8,023 matches
-
bucurat de ea), așa că am scos bricheta și le-am aprins. Înainte să plecăm, m-am mai uitat o dată. Ardeau frumos, mocnit, cum trebuie să ardă flacăra dreptății. Cu Pif-urile, era altă poveste. Ceva despre copilărie, plăceri băiețești (colorate și mirosind a plastic velin) și dorința de-a trece triumfător prin timp. Degetul lui Freud și prăjiturile lui Proust laolaltă nu puteau să o spună la fel de bine ca teancurile parfumate cu plumb, după care umblam și-acum, la 38 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă e vară și-ai drum în Crângași, poți să faci baie); săpase grădinile și, înainte să le taseze, le înconjurase cu blocuri înalte, șubrede și neterminate, din care curgea apa pe fațade. Odată cu blocurile veniseră și-alți oameni: nespălați, mirosind a petrol și urină, târându-și după ei tablele, nevestele și baloturile de rufe bune de-atârnat la geamuri. Îi uram senin, degajat, cu-o liniște care mă înspăimânta și pe mine. Pe ei i-aș fi împușcat întâi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vaza cu zimți de cristal (vara, gălbenele și margarete; toamna, trandafiri), adâncimea moale a covoarelor, deplasarea aerului sub ușa de la intrare, mișcând ciucurii de sfoară. Am luat-o pe Maria de mână și ne-am oprit lângă fosta sifonărie. Zăpada mirosea proaspăt, a carburant. I-am arătat un bloc șubred, mare, urât. Sub el dormea povestea mea, albă și descompusă. N-am zis nimic, am lăsat-o să-și imagineze. Nici n-aveam chef să-mi spună ce simte. Studenții, cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sangvin. Odată și-odată, trebuia să se întâmple ceva rău. Iubirea conta enorm pentru mine. Încă înainte să mă țin singur pe picioare, am avut o atracție iresponsabilă față de buzele guvernantei mele, o țigancă veselă și-apetisantă: erau călduțe și miroseau bine, a nu mai știu ce. Le-am ciupit și le-am sărutat atâta, până m-am ales la patru ani cu-o mononucleoză. Boala părea nostimă, mă îngălbenisem și umpleam oala de noapte cu un lichid roșu, ca Bem-Bem-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se dădea voie să trec sub masă: acolo, printre pantofi și gentuțe, primeam acces liber la rochiile cu bumbi și ciorapii de nailon. Mă strecuram sub primele, terfelind cordonul în gură, în căutarea aromelor de șifonier sau bucătărie. Unele rochii miroseau a naftalină, altele a cozonac și mai erau unele (puține și doar sâmbăta) după care mă topeam, cu parfum de lămâie amestecată cu scorțișoară. Despre ciorapi, nimic deosebit, făceam ce-ar fi făcut oricine: îi pipăiam. Nu mă interesa materialul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se născuse Vlahuță și câte cronici scrisese Neculce; dacă întrebai de volumele lui Arghezi, ți le ziceau pe de rost, în ordine cronologică. De data asta, nu mai păream eu pretențios, și nici exagerat. Nimerisem într-o lume robustă, arhaică, mirosind a oțet, transpirație și învățătură. După cum observa Blaga, veșnicia se născuse la sat, iar acesta, la rândul lui, se mutase în amfiteatrul „Bălcescu“. N-ai fi crezut că-ți poți găsi jumătatea aici. Și totuși, memoria o reține pe Felicia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la interminabilul curs de dialectologie. Despre sânii ei, nu pot să zic foarte multe: nu cred că i-am atins de două-trei ori în primele cinci luni. Căminul Feliciei arăta ca viața ei. Discret, alburiu, ascuns de priviri. În plus, mirosea a varză și-avea atașat la intrare vreo 60 de cutii poștale: turtite, crăpate sau încuiate cu două lacăte, sparte și ele. Pe lift, un vizitator lipise o etichetă: „VÎND GARSOMIERĂ“. Șirul stătea strâmb, cineva proiectase greșit ansamblul sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dovedea un companion agreabil. Își spăla mereu mâinile și-obrajii cu săpun „Fa“, după care turna cu entuziasm tone de deodorant „Impulse“ sub tricou (două rarități, pe vremea aia). Când își făcea apariția în Facultate, roză de bucurie și-alergătură, mirosea curat, a lămâie și mosc. Ne iubeam simplu, prietenește. Schimbam bilețele în timpul orelor, prin care aranjam întâlniri seara, în Grozăvești. Ignoram tabla încărcată de diateze bătrânești sau transformări ale grupurilor fonetice și săream peste ore și portari direct în cămin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Balta Albă, fără să mă mișc din fotoliu. Parcă și vedeam casa în care nu mă invitase niciodată, cu trei camere în linie, dintre care una biblioteca; cutiuță de intelectual din părinți intelectuali, grijuliu cu banii, draperiile și cărțile strămoșești. Mirosea plăcut, a praf și mobilă grea. Părinții vegetau și ei acolo, oameni buni, osificați, tasați printre ziare și pantofii aliniați la intrare, ca o familie fericită. Amicul Paul lucra liniștit la jurnal, cu degetele lui de cașcaval. Ba chiar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
