7,167 matches
-
viteza de deplasare : ascade bcrește crămâne constant 5. Trecerea gardului este consecința unei: abătăi puternice pe piciorul îndemânatic bunei impulsii rapide orientate spre înainte sus cunei bune coordonări între mișcarea brațelor și picioarelor 6. În timpul trecerii gardului privirea este orientată: aspre piciorul de atac bîn jos cspre următoarele garduri 7. Care dintre imaginile alăturate prezintă o poziție "gata" favorabilă alergării de garduri imaginea 1 imaginea 2 aimaginea 1 bimaginea 2 8. Ce greșește alergătorul din imaginea următoare: aproiecția centrului de greutate
TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI CU APLICAŢII ÎN ATLETISM NOTE DE CURS – STUDII DE MASTERAT by Ababei Cătălina () [Corola-publishinghouse/Science/278_a_505]
-
înlătură în mare măsură subiectivismul, atât al antrenorului tentat uneori să vadă numai ceea ce-i place, cât și al elevilor, tentați de a-l păcăli pe antrenor în dorința de a scăpa mai repede de antrenamente sau de observațiile , uneori aspre, ale acestuia. Programul este astfel realizat încât nu permite unui elev repetarea testului fără acordul profesorului, prin introducerea unei parole de sfârșit de test. De asemenea ținând cont de particularitățile psihice ale vârstei am creat posibilitatea de a se modifica
TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI CU APLICAŢII ÎN ATLETISM NOTE DE CURS – STUDII DE MASTERAT by Ababei Cătălina () [Corola-publishinghouse/Science/278_a_505]
-
chiar, după cum am văzut în paginile Vechiului Testament, creștinismul, își vedea afirmate garanțiile accepțiunii sale, iar din Cartea lui Iov (7, 1) prelua conceptul potrivit căruia viața omului, și cu atât mai mult cea a creștinului, era asemenea vieții soldatului: aspră și dură. Biserica a acceptat fără să se opună, ca membrii ei să fie numiți, în afară de creștini, miles Christi sau miles Dei. Termenul de miles Christi nu a fost legătură cu primul grad de inițiere mithraică după cum credeau unii, fapt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
martie) și decapitați (10 iunie). Aprecierea inițială a rugăciunii soldaților de către Marcus Aurelius și autenticitatea scrisorii sale către senat este pusă la îndoială de mulți istorici chiar și astăzi. Oscilația de atitudine a acestuia între clemența față de creștini și persecuția aspră care a urmat, aparent din motive misterioase, însoțită de disprețul împăratului față de aceștia, dispreț materializat prin îngăduința unor revolte populare anticreștine, ori prin lăsarea la libertatea prefecților de a trece la execuții împotriva creștinilor sau chiar la susținerea unor filozofi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
studia în diferite locuri, permanent sub supravegherea trimișilor lui Constantius II, vărul său. Cine era Iulian? Ammianus Marcellinus, ni-l descrie spunând că pe la 20 de ani, Iulian (n. 331) era de statură mijlocie, cu părul lins, cu o barbă aspră ascuțită, cu ochi frumoși scânteietori, semnul unei inteligențe vii, sprâncenele bine evidențiate, nasul drept și gura destul de mare, buza inferioară atârnată, gâtul gros și curbat, umerii largi, bine făcut din cap până în picioare, așa încât să fie agil la fugă. Era
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de trup, starea de vinovăție, în care laitmotivul e uciderea îngerului și a tatălui. Sentimentul tragic al lui „a-fi-în-lume”, perceptibil și anterior, conduce acum la retragerea în sine și în meandrele memoriei. Tărâmul poetic este unul nordic, întunecat, materia este aspră, densă, înghețată: „În sens invers, mergând/ mereu înspre Nord - eu: suflet arid, pietros,/ mușcând zăbala înghețată a lunii...” (Inorog). Sensul drumului este unul coborâtor, mântuirea e nu incertă, ci infernală: „Și astăzi?... O, trup condamnat la țărână,/ schelet trist de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288746_a_290075]
-
marele gest de autenticitate, ci că nu face nici măcar gestica minimei decențe. Acest «nici măcar» e problema centrală, culpa capitală a «minimalismului» etic... Marcat de această incapacitate, omul se face vinovat nu atât pentru răul la care e constrâns (de Împrejurări aspre, de spaime necontrolate și alte asemenea), ci pentru răul la care consimte neconstrâns, la care ar putea deci, fără riscuri, să nu consimtă. Nu să facă imposibilul i s-ar cere, ci să facă puținul care stă În puterile sale
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dacă vinovatul nu poate sau nu vrea să o resimtă (dacă pedeapsa nu-i provoacă o suferință morală sau dacă propria conștiință nu-l mustră). Μ În aplicarea pedepselor suntem adeseori nedrepți: recurgem, În mod intenționat, la o pedeapsă mai aspră decât s-ar cuveni, pentru ca aceasta să fie Învățătură de minte pentru toți cei care ar dori să repete fapta incriminată. Μ Ca și În cazul Întrebuințării medicamentelor, În folosirea pedepselor nu putem anticipa Întotdeauna toate efectele posibile: astfel, unii
