7,411 matches
-
în urma-i foamete, obezi de fier, Biruri ce cădeau însuși până pe surul fum, Care pătruns prin streșini la cer își face drum, Eșind din vatra tristă, cuptorul fără pîne A unui iobag care trăiește de-azi pe mâne, Când asuprirea oarbă și searbăda sclavie Domniau ca două spaime pe biata Românie. În lumea spăimântată venit-a însă-o zi Când Dumnezeul urei în iadu-i asurzi, Când poporul puternic de jugu-i desfăcut Și-aduse-atunci a minte ce fuse în trecut, A desgropat din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spinișul din lucru-i fără spori, Privirea lui e cruntă și lacrima venin, Blăstăm e vorba-i seacă, sufletul lui suspin. Decât o viață moartă, un negru vis de jele, Mai bine stinge, Doamne, viața națiunei mele, Decât ca soartea oarbă din chin în chin s-o poarte Mai bine-atinge-i fruntea cu vântul mărei moarte. ANUL 1848 (: apare din pământ într-o haină simbolică: Sunat-a moartea aspră... tu-n lume ce aștepți? Au vrei tu ca poporul român să îl
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și cu capul stă plecat, Pe când ochii, -namorat, A lor raze își repede La streinul întristat. La strein cu fruntea pală Și cu părul ca de corb - Buzele ei roșii sorb Când în brațe și pe poală Doarme dus amorul orb. {EminescuOpIV 478} l5. LA QUADRAT (cca 187O ) Înger în patru colțuri, o stea cu barbă lungă, Cine-a știut vr-odată că tot ce eu iubeam E-un dramaturg puternic dar fără bani în pungă, Un paralelogram? E-un om a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea, oglindă a lumilor senine, Aveam gândiri de preot ș-aveam puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simțirea, În goana lumei oarbe, pe strada în noroiu. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea, Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort, Sunt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Își puneau, reciproc, Întrebarea (tâmpă ca și ele): Ce-i atâta zarvă, că doar nu s-a ntâmplat Între străini nimic, ci În familie? Biata profesoară de franceză se răsucea În mormânt de durere, așa cum odată spusese Babaia -mama Ochenoaiei, oarbă, ducându-și cu greu cei nouăzecișicinci de ani și aflată În dușmănie cu fiică-sa din cauza unor pământuri - către Didița, cea cu minte puțină dar cu inimă bună și suflet mare, care deși nu Înțelegea cum un mort se poate
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
părul vâlvoi) care Îi producea aceiași frică specială, ca atunci când bunica Ileana venea furioasă și-l snopea În bătaie cu o jordie pentru că iar a mâncat un puișor galben. Abia când Îl recunoștea pe Va, frica era Înlocuită cu furia oarbă ce-l cuprindea mereu față de „intrusul” care și-a permis să-l ignore atunci când a sosit, ba mai mult, acesta a fost entuziasmat de apariția lui SinanPașa, dușmanul său pe care nu-l poate ierta! Apoi gândurile din ce În ce mai leneșe se
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fără a se gândi la nimic rău și fără a bănui consecințele imediate, „Ecaterino, vedete-aș moartă/Cu dric la poartă și cai mascați!”, Victor a sărit ca un leopard, avea o față transfigurată și amenințătoare, plină de o furie oarbă și a răcnit de s-a auzit până la Fântâna Moșneagului: Taci, tâmpito! Să nu mai cânți acest cântec În fața mea pentru că În secunda următoare te trimit la Sauca, Împachetată și fără cap! A fost o clipă de groază pe care
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
bani regulat, ca trimiși din cer, printr-o pâlnie aurită. Uneori, camarazii îl mai întrebau de Omar și le arăta câte o poză cu el în garaj sau în restaurantul benzinăriei. Era însă din vremuri bune, de dinainte de a fi orb: părea încă încrezător, nu se îngrășase și nu albise. Nu aveau de unde să știe că, după asta, își lăsase barbă și pletele îi cădeau pe obraz, ca unui rocker la pensie. Oricum, fiu-său povestea despre el ca despre un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe lângă crematoriu și morgă. Banii nu miroseau, dar cumpărăturile lor plătite cu bani erau alterabile: trebuia tot timpul schimbat ceea ce cumpărasei, altfel mirosul de vechi te scotea din joc și în scenă apăreau alții. — La un moment dat, voi fi orb și voi uita astea, îi spusese Veterinarei. N-am să-l știu pe Zet ca mârțoagă, nici pe tine o femeie neînconjurată de