KorAP: Find »[drukola/base=șoaptă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...267 268 269 ...289 >

7,211 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

fost agățat de el. Sau de ea. Strigă în ebraică, dar nu primi nici un răspuns. Birourile păreau goale. Cercetară împreună prima încăpere: nu era nimeni acolo. În camera următoare la fel. —La ce oră ne aștepta? întrebă Maggie, încă în șoaptă. —I-am spus că o să vin imediat. —Uri! Asta a fost acum multă vreme. Am pierdut o groază de timp la Orli. Uri băgă capul pe toate ușile pe care le găsi, căutând biroul cel mai mare, cel care aparținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
concentra energiile. Am organizat în ultimele trei zile o unitate restrânsă, destinată special acestor activități. În acest moment, domnilor, soarta noastră se află în mâinile acestor oameni. În seara asta, când participăm la slujbă, sugerez să ne rugăm cu toții în șoaptă pentru norocul și succesul Apărătorilor Ierusalimului Unit. Capitolul 40 Ierusalim, joi, 3.38 p.m. Senzația era aproape fizică, de parcă sufletul i-ar fi tresăltat ca o cabină de lift. Nu puteau să nege asta: aduceau cu ei umbra morții. Oricine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
nou spre televizor, rotindu-l în așa fel încât ecranul să stea cu fața la un perete. — Camere ascunse, îi șopti Uri lui Maggie. Cea mai obișnuită ascunzătoare, televizorul. Rosen părea mai nedumerit ca niciodată. Când traducea, Uri o făcea acum în șoaptă, direct în urechea lui Maggie. Involuntar, închise ochii. Își spuse că era ca să se poată concentra la cuvintele lui. Acum două zile am făcut cea mai mare descoperire arheologică din cariera mea. Din cariera oricui, de fapt. Ar fi de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
adevăr, chiar și prin legătura de la ochi, o schimbare a luminii? Se opriră. Se auzeau alte voci, ceva mai departe. Maggie se gândi la lumea de dincolo de tunele și se întrebă dacă avea să o mai vadă vreodată. Se auzeau șoapte; se strădui să ghicească limba, dar erau prea departe. Apoi fu din nou înghiontită, picioarele împleticindu-i-se pe suprafața denivelată. Acum era sigură că ceva se schimbase. Se auzea zgomotul străzii: oameni, mașini, pași. Culoarea întunericului de sub eșarfă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
cuiva să intre pe www.uriguttman.com. Și cere-i să descrie ce vede. Haide. Dacă mint, o să afli în curând și apoi poți să faci ce vrei cu mine. Îl văzu pe Miller scoțând telefonul mobil și vorbind în șoaptă cu cineva. Uri zise din nou: — Spune-i să facă din mână la cameră. Maggie simți siguranța din vocea lui Uri. —Haide, Bruce Miller, consilier politic al președintelui Statelor Unite, salută frumos lumea, strigă ea. Auzi două cuvinte de confirmare, chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Cum simte că ațipesc începe să urle. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: E vina noastră. BĂRBATUL CU BASTON: Nu trebuia să trecem pe aici. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Nu te mai gândi. (Liniște. Cei doi par să fi ațipit.) BĂRBATUL CU BASTON (În șoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-i? BĂRBATUL CU BASTON: E și mai multă liniște decât ieri. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Cum? BĂRBATUL CU BASTON: E mai liniște decât ieri. Îți dai seama că e mai liniște decât ieri? BĂRBATUL CU PĂLĂRIE

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
PĂLĂRIE: Vezi c-ai să-l trezești. Eu nu cred c-ar fi bine să-l trezești. BĂRBATUL CU BASTON: Nu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Atunci taci. BĂRBATUL CU BASTON: Tac. (Pauză. Liniște. Respirație de oameni obosiți.) BĂRBATUL CU BASTON (În șoaptă.): Psst! BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ce-i? BĂRBATUL CU BASTON: Mai spune cum o să fie mâine. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: O să fie bine. BĂRBATUL CU BASTON: O să-l tragem deasupra, este? Deasupra, de tot, pentru totdeauna. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Absolut. BĂRBATUL CU

