9,277 matches
-
Zwiespaltigkeit) a Ființei. Poezia există pentru că Ființa este în sine ironică" (subl. aut.). În acord cu aceste idei din finalul eseului intitulat chiar Ironia ontologică, poetul Mihai Ursachi nu ezită să își asume riscurile inerente ironiei radicale, ontologice ("O singurătate nesfârșită și o dezolare fără leac e prețul nașterii (facerii acesteia, ironia absolută, adică negația radicală a propriei ființe poate constitui limanul acestei automachii sau faceri de sine"), într-un discurs specific ce își arată la rândul său, fără rezerve, natura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
am uitat să iau picăturile..." (Din reveriile domnului R. (1), din Missa solemnis). Chiar și la celălalt capăt al creației lui Mihai Ursachi, acolo unde predomină seria de confesiuni sfâșietoare asupra chinuitoarei așteptări a "marii înfățișări" ("O, dar ce andrea nesfârșit de albastră/ va reuși să ucidă sufletul meu histrionic?// ...// Ca o ruină bazilicală,/ pradă șerpilor grași, histrionicul/ suflet...// Călăul solemn și puternic,/ imperialul călău" Odă), în nodurile discursive se strecoară, întotdeauna, firele unei ironii stridente, care să reducă patetismul inerent
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
futurismul, ale cărui manifeste semnate de Marinetti, și în special Să ucidem clarul de lună, sunt subtil persiflate de excelentul cunoscător de poezie Mihai Ursachi, care s-a declarat în mai multe rânduri împotriva -ismelor de orice fel. Spre deosebire de cohorta nesfârșită de versificatori care și-au făcut, din contestarea acestor -isme, un blazon exhibat fără pic de pudoare, Mihai Ursachi a și avut suficiente motive care să-i permită delimitarea orgolioasă de tot ce a însemnat, atunci și acum, spirit gregar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pentru angajarea existențială, uneori extremă, pentru autenticismul radical al trăirii și, de ce nu, al "viziunii". Încărcătura emoțională poematică este și se mărturisește a fi extremă: "E prea mult din tine în aceste cutii ale cuvintelor,/ în aceste profiluri,/ în aceste nesfârșite vecinătăți ale copilăriei.// Este prea mult din tine,/ tu, suflet de nicotină./ Apăs la pedalele tale/ și mergem împreună/ spre aceeași închipuire" (Despărțire). Deși, în alte secvențe poetice, autorul invocă, dimpotrivă, Despărțirea de sentimente formă, în fapt, a refuzului oricărui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
născut în Sicilia, a petrecut primii ani de viață la Cava d'Ispi, Gela, Valsavoia, Acquaviva Platani, Palermo și s-a stabilit în anul 1908 la Messina, imediat după un cutremur devastator ce distrusese orașul lăsând în urmă un șir nesfârșit de victime. Într-un interviu acordat în 1952 lui Carlo Vigoni, Quasimodo a descris ruinele, mormanele de cadavre, disperarea supraviețuitorilor, arătând modul în care imaginile dureroase lașaseră în sufletul său amintiri de neșters.194 Pornind de la aceast tablou al durerii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și natura: Totuși este vorba despre un sentiment mistic, inca difuz, nedefinit (...) ce se regăsește în conștientizarea "corespondentelor" ce unesc spiritul cu natura, pe fondul dorinței arzătoare de a găsi un infinit care să depășească orice oră / din timp ce nesfârșita pare, de a găsi un spațiu care surâde plin de îngeri morți și un paradis ce își așteaptă Dumnezeul din piatră și duh. Sentiment inefabil, poate singurul fecund în poezia contemporană. Să ne mulțumim oare cu a-l numi doar
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Parfum de eucalipt și alte versuri, starea sa psihică și fizică a continuat să se înrăutățească. A fost forțat să se mute din nou, în Sardinia. Așa cum Leopardi percepea acut, de la o vârstă foarte fragedă, dorința de a pune capăt nesfârșitului șir al suferințelor, trecând pragul ultim al existenței, Quasimodo începea să își dorească moartea ca soluție a nesfârșitei rătăciri: Dacă ar veni sfârșitul ar fi o soluție, mărturisea într-o scrisoare adresată lui Pugliatti.235 Aceste epistole constituie prologul celei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
forțat să se mute din nou, în Sardinia. Așa cum Leopardi percepea acut, de la o vârstă foarte fragedă, dorința de a pune capăt nesfârșitului șir al suferințelor, trecând pragul ultim al existenței, Quasimodo începea să își dorească moartea ca soluție a nesfârșitei rătăciri: Dacă ar veni sfârșitul ar fi o soluție, mărturisea într-o scrisoare adresată lui Pugliatti.235 Aceste epistole constituie prologul celei mai negre perioade din viața sicilianului (1935-1938). Pe masura ce înainta în vârstă presentimentul morții se accentua, devenind unul dintre
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
