8,941 matches
-
un timonier expert, ea va fi stânca ce se va opune torentului de lavă al anarhiei. Să nu Închidem ochii În fața inevitabililor muguri militanți pe care benefica doctrină Îi va provoca: cel care coboară din tren Îi va trage un pumn celui care urcă, iar neavertizatul cumpărător de pastile de gumă de mestecat va voi să-l stranguleze pe cel potrivit să le vândă. Străin atât de detractori, cât și de apologeți, Baralt Își continuă drumul. Aflăm, prin intermediul cumnatului său, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
baremi să-mi fac programare la Popolare, ca să-mi pun burdihanu la cale c-un griș, chiar cu riscu ca personalu să mă pedepsească fincă stricasem parpalacu negru vopsindu-mi moaca și ălelante hanțe. Am dat cu toți cracii și pumnii propii În ușa dă la stradă, Întărindu-mă pentru tot șozu cu d-acu clasicu și violentu hau-hau. A dășchis chiar Cárdenas. — Inima bună ie mereu În perdere, i-am trântit-o, străpungându-l până În osatură c-o singură palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
sustanță, am dat naștere la abordarea centrată și personală a cărții La Bambina și Catârca dă Luis María Jordán. Aia a fost luată dă continuare consolidată a ălei dânainte despre același torent. — Te captez, domne, am exclamat bătându-mă cu pumnii În pept. Contează pă mine. Mă voi dărui cu totu la munca dă scundac care cere adevăru. Vom pune chestiile În țâțânii lor! Mi-a părut obosit pă veridic. Și iera să cad dă stupefiație când mi-a zis: — Piano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
avea să fie nicicând. De aproape, submarinul nu mai arăta deloc a jucărie. Era incredibil de masiv și de puternic. Norman văzu un singur hublou turnat dintr-un material acrilic, cu suprafața curbată. Era fixat cu niște buloane mari cât pumnul. Le atinse Întro doară. Pilotul zâmbi. — Vreți să Încercați cauciucurile, domnule? — Nu, mă bizui pe dumneata. Scara e aici, domnule. Norman urcă treptele Înguste spre cupola submarinului și văzu micul tambuchi circular deschizându-se. Ezită. — Așezați-vă pe margine, strecurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
evident de la Început. Nu-i așa, căpitane Barnes? — Am luat În calcul și această posibilitate, admise Barnes. Mai exact, președintele se gândise la asta. — De aceea nu i-ați Înștiințat pe ruși. — Exact. Ted se simțea complet frustrat. Își Încleștă pumnii, de parc-ar fi vrut să lovească pe cineva. Îi privi pe rând pe cei din jurul său. — Dar de unde-ai știut? Îl Întrebă el pe Harry. — Primul indiciu, explică Harry, a venit de la starea navei, la fel de bună ca și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
decât să privească gânditor la sferă, cu mâna la bărbie, bătându-și ușor buza de jos cu degetul. — Harry? Harry nu spunea nimic. Ted se apropie și lovi sfera cu palma. Nu obținu decât un sunet Înfundat. Lovi sfera cu pumnul și se trase Înapoi, frecându-și mâna. — Nu cred că putem pătrunde cu forța. Cred că trebuie să ni se permită să intrăm, remarcă Norman și nimeni nu avu nimic de comentat. — Grozavă echipă, de elită, zise Barnes, ironizându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
mi se pare. — Ești sigur? Harry se ridică și se duse la o oglindă montată În perete, Își studie fața. — Cum ți se pare că arăți? Îl Întrebă Nor/nan. — Nu știu. Diferit. — În ce sens? — Nu știu!... Izbi cu pumnii În peretele căptușit de lângă oglindă. Imaginea reflectată vibra. Se Întoarse și se așeză din nou pe pat. Oftând, spuse: — Pur și simplu diferit. — Harry... — Ce e? — Îți amintești ce s-a Întâmplat? — Desigur. — Cum a fost? — Am pătruns Înăuntru. Norman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
asupra universului exterior Îndepărtat ca o modalitate de evadare din realitatea propriilor lor vieți. Și, Întrucât În astrofizică nimic nu poate fi În cele din urmă dovedit... — ... Asta e absolut neadevărat, protestă Ted. — Destul! Ajunge! Îl Întrerupse Barnes, izbind cu pumnul În masă. Se lăsă o tăcere jenantă. Norman era Încă supărat, dar, În același timp, stânjenit. „Mi-a făcut-o Ted. Ce mai, mi-a făcut-o! Și a reușit În modul cel mai simplu posibil, atacându-mi domeniul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
