7,127 matches
-
de lucru pentru viitor. Acest capitol este cel mai reprezentativ pentru concepția sa. Sub acest aspect, cercetarea lucrărilor este foarte semnificativă. Printre articolele cele mai importante în această direcție, cită, în primul rând, prelegerea "Introducere în studiul psihiatriei. Probleme de Biologia cerebrală" (expusă la 16 aprilie 1945 la Spitalul Central București, ca lecție inaugurală a cursului de psihiatrie). Prelegerea citată exprimă concludent ideile lui C. I. Parhon despre obiectul, conținutul și perspectivele psihiatriei. Câteva din aceste idei rezultă cu claritate chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
mod de a vedea este cel preferabil". Acest mod de a interpreta fenomenul psihic este caracteristic pentru C. I. Parhon, care, cum menționează M. Ralea și C. I. Botez 124, afirmă că "psihologia e de fapt un mare capitol al biologiei, iar studiul determinismului manifestărilor psihice, cu alte cuvinte adevărata lor cercetare științifică, nu se poate face în mod independent de acela al altor fenomene biologice". Această optică de interpretare a fenomenelor psihice, privite ca o consecință a biodinamicii chimice cerebrale
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
lui C. I. Parhon, concretizată în final prin crearea unei școli de geriatrie și a institutului de specialitate. Primele studii referitoare la procesul îmbătrânirii sunt legate de perioada sa ieșeană. Ele reprezintă un aspect al unei concepții, mai vaste, privind biologia vârstelor sau ilikibiologiei, termen introdus în circulație de C. I. Parhon. Mai multe lucrări de sinteză publicate la diverse etape și mereu îmbogățite i-au permis să formuleze unele ipoteze legate de biologia bătrâneții. El însuși, în "Opere alese", le
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
aspect al unei concepții, mai vaste, privind biologia vârstelor sau ilikibiologiei, termen introdus în circulație de C. I. Parhon. Mai multe lucrări de sinteză publicate la diverse etape și mereu îmbogățite i-au permis să formuleze unele ipoteze legate de biologia bătrâneții. El însuși, în "Opere alese", le include într-un subcapitol intitulat " Cercetări asupra bătrâneții". Dintre acestea, reținem în special studiile "Psihiatria bătrâneții"139 și "Manifestări psihopatologice la bătrâni"140, lucrări caracterizând concepția de sinteză la care a ajuns C.
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
intitulat " Cercetări asupra bătrâneții". Dintre acestea, reținem în special studiile "Psihiatria bătrâneții"139 și "Manifestări psihopatologice la bătrâni"140, lucrări caracterizând concepția de sinteză la care a ajuns C. I. Parhon în două etape diferite din îndelungata sa carieră. Volumul "Biologia vârstelor" încununează această operă. În concepția lui C. I. Parhon formulată în 1923, psihozele bătrâneții reprezintă o accentuare patologică a unor trăsături specifice vârstei. "Cea mai caracteristică psihoză a bătrâneții este demența senilă scria el în 1933. ea reprezintă de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Omagiu lui C. I. Parhon" (Editura Academiei Române, 1966), lucrările de endocrinologie ale lui C. I. Parhon sunt clasificate în: Endocrinologie generală; Studii și cercetări privind diverse glande endocrine: tiroidă epifiza paratiroida suprarenale timus pancreas hipofiza ovar Studii asupra constituției și biologiei vârstei; Endocrino-oncologie; Zooși fitoendocrinologie; Cercetări asupra metabolismului intermediar, asupra vitaminelor și fermenților; Cercetări asupra secrețiilor interne a diverselor organe; Studii critice asupra unor distrofii. Cea dintâi lucrare de specialitate a lui C. I. Parhon, cu care s-a consacrat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
