7,913 matches
-
coriștilor prizonieri ieșind din trape din pământ (asta a fost acceptat, căci veneau comod cu liftul), orbecăind din Întuneric spre lumina orbitoare a spațiului alb, era astfel o surpriză. Pușcăria era peste tot, În aer și sub pământ. Spărgând logica realismului, simbolul devenea clar, iar când Îngerii lui Blake (reproduși identic și măriți la scara scenei) coborau de sus printre gratii, Închisoarea devenea cosmică. În orice reprezentare realistă a poveștii, când În ultimul tablou se deschid porțile și Guvernatorul apare deus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
decis să elimin imaginile finale cu heruvimi și mai ales aripile de liliac, care deranjaseră pe mulți. Finalul În noua versiune era mult mai simplu, nu s-a mai râs, dar piesa-miracol, fără alegoria medievală, a suferit, intrând Într-un realism plat. Deci, să fi fost Într-adevăr aceasta „calea“? Deși am pus atunci la Îndoială justețea intuițiilor mele, Fidelio rămâne un insucces pe care Îl iubesc Încă și azi. Iar de câte ori ascult finalul operei, În imaginație continuă să mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
centrul scenei, chemând-o să iasă din decor. La Los Angeles am reluat Lucia, dar fără Alfredo Krauss. June, care a revenit În rol, se simțea foarte acasă În decorul romantic, găsind un suport În pericolele ce trebuiau Înfruntate În realismul filmic al scenei. Deși lucrurile au mers mai bine cu noul tenor, eu eram din ce În ce mai puțin convins de această montare. Mi se părea acum prea explicit romantică: În combinație cu interpretarea orchestrei, care aici era cam sentimentală, rezultatul era la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
paravanele cenușii apăreau ochi gigantici din care țâșneau mâini Înmănușate În negru, atacându-l de peste tot pe Harpagon, ca o Întruchipare a imaginației lui bolnave. Acest moment Îl doream ca o Împletire de teroare comică și coșmar suprarealist ce depășea realismul obișnuit de situație, ce Îl ajuta pe actor să atingă zone de joc expresioniste. Lucrând recent cu studenții de la Columbia scene din Tartuffe, am fost din nou puși În fața aceleiași Întrebări: e Într-adevăr protagonistul cel care tiranizează pe toată lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
colaborat mai bine decât mă așteptam. Maestro Levine, Însă, nu ne-a onorat deloc cu prezența la repetiții. A sosit În ultimul moment, odată cu orchestra. Nici temutul Volpe nu a venit Înainte de Levine să ne controleze dacă respectasem „tradiția și realismul“. Eu credeam naiv că ăsta e un semn bun, că poate a uitat sau și-a schimbat părerea. Dar nu: el a așteptat până când am ajuns pe scenă, la repetiția generală de pian. Cu cinci minute Înainte de ridicarea cortinei, Volpe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
generală de pian. Cu cinci minute Înainte de ridicarea cortinei, Volpe pătrunde cu pas amenințător În sală și strigă la mine că nu am respectat promisiunile inițiale. „Cum e posibil să bagi un Înger În camera lui Faust? |sta nu-i realism, asta-i batjocură. O să râdă lumea În sală.“ Contextul În care inventasem apariția Îngerului era, pe scurt, următorul: când Mefisto intră În cabinetul de lucru al lui Faust, e Însoțit de cinci asistenți, inventați de Niky și de mine, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
suferință, Înconjurat de Mefisto și asistenții săi. Intuind că toată munca noastră de durată putea fi ruinată În cinci minute, am Încercat să argumentez: „Domnule Volpe, despre ce logică vorbiți ? Odată ce Diavolul intră În spațiul locativ al savantului, unde e realismul (era să spun chiar socialist)?“. „N-avem ce discuta! Mefisto e marcat În partitură, pe el Îl accept. Însă pe balerinele astea blonde și brunete ale dumitale să nu le mai văd. Și pe devileții ăștia (se referea la asistenții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
buzunare. La polul opus, admiratorii lui Sirin făceau poate mult prea mult caz de stilul lui neobișnuit, de precizia lui sclipitoare, de figurile lui de stil funcționale și alte asemenea lucruri. Cititorii ruși care fuseseră educați În franchețea robustă a realismului rus și taxaseră cacealmalele impostorilor decadenți, au fost impresionați de unghiurile pe care propozițiile lui clare, dar bizar de Înșelătoare, le așezau ca pe niște oglinzi În fața noastră și de faptul că realitatea din cărțile lui se revărsa În figurile
