60,135 matches
-
sa de auto-transformare, finalizată ca auto-sporire a sa, este, dimpotrivă, susceptibilă să se inverseze în procese de degenerescență și sărăcire? Nu barbaria în sine este stranie, atâta vreme cât ne mărginim la a o constata. Stranie este însăși posibilitatea sa, proveniența sa pornind de la o esență care este construită interior ca sporire de sine și care implică, tocmai, cultura. Trebuie să confundăm viața fenomenologică absolută cu viața biologică, să o înțelegem în mod naiv pe prima pornind de la cea de-a doua pentru ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este însăși posibilitatea sa, proveniența sa pornind de la o esență care este construită interior ca sporire de sine și care implică, tocmai, cultura. Trebuie să confundăm viața fenomenologică absolută cu viața biologică, să o înțelegem în mod naiv pe prima pornind de la cea de-a doua pentru ca ansamblul fenomenelor de descompunere care perturbă organismele vii să fie transferate pe planul edificiilor sociale, pentru ca declinul și apoi prăbușirea acestora să apară la fel de "firești": civilizațiile sunt pieritoare, ca și indivizii, asta-i tot
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o anumită construcție sau dispunere de elemente are și poate avea o semnificație plastică. Legile care înzestrează cu frumusețe aceste documente științifice sunt legile estetice ale sensibilității, iar nu legile matematice sau fizice pe care savantul caută a le descifra pornind de la ele. Acum, dacă în afara semnificației pe care au pentru savant, astfel de reprezentări sugerează o alta artistului sau iubitorului de artă, este tocmai pentru că lumea științifică este abstractă, pentru că ea provine din neluarea în considerație a elementelor sensibile ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
constituie, tocmai, nu gravura ca obiect al lumii, ci obiectul-gravură în calitate de operă de artă, realitatea sa estetică. Spunem că o operă de artă este distrusă atunci când, deoarece suportul său material nu mai există sau a suferit o deteriorare gravă, repetarea, pornind de la perceperea acestui suport, a obiectului estetic însuși, a operei imaginare și spirituale, nu se mai produce. A restaura înseamnă astfel a reconstitui acest substrat prin repunerea pe locul lor și în locul lor a vechilor săi constituenți sau, atunci când aceștia
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe locul lor și în locul lor a vechilor săi constituenți sau, atunci când aceștia au dispărut, prin fabricarea sau așezarea unor elemente identice care să joace un rol identic, adică a căror percepere să permită redesfășurarea în dimensiunea estetică a imaginarului, pornind de la ele și figurată de ele, a aceleiași "opere". Restaurarea operelor de artă se impune ca o sarcină permanentă a civilizației, deoarece suportul lor material se deteriorează odată cu trecerea timpului, atunci când nu este vorba de consecințele unei catastrofe naturale sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ochiul Vieții care ne privește de dincolo de timp. Compoziția estetică nu este cu siguranță acest soi de paletă de culori în care s-a transformat pânza sub efectul trăsăturilor de pensulă sau al cuțitului artistului, însă nu este posibilă decât pornind de la acestea. De vreme ce fiecare element plastic al compoziției este figurat pornind de la un element material, el presupune existența acestuia. Totalității plastice a compoziției, care este opera însăși, îi corespunde în mod necesar o unitate organică a substratului, similitudinii particulare care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
este cu siguranță acest soi de paletă de culori în care s-a transformat pânza sub efectul trăsăturilor de pensulă sau al cuțitului artistului, însă nu este posibilă decât pornind de la acestea. De vreme ce fiecare element plastic al compoziției este figurat pornind de la un element material, el presupune existența acestuia. Totalității plastice a compoziției, care este opera însăși, îi corespunde în mod necesar o unitate organică a substratului, similitudinii particulare care se stabilește de fiecare dată între o anumită parte a pânzei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
efectul estetic pe care ea urmează să îl producă. Din acest motiv, totuși, această dispunere este necesară, în starea care îi este proprie. Continuumul prezentat de substratul material al operei este cel care face din el analogonul acesteia, acel lucru pornind de la care ea va putea apărea și se va putea desfășura în dimensiunea de existență care îi este proprie. Și este motivul pentru care acest continuum trebuie cu orice preț păstrat, restabilit și reconstituit atunci când a suferit deteriorări sau a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
