6,958 matches
-
odată cu mine În discreția pe care sigur și-ar fi dorit-o. Mulți „anonimi” au mai făcut parte din elita fălticinenilor, chiar dacă n-au avut veleități artistice sau literare. Oricum, odată cu stingerea generației trăitoare a acelor vremuri, uitarea se va așterne, rămânând doar Întrebarea distinsului dumneavoastră oaspete, Abdel Aziz Belal: „Mais comment s’explique-t-elle, cette explosion spirituelle, dans une petite ville?”. Cu stimă, Dr. șandru Ecaterina (Molnar Katy) 854 șERBAN, Mihail 387 1 București, 8.I.1973 Stimate Domnule Dimitriu, Vă
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
fotografia cu Iorga - la 603 Pe măsură ce trecea timpul, campania de mizerii, amenințări, reclamații, anonime etc., concertate Împotriva noastră, a celor de la „Galerie”, lua proporții. De aici gândul de a părăsi - cu tristețe și regret - Fălticenii. Poate că o dată, cineva va așterne pe hârtie În ce condiții a trebuit să facem cultură! Autoritățile nu erau vinovate, dar nici nu au luat măsuri Împotriva acestor rătăciți prin muzee. La insistențele prof. Tempeanu, am mai rezistat până În primăvara lui 1975, după care am plecat
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Niculae și ați citit romanele lui Al. Dumas tăticu? După ce veți răsfoi fișele dvs. și pe cele ale arhivei Gestapoului, pe ale NKVD ului și FBI-ului, veți răspunde: tovarășul Corbu este un ziarist de la Contemporanul care, o dată pe săptămână, așterne câte o pastiluță antiimperialistă. Ori altul care, tot o dată pe săptămână, publica la Scânteia tot o pastiluță și tot antiimperialistă. Veți mai afla, poate, că tovarășul Corbu este unul dintre acei magicieni ai scrisului care reușesc, amestecând 200 de cuvinte
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
proastă și renunț cu multă ușurință la ea. Rămân nemișcat În pat, urmărind prin geam ninsoarea calmă, tristă și pură. Mă gândesc la cele două cărți ale mele, Încerc să le răsfoiesc, citesc la Întâmplare câteva pagini, dar rândurile se aștern străine În fața ochilor mei. Ele nu-mi aparțin, știu că altele sunt cărțile pe care visam să le scriu”. Pe autorul și prietenul atâtor cărți emoționante Îl regăsesc Întreg În această sfâșietoare pagină. Mi-am amintit de zăpadă se numește
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Ce reconfortantă regăsire de sine devine, În acest context, regăsirea adevăratului prieten, de ieri și de azi! Am căutat printre hârtii vechi să găsesc vreunul dintre biletele pe care mi le scrisese de-a lungul anilor. De pildă, extraordinara pagină așternută În graba entuziasmului după lectura Captivilor, În care, Îmi aminteam, vorbea, folosind un citat din carte, despre felul cum urcam, fiecare, „dealul unei noi dimineți”. Nu l-am găsit. Am găsit, Însă, transcris Într-o pagină de jurnal, lungul toast
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
curgea spre sat și trecea prin spatele grădinii lui Neagu. Se opește pe malul pârâului, care nu mai era abrupt, se spală pe mâini, își spală cămașa și după ce o stoarce merge mai departe, cu ea la subțioară. Liniștea se așternea tot mai compactă peste tot, nori groși se spărgeau din când în când și lăsau lumina lunei să străbată spre câmpuri, dându-ți impresia unei luminozități crepusculare. Mergând neobosit, gândurile se învolburau tot așa de neobosite, din prezent înspre trecut
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
de care avea nevoie, din cauza celor doi reeducați pe post de cerberi ai respectării regimului de Cazimcă. După vreo două zile, Calciu ne comunică prin morse „că Vică a încetat să mai mănânce”. Pe fața D-lui Petrașcu s-a așternut o umbră ca un zăbranic spunându-i lui Pop Aurel din când în când: „Cât o să mai poată rezista? Cât o să mai poată rezista?” în adevăr, în starea de cașexie înaintată, cu edeme până la mijloc, în care era, cu traumele
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
poezie inspirată, redă tabloul tragediei Pitești, care prin oamenii ei se mutase la Cazimcă: „De-aș avea o aripă de înger Și cerneală din bezne, poate atunci mi-ar fi mai lesne Să mă adun din toate risipirile, să-mi aștern amintirile Și să spun tuturor de ce sânger. Era o noapte jefuită de stele. La fereastra nădejdii, zăbrele. La ușa salvării, lacăte Iar frunțile noastre palide, înnoptaseră toate. Când în mijlocul nostru a izbucnit ca o flacără Neagră, Ura, focul ei a
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
