14,398 matches
-
sînt cumva de condamnat oamenii de valoare că nu se luptă pentru a obține ceea ce li s-ar cuveni În mod normal? Vezi tu, În aceste condiții, oamenii de valoare știu că s-ar angaja Într-o luptă aproape dinainte pierdută, deoarece solidaritatea nonvalorii este adesea mult mai puternică. Oamenii cu adevărat competenți preferă să fie solicitați atunci când este nevoie de capacitatea lor. Dacă cei care au reușit să ajungă În poziții În care au posibilitatea de a decide, ar avea
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
vreun părinte, văzîndu-l, și ar fi putut spune că astfel și-ar fi dorit fiul, asta, firește, În situația În care privitorul avea acasă unul rebel, alt rocker-motociclist ori poate doar un fustangiu și-un pierde-vară sau chiar mai rău. Pierdut fusese și Thomas, necunoscutul poate știa asta. Sau nu. Dumnezeu Însă era mare, capabil să mai facă o minune. Cu Thomas nu făcuse vreuna, nu era mîntuit: chiar părea tot mai neliniștit În ultimul timp. Poate tocmai gîndul unui astfel
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
calciu, mai ales, pentru viitoarea osatură a celui ce avea să se nască. Urmașii lui Thomas Învățau În școli bune, particulare, aproape sigur; familiile sărace nu-și puteau permite să aducă pe lume copii scumpi cu tați aproape neștiuți; odraslele pierdute ale lui Thomas se nășteau sub zodii bune. Thomas se gîndea la cei ce purtau În trupurile lor o parte din sîngele său; zeci, poate sute de Thomași ocupau spații În lume. Un pătuț, mai Întîi. Apoi o cameră, un
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Înnodat Însă prin regula jocului de celălalt capăt? Thomas nu se gîndea Încă la ceva concret, care să-i potolească, fie și iluzoriu, dorința tot mai nestăvilită de a-și Întîlni măcar doi-trei dintre urmași. Cine, ce erau cei vînduți, pierduți, renegați? Anonimi ; cu identități false, oricum. Nu se putea vorbi de o pornire paternă, instinct aproape pierdut o vreme și revenit oarecum, ci mai degrabă de o curiozitate nedefinită, pornită din cine știe ce cută a unei minți ce nu-și mai
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ei chiar fusese programator, ani de zile, pînă cînd se refugiase aici: un eșec, ar fi zis unii; o salvare, considerau alții. Christiania era o stare de spirit, unda unei libertăți aparte străbătea locul revigorînd, deseori, suflete ce păruseră definitiv pierdute. Thomas venise În Christiania tînăr și puternic, plecase matur și cu o oarecare Înțelepciune, nu prea multă, pentru că altfel nu ar fi pornit să dea de urma unor fii nefii; oricum, anii petrecuți În iad - cum era socotit cartierul de către
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
fi pornit să dea de urma unor fii nefii; oricum, anii petrecuți În iad - cum era socotit cartierul de către sfinții de afară, un purgatoriu, ar fi fost mai potrivit să i se spună locului, considerase cîndva Jesper - nu fuseseseră vreme pierdută. Nu era deloc ușoară viața În Christiania, libertatea nu era chiar nemărginită; existau acolo legi nescrise, nu era bine să le Încalci, ajungeai un exclus: din iad - sau purgatoriu - ajungeai expulzat În raiul de afară, impactul era devastator. Thomas plecase
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
odată, furios, tatăl. Și nu greșise prea mult. Pentru că fiul nu fusese om ani de-a rîndul: un centaur; În loc de cal, crescuse din el, de la brîu În jos, o motocicletă. Urletul năucitor al mașinăriei, pericole, accidente, bani cheltuiți aiurea, vreme pierdută și, mai ales, anturaj nepotrivit; tatăl său, de-ar mai fi trăit, l-ar fi omorît, era În stare. Bande mascate - cine putea să distingă vreun chip sub căștile cu vizierele lăsate? - gonind amețitor, mai ales noaptea, vremea fărădelegilor, prin
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Întorsese istorii extraordinare, dacă el nu avea ce să povestească, atunci cine? S-ar mai fi găsit destui care să depene Întîmplări nemaipomenite, nu trebuia neapărat să fi fost În Legiunea Străină pentru asta, dar Jesper era pentru Thomas ipostaza pierdută, și el ar fi avut ce istorisi, dacă l-ar fi urmat, cu ani În urmă, În pădurile ecuatoriale sau În deșert, În munții Africii, pentru a ucide sau prinde dușmani care nu le erau dușmani - și nici adversari, era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
