cercetător al manuscriselor eminesciene, pentru care "uneori caracterul ocazional este mai evident, alteori mai puțin, dar el nu poate fi negat" de vreme ce Eminescu însuși spune despre dragoste: "este însăși
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]