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apărut de abia în anii politicii de glasnost inaugurată de Mihail Gorbaciov, a văzut pentru prima oară lumina tiparului în Italia, deci dincolo de „cortina de fier”, vină cumplită, de neiertat pentru un autor sovietic, din punctul de vedere al „eticii” realismului socialist), un scriitor român notoriu a pronunțat (a scris) aceste cuvinte uluitoare, demne de a figura în orice antologie a absurdului. „Pasternak? N-am auzit de Pasternak!” toată lumea auzise, numai el, scriitorul nostru, mai slab informat după câte se pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
demonstreze, cu argumente, că dreptatea nu era de partea mea. O bizară plimbare ideologică! Unchiul, pe atunci ministru, deci membru al guvernului, după cum ținea să mi-o reamintească, îmi reproșa situația în care l-am pus, lipsa de maturitate, de „realism”. Cu toată funcția lui, sau tocmai din cauza ei, nu m-a putut ajuta practic, cu nimic, facilitându-mi doar o audiență la cinematograf-UTC unde o tânără și - trebuie să recunosc - drăguță activistă m-a chinuit ca pe hoții de cai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pregătește explozia de carnație din scena în care, după moartea iubitului, femeia aleargă goală prin odaie într-o disperare frustă. Dansul bahic al fiului de culac își găsește corespondența în dansul victimei sale. Moartea eroului principal e o capodoperă (a realismului socialist) de echivoc artistic. Secerat de gloanțele chiaburilor (care nu apar în imagine decât în final, ca niște umbre fugitive și acestea de-abia observabile), flăcăul, care se întoarce fericit pe o noapte cu lună acasă, jucând de unul singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
et le néant, dar ce putea să fie decât o filozofie dușmănoasă, idealistă, burgheză și decadentă ? Mai ales că, așa se auzise, era inspirată dintr-o filozofie nemțească numită „existențialism” a unuia Heidegger, hitlerist notoriu. Așa că în lunga perioadă a realismului socialist Sartre era făcut albie de porci și prin urmare noi, elementele nesănătoase, îl priveam ca pe unul de ai noștri, ne procuram cum puteam câte unele din cărțile lui și îl admiram oricum, pe citite sau nu. Admirasem la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
partea idealizată a hagialâcurilor imaginare străpunse de melancolie. Trivialitatea părții realiste dominată de Pirgu nu face numai un contrast izbitor cu cealaltă, a visului romantic, alcătuind cu ea o alternanță duală, ci îi împrumută acesteia ceva din propria ei rezistență. Realismul ei nu e totuși lipsit de o anumită transfigurare, cu un efect de fantastic, un fantastic al percepției, nu al epicului. Este acea impresie de fantastic pe care o produce privirea extrem de intensă, privirea ațintită până la nălucire asupra chipului din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
anumiți «curenți de tendințe» pe această hartă nedesfășurată - în partea dinspre viitor. Îmi imaginez, de exemplu, felul meu de a lăsa dispozițiile mele romantice și mistice să exerseze asupra mea o influență dominantă, ajungând la crearea unui curios trecut, între realismul născut, aproape feroce, care face foarte bine parte din natura mea totuși, și cultul imaginativ, poetic, grație căruia mi-am impregnat și idealizat viața. Da, există în mine un element de realism feroce care, traversând terenul neutru al judecăților mele
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
dominantă, ajungând la crearea unui curios trecut, între realismul născut, aproape feroce, care face foarte bine parte din natura mea totuși, și cultul imaginativ, poetic, grație căruia mi-am impregnat și idealizat viața. Da, există în mine un element de realism feroce care, traversând terenul neutru al judecăților mele în suspensie, sufletul meu, în anumite momente, își înfundă capul în primul rând. Când sunt de umoare realistă, iau cunoștință în mod crud și sinistru de faptul că n-ar putea corespunde
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ar fi imposibil dacă s-ar petrece vacanțele într-un hotel. Totul este deci minunat! Nu-mi lipsește decât un singur lucru: Tu! Pe această tristă constatare termin această scrisoare puțin absentă, dar teribil de reală. Te îmbrățișez cu mult realism: cu capul vid și uscat de soare și cu inima umflată de absența ta! René. P.S. Am întâlnit la club un domn foarte serios care face astrologie. Mi-a spus că pentru a face un zodiac complet trebuie știut locul
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
dar într-un fel ciudat: abstract. Sunetul vocii tale se repercutează încă între pereții bietului meu cap: sug vibrațiile tale cu insistență și pasiune, cum făceam când eram un băiețel care sugea înghețata ce se topea de căldură. Scuză-mi realismul infantil! Sunt într-adevăr neliniștit de sănătatea ta! Ce e ciudat e că am același simptom, eu care fumez 40 de țigări pe zi, și asta de 24 de ani. Tu abia ai început să te bucuri de acest viciu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