O târa după el, cu nostalgia puștiului care pleacă din cartier cu tot cu lucruri și amintiri. Eu doar puneam lupa deasupra, măream sau micșoram detaliile, îi simțeam prezența printre obiecte și respirații. Vizitam o expoziție de trandafiri ofiliți; până și Paul mirosea a formol. Măcar el nu scria poezii, ca Bidileanu. Într-o seară, s-a întâmplat ceva. Nu mai era vorba nici de insomnii (oricum nu sufeream de ele), nici să măsor nu știu ce minute lipsă dintr-o noapte fără sfârșit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu păream singurul interesat. Cum stătea Mihnea așa, cu brațul în sus, ziceai că-i Statuia Libertății, înconjurată de curioși. Maria se aplecase peste mine, să-l studieze mai bine. Până și Brutus îl adulmeca, tocmai de pe dulap. Poate tubul mirosea totuși a cârnați. „Ce-i înăuntru e mult mai important decât cutremurul ăsta! Fiți atenți aici!“ Tubul a coborât teatral, ca brațul care îl manevra, punându-ne nervii la încercare. Mihnea a deșurubat capacul cu grijă. Din interior, a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vadă nimeni. Am prins toate stopurile pe verde (nu mă întrebați cum, n-o să vă dau idei!) și m-am oprit doar la Piața Victoriei, pe Grigore Alexandrescu. Am deschis repede portiera, aproape m-am împiedicat de ea. Marele poet mirosea a cauciuc și-a catalizator ars. Mi-am privit încă o dată ceasul, reflex inconștient, de șofer: 10.05. Și-n clipa aia, am simțit, nu, am știut că s-a întâmplat ceva rău. Casa lui Mihnea nu mai arăta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Întrebare-standard, plată, devia atenția de la adevăratele întrebări. Cine erau ăștia? De unde-mi știau numele? Unde fugise Mihnea? Și, mai ales, ce se întâmplase aici? „Noi punem întrebările!“, a mârâit Rapotan. „Da, noi.“, s-a apropiat și Penciu. Îi simțeam respirația, mirosea a varză. Cine naiba mânca varză la micul dejun?! „Vecinii ne-au spus că ați fost ultima persoană care l-a văzut pe domnul Popa. Imediat după cutremur, ați venit aici, împreună cu domnișoara Dinu.“ „Dinu-Bulinu’!“, s-a hlizit Penciu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lapte. Nu se lucra cu „Lavazza“ sau „Illy“ (mărci pe care naivii le considerau de bonton), patronul aducea o cafea specială din Florența, căreia nu-i divulga în ruptul capului numele sau rețeta de fabricație. De la ușă îi simțeai aroma; mirosea a trabuc scufundat într-un sac cu scorțișoară. Dacă Ion Barbu și Camil Petrescu ar mai fi trăit, ar fi lăsat baltă „Capșa“ ca să se-așeze aici. Când m-am întors la computer, Lepidopteros își terminase treaba. Nu spunea nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scrisoare și din cercetările tale de biografie amoros-picturală?“, m-am interesat. „Nimic mai mult. Varo pomenea de prietenul lui Brauner, Louchian. După toate aparențele, se cunoșteau. Dacă nu personal, măcar din auzite. Deși nu știu cum poți să auzi de cineva că miroase bine.“ „Miroase bine, în sens de parfum?“ „Il sent bien. Atât spune. Bănuiesc că nu se referă la un camembert.“ Maria glumea rar, dar când o făcea, poantele ei semănau de minune cu-ale mele. În cinci ani de „concubinaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din cercetările tale de biografie amoros-picturală?“, m-am interesat. „Nimic mai mult. Varo pomenea de prietenul lui Brauner, Louchian. După toate aparențele, se cunoșteau. Dacă nu personal, măcar din auzite. Deși nu știu cum poți să auzi de cineva că miroase bine.“ „Miroase bine, în sens de parfum?“ „Il sent bien. Atât spune. Bănuiesc că nu se referă la un camembert.“ Maria glumea rar, dar când o făcea, poantele ei semănau de minune cu-ale mele. În cinci ani de „concubinaj“, înveți trucurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am cerut nota. Apoi am plecat la Cotroceni. Mi-au trebuit vreo douăzeci de minute să ajung de la Ateneu pe cheiul Dâmboviței. Se circula infect, bară la bară, italienește; o secundă dacă rămâneai pe loc, îți tăia cineva fața. Dâmbovița mirosea a nămol și frunze sleite; o simțeai chiar și prin geamurile închise. Mi-o imaginasem odată traversată de șlepuri și fregate, cu pasarele luminate-n zeci de culori și poduri mobile, ridicându-se până la vârful copacilor, ca în Amsterdam sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
