7,370 matches
-
de la această regulă. Analistul Steven Emerson remarcă, într-un articol din "Wall Street Journal", că 'forțele de securitate' ale lui Arafat, sub pretextul cooperării pe linie de securitate în ținuturile ocupate, au "ucis, torturat, răpit ori terorizat mii de palestinieni". Paradoxal, constată Emerson, dar au fost mai mulți israelieni masacrați după acordurile de la Oslo, din 1993, cu OEP și Arafat, decât în orice altă perioadă de la fondarea statului Israel. Un alt analist american declară: "Forțele militare și de securitate ale lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
omul și opera) turnesol al oricărei situații picant- absurde din lumea „de azi”. Tot în vulgata „Caragiale - contempora- nul nostru” intră și dihotomia între un Caragiale maestru al superficiilor, lejer, surâzător, frivol și unul abisal recupe- rat din câteva momente „paradoxale” și din drama Năpasta, situație, de altfel, deconstruită inteligent de istoricii lite- rari. Ceea ce s-a remarcat cu privire la drama Năpasta ține de refuzul tiparelor realiste ale unei societăți țărănești tradiționale, implicând mai degrabă o formulă de teatru expresionist, personaje cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ca inactual ; dar tocmai din acest motiv, tocmai prin acest ecart, prin acest ana- cronism, el este mai capabil decât ceilalți să perceapă și să înțeleagă timpul său.”(trad. mea, A.M.) Într-un fel sau altul, contemporaneitatea este o formă paradoxală de pre- zentificare, o formă a ieșirii din timp pentru a-i percepe mai bine dinamica, momentele cruciale ca puncte de infle- xiune istorice. Acest fapt generează în sine un efect de perspectivă, o perspectivă „din afară”. Ceea ce nu precizează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Am văzut cum funcționează acest reglaj în mai multe împrejurări, dinamica maselor, creșterea și descreșterea lor sunt descifrate cu mare acri- bie, în epocă, de Gustave le Bon în Psihologia mulțimilor ă1896Ă. Egalitarismul democratic a dobândit astfel profilul unui exces paradoxal, excesul îl constituie mecanismul procustian al unei normări a existenței : tot mai puțin pentru tot mai mulți. Simț enorm și văz monstruos : lupa și luneta Discuțiile asupra caracterului excesiv al literaturii lui Caragiale și al autorului marchează posteritatea critică a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
secolului XIX și începutul secolului XX, mutație care relevă mișcări tectonice invizibile : „Atavismul... Alcoo- lismul cu urmările-i patologice... Vițiul de concepție... Deformarea... Paludismul... Apoi nevroza ! - Atâtea și atâtea cuceriri ale științei moderne...”. Seria de noxe ale civilizației anunță aparent paradoxal progresul, deși, în același timp reprezintă consecințele sale. Se află aici un milenarism abil camuflat, o apocalipsă travestită în progres și un scepticism ironic. Într-una din frazele șarjate ale lui Matei Călinescu din Cinci fețe ale modernității se afirmă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
distrus.” În lumina acestor explicații sensul celor afirmate de Nae dobândește o semnificație cu caracter emblematic. El se extrage din acest circuit al istoriei ca succesiune vertiginoasă de calamități, gravitatea sa este contrafăcută pentru că acest lanț de calamități nu modifică paradoxal existența sa colaterală oricărei istorii. În același timp, realitatea este mereu în altă parte, Nae nu prezintă decât un fictiv și necreditabil scenariu apocaliptic ca orizont de posibilitate în încercarea de a da consistență propriei sale realități, și nu în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
une conduite relevant d’un exces pervers d’idées.”>footnote id=”2”> 2. Ibidem, p. 200. </footnote> . Michel Adam evidențiază chiar un dublu raport între prostie și imaginație prin lipsă și prin exces. În cazul de față, excesul se traduce paradoxal prin lipsă de imaginație. Discuția despre revoluție generează fantasma colectivă, proiectată inițial de Efimița : „Bătălie la poartă, soro : pis- toale, puști, tunuri, Leonido, țipete, chiote, lucru mare, de am sărit din somn !”. Există o încercare a unei primitive analize psihologice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
singur corp, cei dezvoltați în *, exemplarele cu un singur cap, dar două corpuri și cei dezvoltați în paralel, unde corpurile sunt legate printr-un țesut. Putem discuta în termenii terato- logiei despre personajele lui Caragiale ? Un astfel de discurs apare paradoxal într-o primă instanță pentru că nimic nu revendică mai mult decât acest personaje trăsăturile bana- lului, ale încadrării în normă, ale convenției burgheze cu cazuistica ei benignă. Ceea ce expune aceste personaje unor deformări nu este în niciun caz detaliul anatomic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
