9,447 matches
-
INFORMAȚIILE PE CARE LE DEȚINEM ASUPRA ACESTUI SUBIECT, PROMISE MARIN. SCUDDER TĂCU. RĂMASE CU OCHII ÎN PODEA, CU TRUPUL LUI MIC, COCOȘAT. APOI SE ÎNDREPTĂ, SCOȚÂND UN SUNET CARE SEMĂNA CU UN MÂRÂIT URSUZ. Ne predăm. Victoria avea un gust amar, iar Marin își propuse ca în viitor să se ocupe de acești nefericiți; dacă putea să facă ceva pentru soarta lor, atunci trebuia să o facă. Îl nedumerea încă un lucru. Cum ajunsese corpul lui din laboratorul secret al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
s-a declarat la Iași cu ceva intensitate la început și care în toamnă aproape s-a stins, holera suscită încă spaima în câteva minți. Printre remediile indicate de medicul francez, ca metoda Raspail ș.a., el recunoștea și eficacitatea vinului amar, cunoscut în Moldova ca pelin, consumarea lui, în cantități potrivite, fiind foarte recomandabilă. Apariția lucrării lui Vial de Rajat la Iași, în 1854, s-a bucurat de sprijinul unor prenumeranți, atât din Moldova, cât și din Țara Românească, din rândul
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
gura muierilor și a bărbaților deopotrivă. Presimțeam că așa va fi, și totuși am urcat. Afară era cald. O zi călduroasă, caniculară de august. Unul dintre cei mai fierbinți ani. Așteptam cuminte în stație. Cuminte și curios. Urcam după atâta amar de vreme în autobuz. În acel autobuz. Simțeam căldura cum îmi învăluie picioarele. Nu mă gândeam la nimic. Eram ca o stană de piatră într- un colț, la umbra unui copac. Era cald. Femeile nu mai conteneau să vorbească. Fiecare
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ca în seara când plecase, peste sat. Stătea și acum lângă bărbatul ei fără a scoate un cuvânt. Ce câștigase, ce avea în viață? Cu ce s-a ales? Răsuflă adânc, luând cu ea în plămâni aerul locurilor natale. Zâmbi amar și închise ochii. Socrii nu au scos nici un cuvânt. Își căutau de lucru. Varvara aprinse focul să puie de mămăligă. Își sterse lacrimile cu pestelca. Se mustră pentru ele. Le puse pe seama cenușii care ieșea din vatră când a suflat
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
câinelui. Luată prin surprindere, buruiana își pierdu și câteva din florile albe gata legate să facă fruct. Varvara înghiți apoi boabele mărunte, mai luă o mână și încă o mână. Ultimul bob îl sfărmă între dinții ei mici, lăsând zeama amară să-i umple gura. Cu s-a ales în viață? Varvara era pe pat, învelită în coverturi și privea tavanul. Se liniști, spasmele o lăsă și îi putea auzi pe cei din jur. Ar fi vrut să le vorbească, dar
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
desface părul din spic. «Frunză verde garofiță Măi bădiță, măi Ioniță Ardă cămeșa pe tine Cum arde inima în mine, Că-s cu dor și cu oftat Iar tu stai la crâșmă-n sat. Că-s cu greu și viață amară Tu nu ieși din crâșmă afară. Ardă carnea de pe mine Că eu te iubesc pe tine, Ardă cămeșuica ta Cum arde inima mea.»” Viorica își lăsă pieptenele adânc în păr și trase ușor. Își privi fata pe care somnul o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
m-am întors și am văzut idolul, i-am văzut cele două capete în chip de secure și nasul de fier, răsucit ca un șarpe. M-au dus la picioarele lui, m-au silit să beau o apă neagră și amară, înfiorător de amară, și pe dată capul a început să-mi ardă, râdeam, iată batjocura, sunt batjocorit M-au dezbrăcat, m-au ras în cap și pe trup, m-au uns cu ulei, mi-au biciuit obrazul cu funii ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
deșarte, în loc să grăbească venirea singurei împărății cu putință, și priveam la tăișul săbiei care mă amenința, o, putere, numai tu domnești peste lume! o, putere, și orașul se liniști treptat, ușa s-a deschis, am rămas singur, cu sufletul ars, amar, singur cu idolul, și i-am jurat atunci că voi scăpa de la pieire credința mea cea nouă, pe adevărații mei stăpâni, pe Dumnezeul meu cel neîndurat, că voi ști să trădez, oricât de scumpă va fi plata. Acum, căldura a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prin ore suplimentare. Hotărâseră să înceapă lucrul. Bineînțeles, făcând încă pe grozavii, zicând că nu se dau bătuți nici în ruptul capului, că mai au încă un cuvânt de spus. Dar oboseala care-l cuprinsese în acea dimineață avea gustul amar al înfrângerii iar în locul obișnuitei fripturi, știa că va mânca la prânz doar o bucată de brânză; nici o iluzie nu mai era cu putință. Zadarnic strălucea soarele, lui Yvars marea nu-i mai făgăduia nimic. Apăsa pe o singură pedală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
