7,756 matches
-
-l omoare, ca să distrugă seminția războinicilor troieni, susțin ei, și să prevină o eventuală revanșă. Ulise amenință să distrugă mormîntul lui Hector dacă Andromaca nu predă copilul. În momentul cînd grecii atacă mormîntul eroului troian, ea Înțelege că Astianax va pieri sub ruinele mormîntului tatălui său și imploră mila lui Ulise, care Însă rămîne insensibil. Iată o dilemă În care viitorul piere dacă se sacrifică trecutul, memoria fiind condiția visului. Și dacă memoria poate rămîne singură, fără nici un viitor, inversul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Hector dacă Andromaca nu predă copilul. În momentul cînd grecii atacă mormîntul eroului troian, ea Înțelege că Astianax va pieri sub ruinele mormîntului tatălui său și imploră mila lui Ulise, care Însă rămîne insensibil. Iată o dilemă În care viitorul piere dacă se sacrifică trecutul, memoria fiind condiția visului. Și dacă memoria poate rămîne singură, fără nici un viitor, inversul e imposibil, Întocmai cum arborii nu pot trăi fără rădăcini, dar există copaci al căror trunchi dispărut și-a lăsat rădăcinile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ea! se răzvrătește Lionel. Nu vreau! Vreau să mor când vreau eu! Până acum m-am lăsat în voia sorții. Nu mai vreau. Tac amândoi. Cerșetorul mai bea o gură, după care îl întreabă: — Ce faci, nu sari? — Mi-a pierit curajul. Știi să înoți? — Nu. — Asta-i bine, spune cerșetorul și-i dă un brânci în apă, după care adaugă: Prietenul la nevoie se cunoaște. Se uită peste balustradă și vede cum sinucigașul forțat ia contact cu apa. Mai verifică
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de hotel-, se va îndrepta, așadar, spre hotel. Va comunica, din vârful buzelor, numărul 326 al camerei rezervate, va urca, își va face dușul și va muri, pentru câteva ore, într-un somn adânc, preistoric. A doua zi, marți, va pieri ca prima, neștiută. Film, excursie, somn, cine ar ști să spună. Miercuri, vremea se va răci. Cerul coborât, îngroșat, negru. O plimbare până la librărie. Joi, excursie la castel, lectură, plimbare pe la vile, prin oraș, prin parc, pe la poștă. Duminica la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strategie, somnolență, cine sa mai știe. Confuzia unei dimineți reumatice. Cotoiul înșurubat în burlan, mormăind avertismente confuse. Cheia răsucind cuvinte ruginite în broasca ruginită... Ceasul de mână ticăi scurt, zgârietură de ac. Unsprezece, unsprezece fix, patru cinci șase secunde, secundele pier, iată optsprezece, se sec scunde secunde se spulberă, spulberă. Iată, se spulberă timpul, treizeci, și una și două și nouă, spulberă, gata, minutul s-a topit. Unsprezece și două trei patru minute... La ora asta care a și trecut, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trebuie salvați? Nu știe nimic sărăcuța! Ea nu vede pe nimen!. Mi-a sărit capacul. Dar Moișă Moișă, adică tovarășul Gafton, soțiorul? Dar chiriașul, bisexuatul profesor de limbi, Limbutul, botezat Vancea? Ăsta, ce-i, de fapt? Zăpăcită cu totul, îi pierise glasul. Am apăsat și mai tare pedala. Să n-aud că și doctorul... O fi cumva și doctorul Marga vreun Margulis sau Maimonides? Câți or mai fi, câți? De ce nume românizate, cucoană, de ce? De ce nu scot ăștia puțica la vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tu, nimfa răscoaptă, iapa în călduri. Perfectă, ca fructul oprit. Elementară, nesățioasă. Simplă, ca lumina și moartea. Tu, spurcăciune venerată, dorită de toți“... Profesorul se încovoiase, copleșit de vorbele ce nu se rosteau. Transpira, înnebunit de miracolul clipei care va pieri. „Emoție, atâta sunt. Emoție turbată, sorella. Emoția mă ruinează. Mă sălbăticește, mă anulează, amantissima“. Nu mai avea curajul să ridice privirea. Toma, iscoada salariată, dispăruse, la fel Irina, cu perversele ei migrene pubertare, și Tolea, bălăbănindu-se, în aer, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu știu cine mai crede astăzi în jurământ; E veche necredința noastră în cuvânt; Jurăm pe crucifix, pe viață, lucruri sfinte, Trecut în neființă de mult, pe vreun părinte, Pe mama și pe tata, pe noi și pe copii, Ne închinăm să piară ducă‐se pe pustii, Ne tremură și glasul rostind un legământ De față cu prieteni și însuși Dumnezeu, Nu vom trăda chiar dacă ne‐așteaptă un mormânt și‐ om zăbovi‐n vecie în neant sau Empireu; în jurământ e‐o stare
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