schimbă sensul / nici foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici rotire de stelele (Forme de arbori chinuite).294 Foșnetul vântului și desișurile sunt imagini leopardiene, preluate de Quasimodo din primele versuri ale Infinitului: Iar când vântul / foșnește-n crâng, acelei nesfârșite / de dincolo tăceri eu îl aseamăn: / și-mi amintesc atunci de veșnicie, / de moarte ere și de cea prezenta / și de-al său sunet (Infinitul vv. 8-13) în care stimulul acustic declanșează experiență cognitivă. Quasimodo preia decorul modificându-i semnificația
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
acvatică și starea de armonie corespund cu atmosfera naufragiului leopardian. În Infinitul naufragiul și anularea curgerii clipelor reprezintă încununarea experienței cognitive declanșate de contrastul dintre foșnetul frunzelor în bătaia vântului și tăcerea interioară: Iar când vântul / foșnește-n crâng, acelei nesfârșite / de dincolo tăceri eu îl aseamăn: / și mi-amintesc atunci de veșnicie, / de moarte ere și de cea prezenta / în zvâcnet vie. Gându-mi se cufunda / în largul fără margini; și mi-e dulce / în marea această calmă naufragiul. (Infinitul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
globului terestru, ne dăm seama că produsele acesteia nu au cum să fie utilizate în scopuri productive decît în măsura în care organismul viu care este omenirea economică își poate dezvolta echipamentele. Ceea ce nu este nici în totalitate, nici întotdeauna și nici la nesfîrșit cu putință. Un excedent tot trebuie să fie cheltuit prin intermediul unor operațiuni deficitare: risipirea finală nu va întîrzia să împlinească mișcarea ce animă energia terestră" (op. cit., p. 24-25). Economia rațională pare evidentă pentru că sistemul economic nu este privit niciodată în
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
inter textuale: paradoxul ei rezidă în combinarea muncii de finisare formală cu o exigență infinită. Verbul inexistent pe care efortul obstinat al repetării ni-l face posibil de conjugat este a nesfârși (infinir) : repetarea nesfârșește textul, deschizându-l spre acustica nesfârșitului seman tic care se oferă, totuși, într-o formă finită (ibidem, 17). Forma, inteligibilă, nu se fixează o dată pentru totdeauna, de fapt, ea apare ca stare de formă în mijlocul unui proces infinit, un stop-cadru. Pentru a scrie istoria repetării (titlul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
aparte succesiunea semnificărilor pe care ne-a deslușit-o fondatorul semioticii (Pierce), pentru care legătura originară dintre semn și obiectul său este destrămată (în timp) sau (dramatic) ruptă, cert rămâne faptul că seria interpretanților merge din semn în semn, la nesfârșit, fără a putea zări, măcar, punctul originar, într-un semiosis ilimitat. Modelul lingvistic este transferat mecanismului literar, într-o îndepărtare ireversibilă de illud tempus al rostirii/scrierii 46. Marina Mureșanu Ionescu relaționează realitatea lingvistică la cea livrescă și descrie releele
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
așa cum spuneam, în mod paradoxal, "întoarce" acțiunea la momentul "evadării" new-yorkeze și care (precum toate celelelalte narațiuni) folosește numele real al autorului, reconstituie atmosfera de degradare socială a artistului neintegrat prin propria opțiune mecanismului socio-economic. Cartea apare ca o serie nesfîrșită de "epifanii spirituale" (creionate estetic, pesemne, după același model joyceian). În interiorul lor, myst-ul (eroul care se inițiază: Miller însuși) descoperă sensul vital al libertății individuale. "Plecarea" devine, ca atare, o nevoie existențială și, totodată, existențialistă. Primăvara neagră ilustrează (chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de roman. Eroii parcurg, intens, traseele agoniei și extazului, fiind în permanență urmăriți de necesitatea asumării responsabilității propriilor acțiuni. Ideeea de bază însă rămîne aceea că, și cu atu-ul "perfecți unii", "crima" nu poate supraviețui în obscuritatea enigmei la nesfîrșit (în final, Henry se sinucide, iar grupul se destramă, intrînd într-o etapă a disoluției de identitate). Cîteva episoade din text, legate de aceste tensiuni etice sînt absolut antologice (între ele, înmormîntarea lui Bunny, la care criminalii participă îndurerați e
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să rezume, în termeni poetici, ideea, conform căreia Universul poetic a constituit, dintotdeauna, subiectul vastelor controverse în materie de critică, întrucât el duce cu sine povara, dar și privilegiul flexibilității totale, a unei nesupuneri jucăușe a sensurilor ce răstoarnă la nesfârșit resorturile posibile de existență, sădind sămânța de geniu care va naște un nou profet al cuvintelor. Înzestrate cu o nebănuită forță de prezicere, materialul poetic și principalul său "vehicul" cuvântul construiesc din aproape în aproape o nouă formă de existență
