8,671 matches
-
din ei. Alecsandri avea statui și bulevarde prin toată Moldova (scria sub ele, cu litere de-alpaca, „Bardul de la Mircești“), Eminescu nu ajunsese la ruși (deși cineva plecase totuși cu creierul lui într-un borcan), Creangă fusese lăsat să se-odihnească (îi păstraseră stejarul la Borzești sau Humulești; cu bojdeuca fuseseră niște probleme, intrase un camionagiu cu TIR-ul în ea și-o făcuse praf, dar copacul nu pățise nimic). Până în ’89, dacă spuneai că ești scriitor, te primea lumea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mărunte, abia când dispăreau, observai că existaseră. Băncile din parcuri și de pe-aleile de la Șosea: verzi, groase, din stinghii mari de lemn șlefuit, îți îmbrăcau spatele. Era o plăcere să te lași pe ele. Până și capul ți se odihnea pe partea de sus, curbată ca un fel de spătar. Cuiva îi venise ideea să le schimbe (la fel procedaseră și cu bordurile), așa că peste noapte Bucureștiul se umpluse de niște plăci subțiri și drepte de tablă lipite pe-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lapte și de somnul regulamentar de creștere. Desigur, dacă te-ai fi uitat din partea cealaltă, dinspre tăblia mică, ai fi întâlnit niște picioare enorme, păroase, ieșind neprevăzut și inestetic de sub cearșaf: armonia era perturbată, ființa delicată și tricefală care se odihnea în așternuturi conținea niște imperfecțiuni, corpul ei se rupsese în câteva bucăți de nerecunoscut sau poate doar crescuse peste noapte, ca vrejul de fasole al lui Jack. Vârtejuri de oase albe se roteau deasupra saltelelor, degete pline și chitinoase țâșneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
informă de stofe bleumarin. Matricola și cordeluțele așezate corect pe cap îți dădeau un sentiment prematur de nevroză. Când se striga catalogul, corpurile țâșneau în aer ca niște saltele, strivind și ultimele porțiuni de spațiu unde ți-ai fi putut odihni privirea. Clasa mirosea teribil, a lână, cerneală și petrosin. În facultate, lucrurile au stat încă mai rău. Stafiile crescuseră, unele dintre ele aveau acum poșetă și ochelari de fard. Vaste zone rurale din România lui Nicolae Ceaușescu își deversaseră produsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
covor, spălat cu apă și detergent. Cât despre platforma de la demisol, acolo găseai de toate, ca la bazar: găleți, o umbrelă de soare, mături, ipsos, ziare, chiar și-o băncuță (pe-asta o căra florăreasa în fiecare dimineață, să-și odihnească fundul de proporții biblice); în zilele bune, dormea și-o pisică pe trepte. Curtea se bălăcea în frunze. În pivniță, dacă deschideai grilajul, te împiedicai de-un motor de Isuzu. Lângă el, fiecare vecin pusese câte ceva la păstrare: un sac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
280 de tone pe kilometru pătrat. Când veneau ploile, cartiere întregi pluteau, cu mașinile legănându-se la suprafață. În mijlocul îngrămădelii de bălți, case pestrițe și hale industriale, lumea căuta să mai pună ceva. Spațiile libere trebuiau ocupate, ochiul să se-odihnească frumos, estetic și, desigur, durabil. Așa apăruseră monumentele. Statuile ieșeau de peste tot, oamenii căpătaseră vocație de ctitori sau poate doar de maniaci, unde suceai privirea, te lua-n primire un obiect imposibil: capsule, pastile, pietroaie, aripi, mutre de eroi, țepușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
calm și perpetuu: petele nu apucau să se usuce, că apăreau altele noi, stropite generos de vizitatori. Arsura se întindea pe coloane și arcade, pârjolind liniștit arhitectura neoromană. Grupuri de Nero și Caligula în zdrențe sau la costum, cu diplomatul odihnit între picioare, lichefiau zidurile, ca niște pompieri cu jetul de flăcări îndreptat spre un pericol imediat. Căldura emana din zeci de-aruncătoare de flame, topind plasticul și pulverizând moleculele betonului și-ale erudiției. Printre Facultatea de Litere și cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca eroul dintr-o poveste nemaipomenită. La urma-urmei, ne aflam într-o clădire ticsită de cărți și istorie, în care orice devenea posibil, inclusiv să-ți imaginezi că, dincolo de burduful de piele roșie, Bolintineanu, Robur sau căpitanul Anton Lupan se odihnesc în cabină, după o binemeritată victorie, pregătindu-se să umble împreună sub fustele literaturii și ale preafrumoasei Adnana. Sigur că mult mai probabil era ca, în spatele ușilor duble, ferecate cu lacăt pe exterior, să se ascundă securistul Facultății. Cablurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu lucrul. Scrisoarea a V-a mă aștepta, meditativă și impersonală. Și, ca să fiu sincer, și eu o așteptam pe ea. Scrisoarea 5. 