galbenul tulbure al felinarelor. Umezeala filtra lumina și sunetele, cum numai Bucureștiul poate s-o facă. Îți venea să dai deoparte orice enigmă și să inspiri adânc toată seara curată, simplă și încărcată de tristețe. Aleile pietruite fuseseră proaspăt măturate, mirosea a roșcove, o senzație pe care n-o poți descrie, pentru că nu seamănă cu nimic, afară poate doar de mirosul blând și intens al copilăriei. Bucureștiul nici nu exista altfel decât fixat în pupila simțurilor mele. Cu cât îl ignoram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rostogolindu-se unii peste alții. Pe la Vadu Oii, te întâmpinau și sătenii: niște indivizi necăjiți, omenoși, cu brațele larg desfăcute și palmele strânse în unghi drept la capăt; parcă vroiau să-ți zică: „Uite-așa de mare o am!“ Dunărea mirosea înfiorător, nu puteai să mergi cu geamul deschis. Sătenii păreau că se simt bine, făceau netulburați gesturile lor grotești, virile, impresionante. Fiecare îți semnala dimensiunea braconajului: erai invitat să te-oprești și să beneficiezi, cu încredere. Dacă aveai proasta inspirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-oprea undeva în câmp. Două-trei luni după aia, era liniște, nu mai vedeai picior de controlor pe linie. Am lăsat până la urmă ziarul la recepție. Mă simțeam mărinimos, spre deosebire de lumea din jur. Afară pornise o ploaie măruntă, iar înăuntru mirosea a ulei încins. Parcă tot hotelul-cămin prăjea cartofi în același timp. M-am întors în cameră, tocmai când Maria făcea un duș. Am intrat hoțește, ca pe vremuri, și tot așa am și privit-o. Indiscreția părea desăvârșită: spatele mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
devotament, de la gleze până la crupă. Nu puteai s-o umilești, iar dacă printr-un joc al întâmplării reușeai, nici nu-ți dădeai seama. Când suferea, Maria fugea în bucătărie și tăia mărunt coji de fructe exotice cu jumătățile de oră. Mirosea în toată casa a lacrimi și portocale. Alteori, se închidea în baie cu volumul negru de poezii al lui Minulescu, departe de mintea mea. Nu scotea însă nici un cuvânt, ieșea tăcută și mândră ca o statuie a demnității. De-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pojghiță subțire și rece. „Nimic prin ziare. Nu suflă o vorbă despre cutremur.“ În timp ce mă asculta, Maria a îmbrăcat un tricou alb. O piesă simplă, cuminte, fără inscripții; i se lipea de sfârcurile ude. „Hmm...“, am zis, aplecându-mă respectuos, „Miroși proaspăt, a șamponuri alese.“ „Ylang-ylang, avocado și merișor. Mulțumit?“ Nu i-am răspuns, în schimb am sărutat-o pe gură, răpindu-i și ultimele picături de apă. Stropii n-aveau ce căuta acolo, carnea nu trebuia să mai fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străină de cea a pielii (pe gât, pe mâini sau pe-obraz); un intrus printre firele de păr, de-o lungime sau culoare nepotrivită; o pată minusculă pe țesătură. Seara, după dușul interminabil, scotoceam prin coșul de rufe și-i miroseam chiloții. Doar așa poți fi sigur. „Când ne vedem cu Andrei Lupu?“, s-a interesat Maria. „La șapte, la «Safari».“ „Pe faleză?“ „Da, deasupra plajei «La Trei Papuci». N-am nici cea mai mică idee de ce-i zice-așa. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
adăpost, le doream cu-adevărat. După vreo zece minute și cinci pulovere (încercate pe rând sau în diverse combinații), Maria a fost gata. Am coborât direct pe plajă, printre bărci și stabilopozi. Nisipul devenise apos, te invita să-l ocolești. Mirosea toată plaja a alge și sărătură. Ne-am așezat la o masă în pescărie și-am comandat hamsii și borș de pește cu mămăligă. Masa nu era de fapt o masă, ci un butuc ceva mai mare, proptit pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de tabloul lui Luchian.“ „Ce-i cu el? Are vreo ușiță secretă, care se deschide printre garoafe și ne scoate-n Patagonia?“ „Pe-aproape. E un lucru pe care l-am observat când am făcut poza la muzeu. Tu ai mirosit tabloul?“ „Nu. De obicei, când sunt târât la expoziții, mă uit la tablouri, nu le miros. E vreun nou mod de-a înțelege arta? Magritte mirosind a pepeni. Chagal duhnind a lampă cu gaz. Sabin Bălașa, a spirtul de pe mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]