8,699 matches
-
manifestă ele în perioada modernă, perioadă care cere unei limbi literare pe lîngă caracter scris și stabil (normat) și caracter național. În plus, în timpul feudalității, limbile literare nu au înlăturat folosirea paralelă, ca limbă de cultură, a limbii latine în Apus și a limbii slavone în Est. Ca atare, limbile romanice literare au devenit supra-dialectale și naționale numai în epoca modernă, încît o limbă romanică cu o dezvoltare importantă în feudalism și cu texte foarte vechi, precum franceza, a devenit limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a culturii dispăruse orice corespondență, fapt resimțit tot mai mult ca o piedică în dezvoltarea firească a popoarelor neolatine, căci orice acces la cultura de erudiție era condiționat de însușirea prealabilă a limbii latine. În aceste circumstanțe, popoarele romanice din Apusul european s-au văzut în situația de a renunța la latină ca limbă a culturii și de a recupera pentru idiomurile lor funcțiile exercitate de aceasta, idiomuri care însă erau urmașe ale aceleiași limbi latine. Dar, pentru a prelua funcțiile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și ca bază socială și ca tip de civilizație. Ei au fost supuși numai influențelor de tip oriental care nu sprijineau progresul în sens european, iar, prin mijloace proprii, ei nu au putut continua tradiția modului de viață roman. În Apus însă, s-a menținut întotdeauna o legătură cu lumea antică romană, iar limba latină a rămas model de exprimare elevată și, de aceea, în ciuda economiei închise, în Occidentul medieval romanic, a existat o anumită circulație a valorilor culturale, fenomen care
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
marea lor majoritate s-a mărginit în a oferi neamului lor jurnale, amintiri, impresii de călătorie, adică nimicuri total inutile 131. Ca atare, doar reprezentanții Școlii ardelene și numai puțini intelectuali de mai tîrziu, cînd au venit în contact cu Apusul, au ajuns la conștiința deplină că românii trebuie să-și depășească sub multe aspecte tradiția pentru a ajunge în rînd cu lumea civilizată și au activat în acest sens în mod consecvent, asumîndu-și conștient tot efortul unei astfel de între-prinderi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe "păgâni." Filolog fiind, nu mă pot abține să evoc minunatele și bine cunoscutele versuri ale marelui poet român: "La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns, Ca să stee înainte-mi ca și zidul neînvins....... Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus? Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
poet român: "La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns, Ca să stee înainte-mi ca și zidul neînvins....... Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus? Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul!..." Există și o speculație, conform căreia Mihail, fiul lui Mircea, conte al secuilor, reușise să introducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
parte seara pentru a străjui linia: erau două schimburi. La o leghe dincolo de Bran e hotarul însemnat cu o cruce (deci la Giuvala)... După ce a trecut granița se face coborâtul pe la Piatra lui Craiu. Nu existau firește șosele, pe care apusul le-a întrebuințat abia în secolul al XVIII-lea. Drumul era foarte greu. Trăsurile pe vremea aceea se ziceau rătvane sau cocii... Drumul se făcea foarte încet din cauza greutăților extraordinare pe care le ofereau... O noapte dormise călătorul la Bran
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
considerabil redusă, conul de dejecție este format din mulțimea sedimentelor aduse și depuse de pârâul Hușilor și afluenții lui de pe stânga în dreptul punctului numit „gura văilor”(v. hartaă. Din această cauză, Balta Șerpoaia are astăzi o formă adânc concavă spre apus. Acest fenomen se observă peste tot în lunca de aici, unde bălțile se află cuprinse între abruptul terasei inferioare ori medii și albia minoră a Prutului sau prutețelor. Bălți ca Cioara, Gogoaia și Lucani, în care alături de o seamă de
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
din bălți, atunci valurile lovindu-se de țărmul abrupt, îl nărue încetul cu încetul, materialul rezultat de pe urma acestui fenomen de abraziune sedimentânduse la picioarele terasei sub formă de mică plajă. Exemple frumoase în această privință se văd la țărmul de apus a B. Gogoaia și Lucani, din dreptul satului și târgului Drânceni (Fălciuă. Această variație a formelor de relief din luncă a determinat și o variație specifică a învelișului biosferic de aici. De pildă, pe grindurile mai înalte, de lângă Prut crește