înfrângere și furioși pe propria lor tăcere, pe care le venea din ce în ce mai greu s-o rupă, pe măsură ce se prelungea. Treceau pragul fără să-l privească pe Ballester, știind că execută un ordin când îi silește să intre așa: înfățișarea lui amară și mâhnită îi lămurea îndeajuns. Yvars se uită totuși la contramaistru. Ballester, care ținea mult la Yvars, clătină din cap fără să scoată o vorbă. Se aflau acum cu toții în micul vestiar din dreapta intrării: câteva boxe deschise, despărțite între ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
este-o erezie. Sunt amiezi când sunt îngândurată și spun că toate, în lume, nu au rost. Nesigură și îndurerată, mă pedepsesc; plâng ziua-ntreagă și țin post! Sunt seri când vreau să- ntorc timpu'-‘napoi și-am același gust amar, ca de pelin. Vremea perechilor s-a dus, și-apoi, în loc de ceai de tei, beau numai venin. Sunt zile când aș vrea să întâlnesc iubirea. Sunt sigură că s-a născut. Aș vrea s-o caut până obosesc, și-mi
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ipocritul, trezit de-a binelea. Consumă tacticos gradația prelungită a momentului, se ridică, înviorat, dar încă palid de oboseală, anunțând începutul duminicii : — Bem cafeaua de dimineață ! Cafea apoasă, zaharisită. Mestecă îndelung zațul de pe fundul ceștii până ce gura îi deveni neagră, amară. Nu se mai importa cafea ! Pe piața neagră, kilogramul costa jumătate de salariu. Surogatul ăsta grețos ? Din orz... „Înlocuitor“ pentru o lume de înlocuitori. Autobuzul umflat de trupuri se legăna, somnolent. Cupola de sticlă a gării, gâfâit, guri dezlănțuite. A.P.
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tală în care se refugiază Mina, efigia de consul a răbdăto rului Ropcea. Urâțenie ? Doar chipul Verei merita, într-ade văr, elogiul : marca schimbările, succesiunile, surpările, frenezia. Răul asumat schimbase chipul într-un contur colțuros și palid. Răvășirea arătată tuturor și amară, urâ țenia provocatoare, apropiată de un soi de frumusețe întoarsă, care sfida canoanele. Se rotește cu scaunul, apleacă ghiuleaua planșetei, o trage mai aproape. Schema de pe desen e complicată : o abandonase, ieri, după numai o oră. Caropol îi pusese în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
familia Mitulescu nu te poți prezenta neglijent, ca un servitor, chiar dacă ți-au închiriat camera de serviciu. N-au mai rămas decât cu două camere, dar au închiriat chilia asta, să-și mai rotunjească bugetul. Cafeaua e chiar rece și amară, nu mai rămâne nici o scăpare, trezirea e inevitabilă. Hai, că ești trăsnit cu vizitele astea ! Duminică, la grădina zoologică ! Doar n-ai de gând și pe arșița asta... — N-am de gând. M-aș duce la Muzeul „Antipa“. Istorie naturală
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Expunere, Înfăptuire neabătută“... Dimineață după-amiază, venise repede altă dimineață după-amiază de miercuri. Ziarul, în același loc : „întregul popor... realizări fără precedent... unitate de nezdruncinat... omul nou... disciplina, întărirea disciplinei... omul nou“... Aer ars, învelind furnicarul, rostogolindu-l... asediul verii abrazive, amare și ațâțătoare. Miercurea mijlocie, destinată muncii modeste metodice mutuale, minut cu minut, grad lângă grad așa se și întâmpla : se calcula, se scria, se desena, se corecta, se ștergea, se verifica, se confrunta, se consulta, se întreba, se copia, se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
clipa aceea a cîntat cocoșul. 75. Și Petru și-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: "Înainte ca să cînte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori." Și a ieșit afară și a plîns cu amar. $27 1. Cînd s-a făcut ziuă, toți preoții cei mai de seamă și bătrînii norodului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare. 2. După ce L-au legat, L-au dus și L-au dat în mîna dregătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofițer, dar nu putem ști bine... ― Și pentru ce fel de vină? stărui ofițerul, privindu-l cercetător, aproape mânios. Caporalul se zăpăci de tot și răspunse șovăind cu un zâmbet de milă amară: ― De, domnule căpitan... noi de unde să știm? în război viața omului e ca floarea, se scutură te miri de ce... Păcatele-s multe de la Dumnezeu, și oamenii nu iartă... Căpitanul se uită lung la dânsul, mirat parcă de vorbele lui, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
