6,888 matches
-
pentru lămurirea opiniei publice din România asupra situației fraților de peste Carpați, supuși la persecuții. A semnat, alături de Octavian Tăslăuanu, Onisifor Ghibu și Sebastian Bornemisza, scrisoarea ziariștilor ardeleni refugiați în România ("Epoca", 15 iunie 1915), cu scopul de a continua activitatea publicistică în vederea alipirii Transilvaniei. La 14 decembrie 1914 s-a desfășurat "Congresul extraordinar al Ligii Culturale" (președinte V. Lucaciu, vicepreședinte: Barbu Ștefănescu Delavrancea, secretar: Nicolae Iorga). Goga era membru al comitetului, ca reprezentant al Transilvaniei. La întrunirea organizată de "Liga politică
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Iași; în anul întâi frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul. În 1891, dă examene la "Școala Normală Superioară". O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultății. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, trecându-și examenele cu întârziere. Între 1890 și 1894 îl întâlnim colaborând la săptămânalul bucureștean "Munca" (1890), la "Adevărul și Critică socială" (1892), la "Evenimentul literar" (1893
Garabet Ibrăileanu () [Corola-website/Science/297561_a_298890]
-
Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii "Probleme de stil și artă literară" și "Problemele metaforei și alte studii de stilistică". În anii 1961 și respectiv 1963 apar "Jurnalul", un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și "Idei trăite", volume în care își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii. În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul
Tudor Vianu () [Corola-website/Science/297566_a_298895]
-
de la un obiect de mobilier real, un scrin de culoare neagră, pe care l-a cumpărat dintr-un talcioc și în care a descoperit arhiva unei familii. A mai scris versuri, "Lauda lucrurilor"; teatru, "Șun, mit mongol"; note de călătorie; publicistică, iar "Cronicile mizantropului" au devenit brusc, după 1947, "Cronicile optimistului". Intelectual cu idei mai curând de stânga, dar care în timpul dictaturii regelui Carol al doilea publica în "Revista Fundațiilor Regale" ode ditirambice la adresa monarhului, G. Călinescu a aderat, încă de la
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
pe Călinescu în faza încercării de creație a unor opere în stilul epocii, dar limbajul trădează imposibilitatea unei adaptări totale la stereotipiile din limba de lemn. În anul 1953 îi apare romanul "Bietul Ioanide" iar începând cu 1956 revine în publicistică printr-o rubrică permanentă ("Cronica optimistului") ținută în săptămânalul cultural "Contemporanul". 3. Începând cu anii 1955-1956 și până la moarte (12 martie 1965) se va bucura de aprecieri exclusiv pozitive pentru angajarea sa civică și activitatea de intelectual democrat din perioada
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
1964, este internat cu diagnosticul ciroză hepatică la Sanatoriul Otopeni. La 12 martie 1965, la adăpostul nopții, pleacă în lumea umbrelor, lăsând „o operă fundamentală pentru cultura poporului român” (potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza). După 1989 activitatea sa publicistică postbelică este pusă sub semnul întrebării, Călinescu fiind acuzat de colaboraționism de către anumiți autori, inclusiv unul dintre foștii săi asistenți, Adrian Marino. Aceștia încep un veritabil proces de presă George Călinescu, o controversată reevaluare a operei și vieții sale. A
George Călinescu () [Corola-website/Science/297575_a_298904]
-
În anii '30 i-au apărut două volume de epigrame: "Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai" și "Vin și apă", trei cărți de proză: "Mici satisfacții", "Un porc de câne" și "Bercu Leibovici" și două volume de publicistică diversă, sub genericul "Tămâie și otravă". Poeziile apar în volumul "Caiet" din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat "Rodia de aur", pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989
Păstorel Teodoreanu () [Corola-website/Science/297591_a_298920]
-
Könyvkiado, Budapesta, 1980; românul a mai fost tradus în limbile engleză, germană și polona); Însoțitorul (român), (reeditări în 1989, 2004); Obligado (român), (reeditare în 1997); Căderea în lume (român), (reeditare în 1994); Barbarius (român); Istorisirile Signorei Sisi (român), Destinul cuvintelor (publicistica); Alte pretexte (eseuri); Caftane și cafteli. Prepeleac doi, trei; Morbus diaboli; Răvașe din Kamceatka. Prepeleac cinci; Memorii din când în când, vol. I-II; Trompete după-amiază; Memorii din când în când, vol. I, ÎI, III; Memorii întârziate; Memorii vol. V