să o socotească. Altfel spus, Thomas investea fără dobîndă, chiar așa și-a zis la un moment dat, adică risipea. Ar fi putut, mai tîrziu, să devină propriul său recuperator, cerînd, luînd Înapoi o parte din... Ceea ce era dat sau pierdut era dus, el devenind, tot mai mult, un rest. Chiar dacă, pe la șaptesprezece ani, Îi creștea o măsea de minte, adică i se adăuga ceva, iar apendicele era Încă neextirpat. Și-a dat și mai bine seama cum se petrec lucrurile
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
tine? Iustin s-a oprit atât de brusc, încât fata s-a clătinat puțin în brațele lui, iar Mariana s-a și repezit să o prindă. Iuliana rămăsese înlemnită. - Cum o cheamă pe mami a ta? întrebă Iustin cu voce pierdută, revenindu-și repede din această nouă surpriză. - Pe mami a mea... o cheamă Laula. Tu nu ai știut cum o cheamă? - ... Am știut, minți el destul de stângaci, dar am dorit să te încerc... să văd dacă tu știi...Îmi dai
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în creier ca o schijă. Și anume faptul că toate ceasurile din apartamentul doamnei Bordaz s-au blocat la ora 6 și 37 de minute. Pe trepte, între etajul trei și etajul doi, cîteva obiecte par mai degrabă abandonate decît pierdute : un toc de ochelari (să fie al domnului Kuntz, saxofonistul ?), o pălărie neagră din pîslă (fără îndoială pălăria domnului Bragovski de la etajul cinci) și o periuță de dinți căreia X nu-i poate identifica proprietarul. În pofida faptului că Vocea îl
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pentru Agenția Literară Courtois. Kafka nu a fost însă un scriitor disciplinat. Pasionat, da, genial, da, însă atît de crucificat din cauza complicatelor sale relații cu propria sa familie și mai ales cu femeile. Pentru noi Kafka a fost un Nobel pierdut, dar ce contează. Important este că am știut să-i suflăm la ureche o frază esențială în cel mai viguros moment al vieții sale. Vă puteți imagina istoria literaturii moderne fără Kafka ? Fără Procesul ? Fără fraza „Pe domnul K îl
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
înălțime”. Pe măsură ce Victor ne trimitea însă tot mai multe ilustrate în sufletul meu se instaura o panică teribilă. Cînd, cum, în ce fel aș fi putut eu să-l egalez pe Victor ? mi se părea evident că partida era deja pierdută, nu aveam nicio șansă să ajung vreodată la înălțimea ilustratelor lui Victor... Și chiar dacă într-o zi aș fi început și eu să trimit ilustrate acasă, ele n-ar mai fi avut același impact emoțional. Cu impresioniștii în Montmartre. Salutări
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
care este fascinat de timp. Cele două lumi romanești și-au dezvoltat instrumente de investigație diferite. E ca și cum unii ar fi fabricat cu predilecție binocluri, iar alții monocluri. Nimic mai tipic pentru romanul european decît Proust și în căutarea timpului pierdut. Nimic mai tipic pentru romanul american decît on the road de Jack Kerouac. Ar fi foarte bine ca personajele dumneavoastră, Ken și Betty, să rătăcească în deșert pe undeva nu chiar foarte departe de Las Vegas. Orice s ar spune
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
fu însă mult mai neplăcută : așezată pe bancheta din față nebuna mînca chips-uri Kellogg’s și încerca să prindă un post de radio. Ceva însă nu funcționa, fie că bateria mașinii era aproape epuizată, fie că în acel loc pierdut nu puteau fi captate corect undele radio. Victor continua să dezmembreze mașina, acum tocmai scotea volanul, în timp ce fata nebună se amuza trecînd de la un post la altul, de fapt de la o rafală de zgomote și de fîșîituri la alta. — totuși
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
le spunea tuturor curioșilor „stop, pînă aici, mă puteți contempla de pe trotuar, dar orice penetrare în intimitatea mea este interzisă”. — o, ce păcat, exclamă Guy Courtois. Vocea sa trăda o dezamăgire profundă, o mare ratare metafizică. — așteptați, nu e totul pierdut, i-am spus. Știam din aminitirile mele, de pe vremea cînd frecventam asiduu restaurantul Uniunii scriitorilor, că undeva, în spatele casei sau chiar într-o aripă a ei își avea o ascunzătoare un paznic, un ins plătit să se ocupe de grădină
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
față de evanghelie. Într-o epocă a Bisericii precum aceea pe care, slavă Domnului, o trăim, apropiatul centenar al morții fratelui Charles, care cade la cincizeci de ani de la încheierea conciliului Vatican al II-lea, este o ocazie ce nu trebuie pierdută. Pentru ca aceasta să se poate realiza cât mai deplin cu putință, este necesar ca cei ce se consideră ucenici ai fratelui Charles, în toate formele de viață ce se inspiră din carisma sa, să recunoască că darul oferit micului frate