importanți făuritori de limbă poetică modernă, după Tudor Arghezi și Ion Barbu.” (Din Dicționarul de literatură română, coordonator Dim.Păcurariu, Editura Univers, București, 1979 , p.72) FIUL VORBIND MAICEI SALE Maică jale, măicuță cumplită, A nopților mele regină cumplită, De ce pier tinerețele, clare cântărețele, Când, în cezarice văluri, ursitoare cernită, De fruntea‐mi senină te‐apropii? Simt răcoarea mutei, a măicuței, a gropii! Părăsitu‐m‐ au visul, voioșia, pădurile, Uitatu‐m‐ au ceruri și ape sihastre și tremuratele prietene astre ... Ah
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
când mișcă vântoasa codrii deși Se‐ndeasă plăieșite în somn și vechi plăieși. II Binevoiți, lăuta mai dați‐mi‐o să cânt... Mereu și mai puternic eu te iubesc, pământ, Din ziua când de‐acasă măicuța mea a mers și a pierit odată cu seara‐n univers — și inima, tipsie cu roditori atomi, Aici a semănat‐o, din ea să crească pomi, și glasul ei în vânturi s‐a risipit — la noi Să fie și mai calde văraticele ploi. III Când te sărut
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
am pus, din vale Roșii strămători de bete, Să fii drag așa la fete, Cum ești drag măicuții tale, Dragul mamei, drag. Ieri pe când cântau cocoșii, Peste piept ți‐am pus La cămașă panglici roșii, De deochi, ca el să piară Unde spaime‐ l înspăimântă și cocoșii‐n zori nu‐i cântă Să rămâi curat, ca fața Soarelui de sus. Dormi în pace și te scoală Tânăr plugărel! Azi prin somn mi‐ai râs în poală și te‐ am dus plângând
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
inima moart‐a mamei lui. Din Poezii , vol. II, pag. 243‐245. MOARTEA LUI FULGER ( fragment ) Să‐ i moară Fulger? Poți sfărâma și pe‐ un voinic ce cuteza Să ‐ nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii, dacă pier Cei buni așa? Dar doamna! Suflet pustiit! Cu părul alb și despletit Prin largi iatacuri alerga. Cu hohot lung ea blăstăma și tot palatul plin era De plâns cumplit. La stat și umblet slabă ce‐i Topiți
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mamei lui. Din Poezii , vol. II, pag. 243‐245. MOARTEA LUI FULGER ( fragment ) Să‐ i moară Fulger? Poți sfărâma și pe‐ un voinic ce cuteza Să ‐ nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii, dacă pier Cei buni așa? Dar doamna! Suflet pustiit! Cu părul alb și despletit Prin largi iatacuri alerga. Cu hohot lung ea blăstăma și tot palatul plin era De plâns cumplit. La stat și umblet slabă ce‐i Topiți sunt ochii viorei
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
președintele Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România. CĂTRE MARIA Macii de prin grâu culeși plânși de coapsa verde‐a undei, trăiau viața fără greș, ori speranță, a secundei. Prins de‐ un tremur boreal, 321 mă temeam să nu le piară până la mormânt pe deal horbota incendiară. Vântul întețit, în loc să mi‐ i facă și mai vii, i‐ a schimbat din jar și foc într‐ un snop de măciulii ... Încordat ca un odgon, fix ca herbul de pe scuturi, lăsăm urma fără zvon
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
ajunge sufletului, nu, Să zică: ție, tine, te și tu ... LINIȘTE Marea agoniza, sufletu‐n mine asemeni... Te‐ am strigat și nimeni n‐a răspuns, te‐ am strigat și nimeni n‐a răspuns, te‐ am strigat și vocalele ‐ pescăruși disperați ‐ piereau înghițite‐n furtună ... Cum să plec de aici cu povara liniștii blestemate? 323 BUNICA șI NEPOTUL Din nou îi povestește de Babacul, Dar genele de somn i se lipesc, Deși ...când strănuta trăsnea capacul în turn la Sfântul Neculai Domnesc
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și a neființei stare, infinit întemeind lăuntrica-ți vibrare, deplin s-o desăvârșești în această unică oară. Printre uzatele, ca și printre mutele, fără de nume, rezerve ale deplinei naturi, negrăitele sume extatic să te numeri și numărul fă-l ca să piară. Cum să evităm stingerea definitivă și să intrăm în circuitul eternității ? Trebuie, afirmă Rilke "să murim neîncetat în Euridice": să intrăm în ciclicitatea perenității proprie muzicii: sunet, apunerea sunetului, renaștere într-un nou sunet, datorită necesității interne a armoniei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dinaintea noastră, astfel că tensiunea sufletului, a spiritului nostru nu va sfârși niciodată. Este și viziunea poeziei metafizice a lui Giordano Bruno. Pentru că marile zboruri ale inimii și minții se întâlnesc pe creste: El zboară gând purtat