Constantin Țoiu () [Corola-website/Science/297593_a_298922]
-
empirică a receptării literare). A publicat aproape 100 de recenzii, cele mai multe dintre ele în revista Tribuna României, dar și în România literară, Amfiteatru, Contrapunct, Limbă și literatură, Limba și literatura română, 22, Ramuri, Familia, Caiete critice, Literary Research. Articole de publicistică culturală au apărut în revista Dilema, în suplimentul cultural Vineri al acesteia, în Echinox. A prezentat cărți noi și a discutat teme literare actuale la emisiuni radio și tv. Interviuri
Liviu Papadima () [Corola-website/Science/297604_a_298933]
-
Federală Germania (1974). Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București. Din 2006 este director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București. A debutat publicistic cu un articol despre " Caietele Eminescu" în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”. Din 1983 este redactor
Eugen Simion () [Corola-website/Science/297614_a_298943]
-
și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906-1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911) . a debutat cu poezii în revista "Contemporanul" (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 - 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
de mătase”. În anul 1985 „A doua carte cu prieteni”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. În anul 1987 „Întâmplări aiurea și călătorii oranj”, volum de publicistică. În anul 1988 „Scaunul singurătății”, roman. În anul 1993 i se joacă la Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara piesa „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. În anul 1994 republică „Dincolo de nisipuri”, nuvele
Fănuș Neagu () [Corola-website/Science/297612_a_298941]
-
În acest timp a citit cu aviditate tot ce i-a căzut în mână. Hoinărelile l-au purtat prin diferite orașe: București, Constantinopol, Alexandria din Egipt, Cairo, Napoli, Paris și Lausanne. Primele încercări literare datează din 1906, cu preponderenta făcând publicistica în presa muncitoreasca din România, debutul fiindu-i articolul "Hotel Regina" în revistă "România muncitoare". Între 1910-1912 își publică, în aceeași revista, primele povestiri: "Mântuitorul", "Calul lui Bălan", "Familia noastră", "1 Mai". Colaborează și la alte ziare: "Viața socială", "Dimineață
Panait Istrati () [Corola-website/Science/297617_a_298946]
-
Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944). Din 1944 revine la "Revista Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la "Universul literar", Libertatea și Viața românească. Printre scriitorii săi favoriți se numărau Marcel Proust, André Gide
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
cere autorităților românești extrădarea gazetarului ardelean. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un "Memoriu" adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba "românilor de peste munți". În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela "Culcușul". Publicând în "Convorbiri critice" nuvela "Culcușul", criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel: După detenția din închisoarea Văcărești, este transferat
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
și director adjunct al editurii Cartea Românească, secretar al Uniunii Scriitorilor, iar între 1972 și 1974 a fost director al Casei de Filme 1. A publicat în 1964, în "Gazeta Literară", povestirea „Timbrul”, urmată apoi de alte texte beletristice și publicistice. A publicat mai multe romane, de obicei axate pe dezbateri etice și social-politice "Vestibul" (1967), "Interval", "Cunoaștere de noapte", "Păsările", "Apa" (1973), "Iluminări", "Racul" (1976). Romanul său "Racul" este o contrautopie în genul celor scrise de autorii sud americani, istoria
Alexandru Ivasiuc () [Corola-website/Science/297628_a_298957]
-
Racul" este o contrautopie în genul celor scrise de autorii sud americani, istoria unui dictator, a unui anti erou și un discurs despre putere și amenințările dictaturii. A publicat și volumul de nuvele "Corn de vânătoare", precum și două volume de publicistică. Eseurile sale au fost publicate în mai multe volume sub titlul "Pro domo". Romanul "Apa" a fost folosit ca scenariu pentru filmul " Trei zile și trei nopți", realizat în 1976 în regia lui Dinu Tănase, având în distribuție actorii Fory