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
grea” ș-am început s-arunc cu gunoaie în groapă... Și groapa a-nceput să... (Râde ușor.) GRUBI: Să... BRUNO: Să... MAJORDOMUL: Spune odată, spune să se convingă... (Către VIZITATOR.) Domnule, fiți atent un moment... VIZITATORUL (Își întrerupe tirul de șoapte de la urechea FETIȘCANEI.): Cum să nu! BĂRBATUL CU TOMBERONUL ( Aruncând resturile din tomberon în groapă și la sfârșit și tomberonul): Pe măsură ce aruncam gunoiul în groapă... BRUNO și GRUBI: Groapa a-nceput... (Toți într-un glas.) Să cânte! VIZITATORUL (Pasant.): Foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
chepengul a căzut de la sine în urma celor doi; întuneric și tăcere totală.) (Pauză; gâfâitul lui PARASCHIV; PARASCHIV începe să se miște ușor din locul în care a fost proiectat în cădere; se târăște într-o direcție incertă.) PARASCHIV (Tremurând, în șoaptă.): Maco... (Nimic.) Maco! (Nimic.) Pssst! (Nimic; se aud pașii lui PARASCHIV prin încăpere, șovăială, spaimă; PARASCHIV, tremurând, începe să pipăie obiectele și să caute lumâinarea.) De ce taci? (Caută printre lucruri.) De ce taci, mă? (Chicotește; încearcă să iasă dintr-o eventuală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
punem la inimă chiar că înnebunim. Trebuie ignorat. Trebuie răspuns cu aceeași monedă. BĂRBATUL CU ZIARUL: Apoi, eu sunt prea bine educat ca să mă apuc să cânt la violoncel... DOAMNA CU VOAL: Să vorbim mai tare! Prea am vorbit în șoaptă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Și credeți că asta o să-l deranjeze cu ceva, dacă vorbim noi mai tare? Pe ăsta nu-l deranjează absolut nimic, putem noi să strigăm de-a binelea... DOAMNA CU VOAL (Vorbind tare.): Măcar să încercăm... Ceva, undeva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Niciodată nu poți să știi ce se întâmplă cu acești călători... cu acești perfizi... hi-hi-hi... CASIERUL: Domnule, eu, când eram mic, am pățit-o. (Îi șoptește ceva imperceptibil la ureche ȘEFULUI GĂRII) Da, e cât se poate de adevărat. (Alte șoapte imperceptibile.) (Izbucnesc cu toții într-un râs isteric, deși numai ȘEFUL GĂRII a auzit cuvintele CASIERULUI; pe aceste râsete dispar în spatele ușilor; din când în când, fețele lor schimonosite de râs apar la geamuri și în spatele ușilor întredeschise; încep să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

și nou și devine tot mai străin pe măsură ce se amestecă În mințișoara mea ticsită și febrilă, cu Robin Hood și Scufița Roșie, cu bonetele cafenii ale bătrânelor zâne cocoșate. În stânci sunt scobituri pline cu apă de mare călduță și șoaptele mele magice Însoțesc anumite vrăji pe care eu le urzesc deasupra minusculelor bazine de safir. Locul unde mă aflu este desigur Abbazia, pe țărmul Adriaticei. Obiectul de la Încheietura mâinii mele, care arată ca un inel de șervet fantezi, confecționat dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
dus la Biserica Rusă - era prima oară când intram Într-o biserică - și s-ar putea să fi fost În postul Paștelui (În timpul slujbei am Întrebat-o pe mama despre ce vorbeau preotul și diaconul; ea mi-a răspuns În șoaptă, În engleză, că spuneau să ne iubim unii pe alții, dar eu am Înțeles că a vrut să spună că cele două personaje nemaipomenite, Înveșmântate În mantii strălucitoare sub formă de conuri, Își spuneau unul altuia că vor rămâne veșnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
fi dorit s-o cruțe de nici un motiv de hipersensibilitate, era și tare de urechi. Uneori, la masă, noi, băieții, observam brusc două lacrimi mari prelingându-se pe obrajii plini ai Mademoiselleei. „Nu mă băgați În seamă“, spunea ea În șoaptă și continua să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
a fixat la Început greșit stânjenitorul obiect, dar nici nu și-l pusese bine că s-a și Întors spre mine cu o privire uluită, minunându-se cu lacrimi de fericire În ochi. Se jură că auzea fiecare cuvânt, fiecare șoaptă a mea. Nu le auzise pentru că, având Îndoielile mele, nu rostisem nici o vorbă. Dacă aș fi rostit vreuna, i-aș fi spus să-i mulțumească prietenului meu care plătise aparatul. Oare auzise atunci liniștea, acea Liniște Alpină despre care vorbise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
măsuri de precauție, ne-a dus sub o oribilă caracatiță de bronz și singura indicație că acela era obiectul râvnit a fost un oftat ce sugera un motan care toarce. Cu aceeași grijă - mergând În vârful picioarelor și vorbind În șoaptă ca să nu se trezească monstrul soartei (care, părea el convins, Îi purta personal pică) - ne-a prezentat logodnicei lui, o tânără grațioasă cu ochi speriați de gazelă și răspândind În jur parfumul violetelor proaspete prinse În voalul ei negru. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
marin mohorât sau niște struguri cenușii, tremurând din cauza reverberațiilor seci ale tramvaielor din depărtare, sub un cer sec. „In den Zelten achtzen A“ - adresa aceasta dansează din nou ca un troheu În mintea mea, urmată imediat de deplasarea făcută În șoaptă În taxiul electric bej care ne ducea acolo. Ne așteptam la tot felul de compensații ca răsplată pentru suportarea acelor cumplite dimineți. Fratelui meu Îi plăcea muzeul figurilor de ceară de la Arcada de lângă Unter den Linden - grenadierii lui Friederich, Bonaparte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