de dor/ Pân' piere totul, totul".Dincolo de orice hotar. Nu în căutarea hazardului, ci a radicalei libertății spirituale, a transposibilului această extremă a tensiunii metafizice a dorului. Revelația trans-posibilului nu a fost un hazard. A fost în logica metafizică a dorului românesc. Nu hazardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este Poezia, chiar dacă este numai o picătură de nemurire: Din aghiazima din lacul ce te-nchină nemuririi, E o picătură-n vinul poeziei ș-a gândirii: Dar o picătură numai. Decât altele ce mor Ele țin mai mult. Umane, vor pieri și el toate. În zadar le scrii în piatră și le crezi eternizate, Căci eternă-i numai moartea, ce-i viață-i trecător. Și de-aceea beau păharul poeziei înfocate. Nu-mi mai chinui cugetarea cu-ntrebări nedezlegate. Poezia este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
primordială din preludiul creației, așa cum scrie Eminescu într-un fragment postum. Conștiința acestui eșec este admirabil exprimată la a doua coborâre a astrului: "Cum el din cer o auzi,/ Se stinse cu durere./ Iar ceru-ncepe a roti/ În locul unde piere." Cele trei poeme sintetizează suferința universală: a omului, a eonului de sus și a demiurgului care nu poate evita să producă suferință umană și eonică. Doina, unicat românesc, este o expresie de înaltă noblețe a inimi, și profundă rezonanță a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în zidurile Gazei, și-i va mistui palatele. 8. Voi nimici cu desăvîrșire pe locuitorii din Așdod, și pe cel ce ține toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mîna împotriva Ecronului și ce va mai rămîne din Filisteni va pieri", zice Domnul Dumnezeu. 9. Așa vorbește Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că au luat pe toți oamenii prinși de război, și i-au dat Edomului, și nu s-au gîndit la legămîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
trei nelegiuiri ale Moabului, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotărîrea, pentru că a ars, a ars pînă le-a făcut var, oasele împăratului Edomului; 2. de aceea voi trimite foc în Moab, și va mistui palatele Cheriotului; și Moabul va pieri în mijlocul zarvei, în mijlocul strigătelor de război și sunetului trîmbiței. 3. Voi nimici cu desăvîrșire pe judecător din mijlocul lui, și voi ucide pe toate căpeteniile lui împreună cu el", zice Domnul. 4. Așa vorbește Domnul: "Pentru trei nelegiuiri ale lui Iuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85063_a_85850]
-
te-ai trufi Cu mari istericale. 12 iunie 2004 CA-NTR-UN OCEAN FĂRĂ LIMAN Oricât am sta de-a curmezișul, Totul trece, chiar și moartea; Oricât de lesne-ar fi suișul, Ori chiar coborâșul, partea. La rând și amintirea piere În hăuri care sunt la rând, De-ar fi ideea, fapta - miere, Ori viclenie-n fapt și gând. Și curge totul în neștire Ca-ntr-un ocean fără liman, Cum trec meteoriți - oștire, După ceresc și clar firman. Suntem ce-
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
a cuprins de-a pururi Pe hat îngust sub stinsă stea Pe când avutu-și socotea Cu șapte mi de preambuluri. Și-ndată-au năvălit ca hunii Acei ce-n taină l-au pândit, Și tot ce-o viață-a dobândit Pieri-n clipa repeziciunii. 12 iulie 2004 REFLECȚII (CLIX) Tu plângi mocnit ca în trecut, Moldova mea iubită, Că multe rele-ai cunoscut, Uitată pe orbită. * „De când hăul și pârăul” Ratăm șansele pe rând, „Biețe-n roate” pune răul Sub destinul tremurând
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Îmi va rosti la criptă Acel ce ieri mi-a pus în plic Pecetea-n ură friptă. Cuvinte mari de fariseu Precum a fost o viață Vor răsuna cu mult tupeu Cu gura sa de cață. Cuvinte mari de ipocrit Pieri-vor în țărână Ca, dincolo, sub zăvorât N-ajungă, să rămână. Cu lacrimi ce ascund surâs, Cu surâs sub marii stropi, Uita-va în homeric râs, Va călca în alte gropi. 15 iulie 2004 AH! CÂT AM GREȘIT Sub fantastice
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
brusc dispare claca Sub nevăzutul metronom. 7 noiembrie 2004 REFLECȚII ( CLXII ) „La pomul tare lăudat Nu te duci cu sacul” - Ce-a fost mai bun ’n-ascuns s-a dat, Rămas-a doar cât acul. * Bunul-simț și cu rușinea Au pierit deodată; Pe obraz s-a-ntins rășina, Azi e neagră pată. 9 noiembrie 2004 CU IISUS LA DRUM În jungla viețuirii noastre E locul strâmt pentru acei Ce sunt porniți spre lumi albastre C-un Dumnezeu, nu dumnezei. Calea-i
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]