printre soldații îngrămădiți. ― Ai să vezi... acuma nu-i vreme de... răspunse docrorul plictisit. Puțin loc, hei, ce Dumnezeu... Faceți-mi loc, băieți! Bologa izbuti să se strecoare, pe urmele medicului, până la picioarele gropii, în fața spânzurătorii. Gâtul îi era uscat și amar, iar inima i se frământa într-o emoție aproape dureroasă. Se simțea mulțumit că va vedea tot și, ca să-și potolească nerăbdarea, se uită împrejur, căutând cunoscuți și prieteni printre zecile de fețe tăbăcite de război și schimonosite sub povara
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
te apere și să-ți lumineze sufletul și cărările vieții... Acum barem de-ar veni odată pacea, să mai scape oamenii de chinuri și de groază. Că de când a intrat și România în război parcă viața noastră e și mai amară, și mai întristat ni-e sufletul... Marta zice că ți-a scris mereu, dar că tu nu i-ai răspuns la două scrisori și poate că te-ai supărat cine știe de ce. Scrie-i, dragul mamei, că Domșa e foarte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și nădejdea mea pe lume, și credința în Dumnezeu. Rămâi cu bine și scrie-mi degrabă. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă". Apostol îndoi iar scrisoarea, o vîrî încetișor în buzunar și oftă, zâmbind amar și zicîndu-și: "Biata mamă! Se vede că-i strănepoata subprefectului lui Avram Iancu..." Cuprinsul scrisorii îl simțea foarte lămurit în creieri, ca o apăsare. Numai vorbele despre Marta parcă pieriseră fără urme, deși altădată tocmai acestea I-ar fi pus
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
umilă. Apostol tresări, ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și-i zise cu același glas moale: ― Ia seama, Petre, că mâine în zori plecăm înapoi, pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Liniștea lui Klapka însă îl neliniștea mai rău. Întrebă deodată cu un fir de nădejde în privire: ― Și crezi d-ta că-i sigur?... Căpitanul după o șovăire scurtă răspunse hotărât, parcă ar fi căutat să-i dea un leac amar: ― Din nenorocire, nu încape nici o îndoială, dragul meu. Divizia de schimb a plecat din Italia. Mâine-poimâine trebuie să sosească. Într-o săptămână ne va lua locul și peste alte câteva zile noi vom fi în Ardeal, pe frontul... Ochii lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spațios, scriind acasă. Căpitanul îl privi lung, apoi îi strânse mâinile și zise cu căldură: ― Acuma pot să te felicit și eu, dragă prietene... Din toată inima! ― Adevărat, numai d-ta nu m-ai felicitat încă... adevărat, răspunse Bologa, zâmbind amar. Pentru vitejia... ― Pentru vitejia de a fi spus generalului ce i-ai spus! îl întrerupse Klapka cu un fior. ― Ai și aflat? se miră Apostol. Oficial? ― Am aflat din înfățișarea ta, din mândria și liniștea ta! se însufleți căpitanul. Nici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
voi ezita nici un moment a-mi face datoria cea adevărată... De altfel, chiar voi, judecând cinstit și fără pornire, îmi veți da dreptate și mă veți aproba! Sunt sigur că și tu, în sufletul tău... ― Nu, nu, Bologa, te înșeli amar! zise Varga iarăși sec. Eu nu te voi aproba niciodată! Eu disprețuiesc crimele! ― Da? întrebă Apostol cu o mirare nepotrivită, adăugând îndată cu ton jovial: Fii sigur, Varga, că n-am să-ți cer aprobarea!... Cel mult, de s-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zdrobește viața, de mă mir cum o mai putem duce în spinare... ― Când omul are un ideal, înfruntă toate greutățile! zise Apostol apăsat, cu înțeles. ― Idealul nostru e Dumnezeu, răspunse preotul cu o sfială în care-și ascundea o teamă amară. Când ai suferit ca noi, numai în Dumnezeu mai poți avea nădejde... Pe urmă îi povesti lui Apostol cum, la intrarea oștirilor române, autoritățile l-au ridicat și, împreună cu trei țărani fruntași, l-au transportat în Țara Ungurească, pe lângă Dobrițin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]