carnaval, ambiguu și ubicuu, aparițiile sale sunt tot atât de neverosimile ca și coincidențele care-l recomandă drept un nod al rețelei de complicații, com- plicități și compromisuri. Pe un alt nivel al discursului avem o altă formă a exce- sului, una paradoxală care dă seama însă de o accepție interesantă a modernității. Autorul a ceea ce pare o inepție este Nae Cațavencu. Personajul configurează cel mai bine excesul retoric, enormitățile debitate sunt produsul unei retorici și în spațiul ei ia naștere paradoxul la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în invocație. Achiziția valorilor modernității presupune accep- tarea pachetului integral care conține și o serie de categorii negative ale ei. Printr-o deturnare spectaculoasă a discursu- lui, Cațavencu apreciază modernizarea prin achizițiile nega- tive ale pachetului, și aceasta este forma paradoxală de exces de care face uz. „Până când să n-avem și noi faliții noștri ?... Anglia-și are faliții săi, Franța-și are faliții săi, până și chiar Austria-și are faliții săi, în fine oricare națiune, oricare popor, oricare țară
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Antonio Patraș reevaluează cu o maximă acribie dezbaterile din jurul teoriei formelor fără fond în contextul de idei al operei lovinesciene, remarcând inad- vertențele și paradoxurile enunțării. Am putea spune că scriitorul Caragiale le „aplică”, creând acel context al enun- țului paradoxal, ca exces și care reevaluează doxa cu mijloacele comicului, dar nu mai puțin serios și avenit. Faliții care aduc în discuție situația dezolantă, dar posibilă a falimentului în societatea capitalistă, devin un semn al existenței acelor întreprinderi și societăți vizitate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vizitate de catastrofă. Cu alte cuvinte crearea faliților și a falimen- tului invocă apariția unei industrii care să poată deveni falimentară ca o consecință a unui parcurs firesc într-o societate concurențială, „progresistă”. Prin ducerea până la ultimele consecințe a raționamentului paradoxal indus- tria este sublimă, când lipsește cu desăvârșire. Ori tocmai faptul că lipsește o face sublimă în această logică a lui „simț enorm și văz monstruos”, logică transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Schimbarea este primită cu condiția unei conservări depline a lui status quo ante, schimbarea nu este acceptată, dar ea trebuie să aibă loc în părțile esențiale, dar într-un mod minimal. Este un mod de a spune de o manieră paradoxală că această schimbare trebuie să conserve ceea ce a fost esențial în cadrul unei societăți, o definiție paradoxală care merge în sensul doctrinei conservatoare, o schimbare care să nu modifice esențialul, ceea ce ține de tradiție, nici atunci când îl atinge sau îl intersectează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acceptată, dar ea trebuie să aibă loc în părțile esențiale, dar într-un mod minimal. Este un mod de a spune de o manieră paradoxală că această schimbare trebuie să conserve ceea ce a fost esențial în cadrul unei societăți, o definiție paradoxală care merge în sensul doctrinei conservatoare, o schimbare care să nu modifice esențialul, ceea ce ține de tradiție, nici atunci când îl atinge sau îl intersectează și care să lase totuși impresia unei schimbări. Înnoirea pe care o propune acest paradox este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ar trebuie să precizăm, a unei anumite modernități pentru care nu există un deplin consens asupra a ceea ce înseamnă modernitatea. Brânzovenescu a fost silit la o serie de abrevieri și a fost împins către formularea unei concluzii. Concluzia este enunțul paradoxal care sub înve- lișul inepției conține pe deplin mesajul. O deconstrucție a dublului limbaj caragialesc o realizează cu maximă acribie Alexandru Dragomir în eseul pe care-l consacră Scrisorii pierdute. Citit cu atenție acest dublu limbaj definește mai bine un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
energia nu trebuie consumată astfel. Acum în mintea mea ar fi trebuit să apară un manager care, descoperind cât sunt de bună, să facă toată această mascaradă necesară, care mie, ca actriță, mi se pare stupid s-o fac eu. Paradoxal! Oare ce se va întâmpla cu mine pe viitor, bineînțeles dacă voi avea sănătate!!! Voi munci sau voi abandona. S-ar putea, la un moment dat, sătulă de indiferență, să renunț la tot. Și să-mi caut noi drumuri. Mai
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