Alexandru Ivasiuc () [Corola-website/Science/297628_a_298957]
-
poporane" ("Șezătoarea", 1929), dezvăluind "„spiritul analitic original, acuitatea observației, cunoștințele multilaterale și adânci ale scriitorului“" (Al. Săndulescu), așa cum va dovedi și studiul "Din estetica poeziei populare" (1913), discurs de recepție cu ocazia alegerii sale ca membru al Academiei Române. Din activitatea publicistică a lui Delavrancea pot fi desprinse și alte articole în care, cu aceeași efervescență intelectuală, scriitorul va exprima puncte de vedere în materie de artă, de limbă și de literatură. Cronicarul va milita pentru dezvoltarea creației dramatice originale, va întâmpina
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
1898-1904 - funcțiile de ziarist acreditat la „Capitala” (1898), prim redactor la „L’Echo de Roumanie. Journal Conservateur” (1902), secretar de redacție la „Literatorul” (1899) al lui Al. Macedonski, redactor la „România Jună” (1900) și „Economia națională”. Desfășoară o intensă activitate publicistică la revistele: „Lumea nouă” (între 1896-1898), cultivând o amiciție trainică cu poeții George Tutoveanu și Ilarie Chendi, cu viitorul prozator Jean Bart, cu militanții socialiști - profesorul Ioan Nădejde și gălățeanul I. C. Atanasiu (plecat apoi la liberali), a sprijinit activ revendicările
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Bălăiță este unul dintre prozatorii clasici ai literaturii române contemporane. A absolvit Institutul de Cultură Fizică din București (1953-1955). De asemenea, absolvent al Facultății de Filologie din Iași (1967). A lucrat ca desenator tehnic, profesor suplinitor și instructor metodist. Debut publicistic în revista „Luceafărul” (1960). Editorial, debutează cu volumul "Călătoria" (1964) - proze scurte tradiționale, tributare unui moment literar tezist. Se reține schița "Tatăl", "băiatul și o zână de lut". Din 1964, este redactor, apoi redactor-șef adjunct la ”Ateneu”. În 1979
George Bălăiță () [Corola-website/Science/297708_a_299037]
-
România literară", "Cultura" etc.) nu par a viza foarte limpede fondul sau teza centrală a cărții, ele reproșând totuși concluziile prea aspre, unele erori de apreciere și tonul general părtinitor. Astfel, comparând unele pasaje citate de Marta Petreu și textul publicistic semnat de Mihail Sebastian, criticul literar Daniel Cristea-Enache observă că autoarea "a sărit peste pasajele, numeroase, care îi infirmă net teza «extremismului»; le-a rezumat pe altele într-un mod convenabil; și-a reluat cu insistență aceleași câteva fraze bine
Mihail Sebastian () [Corola-website/Science/296575_a_297904]
-
Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, etc. La 23 ianuarie 1911, la "Societatea Studenților în Litere" ține conferința "Literatura celei de a IV-a proporționale: Sărmanul Dionis de Eminescu" - tipărită în "Noua Revistă Română" la 22 februarie 1911 (debutul publicistic avusese loc, probabil, în 1909). La 23 septembrie 1912 publică în "Noua Revistă Română", sub pseudonimul Mihai Tonca, "Preocupările filosofice ale geometrului Poincare"; ulterior va fi cooptat ca redactor la respectiva revistă. În octombrie susține examenul de licență la Facultatea
Nae Ionescu () [Corola-website/Science/296579_a_297908]
-
articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la "Timpul" a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871-1872, când a urmat două semestre consecutive. În schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universității. Îl preocupau și unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societății "Junimea" din Iași, prin poeziile publicate de acesta în "Convorbiri literare". Îi propune ca după terminarea studiilor să se stabilească la Iași
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Ion Creangă. [...] După plecarea lui la București, ieșenii au botezat acest tei Teiul lui Eminescu"”. În 1877 s-a mutat la București, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-șef (în 1880) la ziarul "Timpul". A desfășurat o activitate publicistică excepțională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria "Scrisorile", "Luceafărul" etc.). Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882. În schimb a citit în mai multe rânduri „Luceafărul” pe care Mite Kremnitz
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]