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Port aștrii toți cu mine să le-arăt/ Grădina pentru care să-ncălzească,/ Și munții-mi cer să-i duc înspre pământul/ Pe care să-și zideească înălțimea,// Și păsările se rotesc și-ntreabă/ unde să-și pună cuibul, și nesfârșite turme/ Vin după mine și așteaptă locul/ Unde să stea și să se-nmulțească", "Brațele mele ca niște fulgere vii, jucăușe", "Din apă ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei/ (...) Apa era
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ore întregi în care n-am fost decât trup/ Uitat în mireasma adâncă, asemenea fructului/ fericit că vremea îl coace trecând/ Și-l face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele mirate timid". (Imn) Deconstrucția la Ana Blandiana ia naștere, totuși, prin demolarea universului văratic, blagian, plin de căldura și de armonia dragostei spiritualizate, și înlocuirea acestuia cu un univers
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dimpotrivă. Dar strădania de a descoperi Cuvântul care să mă exprime cu adevărat n-a încetat niciodată și mă cutremur la gândul că vine o vreme în care criza acestuia duce vrând-nevrând spre tăcerea definitivă. Dumnezeu nu-ți pune la nesfârșit mâna în cap. Întâi fiindcă mai așteaptă și alții la rând, apoi fiindcă mai are și altceva de făcut"167. Tăcerea Ilenei Mălăncioiu sau tăcerea Anei Blandiana e totuna. Dacă însă Ana Blandiana pare să adopte intrucâtva jocul necuvintelor, impus
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pură, de la ironic la tragic, de la retorica angajată, la inefabilul sublim al cuvântului liber. Prin urmare, avem de-a face cu un colaj de stiluri scriitoricești, care se nasc din tot atâtea trăiri ale autorilor care aparțin acestui curent, în nesfârșitul lor drum al căutării de sine și, într-un final, al (re)găsirii. Ca trăsătură stabilă, reamintim că, spre deosebire de modernismul lovinescian, această orientare nu își propune sincronizarea cu spiritul veacului, ci recuperarea creativă a unor modele exemplare, o restaurare goetheană
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care eu nu-l pot privi râzând;// Când ceilalți poate-s veseli, sau poate li se pare,/ Când încă pot plăti modesta sumă/ Să-și cumpere și crucea potrivită/ Pe care nu știu cine a încrustat o glumă,// în noaptea-ntunecoasă și nesfârșit de lungă/ Eu încă mai visez o zi în care/ Din cimitiru-acesta mai vesel decât este/ Un om va ieși-ncet cu crucea sa-n spinare." (Cimitirul vesel) Permanentele deconstrucții și reconstrucții pe care Ileana Mălăncioiu le realizează în interiorul poeticii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care uneori nu erau decât o expresie a speranței într-o schimbare; modul de supraviețuire mentală prin "bancuri", care dezvăluiau minciuna oficială; mica evadare prin "serialul de sîmbătă seara", de obicei de producție americană, care reprezenta o întrerupere în șirul nesfârșit de programe de propagandă la televizor și aducea în conștiința fiecăruia ideea că există o altă lume dincolo de închisoarea în care se transformase țara, iar acel totul, din ultimul vers, trimite la sintagma caracteristică a lui Nicolae Ceaușescu "vom face
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
în categoria privită mai mult cu indulgență decât cu admirație a "poeziei feminine". Poeta este, cum spuneam, vulnerabilă, dar nu naivă. Faptul că nu-și ia măsuri de apărare nu înseamnă că nu este conștientă de primejdiile existenței de acele "nesfârșite primejdii", cum le numea Mircea Horia Simionescu, care planează mereu asupra fragilei ființe omenești. Luciditatea intensă, arzătoare este, de altfel, o altă însușire care ne place la Ana Blandiana. Ea se definește ca o poetă care știe și care se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
literaturii române (L/O), volumul IV, București, Editura Univers Enciclopedic, p. 289. 165Informații preluate din ***, Dicționarul general al literaturii române (L/O), volumul IV, București, Editura Univers Enciclopedic, p. 289. 166 Interviu cu Ileana Mălăncioiu: "Dumnezeu nu ne pune la nesfârșit mâna în cap" de Lucia Negoiță, în "România literară", nr. 44, 2009, p. 20. De fapt, întrebarea completă, care îi e adresată, este în felul următor: "Puternica ta personalitate a făcut casă bună cu originalitatea ta artistică. Antigona, au spus
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca ființă morală. Omul nu se naște moral ci cu dispozițiuni pentru moralitate; prin exercițiu devine mai bun. Condiția progresului intelectual sau moral este cunoașterea de sine. Omul este perfectibil, nu perfect: „... posibilitatea perfecțiunii ne deschide Înaintea noastră un drum nesfârșit de progres, pe care putem ajunge or-cât de departe, cu voință și străduință.” Ființa Înzestrată cu conștiință morală trebuie să- și propună un program de perfecțiune morală pe care să Încerce să-l realizeze prin educație și voință. Ca modalitate
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]