la consolă și să supravegheze senzorii În timp ce el era afară, Beth plecase pe astronavă? — Costumul ei a dispărut, repetă Harry. — Fir-ar a dracului să fie de treabă! exclamă Norman. Devenise brusc furios - cu adevărat și extrem de furios. Izbi cu pumnul În consolă. — Hei, fii atent ce faci! Îl preveni Harry. — La dracu’! — Liniștește-te, spuse Harry. Haide, liniștește-te, Norman. — Ce mama dracului Își Închipuie că face? — Haide, Norman, așează-te, spuse Harry, Împingându-l spre un scaun. Toți suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se schimbase. — Cred că ai dreptate, admise Beth. — Când s-a Întâmplat? — Am putea derula mai târziu benzile Înapoi, spuse ea. Acum trebuie să ne ocupăm de cele două tipe. — Cum? Întrebă Norman. — Simplu, spuse Beth, Împreunându-și din nou pumnii. Avem cinci capete explozive În Cilindrul B. Mă duc acolo, iau două din ele și-i mătrășim pe Îngerii păzitori. Iar tu alergi Înăuntru și-l Înțepi pe Harry. Dacă nu ar fi arătat atât de frumoasă, hotărârea ei plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-l Întrebe de ce fusese internat În spital. Pacientul nu-și mai amintea de ce. Îi părea rău, dar pur și simplu nu-și amintea. La insistențele lui Norman, devenise mai puțin fermecător, mai iritat. În final, Începuse să bată amenințător cu pumnul În masă, cerând imperios ca Norman să vorbească despre altceva. Abia atunci Norman Își dăduse seama cine era acel om: Alan Whittier, care, adolescent fiind, Își omorâse mama și sora Într-un camion, În Palm Desert, iar apoi ucisese șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
o aruncă și fugi Înspre scări. — Norman! Vino Înapoi! În timp ce urca scările, o văzu pe Beth alergând după el cu seringa În mână. Ajunse În laboratorul ei și-i trânti chepengul de acces În nas. Norman! strigă Beth, izbind cu pumnii În chepeng. Norman stătea cu picioarele pe trapă, știind că Beth n-avea cum să-l ridice. Ea continua să bată. — Norman Johnson, deschide imediat chepengul. — Nu, Beth, Îmi pare rău. Norman se relaxă. Ce putea să-i facă? Nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de calmă. — S-a Întâmplat ceva, Beth? Oprește blestemata aia de bandă, Norman. Era gata s-o Întrebe de ce și atunci o văzu pe Beth intrând În câmpul imaginii și oprindu-se În fața sferei. Beth Închise ochii și-și Încleștă pumnii. Șanțurile spiralate ale sferei se separară, dezvăluind Întunericul dinăuntru. Beth păși În sferă. În urma ei, ușa sferei se Închise. — Bărbați afurisiți! șuieră Beth furioasă. Toți sunteți la fel. Nu se poate să nu vă băgați nasul unde nu trebuie! — M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Își dădu seama că, de fapt, spera să-i vadă pentru ultima oară pa Harry și Beth. Voia să-l vadă pe Harry inert, În stare de inconștiență. Voia să o vadă pe Beth stând la fereastră și agitându-și pumnii cu o furie dementă. Îi trebuia o confirmare că avea toate motivele să-i părăsească. Dar, spre dezamăgirea lui, nu văzu decât lumina galbenă care se stingea treptat În interiorul habitatului. — Norman. — Da, Beth. Acum se simțea În largul său răspunzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Corvette. Norman se Întrebă de unde apăruse acolo fotografia aceea. Probabil că mașina aparținuse celui care purtase haina Înaintea lui Norman. Posibil să fi fost unul din oamenii de la Marina Militară, dispăruți În dezastrul subacvatic. Norman se Înfioră, mototoli hârtia În pumnul strâns și o aruncă În coșul de gunoi. Nu-i trebuia nici un fel de memento. Își amintea prea bine dezastrul. Știa că n-avea să-l uite toată viața. Îi cercetă din nou pe Beth și Harry. Amândoi arătau obosiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Zgomotul ploii a asurzit totul. Conversația nu se mai aude. Dincoace de ei, într-un colț al șansei, noul Don Juan, cresc. Eul meu se înalță monstruos deasupra orizontului pe măsură ce viața scapă, se pierde cînd vreau s-o strîng în pumn. Dispare, ridicîndu-mă. Eu, eu și iarăși, eu. Învățarea, dincolo de aparențe, se face de unul singur. Ce a fost și ce este, eu sînt cel ce le-a aflat, iar știința pe care am repetat-o a fost măsura propriei mele
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
fel sau poate chiar mai pline de miracol. Ce ai pierdut tu e numai întîmplarea care te-a dezvăluit dar, trezește-te. Doar nu trăiești în estetică. Ești om, faci dragoste, mănînci și te bați cu altul pentru asta, primești pumni în cap... Te-ai trezit și ai gîndit pentru o clipă. Ei, și? Nu-i nici o nenorocire. Ai văzut cum Pomul Cunoașterii devine Pomul Încurcării Cunoașterii. A necunoștinței în dorința de a cunoaște. Inconștiența e Edenică precum somnul cloroformat al