strici rosturile?“. L-am urcat cu greu pe treptele înguste, mai mult opintindu-l din spate, ca pe un balot imens. Din când în când, se agăța de bara înfiptă în zidul mucegăit, răsucindu-se spre mine, întrebându-mă în șoaptă: „Da’ le-ai spus că am viză chiar de la colonelul Pancu? Să n-avem probleme. Personal mi-a pus ștampila de vip colonelul Pancu. Trebuia să facă gestu’. Am oprit-o asistentă pe Ginuța“. Îl asiguram că totul e în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
descopăr. Viața mi-a fost dată spre a o descoperi, clipă de clipă. Povara ei nu există. Există doar bucuria înaintării, a descoperirii, îmbucurarea fiecărei clipe cu astfel de întâmplări, alinătoare. O femeie, o floare, un surâs, un măr, o șoaptă, o pierdere de nori, jocul luminii într-o fereastră, fluturarea unor steaguri pe un acoperiș, o bătrânică scotocind în poșeta ei ponosită și câte alte și alte astfel de sclipiri din minunea Lumii nu ne sunt date, tocmai spre a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

a zis că probabil fusese un șoarece și mi-a arătat toate excrementele. Nu l-am prins niciodată. În orice caz, sunetul ăsta semăna puțin cu el. Niște sunete mici, hârșt, hârșt, hârșt, apoi un fel de oftat sau de șoaptă, apoi un sunet scurt, aspru, ca de hârtie și apoi din nou zgrepțănatul. Pur și simplu nu puteam să-mi dau seama, și am stat la ușă, aplecată, cel puțin un minut, încercând să asociez o imagine sunetelor acelora, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
închide ochii și chiar zâmbește când îi ating pielea superbă și-mi trec mâna peste curbele ei frumoase, dar aseară era tăcută și doar mă privea. — Ce e, lumină iubită și divină a vieții mele? am întrebat-o eu în șoaptă. (Chiar dacă ușa e închisă, iar camera Lenei e în partea cealaltă a palierului, apartamentul e așa de mic încât mereu am impresia că putem fi auziți.) Nici măcar vorbele mele de dragoste prostești n-o făcuseră să râdă de data aceasta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929

În catedrală se afla o singură femeie. Stătea în prima bancă, nemișcată, ținîndu-și fruntea în palme. Nu întorsese capul când auzise pașii tânărului. Bărbatul ezită câteva clipe și se apropie de confesional. Sunetele orgii alunecau pe lângă chipurile sfinte. Ești punctual. Șoapta din spatele draperiei părea alterată de tutun și alcool. " Hm, gândi Raul Ionescu, una din ororile alea care răsucesc tot felul de combinații prin baruri. Cu atât mai bine." ― Nu mă las niciodată așteptat de-o femeie. Se simțea încolțit, avea

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
grele. Pe stradă lumea întorcea capul după ea. O apariție stranie, plutind absentă, alunecând ca o nălucă pe lângă ziduri. Trupul îngust, înfășurat în voaluri, părea de fum. În magazine, în troleibuz, într-o sală de așteptare oamenii îi vorbeau în șoaptă. Un act reflex de care nu-și dădeau seama. " Mă întreb ce ai tu adevărat, Doina, în afară de whisky și morfină." " Destul și atât. În fond, ce te supără?" " Totul e construit, artificial, fals. Voaluri, cearcăne, plete de stafie. Un mister

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
ochii de la Dascălu. Chinuia maimuțica de pluș trăgînd-o de urechi și de coadă. Brusc, se plictisi, îi scoase limba și veni lângă Scarlat. ― Cine rămâne să-i păzească pe ăștia? ― Eu. Ionescu lărgește gaura, vă puneți măștile și... Vorbeau în șoaptă. Dascălu behăi: ― Ce-ar fi să ne tragă clapa? ― Adică? ― Să ajungă la muzeu și s-o șteargă. ― Nu, nu cred. ― Ai dreptate. Știi, mi-ar fi plăcut să intrăm împreună. ― Și mic, dar nu se poate. Inginerul e tânăr

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
s-a întîmplat? ― Fluturele! Dascălu jubila, continuând să se pălmuiască. A sosit fluturele meu albastru! I-am simțit aripile. ― Slavă Domnului, oftă Nucii Scarlat. Vezi numai să nu-l omori. Melania Lupu era atentă, dar nu desluși nici un cuvânt din șoaptele celor trei. Inginerul și Scarlat trecură în bucătărie. Dascălu îi asigură că a înțeles, clătinând din cap, și trase piedica revolverului. Rămas singur se plictisi repede. ― Care din voi știe o poezie? Bătrânii se priviră contrariați. Cârnul ridică arma plimbînd-o

Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]