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pic surprins totuși de metoda critică a prietenului său, Lucien Îi Împărtășește uimirea: „- Dar, Dumnezeule! Și critica, sfânta critică! Ea unde rămâne? Întrebă Lucien Îndopat cu Învățătura cenaclului. - Dragul meu, răspunse Lousteau, uite ce e: critica e o perie prea aspră pentru stofele ușoare. Dar să lăsăm acum meseria. Vezi semnul ăsta? Îl Întrebă el arătându-i manuscrisul Margaretelor. Am unit cu puțină cerneală sfoara de hârtie. Dacă Dauriat Îți citește manuscrisul, n-o să-i mai fie cu putință să lege
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Și-am așteptat să treacă după amiaza./ Lungi ore întregi în care n-am fost decât trup/ Uitat în mireasma adâncă, asemenea fructului/ fericit că vremea îl coace trecând/ Și-l face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele mirate timid". (Imn) Deconstrucția la Ana Blandiana ia naștere, totuși, prin demolarea universului văratic, blagian, plin de căldura și de armonia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Încâlcite, înnodate-ntre ele,/ De când ochii mei/ Nu mai contenesc să mă văd// Sub raza cea verde în care mă scaldă/ Privirea din frunză/ Ca din adâncul unui somn etern răbdător,/ Fără să spună nimic,/ Pregătindu-mă doar/ Pentru mai aspre și mai lungi învieri". Deconstrucția canonului universal se realizează și prin intermediul ochiului întors spre interior imagine romantică asemănătoare ochiului de greier. Autoarea, neputând suporta universul sufocant care o înconjoară, dominat de persecuția frumosului, a culturii, a sufletului și chiar a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o vizitează/ Și înfiorat de torture/ Nu se miră/ Că nu mai zace-n ea nime". (Pasul) Constrângerile prozodice devin, de asemenea, un impediment, în calea libertății omului și al poetului, care, oricum, se rătăcește permanent în vitregiile unei societăți aspre care îi demolează toate vechile certitudini: "Singurătatea e un oraș/ În care ceilalți au murit,/ Strâzile sunt curate/ Piețele goale,/ Totul se vede deodată/ Dilatat în pustiul/ Atât de limpede sortit./ În valea/ Dintre suferință și moarte,/ Singurătatea e un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
volumelor publicate, legate ambele prin intenția de a realiza o privire de ansamblu în viața și în opera autoarei, necesară, ulterior, în înțelegerea mai exactă a anumitor abordări tematologice. Despre poeta Ileana Mălăncioiu, prozatorul Nicolae Steinhardt declară: "Aferim, femeie! Curajoasă. Aspră. Le vede, le știe, le spune. Și cu suflet de muiere sensibilă, simțitoare. Suflet adânc, colțuros. Mare poetă. Da, asta admir: o tărie inteligentă (foc) si totodată accesibilă milei, duioșiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonă ducându-l pe Oedip
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
622, 623. 120Ibidem, p. 623. 121Ibidem, p. 623. 122Alex Ștefănescu, Istoria, p. 402. 123***, Dicțíonarul general al literaturii române, p. 297. 124Nicolae Manolescu, Literatura română, p. 272. 125"Ineditele de la sfârșitul culegerii arată, fără tăgadă, preponderența acestei formule de lirism aspru, polemic. Trebuie să admit că metamorfoza mă ia, cum se zice, prin surprindere și găsesc greu punțile de legătură cu poezia anterioară a Blandianei". Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, p. 274. 126***, Dicționarul general al literaturii române, p. 296. 127Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
alți oameni și că trebuie să ne menajăm reciproc! E clar? Să mă ascultați! Asta trebuie în primul rînd. Să nu o mai luați razna care-ncotro! Ați înțeles? Alex:... Și spuneai că n-a fost nici un comunicat comun...! Mihai: (aspru) Și în primul rînd tu să-ți controlezi toate revoltele astea de împrumut. (sufocîndu-se) Și voi la fel! Irina: (speriată de violența lui Mihai) Val, spune-mi... Val: Te iubesc... sigur... (rîde) Cu toate astea, cred că n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
meu", Editura Eminescu,1974; "Aur", Editura Albatros, 1974. Casa și satul lui Alexandru Andrițoiu sunt învăluite în umbră și lumină. Acestea creează spațiul, învăluie formele, armonizează culorile: "Toamnele tuturor dorm în gutui pe polițe, pe scrin/ Nu mai sunt forme aspre grațioase./ Trec linii dulci, naturii dându-i sfere și cercuri și elipse.". Alexandru Andrițoiu, la începuturile lui poetice, a fost retoric și declarativ: "În țara moților se face ziuă" (1953). Devine un poet care într-adevăr reface tradiția și un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu vârstă. Visul se combină cu aspirația la autodepășire, de aceea visul la M. Ciobanu înseamnă efort, așteptare, pândă și ardere: "auzul mi-adoarme,/ tremură stins la pământ dacă-n visul ce vine/ aflu cum trece deasupra uneltelor mele/ aburul aspru sub aripi și ros de rugină." Poezia lui Mircea Ciobanu este cea a universului uman, de o mare concentrare a emoției existențiale la nivelul conștiinței relațiilor eului cu viața trăită fragmentar, de aici un anume ton elegiac produs de sentimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