29.02.1999 Direcția operativă, serviciul corespondență Sunt într-un Airbus 310. Claviculele mele de titan se odihnesc deasupra norilor. Îmi apăs venele fractale, sprayuri purpurii de globule curate. Într-una din ele, închisă-n capsula din gel polimeric, clocește bacteria morții. Iubita mea e-ntr-un Boeing 747. Zâmbește, gândindu-se la mine și la un amant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-l cu atenție. Acum, să ne punem și-n locul lor: nici eu n-aș mai fi vrut să stau de vorbă. L-au pisat și l-au călcat în picioare, până s-au plictisit. A doua zi, Mihnea se odihnea la Urgență, cu nasul fracturat și-un aparat de sârme pe dinții rămași; eu îi duceam iaurt și suc de morcovi. A venit și Miliția, i-a luat niște declarații, după care povestea s-a stins. „L-ai iertat atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Franceza, Italiana, Spaniola, Româna ultima, la unu, lângă closete. Călcam pe vârfuri, marmura părea umplută cu pungi de întuneric, oricând putea să-ți scape piciorul. Ne-am oprit profesionist, lângă ușă, cu lanterna stinsă. Nu se-auzea nimic, hârtiile se odihneau înăuntru, cu certificatul meu pierdut printre coperți. Am crăpat ușa catedrei, luminând de jur-împrejur. Sadoveanu, Filimon și Maiorescu dormeau laolaltă, lipiți de pereți; îi pândeau vazele cu mușcate și violete. Pe mese, lângă referatele uitate de studenți, sclipeau vreo două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cum spuneau studenții, doar din prostie sau noroc am fi putut găsi ceva. Nimeni n-ar fi ascuns un certificat de naștere în catedra de literatură română. În timp ce Mihnea scutura colecțiile din „Analele Universității“ (un nume parcă predestinat să se-odihnească în clădirea asta), am tras cu urechea. Dinspre geam venea un zgomot, un fel de păcănit ritmic, de atelier în miniatură. „E țeava.“, mi-a explicat Mihnea, cu spatele la mine. Vâra de zor lanterna printre foi și coperți, fără succes. „Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
U3-ul două stații, până la Volkstheater, unde am schimbat cu U2. Liniile păreau curățele, peroanele străluceau de umezeală, dar fără hârtiuțe pe jos, ca la Paris. Trenurile Bombardier soseau la trei minute, anunțate de panouri corecte și impersonale; între timp te odihneai cu reclamele roz, verzi și violet care pulsau în pereți, pe ecrane fotosensibile. Stăteai cot la cot cu-o grămadă de oameni privind în pământ sau vorbind la telefoane mobile. Lumea nu te băga în seamă, trebuia doar să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jos. Autobuzul cu grași oprea din zece în zece metri, stațiile te întâmpinau în dreptul hotelurilor, bisericii Sfântu Petru și principalelor magazine. Opririle durau un minut, aveai timp să cobori, să-ți iei un suvenir, și să urci iar. Călătorii se odihneau pe scaune plușate, iar cei care nu găseau loc se sprijineau de cotiere și umerașe rabatabile. Efortul era minim, calculat. Garda mașinii fusese coborâtă la sol, ca la Ferrari 360, iar distanța rămasă până la nivelul trotuarului se străbătea călcând pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
prin care fluturii ricoșau ca muștele într-o damigeană cu vin. Doctorul Weidle îmi recomandase să merg acolo, făcea bine la nervi și, uneori, și la imaginație. Fluturii pluteau moi și leneși, unii îți mai aterizau în cap sau se odihneau pe tifonul cămășii. Alții se lipeau de sticla verde a acoperișului sau fleșcăiau cu trompa prin resturi de mango și banane. Aerul era stătut, dens ca îngrămădirea de frunze și liane prin care îți croiai drum. Ieșeai umed, cu buburuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Grosescu. De ea depindeau mult mai multe lucruri decât își imaginau Mihnea și Maria. Și, cine știe, poate și decât credeam eu. Tramvaiul și-a urmat traseul cimentat între linii, urcând și coborând câteva coline micuțe, pe care casele se odihneau ca niște machete de polistiren. Treceam prin cartiere nobile, ferite de furia turcilor și grandoarea dementă a Imperiului: vilele păreau bogate, dar decente, cu un singur etaj și acoperiș de țiglă, ca-n Dorobanți. Fațadele străluceau proaspăt, cu tencuiala sobră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai aștepta la poartă, mocirla dispăruse. O zi deosebită, strălucind de soare și gigabiți. Drumul arăta curat, neted, fără dâmburi și gropi. Ploaia se potolise, cerul devenea lucios cu fiecare pas. Mă simțeam mulțumit, trist, ușurat. Bunicu’ Vitalian se putea odihni la Moroieni, în dosarele Arhivelor, în cutele poveștii sau oriunde-ar fi fost. Schimbasem lumea, îmi salvasem țara colorată și puturoasă de la dispariție. Intrasem în posesia tuturor amintirilor și le-administrasem cum știam eu mai bine. Ridicasem din nimic o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Tatăl, care nu era mulțumit de banii care îi primea pentru munca lui și nici de condițiile în care locuia și-a înecat amărăciunea în băutură, apoi a început să consume droguri mai întâi să se relaxeze, să se poată odihni, apoi din ce în ce mai mult, fără să mai țină cont că are o familie de întreținut. Venea acasă cu ochii injectați din cauza drogurilor, făcea scandal și Leo împreună cu mama ajungeau să doarmă pe străzi din ce în ce mai des. Mama plângea, îi era rușine de