astfel devine satanizat. Deci, dragul meu, fii liniștit și mulțumitor proniei divine, că ai fost ajutat să suporți și să treci prin această teribilă încercare.” Vocea blândă și fermă a lui Nea Pătru suna ca un oracol și s-a așternut ca un ulei sfințit pe sufletul zbuciumat al lui Tavi. în celulă se lăsă o liniște fecundă pentru mult timp”. De aceea ne întrebăm: omul care judeca astfel lucrurile și știind tăria lui de caracter, putea să alunece pe scara
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
n-ar mai fi călcat nimeni pe-acolo de ani de zile. Dușumeaua din scânduri scârțâia la fiecare pas, iar tencuiala era îngălbenită de vreme. Erau uși de ambele părți ale coridorului. Mânerele erau prinse cu lanțuri peste care se așternuse un strat gros de praf albicios. Singura ușă fără lanț se afla în capătul coridorului. Părea mai fragilă din pricina sticlei mate. Prin ea se zărea lumina becului. Am bătut de câteva ori, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am apucat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
avea cu siguranță o legătură puternică cu ceva din interiorul meu. Și acel ceva făcea să-mi bată inima puțin mai tare. Am închis ochii și mi-am cercetat străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniștea din jur s-a așternut peste mine ca niște firicele de praf. Cel puțin asta am simțit atunci. — Vin mâine seară la șase. La revedere! zise ea. Am plecat de la bibliotecă, am traversat podul vechi, m-am aplecat peste parapet și am ascultat susurul râului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
primiseră deja binecuvântarea amurgului. Erau toate gri-albăstrui. Cu excepția susurului apei, nu se auzea nici măcar un zgomot. Până și păsările se retrăseseră undeva. „Dacă ai pornit în căutare de liniște...“ N-am cum să fiu sigur de asta. Întunericul s-a așternut în jurul meu. Când s-au aprins luminile de-a lungul râului, am pornit prin orașul pustiu spre dealul de vest. 5 În țara aspră a minunilor Calcule, evoluție, libido Mi-am continuat, tăcut, calculele în timp ce îmi beam cafeaua. Bătrânul plecase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
apoi rucsacul în spinare. — N-avem de ales. Trebuie să ajungem la laboratorul subteran, am zis. 20 La capătul lumii Moartea animalelor Câteva animale bătrâne pieriseră deja. După prima noapte de ger, au fost găsite moarte în zăpada care se așternuse cam de cinci centimetri. Trupul lor mai era acoperit doar de câteva fire de blană aurie. Soarele își croia drum printre nori, făcând să sclipească pământul înghețat. Respirația celor peste o mie de animale plutea în lumina strălucitoare.. Când m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pustii. Probabil că începuse să ningă după ce-am adormit și s-a oprit înainte de a mă trezi. Fără nici un sunet. Fără nici un avertisment. Zăpada afânată era neatinsă. Nici urmă de picior de om. Râul înghețase aproape de mal și se așternuse și acolo zăpadă. Nu mai era nimeni pe străzi în afară de mine. Nu bătea vântul, nu se zăreau păsărele. Absolut nici o mișcare în jur. Se auzea doar zăpada scârțâind sub picioarele mele. Un scârțâit ciudat al cărui ecou se izbea parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
foarte bine, zise fata. Scuză-mă că nu te pot aplauda, dar am mâinile ocupate. — Mulțumesc. — Hai, mai cântă-mi unul. M-am hotărât să-i delectez urechile cu Crăciun alb. În vis mi-apare un Crăciun alb. Zăpada se așterne peste tot. Cadoul pe care ți-l ofer Este inima mea Și visul meu vechi. În vis mi-apare un Crăciun alb. Și-acum, când închid ochii, Aud zurgălăii săniuței Și văd sclipirea zăpezii. Ele reînvie mereu în sufletul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
astăzi. Am trecut prin încăperea cu rafturi pe care erau aliniate craniile, am ieșit în alt coridor și am ajuns la o ușă cu geamul mat, ca și cea de la intrare. Nu era încuiată, dar pe mânerul de alamă se așternuseră tone de praf. A apăsat întrerupătorul și s-a aprins o lumină gălbuie, prăfuită. Oricum, lumina cât de cât încăperea aia lungă și îngustă. Pe jos era un morman de lucruri a cărui umbră se reflecta pe pereții albi. Geamantane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pe un scaun lângă fereastră și am privit liniștit groapa. Colonelul a bătut la ușă și a intrat. Avea pe el aceeași haină groasă ca de obicei și cozorocul chipiului bine tras pe frunte. Era plin de zăpadă. — S-a așternut zăpada ca lumea... Vrei să mâncăm? Ar fi grozav! S-a întors după vreo zece minute cu o cratiță