zămislește ea însăși, dar care se încearcă pe ea însăși în pasivitatea sa radicală cu privire la Fondul care o zămislește și care nu contenește a o zămisli) este figurată pe zidurile de la Daphni. Astfel se ordonează în jurul Arhi-icoanei din centru și pornind de la ea ca tot atâtea manifestări sau emanații ale Puterii sale, și întemeindu-se în mod tainic în ea, personajele istoriei sfinte, Maica Domnului, arhanghelii, profeții, martirii, sfinții, asceții, în vreme ce evenimentele legate de viața fiecăruia care dau naștere tot atâtor
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de stupoare. În fața lui nu se mai desfășoară ca altădată, într-un degradé minunat al luminii și al coloritului pe care aceasta îl înfățișează în nuanțe infinite, continuitatea unui naos cu decorații sclipitoare unde se vestește devenirea neîndoielnică a ființei pornind de la izvorul său tainic. Ascunse de schelării care îi fac să creadă pe puținii turiști că au nimerit în toiul unor lucrări de restaurare, imense dâre albicioase de stuc și ciment își întind tentaculele monstruoase, semănând dezolarea și oroarea acolo
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
înseamnă excluderea sensibilității din lumea vieții, adică a sensibilității, am ales criteriul artei, ceea ce ne-a condus la o primă și succintă analiză a obiectului estetic. Aceasta ne pune în fața unei aporii. Spunem, pe de-o parte, că, fiind constituită pornind de la suportul său material însă dincolo de el, opera este imaginară, desfășurându-se în afara lumii reale, așadar într-o dimensiune de irealitate principială. Nerecunoașterea statutului ontologic al operei de artă de către cunoașterea științifică și de către estetica științifică (care prelungește finalitatea obiectivistă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
poate opera de artă să aparțină lumii reale definite de sensibilitate și în același timp să se situeze dincolo de ea, dincolo de suportul său, într-un imaginar pur? Irealitatea operei de artă nu poate fi înțeleasă doar sau întâi de toate pornind de la raportarea sa la lumea percepției, în opoziția față de aceasta, opoziție încă imediată și naivă. Mai curând, ea trebuie înțeleasă în conexiunea sa originară cu esența vieții și ca efect de principiu al acesteia. Dacă opera de artă nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a face și în ultimă instanță în subiectivitatea acestuia. Priceperea originară este praxisul, și astfel viața însăși, de vreme ce în viață se cunoaște praxisul, în ea el este priceperea originară care constituie esența originară a tehnicii. Cum putem înțelege atunci, pornind de la viața însăși, apariția procesului din care ea va fi izgonită și care, sub înfățișarea unei rețele de dispozitive și de procedee obiective, săvârșește sub ochii noștri devastarea lumii care îi aparține ca lume-a-vieții? Esența originară a tekhne nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
când această producție, care a scos în afara sa praxisul și tinde să o facă în mod constant, se găsește readusă la un proces obiectiv? Este starea anterioară a dispozitivului instrumental însuși, adică ansamblul tehnicilor care există la un moment dat. Pornind de la acestea este posibil a construi unele noi, a căror natură este predeterminată în Totalitatea acestor tehnici preexistente, care este în mod identic Totalitatea cunoașterii științifice în același moment. Or o astfel de posibilitate înseamnă mult mai mult decât o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de procese obiective definite și reperate din punct de vedere științific, orice dispozitiv nou, orice tehnică implicată într-un fel sau altul în rețeaua tehnicilor existente, rezultând din întrepătrunderea lor și din relaționările lor, susceptibilă a fi concepută și realizată pornind de la ele și de la posibilitățile pe care le comportă ele, va fi astfel cu certitudine, printr-o mișcare invincibilă. Această mișcare este ceea ce numim progres. Noțiunea de progres a ajuns astfel să desemneze în mod exclusiv progresul tehnic. Ideea unui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nimic, filozofia și știința deopotrivă se văd înlăturate din cultură, iar fragila alianță pe care tocmai au încheiat-o nu face decât să le împingă în aceeași prăpastie. Și aceasta în măsura în care cultura este cultura vieții și nu este inteligibilă decât pornind de la ea. Însă atunci când subiectivitatea nu mai este nimic altceva decât exterioritatea și desfășurarea sa, atunci când ea nu mai este nimic viu și acel ceva prin care ea este viață este pierdut din vedere, negat sau suprimat, și aceasta atât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