Vreau să zbor. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by PRICOP LUCIAN, Apostol Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1969]
-
mijlocii de a adormi; 3 - șanse mari de a adormi; Situațiile sunt următoarele: •stând în tren și citind, •privind la televizor, •asistând pasiv într-un loc public: teatru, reuniune; •călătorind într-un autoturism care nu oprește timp de o oră; •odihnindu-se după amiază; •stând în tren și vorbind cu cineva; •stând confortabil după o masă fără alcool; •într-un autoturism blocat câteva minute în trafic. Limita inferioară a somnolenței se situează la 7 puncte din 24 posibile. Ceea ce depășește 10
Modulul 4 : Aspecte clinice şi tehnologice ale reabilitării orale (implantologie, reabilitarea pierderilor de substanţă maxilo-facială) by Norina-Consuela FORNA () [Corola-publishinghouse/Science/101015_a_102307]
-
poți bizui ca pe un zid, iată ce se vorbea chiar și în escadronul unde mi-am început cariera. Pe drum trebuie să intru pentru câteva minute în casa în care, de câțiva ani, după atâtea griji și încercări, îmi odihnesc sufletul... — Vreți să treceți pe acasă? Nu! Vreau să merg... la căpităneasa Terentieva, văduva căpitanului Terentiev, care cândva mi-a fost subordonat... și chiar prieten... Aici, la căpităneasă, renasc sufletește și tot aici îmi aduc amărăciunile vieții și ale familiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
într-adevăr se făcuse și mai palidă și parcă avea momente când încerca să-și stăpânească niște frisoane puternice. Toți fură cuprinși de îngrijorare și începură să se agite. N-ar fi bine s-o lăsăm pe amfitrioană să se odihnească? își dădu cu părerea Toțki, trăgând cu coada ochiului spre Ivan Feodorovici. Nu, domnilor! Chiar vă rog să rămâneți. Am mare nevoie de prezența dumneavoastră, mai ales astăzi, declară brusc Nastasia Filippovna, cu un ton insistent și plin de subînțelesuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ea măcar o dată pe pământ. De ce râzi? Nu crezi, ești ateu. Ce știi tu? De fapt, ai mințit, dacă tot zici că ai tras cu urechea. Nu m-am rugat numai pentru contesa Du Barry, uite cum m-am jeluit: „Odihnește, Doamne, sufletul marii păcătoase, contesa Du Barry, și pe toți cei asemeni ei“, iar asta-i cu totul altceva; căci multe sunt mari păcătoase ca ea și multe sunt felurile de schimbare a norocului, multe sunt jertfele care se zvârcolesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără vânt. Ca un făcut, aceasta era una dintre acele rare zile. Câtva timp, prințul rătăci fără țintă. Orașul îi era prea puțin cunoscut. Se oprea uneori la intersecții în dreptul unor clădiri, în piețe, pe poduri; odată intră să se odihnească într-o cofetărie. Alteori începea să-i studieze cu mare curiozitate pe trecători; dar cel mai adesea nu-i remarca nici pe trecători, nici nu-și dădea seama unde anume se duce. Era într-o stare chinuitoare de încordare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ce să mai stăm acum de vorbă? se speria tot mai mult și mai mult Lizaveta Prokofievna. Te-a apucat febra cu totul. Mai adineaori strigai și piscuiai, iar acum de-abia îți mai tragi sufletul, te-ai sufocat! — Mă odihnesc imediat! De ce vreți să-mi refuzați ultima dorință?... Dacă ați ști că de mult visez să mă întâlnesc cumva cu dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna; am auzit multe despre dumneavoastră... de la Kolea; doar el a rămas aproape singurul care nu mă părăsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am vrut să deschid ușa și să-l părăsesc pe doctorul meu jenat, recunoscător și strivit de rușine, dar tocmai atunci blestemata de tuse a dat iarăși peste mine. Doctorul meu a insistat să mă așez din nou ca să mă odihnesc; i se adresă soției și aceasta, fără să-și părăsească locul, îmi spuse câteva cuvinte de mulțumire și prietenie. Era atât de fâstâcită, încât obrajii ei palizi, uscați chiar se îmbujorară. Am rămas, dar arătându-le în fiecare secundă, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]