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
moarte, se modifică. Că fiecare acces la viață este ieșirea la un terminal de templu. Toți sînt oficianți. Fiecare specialist e conștient că știe tot. Mai puțin, misterul. Și toți sencolonează în fața unei imense porți închise. Se îmbrîncesc, izbesc cu pumnii, se roagă și tînguirile lor se pierd în vuietul general fără să realizeze că poarta e un giulgiu întins peste o oglindă. Că, de-ar deschideo, de cealaltă parte, ar găsi, la fel de disperați și nădăjduitori, pe alții aidoma lor. 12
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Nu pot să spun replica cu voce tare. Ar suna degradant pentru mine. Cred, totuși, că poate cei ce ardeau cărțile s-or fi gîndit o clipă la faptul că biblioteci întregi nu valorează cît un sărut urmat de un pumn în nas și că în asta constă, dincolo de toate, disperarea meseriei de scriitor. „-Oricît ai vrea să construiești”-îi spun„singura certitudine n-o are decît distrugerea. Orice far pus la marginea mării este pîndit de surpare.” Doctorul se oprește
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mîini. Vedeniile de o clipă îmi arată o suferință crescîndă. Un copil care îmbătrînește brusc și fața i se schimonosește într-un urlet pe care nu-l poate elibera în mijlocul unei mări de trupuri ce se zbat; strîngînd pămîntul în pumni. Acesta este scopul. Și pasărea asta dementă care se rotește deasupra capului meu țipă. Durerea pe care sunetul acesta mi-o provoacă intră prin urechi și mi se înfige adînc în inimă, sfredelitoare. „-Ce să-ți spun”-îi răspund Doctorului
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
tine și în cei iubiți. Ți-a făcut plăcere să chinuiești și-n delirul perversiunii tale, te-ai strivit. Pînă și lucrurile pe care le-ai atins s-au destrămat cuprinse de gangrenă. Caută mai bine!” Îngenunchez și îmi apăs pumnii pe piept încercînd a-mi potoli spaima și bătăile disperate ale inimii. Nici moartea nu m-ar putea scăpa de Judecătorul nemilos. N-am unde să fug căci dezvăluirea vine din interior. Abia rostind cuvintele, sugrumat de emoție, răspund: „-Știu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și puteri hipnotice. I-am adormit și, crezînd că-i vindec, mi i-am pus la picioare. Ah, gînduri blestemate, jocuri de noroc în care mi-am jucat ființa!”-strig și vocea mea răsună straniu în camera pustie. Îmi încleștez pumnii și mă lovesc cu putere pedepsind trupul vinovat, dorind să-l eliberez de condamnarea din interior. În minte mi se perindă lungul șir al celor pe care i-am năpăstuit. „-M-a pedepsit iubirea” -îmi spun-“căci am iubit totul în afară de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
locuită de câtecul privighetorii... cu pereții de fum ai întunericului. Iartă-mă, aveam altă părere, mai bună, despre capcane, știu doar c-am hotărât sinuciderea înainte de săruturile imposibile ale vremii. Gesturi furate în cuvintele întoarse pe dos ce bat cu pumnul în uși... Tresar în fața unui înger cu ochii și trupul bărbatului iubit, și-mi smulge otrava pregătită pentru toate speranțele mele astfel încât până târziu O groază în noapte se lasă; Cuvintele tale îmi arseră sufletul, mângâierile tale mi se păreau
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Ploaie mocănească Elena Marin Alexe Storc umezeala în pumni până la ultimul strop, apoi cu fruntea rezemată de răcoarea cețurilor dinspre Măgura, fac autostopul pe calea vieții.. Până se crapă de ziuă, rătăcesc dusă de gânduri, scormonind în iluzia primăvăratecă, acompaniată doar de șoaptele sacadate, monotone, fatale clipelor melancolice, picături
Ploaie moc?neasc? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83336_a_84661]
-
deasupra pieptului său. A închis ochii, înspăimântat. Aștepta să fie zdrobit de lovitură... N-a simțit durerea. Timpul se oprise în loc pentru băiat și o liniște nefirească a făcut să-i țiuie urechile. Strângea pleoapele mai tare decât își strânsese pumnii săi micuți. Într-un târziu a auzit fornăitul Bătrânei lângă el. „N am murit dacă o aud” a fost singurul lui gând. A simțit apoi cum îl împinge cu botul în coapsă. „Chiar nu mă doare nimic. Oare nu m-
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]