astfel, de a le stabili la origine în ființă. Esențele originare nu sunt nimic ideal, nimic transcendent. Determinările practice primitive ale vieții și, în această calitate, nu date, obiect al unei viziuni, corelat al unei theoria, ci potențialități sunt cele pornind de la care ființa se esențializează într-un praxis și sub această formă doar, ca o determinare a acesteia. Tocmai pentru că esențele originare esențele concepției, ideației, abstracțiunii mai cu seamă sunt modalități ale praxisului și astfel ale vieții înseși pe care
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sunt propria lor ființă-practică adusă în această practică și de către ea la nivelul său de realizare cel mai înalt posibil, la înfăptuirea sa și la sporirea sa, atunci știința, percepută nu doar în mod restrictiv drept câmpul obiectivităților ideale, ci pornind de la prestațiile transcendentale care le produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în deplina sa concretizare nu este altceva decât o formă de cultură. De la cultură ea împrumută
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
acestei suferiri de a nu mai fi ea însăși și pentru aceasta de a nu mai fi viață. În viață mișcarea autonegăriii sale nu se produce în mod misterios: ci mai curând se înfăptuiește ca propria sa mișcare, în măsura în care, condusă pornind de la Suferirea primitivă în suferință, mai degrabă decât să se abandoneze acesteia și lentei sale mutații în contrariul său, i se pare mai simplu să i se opună cu brutalitate, să respingă această suferință și, în același timp, acel ceva
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se află ceea ce diferențiază experimentarea în viață de acel ceva căruia îi dăm în general acest nume, de experimentarea cunoștinței sau a științei: în vreme ce cea de-a doua nu este decât manipularea unui obiect, convocarea unui oarecare proces care se pornește să funcționeze el singur și căruia, ca simplu spectator, savantul îi cere să exhibeze un "adevăr" străin, cel al naturii, a cărei alteritate, adică obiectivitate, o păstrează, ferindu-se să intervină în ea sau, dacă acest lucru este imposibil, neutralizând
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adevărul acestei dezvoltări proliferante i se adaugă astfel, pe planul metodei, aceeași incertitudine și aceeași anarhie. Pentru același motiv ca și o știință și pentru că se confundă la urma urmei cu aceasta, orice metodă se definește și ea de fapt pornind de la obiectul a cărui elucidare o are în vedere. Felul în care acest obiect îi dictează unei științe modul de tratare potrivit a i se aplica nu este în mod primitiv decât modul ivirii sale. Metode mai elaborate, mai "precise
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
raportează la lumea lor, se proiectează către sarcinile și scopurile care le sunt proprii. Totuși, conținutul acestora, substanța activității sociale nu se mărginește nicidecum la forma acestei relații ek-statice cu lumea și nu se explică defel prin ea, ci doar pornind de la viață. În aceasta, în subiectivitatea necesităților sale se înrădăcinează activitatea prin care viața acționează spre a le satisface, fără ca acest demers să fie lăsat la libera sa alegere după cum ea nu a ales ea însăși să trăiască și să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pentru angoasă, în exemplele noastre nu impune oare procesului de idealizare în care se constituie orice știință un stil și o direcție definite? Se poate situa punctul de plecare altundeva decât în fenomenul însuși înțeles astfel, așa încât abstractizarea se produce pornind de la el, iar caracterele pe care le reține aceasta sunt caracterele fenomenului, categoriile transcendentale ale vieții absolute și esența sa considerate, e-adevărat, potrivit existenței lor originare, așa cum se trăiesc și se încearcă ele însele în absoluitatea și deplinătatea concretizării
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în sine, acolo unde încercându-se pe sine și coincizând cu sine ea este pe de-a-ntregul ceea ce este sau ceea ce face și nu-și pune niciodată întrebări despre sine, neavând această posibilitate, neproiectând dincolo de sine un orizont de înțelegere pornind de la care ea să revină asupră-și pentru ca, percepându-se în el, să se întrebe de fapt: Ce este aceasta? De ce aceste caractere stranii? și, mai cu seamă, de ce cel mai straniu dintre toate, faptul de a se încerca pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
absolute) se află în relație de exterioritate radicală cu toate celelalte, exterioritate a cărei forme fenomenale este lumea. În aceasta din urmă fiecare viață se raportează la celelalte și la sine, la natură, în sfârșit, în calitate de alta în această lume. Pornind de la obiectivarea empirică a fiecărei vieți și grație proceselor de abstractizare și de idealizare despre care am vorbit, științele umane se construiesc paralel cu științele naturii. Relația obiectivă cu celelalte și cu natura nu este totuși decât reprezentarea a ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]