pe care a pus-o pe sobă. Abia apoi și-a scos chipiul, paltonul și mănușile... ca un crustaceu care-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că nu se opune în asemenea situații. Nici n-ar avea motive. Atunci mă duc acum la ea, am zis după o scurtă pauză. — Bine faci! zise el apropiindu-se de mine și bătându-mă pe umăr. Până deseară se așterne multă zăpadă. Umbra este lucrul cel mai de preț. Privește-o bine, cu drag, cu inima deschisă... ca să aibă o moarte ușoară. Știu că nu o să-ți fie ușor, dar e spre binele tău. — Am înțeles. Mi-am pus paltonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu-mi imaginam cum percepe eternitatea o ființă nemuritoare. Ca să nu mai vorbesc de unicorni și de zid. Vrăjitorul din Oz mi se părea mult mai plauzibil. Deci ce-am pierdut? O mulțime de lucruri. Dacă ar fi să le aștern pe hârtie, aș umple probabil un caiet studențesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar și reversul lor. Am pierdut obiecte, oameni, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de vest acoperit de zăpadă înghețată. Apoi au dispărut din raza mea vizuală. Îmi încălzeam mâinile și picioarele la sobă și beam ceaiul pregătit de bătrân. — Ai de gând să citești vise în seara asta? mă întrebă el. O să se aștearnă zăpada și e periculos să urci dealul. Poate ar fi mai bine să nu te duci azi la bibliotecă. — Nu-mi permit să pierd nici o zi. Colonelul a clătinat din cap, a ieșit afară și s-a întors cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de sud arăta și mai negru din pricina zăpezii. Nu mai avea ce să-mi spună, dar peisajului sălbatic ce se desfășura în fața ochilor i se potrivea foarte bine numele de capătul lumii. Cât am stat nemișcat, zăpada mi s-a așternut pe căciulă și pe umeri. Cred că mi se șterseseră în schimb urmele datorită ei. Mi-am privit Umbra, care stătea la câțiva pași mai încolo. Se scutura de zăpadă din când în când, cu privirile fixate pe suprafața apei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
suflet nobil, frumusețea unui suflet de artist. Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce spre adâncurile profunzimii sufletului uman, profunzime atinsă de domnul învățător prin tablourile sale. Vibrațiile sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să-i înțelegi fiecare bătaie ritmică a inimii sale. Privești căsuțele cufundate la poale de pădure sau așezate la margine de
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
Golescu, călător grav, genuin, limitat cu modestie la trăirile proprii. El își construiește jurnalul având în minte modele și țintește, concomitent, intrarea în literatură. Deocamdată este în posesia unei maniere de literaturizare și alternează notația documentară cu evocări avântate, emfatice, așternând tenace și o sumedenie de istorii romanțioase. Monumentul domenicanilor dupe colina Fiesole, republicată separat cu titlul Mateo Cipriani, „novela” Friederich Staaps sau Atentatul de la Schönbrunn în contra vieței lui Napoleon I, dar și alte fragmente ale memorialului, reluate ulterior ca scrieri
FILIMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
suflet nobil, frumusețea unui suflet de artist. Pentru că tăcerea dezvăluie mai mult decât cuvintele și pentru că tăcerea te conduce spre adâncurile profunzimii sufletului uman, profunzime atinsă de domnul învățător prin tablourile sale. Vibrațiile sensibilității lui au însuflețit penelul, îndemnând să aștearnă pe hârtie frânturi de peisaje și picuri de emoții. Cu fiecare tablou văzut înveți să-i asculți tăcerea, înveți să-i înțelegi fiecare bătaie ritmică a inimii sale. Privești căsuțele cufundate la poale de pădure sau așezate la margine de
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
forma banalului același”. În ce privește „eternul scâncet pentru ceea ce a fost”, neputința autodepășirii, asimilată neronianului qualis artifex pereo!, soluțiile converg: „Simfoniști de-ai lui Barrès, țintuiți ceea ce-a fost în cavoul impasibilității; turnați mirodenia vieții peste veninul efemer al îngropării; așterneți pânza fluturândă a imaculatelor avânturi peste cenușa inactualului; trâmbițați imnuri triumfale, sărbătoriți grandoarea eternei primeniri.” Această retorică juvenil-teribilistă reflectă, în felul ei, acel climat de depășire a simbolismului programatic înspre iconoclastia avangardei. Majoritatea versurilor anonime adăpostite de revistă atestă însă
FRONDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287096_a_288425]