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
ca și din cursul inferior, păstrează un caracter de vădită bătrânețe morfologică, provocată de sărăcia debitului de apă a pâraelor de aici, mereu scurtate prin înaintarea dinspre West și dinspre Est, a afluenților Crasnei și Prutului. Așa de ex: la Apus de satul Arsura, pârâul Ruginosul, afluent al Prutului, a pătruns deja aă în bazinul superior al Lohanului și a captat un afluent de pe stânga acestuia, îndreptându-l spre Sud-Est. Puțin mai la vale, în dreptul satului Fundătura Pâhnești, izvoarele pârâului Valea
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
Leova, Răducăneni, Codăești, Fălciu, Crasna, Hoceni - al căror rost economic este de a redistribui satelor din jurul lor manufactura, sarea, uneltele agricole și petrolul adus de către negustorii de aici, din orașele Huși, Bârlad, Iași sau chiar Vaslui. Satele de la marginea de apus a acestei zone își împart de altfel viața economică între orașele Vaslui și Huși, oamenii din ele ducându-se când la un târg, când la altul, după sezon, vreme și nevoi. Zona aceasta, prin mărimea ei și prin varietatea produselor
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
înainte de război, veneau din Bulgaria cu pașaport, ca să facă grădinărie. Cauza scăderii numărului de grădinari hușeni aici, nu este atât lipsa locului de cultură, cât depărtarea piețelor de desfacere. Bă. Altă ramură, ceva mai redusă ca număr, (30-40%), apucă spre apus, trecând peste curmătura Dobrinei, spre valea Lohanului, Crasnei și Bârladului. Dintre aceștia, o grupă, de la gura Crasnei, o ia în spre Sud, până la orașul Bârlad și mai jos chiar. Alta, ceva mai mare, se întinde în sus, pe valea Bârladului
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
pre la han în sus, până la Fântâna Novacilor la un stâlp de piatră ce s-au pus din gios de fântână, și de acolo, de la Fântâna Novacilor direptu preste pădure până la obârșiia Bălțaților în muchea dealului ce povârnește apa spre apus, unde au pus altu stâlp de piiatră, unde au fostu și mainte stâlp bătrân, iar de acolo direptu pre muchea dealului până la o moviliță și s-au pus și stâlp de piiatră, și de la acea moviliță direptu la altu stâlp
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
orbi strălucirea unui incendiu; lumea era pe cale să ardă ca o torță, sub ochiul triunghiular al lui Dumnezeu, șezând pe un nor. Se trezi de-a binelea. Într-o încăpere necunoscută sau aproape. Perdelele netrase complet filtrau o rază a apusului pe care ferestrele cu vitralii ale vilei vecine i-o trimiteau drept în ochi. Mâinile i se scăldau într-o hemoragie abstractă. Și le ascunse sub cearșaf. Era seară de-acum. În vreme ce dormea, cea dintâi zi fugise lăsând în calendarul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Segal, de ce?" "Ca să știu dacă avem vecini simpatici." " Nu, nu mai locuiește nimeni acolo de vreo zece ani." "Nu pare părăsită." Doamna Segal, repezindu-se: "Ați avut impresia asta?" În fine, n-am fost prea atent. Geamurile îmi trimit razele apusului în cameră. E o senzație destul de ciudată, ca și cum soarele ar răsări a doua oară chiar în clipa când se pregătește să dispară." Peste zi, casa pare goală, spune doamna Segal, încercând să-și stăpânească îngrijorarea, dar într-o noapte am
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
lumină. Frumos nume. Plin de optimism. "Asta e din cauza ceasului solar meșterit de soțul meu, explică doamna Segal. I se văd urmele aproape de poarta grădinii, l-a acoperit nisipul. La început toată lumea venea să-l vadă. Celor care veneau după apus, le spunea nițel iritat: dar nu arată decât orele de lumină! Așa că de-aici... Apoi s-a spus că numele ăsta, cu care oamenii au luat obiceiul să ne numească casa, putea să le placă turiștilor, așa că l-am adoptat
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
coliere, rame de fotografii, cutii și alte mărunțișuri lucrate de copii peste iarnă din scoici, dar în vara asta n-am vândut mare lucru, au fost puțini turiști... Fără să bage de seamă, ajunseseră la marginea Bugazului. Era deja ceasul apusului care închidea pământ și mare într-o sferă de foc. Dacă ne-am odihni nițel?", propuse învățătorul arătând spre o bancă necioplită, lăsată pe marginea drumului, după oprirea unei construcții al cărei schelet neterminat își îndrepta spre cer degetele acuzatoare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