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
ani mai târziu, văzând pe alți colegi trecând pe drum cu mamele lor, Felix începu să mediteze asupra sentimentului care nu se născuse, fiind întrerupt la o vârstă nepăsătoare. Cu fotografia mamei sale înainte, el încercă să reconstruiască un sentiment pierdut, interpretând vechi amintiri: din păcate, era prea târziu. Fotografia rămânea a unei ființe îndepărtate, pe care abia o cunoscuse. La internat colegii nu vorbeau despre femei decât cu râsete indecente și cu mister, iar slugile, singurele ființe de gen feminin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oricât de banală, i se părea pentru o fată "un noroc". Se informa despre toate nunțile cunoscuților, mergea la toate, măcar în tinda bisericii, cerceta pe eroină înainte și după eveniment și arăta în fața bărbatului respectivei recente mirese o stimă pierdută. Colecționa beteală de la nunți și consulta cărturăresele cu frenezie. - Închipuie-ți, maman, ce noroc, a luat-o fără nici o zestre,spunea câteodată ea despre vreo prietenă. - Lasă, că-ți ajută Dumnezeu și ție, o consola Aglae, că tuai tot ce-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ușoară mălurire în depărtare. Caii nechezară. - Uite, colo, pe marginea pârâului, am o grădinărie, zisePascalopol, arătând cu biciușca. Nu se zărea însă nici un pârâu și nici măcar vreo salcie. Abia mai încolo, câțiva pomi rămuroși se iviră izolați la distanțe incalculabile, pierduți ca niște trunchiuri moarte pe valurile mării. O roată bizară începea sa se contureze pe cer ca un curcubeu de cenușă, și, alături de ea, un om călare pe un cal uriaș. Pascalopol părăsi drumul de căruță, pe care, din cauza unor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
imprudență neiertată), ci să-i spună de-a dreptul, discret. Chinul lui Felix crescu cu trecerea zilelor, fiindcă răceala Otiliei, dacă ea era pricina, era definitivă, iar circulația scrisorii nu mai putea fi urmărită. În ziua când orice speranță păru pierdută, Felix fu atât de mâhnit, încît uită să se mai întoarcă acasă la prânz. Îl cuprinse o frenezie nebună de a umbla singur și merse pe jos, în frig, până la Băneasa. Vibra de amărăciunea de a fi înțeles și căuta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
G. Călinescu Felix se ridicase și încercase să îmbrățișeze pe Otilia. Aceasta, sprintenă de obicei și ironică, pierduse orice îndrăzneală. Ochii i se catifelase, buzele îi tremurau și primea timidele sărutări ale lui Felix, pe tâmplă, cu un aer supus, pierdut, răspunzând automat cu câte o delicată sărutare, abia schițată, pe obraz. - Vom tăcea, delira Felix, dar ne vom socoti logodiți și, când vom fi liberi, ne vom căsători. Voi deveni mare, bogat, pentru tine, și tu vei urma Conservatorul. Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să vii puțin cu mine! Vreau să-ți vorbesc. Lui Felix îi batu inima cu putere. Se miră el însuși de contrastele inimii omenești. Se temea de Pascalopol din gelozie, și totuși se bucură văzîndu-l, ca de un câine credincios pierdut și regăsit. Pascalopol îl conduse pe Felix, ținîndu-l mereu afectuos de braț (se întîlniseră pe Calea Victoriei), și în curând se aflară pe scaune, unul în fața altuia, în biroul moșierului. Acesta turnase în două păhărele un lichior verde. Pascalopol tuși de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domnișoara,după-amiază sunt totdeauna acasă; stau la etajul doi. Își întinseră mâna reciproc. Pentru Felix începu o nouă scurtă bătălie: să-i sărute, sau numai să-i strângă mîna? Privi în toate părțile pe bulevardul pustiu. Dacă fata era o pierdută, se făcea de râs sărutîndu-i mâna, dacă nu, nesărutîndu-i-o făcea un gest jignitor. Fata îl privi limpede în ochi, râzând, în vreme ce Felix îi strângea mâna cu putere, nehotărât. În cele din urmă, neputând rezolva problema, Felix luă mâna, o sărută
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că nu merge, nu vreau să supăr pe Dumnezeu (Iorgu se închină superstițios), dar e negoț delicat, din orice se strică. Aici totul e să ai vad, să știe lumea de unde să te ia. Dacă mă mut, sunt un om pierdut. Domnul Giurgiuveanu e proprietarul localului, cum știi și dumneata, și nu pot să mă plâng. Am plătit cinstit și am rămas. Dar acum am aflat că unchiul dumitale vinde casele. Îmi vin samsari mereu. Dacă vine alt proprietar, ce mă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]