atâția bărbați. — Ce tot spui, Homare? se mânia doctorița, însă își vedea mai departe de misterele ei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și-o dorea și era gelos zi de zi pe ce nu putea să afle. Banii n-aveau memorie și nici carne care să îmbătrânească. Banii erau ca un pașaport pentru toate granițele. Oftalmoloaga îi spusese că va fi deplin orb când n-o să mai recunoască bancnotele: „Atunci ai să știi după pipăit, iar monedele și tot ce câștigi îți vor fi ca pielea de om pe sub degete“. Teoria complotului era un slogan la ordinea zilei. De la Președintele Ahmadinejad până la ultimul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
arăta netedă și atât de bine compusă la loc, ca a unui mire în așteptare? Că Godun părea suplu și tânăr, în doliu, iar Veterinara, încă frumoasă? Că mezelarul era un învingător, iar Artimon - cinstit ca o lacrimă? Omar era oarba zi de duminică, despre care nu se vorbea, fiindcă norocul și ghinionul în a șaptea zi se opreau și zeii se odihniseră. Shahla își dorise de mică să fie doctoriță, dar era născută în Teheranul de sud, într-o casă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
dezastre, obiceiuri și întâmplări, înțelesese că aurul tăinuit al zartosht-ilor, pe care tată-său și bunicu-său îl așteptau să li se întoarcă, era chiar Soarele și tihna lui de a încălzi fără să pârjolească. Acum că era doar un exilat orb, cartea lui rămăsese nescrisă, iar pe celelalte le purtase în gând ca pe promisiuni neîmplinite. Ultima oară când mai intrase într-un tablou, cu puțin înainte de a orbi, cu pisica Eleonor după el, mergându-i în față, precum un ac
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ai discipoli, dușmani. Ești invidiat, compătimit... ― ... hulit... ― Până și asta e o recunoaștere. Ești un om viu, Galilei, nu ca mine, un strigoi. Or, tu te porți ca un strigoi. ― Și cum te-ai așteptat să fiu? Vesel? Sunt aproape orb, află. Vederea îmi slăbește din ce în ce mai tare. Poate asta te ajută să înțelegi de ce îți vorbesc mereu despre lumina verii. Mă văd constrâns să mă uit din ce în ce mai mult înlăuntrul meu. Iar, când voi orbi de tot, voi rămâne cu asta ― Aflasem
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
gândit, recunosc ― Și nu te temi de o asemenea posibilitate, tu care ești atât de prudent? ― La urma urmei, ce ai putea să le spui ceea ce ei nu știu? Că iubesc viața? Că detest rugul? Că sunt bătrân și aproape orb? Nu-i o taină nici că îmi e silă și teamă de el Singurul lucru nou pe care ai putea să li-l spui e că am coșmaruri, noapte de noapte. ― Fii liniștit, Galilei Nu-ți face griji. Am cunoscut
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
început unele lucruri... Dar continuă-ți gândul. ― Eu am avut faimă, prieteni de rang înalt, nu mă pot plânge că nu m-am bucurat de favorurile vieții. Soarta a fost bună cu mine. Cu toate acestea, acum când sunt aproape orb și cu sufletul ars... pentru că și umilința e un rug... văd mai bine adevăruri peste care, altădată, treceam ușor. Ceea ce am trăit, în ultimii ani, m-a silit să aflu că tocmai ceea ce ne amenință ne face mai profunzi. Niciodată
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
nari mirosul de iarbă coaptă, mă gândesc ca nu există experiență căreia să nu-i poți supraviețui Niciodată nu poți spune: am încercat totul. Întotdeauna îți mai rămâne ceva de încercat. Pasiunea mea pentru lumină e protestul unui om aproape orb. Totul e foarte simplu. La fel ca dezgustul pe care mi-l provoacă inchizitorii. ― Galilei, pot să te rog să-mi explici ceva? ― Ce anume? ― Ai avea motive să mă crezi un spion al Inchiziției. Sau ai putea să nutrești
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Stere îi privea de pe scările de ciment ale prăvăliei. Negri, tăcuți, cu fețele supte și ochii arși de nesomn. Strigau la neveste, măsurau cu pașii pământul cumpărat, scuipau în silă. In câteva zile își ridicaseră și ei odăile cu geamuri oarbe, legaseră un câine de par și se numeau stăpâni. Cîrciumaruî îi vedea numai seara, când se întorceau 74 de la muncă. Intrau în prăvălie, cereau câte un dorobanț și nu spuneau nimic. Ședeau unul lângă altul, ca și când ar fi fost străini