-i spună ceva urgent. Nu, nu era acasă. Poate vine diseară? Confirmare dubitativă: cu siguranță poate. Extenuat de conversația cu Motea, se retrase în camera lui și se trânti pe pat. Geamurile de la casa vecină îi trimiteau reflexele soarelui la apus. Ziua se mai sfârșea o dată într-o baie de sânge abstract. Apropierea nopții te aspiră uneori ca un abis, așa că încercă să se gândească la altceva. Nu ducea lipsă de subiecte de meditație. Și deodată, se lovi peste frunte: sigur
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de unde nimeni nu se întoarce. Ziua, obosită să răscolească în vechea hârțogărie, continuă să facă ceva nou, cu ordinatorul pe genunchi. Sleit, locotenentul coborî pe plajă la sfârșitul după-amiezei și se întinse pe nisipul călduț, dinaintea mării calme, înroșită de apus. Privind suprafața apei, avu impresia că șiroia de sânge. Când se trezi, era deja întuneric. Nastia se așezase alături, înlănțuindu-și genunchii cu brațele. "Ei, ai dormit bine?" "Eram terminat." "Ai crede că l-ați împins pe Hitler afară din
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
fără să se aventureze în larg. Nastia se întorcea prima, pretextând că i se întâmpla să aibă cârcei la picioare și nu voia să se aventureze prea departe. Și dacă nu era ea?... Zilele continuau să fie frumoase, dar, după apusul soarelui, se lăsa răcoarea. Îndrăgostiții de seară au fost obligați să se refugieze lângă o mică dună, sub o pătură pe care, pentru mai multă comoditate, o lăsau acolo. Ideea fusese a Nastiei. Și tot ea descoperise pentru pătură o
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mai puțin protejată de cozorocul chipiului. Inutil să-și facă iluzii, ploua în aversă. Ajunse muiat tot, deși între timp ploaia se potolise și o spărtură ce se întindea pe toată lungimea orizontului lăsa să se ivească lumina muribundă a apusului. Sub acest capac prost închis, lumea luase o înfățișare stranie, de mediu subacvatic, unde oamenii nu-și mai aveau locul. Locotenentul își lăsă la grajd calul, nu înainte de a-l înveli cu un pled, căci ploaia răcise neobișnuit de tare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ajungea la șeful de gară, universul locotenentului devenea altul. El și Constantin se așezau dinaintea unui păhărel, Lillișu și Caterina tricotau, iar Nel, la picioarele lor, pe covor, nu obosea să aleagă și să aranjeze pietricelele în cutie. Ziua, spre apusul ei, lăsa să pătrundă în cameră umbrele care se înstăpâneau mai întâi peste colțuri, apoi înaintau încet spre mijloc, unde se juca Nel și unde lumina dădea ultima ei bătălie. Ceafa delicată a fetiței rămânea pentru o clipă singurul punct
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Bugaz, când, ieșind să se plimbe pe plajă, trecuse pe lângă Nel, ocupată să strângă pietricele acolo unde veneau să se spargă valurile. Nu-și ridicase capul și el nu-i văzuse decât ceafa, sorbind ca un caliciu ultimele raze ale apusului. La câteva zile după "incident", Constantin i-a explicat, în restaurantul gării, că tânăra fată avusese, Dumnezeu știe de ce, un fel de criză, dar că, mulțumită mai ales Caterinei, părea să se fi liniștit acum. Și-au bătut amândoi capul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și nisip, ducând într-un rucsac, împreună cu alte lucruri, portretul lui Hector. Înainte de a-și lansa în galop dezlănțuit calul, aruncă o ultimă privire spre casa vecină, ale cărei ferestre proiectaseră în camera lui, în ziua sosirii, hemoragia abstractă a apusului. Și se întrebă, cu spaimă, dacă în noaptea trecută luna mai trezise fantomele. Constantin a fost repartizat într-o mică gară moldovenească, situată pe o linie ferată care trecea munții, exact în momentul partajării Transilvaniei între Ungaria și România. Trenurile
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Ioan Velicikovski, protopop al Poltavei, era deja a treia generație de preoți în familie (după Simeon și LucaVelicikovski, străbunicul și bunicul după tată ai lui Petru), în timp ce mama sa, Irina, coborâtoare din familia de evrei botezați Mandenko, se călugărește spre apusul vieții, devenind monahia Iuliana. La vârsta de doar patru ani, Petru își pierde tatăl, rămânând, împreună cu frații săi, în grija mamei și a fratelui mai mare, Ioan Velicikovski, el însuși preot în aceeași catedrală a Adormirii Maicii Domnului din Poltava
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]