neșters din vitrine, din cauza galeriilor neamenajate la standard internațional. Parcă cineva ar dori să se aștearnă deasupra lor o nouă uitare, de data asta definitivă și mai cumplită decât cea impusă de religia celor care au construit piramidele (este cam paradoxal ceea ce afirm, dar de vreme ce regele, faraonul, oricât ar fi fost de cunoscut, era introdus în inima piramidei și nu mai exista cale pentru nimeni de-a mai ajunge la el, cât ar fi fost construcția de la suprafață, de măreață, ea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Unde pot fi găsite răspunsurile și ce întrebări mai ales ne putem pune cu toate acestea? Căci Hania - Veneția Cretei, cu piața inundată de cafenele, taverne, cu străzile înguste, cu tot ce-au lăsat în urmă venețienii, a fost ocupată, paradoxal, nu de cuceritori, ci de cei cuceriți cu spiritul caracteristic acestui popor, vesel iubăreț și muncitor. După ce-am dormit câteva ore, am ieșit seara la plimbare, din nou urmărind splendidul apus de soare și continându-ne plimbarea pe străduțe, ulicioare
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
spor deși în condițiile date nu-i este prea ușor. Să sperăm că va ieși o expoziție frumoasă care să încununeze efortul făcut pentru a întreprinde această călătorie. Luni 11 august 1997 - Sant Antonio de Vilamajor Săptămâna trecută a fost paradoxală oscilând între activitate și letargie. Cert este că Liviu a reușit să-și termine uleiurile pe pânză, acest lucru solicitându-l extraordinar de mult. În prima zi a săptămânii trecute (luni), contrar obiceiului de-a ne face de lucru prin
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
centrului istoric. Potsdam, 17 iulie-2 august 1945, Cecilienhof, locul unde Stalin, Churchill (din 28 iulie Clement Attlee) și Truman au decis soarta a milioane și milioane de oameni la o masă rotundă, cu un diametru de 3,05 metri, furnizată, paradoxal, de la Moscova, de firma "Lux". Potsdam, Sans Souci, Cecilienhof, Charlottenhof, Orangeria, Palatul Nou, Pavilionul chinezesc, Holändische Viertel, Alexandrovca, Nikolaikirche, din 1990 comori sub patronajul UNESCO. 500 de hectare de parcuri, 150 de construcții din perioada 1730-1916... Și din nou un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
toate păpușile mele căpătau sfori, dacă nu le aveau din construcție, pentru că voiam să atârne de sus, să poată fi manevrate). Mai târziu l-am citit pe Gordon Craig, care În Über-Marionette spune că, de fapt, actorul ideal este actorul-păpușă. Paradoxal, o păpușă poate avea mai mult suflet decât un actor, care uneori e prea vanitos, prea plin de subiectivismul lui. O păpușă este mai expresivă, mai generoasă și mai obiectivă. Am reflectat, citindu-l pe Craig, asupra jocului meu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
operă nu am control decât asupra ritmului mișcărilor. În teatru pot să lărgesc, să Încetinesc, să suspend sau să accelerez ritmul, În timp ce În operă regizorului Îi sunt interzise astfel de libertăți. Muzica e dată și nu se poate schimba. Dar, paradoxal, descopăr uneori că pot să am mai multe libertăți În operă. Pentru că, lucrând cu structuri fixate de compozitor, găsesc În rigoarea lor o libertate de improvizație. Ce disciplină precisă și ce Încântătoare grație sunt În tempourile lui Mozart! Și cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
aeroportul vienez, deși părăseam Austria, aveam impresia că părăsesc În același timp și România (al doilea exil, de data asta voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal, pentru că nu-mi place să zbor și, cu cât zbor mai mult, cu atât frica sporește. Și totuși, pe aeroport mă simt Întotdeauna bine. E un loc de trecere, un loc unde pot să Îmi dau frâu liber oricăror utopii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
zeițe ale teatrului baroc mi-au spulberat, cu bucuria și Încrederea lor În triumful dragostei, și ultimele rămășițe ale melancoliei. Ce ușurare! Am ieșit din depresie. Debut la Metropolitan Dată fiind atmosfera destul de convențională a lumii operei din New York (fapt paradoxal Într-un oraș atât de efervescent), nu e de mirare că primeam invitații să regizez ori din Europa, ori din restul Americii, dar nu din orașul meu de reședință, cu o singură excepție: New York City Opera, care este a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la vremea aceasta, ar putea, bineînțeles, de va pune și Europa umărul. Asta n-o spun numai eu, care aș putea fi învinuit de părtinire -, o recunosc mulți, chiar în Apus. Omul acesta face lucruri peste fire. E uimitor, e paradoxal, dar e perfect adevărat. Faptele o dovedesc. E cel mai mare conducător de oști al timpului nostru. La el, nu știi ce să admiri întâi? Sabia lui victorioasă? Mintea lui strălucită? Strategia lui uluitoare? Judecata cumpănită ce știe să aleagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]