un mediu literar străine și chiar ostile literaturilor străine. Am fost surprinsă de Birgitta: cu câtă seriozitate citise și recitise romanele mele, analizându-le și scoțând la lumina zilei ce era memorabil în arta narațiunii suprarealiste și a celei numite realism magic. N-am fost atât de documentată ca Birgitta, alegând să vorbesc despre „metamorfozele” sufletului ca temă obsedantă în romanele ei, oprindu-mă în special la romanul Boala, apărut în mod curios chiar în anul când eu însămi publicam în
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
munții Tianșan, Siberia și dincolo de Cercul Polar românii nu-și pot afirma etnicitatea, În multe comunități nu există școli În limba maternă, iar legăturile cu patria mamă sunt zăgăzuite de rigori vamale, interdicții de tot felul. Ar fi lipsit de realism dacă deriva românească din Federația Rusă ar fi pusă numai pe seama autorităților federale și a zeloșilor activiști romanofobi. Există și responsabilitatea oficialilor români dar și a societății civile și Organizațiilor guvernamentale de a stabili un sistem relațional și de sprijin
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
atât de fascinantă ca cea clasică, fie și numai pentru că dispar frumoasele corăbii cu pânze, cu Jolly Roger, la catarg. Legendele lor aventuroase lasă loc prozaicelor adevăruri, apropiate cronologic de noi, cunoscute mai în detaliu, istoric vorbind, dar sărace imaginar. Realismul ficțiunilor marine capătă și el alte culori. Față de omoloagele lor din textele lui Defoe, Melville sau Stevenson, micile goelete din romanele lui Jack London sau bricurile din cele ale lui Joseph Conrad, deși au farmecul lor narativ, poartă, din plin
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
Deși marginalizat atunci de regimul comunist din mai multe cauze, Radu Tudoran a reușit să-i înșele vigilența, și asta s-a întâmplat deplin doar în romanul Toate pânzele sus !. Cărțile sale ulterioare, aproape toate romane, vor face câteva concesii realismului socialist, e-adevărat, minime. Cum bine observa Angelo Mitchievici, într-unul dintre cele mai relevante eseuri despre romanul invocat aici1, Radu Tudoran a îndrăznit să viseze la un drum spre Vest, când toată lumea din jurul său îl căuta, cu obstinație, pe
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
în dumnevoastră avem încredere!”. În preajma ei politicienele mai tinere se poartă de parcă ar vrea să se molipsească de stilul Mona Muscă. Acest stil este aprope à la carte: conține toate ingredientele considerate virtuți politice: responsabilitatea proiectivă față de alegători, simțul proporțiilor, realismul, calmul, onestitatea intelectuală, umilința morală ca antidot împotriva orgoliului și, pe deasupra, mai are și „stomac moral”: își păstrează apartenența politică în ciuda adversităților. Monica Macovei nu este politiciană de carieră, nici nu știm încă dacă are talent sau vocație pentru politică
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
în conștiința ieșenilor și-l asigurase proza lui Istrati, eșuată din păcate într-o verbozitate care nu ținea de limba literară ci de un soi de jargon pe care un confrate rus, Semeon Babaevski, îl poreclise „dorohoian”. Uzând de șabloanele realismului socialist, în istoria literaturii, proza lui Ion Istrati își află un loc, în cel mai bun caz, documentar. Atât cât era ea, literatura ieșeană a timpului se mai sprijinea pe câțiva universitari și enciclopediști grupați în jurul revistei Iașul Nou, care
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
discuțiile purtate în acest grup, discuții dușmănoase la adresa Securității statului”. Dacă ar mai fi trăit, Labiș ar fi fost acuzatul principal al procesului. Inculpații în acest proces au fost interogați luni în șir, în legătură cu „discuțiile calomnioase cu privire la curentele literare ale realismului socialist și la spiritul partinic în literatură”. Acuzații au mai afirmat că „este necesară apariția curentelor literare burgheze... și au adus injurii trupelor sovietice”. Procesul din 1958 are și surprizele lui: Georgeta Naidin - care a participat la toate întâlnirile „grupului
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
străzile Veronei le-a dat toată iubirea sa paternă, o pâine, o carte și o meserie. Au fost și vor fi totdeauna, profeți și predicatori ai unei lumi fără inegalități, care văd în aceste opere de caritate o lipsă de realism și un somnifer paliativ, pentru că, în opinia lor, slujesc pentru a indica sistemele sociale fondate pe nedreptate. Dar don Calabria era născut pentru a fi preot și a făcut-o într-un mod lăudabil. El s-a interesat de om
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]