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai fi vrut. La plecare, își strânseră traistele și își dădură ghionti. Pe maidan sticlea lumina nopții. Vântul spulbera zăpada. La cumătră, Beghe a găsit lampa stinsă. Au trecut degeaba groapa, la ceferiști. Ocoliră depoul pe niște ulițe strâmte și oarbe. Trenurile se auzeau aproape. Printr-un gard de fier, plin de polei, văzură locomotivele negre, învăluite în aburi fierbinți. - Ia te uită ce de trenuri! spuse țâncul vecinului. Li se făcuse frig, mai mușcară din covrigii strânși în fețele de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a baligă, se izbeau surd în fața porților înalte de fier, înjurăturile oamenilor se auzeau slab în înglotirea aceea și paznicii nu mai pridideau cu controlul. În ferestrele mari, închise înr stinghii murdare de nuc, cu drugi ruginiți, împletiți peste geamurile oarbe ale abatorului, ardeau lumini puternice. Parlagiul intră în hala încăpătoare, cu șine de fier pe jos. Deasupra, pe pietre, rămăsese un zoi lipicios, vânăt, adunat din scursorile sângelui și resturile de vite. Vagoane lungi, pe rotile, scârțâind, treceau mormănite cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu lemn, de pe care se luaseră câteva rânduri de vopsea. Scări întortocheate, cu trepte știrbe urcau până în fața unor uși joase. Trebuia să le împingi bine cu umărul ca să se deschidă. Clădirea era un fel de hărăbaie întunecoasă, cu ferestre oarbe, dând spre o curte înghesuită, totdeauna nemăturată. Cîtiva pomi uscați își ridicau coroanele sărace până la înălțimea geamurilor de sus, dincolo de care vegheau, neosteniți, ochi curioși. Jos, la intrare, se afla brutăria proprietarului, domnul Bică-Jumate, o sală lungă cit un vagon
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a uitat în stânga, a întrebat. A găsit, a ocolit o curte luminată cu lămpi de carbid și-a sărit niște uluci înalte. A măsurat lung ferestrele din fata lui și-a așteptat. Casele erau dărăpănate, căzute pe-o rână, cu geamuri oarbe. Într-un pervaz a zărit fața Sineftei. Fata își despletise cozile și cânta ceva îngînat. Pe sticla umedă se așternuse o brumă subțire de răceală. Hoțul s-a apropiat pisicește. Zăpada se așeza liniștit, straturi-straturi. S-a dat lângă fereastră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se mai arătau multă vreme. Trăgeau să moară. Nu le mai priau nici oasele, nici măruntaiele de la măcelării. În iunie, cățelele gâfâiau la umbră și așteptau să nască. Când fătau, muierile le înecau plozii în zoaie. Câte șase făceau, pestriți, orbi și grași. Dacă mai scăpa câte unu-ldoi, s-apucau să sugă țâțele roșii și 213 pline. Atunci nu te puteai apropia de ele. Rânjeau colții și se dădeau la picioare. Într-o vară îi apucase o turbare. Muriseră pe capete
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe dușumea, gemând. - Aoleu! Aoleu! - Scoal', că te fărîm! - Dom' șef, mor! mor! se tăvălea hoțul. - Ia-l! strigă comisarul la sergent. > Paraschiv se ținea cu mâna de fălci. Scuipă pe dușumea un dinte rupt și-l cuprinse o ură oarbă și neputincioasă. Presarul se duse iar la fereastră.. Gheorghe tot mai gemea, ținut de subsori de sergent. - Du-i la pivniță! porunci în cele din urmă. Las', că se mai gîn-desc ei. Ieșiră. Afară, pungașilor le veni să sară gardul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gropii, acoperit de zalele sale cenușii, cu mantia-i roșie fluturând pe spate ca o flacără. Numai când se lăsa noaptea, se ridica parcă ostenită, ca după o caznă lungă. Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare. Luminile oarbe ale Cuțaridei o chemau cu grăbire. Ii era frică să nu fi venit taică-său mai devreme de la munci și să n-o găsească acasă. Odăile lor erau alături de biserică. Prin geamurile deschise ale casei părintelui se auzeau cântecele unui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zbătut să scape, dar n-a putut. Cel tânăr i-a mușcat gura de câteva ori, pornit, nebun. 296 Starostele a scos cuțitul de sub pernă. S-a ridicat ușurel într-un cot și s-a apropiat de ușa deschisă. Tremura, orb și înfricoșat de vânzarea muierii. Glasul Didinei se auzi limpede: - Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să nu știe Bozoncea, că ne omoară pe-amîndoi. Spune-i că pleci undeva, și eu o să te-aștept... - Dar dacă doarme la tine? - Îl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]