amintește de "Laie Chiorul" lui Goga), dar ajunge curând la o poezie alambicată. Ion Iuga nu este un poet lipsit de talent: "ard vetrele ard/ În țarc mieii sunt semnul cerimii înalte/ mâinile rădăcini se preschimbă în arc/ prin sine asprului salt." Alexandru Miran, H. Grămescu, Ilarie Hinoveanu, Ion Murgeanu vor slăvi pe rând vegetația: ei vin cu imagini lubrice, într-o formulă incoloră, sau cuminți și fade, precum aceasta: Din văzduh, pe aripi de lăstuni,/ cad în Jiu și apa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poți dormi de visele absurde ocolită." Poetul își măsoară destinul, citește în palmă tristețea existenței, își temperează setea de cunoaștere. Universul se umple cu câteva motive: fântânile, șarpele, sângele, focul, sămânța. Condiția poetului este legată de simbolul fântânii: "Un aer aspru adie-n jurul meu/ luceafărul de seară/ cu zgomotul cade-n mine/ de piatră azvârlită/ într-o fântână adâncă, și răsăritul lunii/ îmi sparge craniul/ cu două capete și pot gândi". Fântâna devine sămânța nopții, soarele sămânța zilei, fulgerele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și spaima argheziană că va fi suspectat în tot ceea ce face "truda mea sute de ani în șir/ va fi această spaimă necurmată/ al treilea să se trezească/ Ce coace-n el în nefires cu-i chip/ să-mi suspecteze asprele porunci?" Poetul vorbește despre un dublu al său, " îl știu exact și viu, modelat cu grijă, nici un pumn de lut mai mult sau mai puțin de împărțit întregul,/ dar și un al treilea spre care tinde, starea pură a Sfântului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Tușiți" repetă în aceeași manieră tot ce e spus în cele anterioare apariției lui. Același dozaj de inventivitate, același simț al colosalului într-un lung proces de "Demistificare a literaturii 9.. Totuși, trebuie remarcată reprezentația mai puțin veselă, ironia mai aspră, satira mai acidă; totul stă sub semnul neputinței care accentuează profilul tragic al poeziei soresciene: "Altfel nu-mi explic de ce nu oprește nici o dată/ În nici o stație,/ De ce nu face o haltă,/ Am putea să-l dăm jos pe criminalul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cel al creației și al desprinderii: "E un timp când mai stăm în părinți/ E un timp când ieșim din părinți", timp când atitudinea protectoare este necesară, pentru că se refuză dinainte depășirea condiției: "Râvnirea altor traiectorii". Poetul remarcă o lege aspră a focului, care se cere instituită. Primul volum conține imnuri și ode, poeme confesive și poezii care au nevoie de un auditoriu, cum este "Zile de mare emoție". Există și versuri ale adolescentului care descoperă spațiul genezelor. Într-o imagistică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce este moartea, ce este viața? "Tu, sunt al vremii noastre, Yorik sacrificat,/ capul tău enigmatic căzu pe valea mută,/ din mâna lui Hamlet neputincios/ să țină cumpăna întrebării în palma lui vândută." Semnificativ, în încercarea de a construi viziunea aspră a unei existențe, poetul este obsedat de ideea înșelăciunii legată de devenire. Ca într-o altă "Glosă", poetul dă sfaturi sceptice pentru viață, după modelul aforismelor care proclamă ideea indiferenței schopenhauriene. În lume există un principiu al răului și orice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un poem el încearcă să-și explice noua artă: "Obscurele imagini care au fost odată/ și luminează astăzi ca un reflector/ Cu miros de pădure, de ambră și de nor/ în floare grea de săruri saturată." Și poemul devine aspru, cald, transparent, iar poetul se întreabă neliniștit dacă "unghiul va fi adiacent cu ceea ce se cheamă poezie. Poetul va scrie o poezie civică, va contempla istoria, va încerca o mitologizare a cotidianului, revenind din când în când Ia suprarealism, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ni le pune la îndemână! Dacă puse în balanță cu cele bune (ca număr dar și cu frecvență a utilizării) atârnă egal, putem vorbi atunci de o societate echilibrată. Dacă nu, atunci suntem toți orientați de societate către o judecată aspră a semenului (dublată de o scuză generală în ceea ce ne privește). * Nașterea în comunism a făcut ca pentru mine personalitatea să nu fie o problemă de construcție, ci de recuperare. Produs cvasi-reușit al ideologiei comuniste, a trebuit după '89 să
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]