E. Savini), Bulletin de la Société roumaine de neurologie, psychiatrie, psychologie et endocrinologie (Iași), 1919, nr. 2. 15. C. I. Parhon, Nouvelles recherches sur l'anaphylaxie chet les animaux éthyroïdés et éthymisés (în colaborare cu L. Ballif), Comunicare la Societatea de biologie, oct. 1923. 16. C. I. Parhon, Contribution à l'étude des suites de la thyroïdectomie chez les jeunes oiseaux. Les effets sur la croissance ou le développement du plumage. Infantilisme thyroïdien expérimental(în colaborare cu C. C. Parhon), C. R. Soc. Biol., 1924
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
colaborare cu G. Odobescu), Spitalul, 1914, nr. 14, p. 295. 47. C. I. Parhon, Note sur l'hyperthyroïdisation chez les oiseaux et la résistance des animaux ainsi traités aux infections spontanées (în colaborare cu Maria Parhon), Comunicare la Société de biologie de Paris, 25 apr. 1914. 48. C. I. Parhon. Essais de culture microbienne sur le milieux glandulaires. Thyroïde (I), Glande surrénale (II) (în colaborare cu E. Savini), Comunicare la Société de biologie, 17 apr. 1915. 49. C. I. Parhon, Testicule
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
colaborare cu Maria Parhon), Comunicare la Société de biologie de Paris, 25 apr. 1914. 48. C. I. Parhon. Essais de culture microbienne sur le milieux glandulaires. Thyroïde (I), Glande surrénale (II) (în colaborare cu E. Savini), Comunicare la Société de biologie, 17 apr. 1915. 49. C. I. Parhon, Testicule, ovaire, foie, glande salivaire (în colaborare cu E. Savini), Comunicare la Société de biologie, 1 mai 1915. 50. C. I. Parhon, Absence d'action de la thyroïide sur la mucine in vitro (în
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
sur le milieux glandulaires. Thyroïde (I), Glande surrénale (II) (în colaborare cu E. Savini), Comunicare la Société de biologie, 17 apr. 1915. 49. C. I. Parhon, Testicule, ovaire, foie, glande salivaire (în colaborare cu E. Savini), Comunicare la Société de biologie, 1 mai 1915. 50. C. I. Parhon, Absence d'action de la thyroïide sur la mucine in vitro (în colaborare cu Maria Parhon), C. R. Soc. Biol., 3 ian. 1916. 51. C. I. Parhon, Sur la cicatrisation de plaies chez les cobayes
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
hyperthyroïdisé (în colaborare cu M. Cahane), C. R. Soc. Biol., 1927, p. 403. 61. C. I. Parhon, La réserve alacaline chez les animaux soumis à un traitement thyroïdien (în colaborare cu M. Cahane și I. Ornstein), comunicare la Société roumaine de biologie, Iași, 28 februarie 1929, Rev. méd. roum. (București), 1929, nr. 7, p. 276. 62. C. I. Parhon, Hyperthyroïdie et vitiligo, Bull. Soc. roum. neurol., psychiatr., pshychol., endocr. (Iași), 1933, nr. 1-3, p. 19. 63. C. I. Parhon, Gigantisme avec troubles
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
sucre chez les lapins et cobayes normaux, éthyroïdés, hyperthyroïdisés, éthyroïdé-hyperparathyroïdisés (în colaborare cu E. Darevici), comunicare la Société roumaine de neurologie, psychiatrie, psychologie et endocrinologie, iun. 1927. 71. C. I. Parhon, Aperçu général sur la Pathologie, la Physiologie et la Biologie des glandes parathyroïdes, Bull. Soc. roum. neurol., psychiatr., pshychol., endocr. (Iași), 1928, t. V, nr. 4, p. 1-26. 72. C. I. Parhon, Sur la teneur en calcium, magnésium et potassium du tissu musculaire chez les animaux thyro-parathyroïdectomisés (în colaborare cu
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
psihozei manaico-depresive, publicată de Facultatea de Medicină, Iași, 1925. 136. C. I. Parhon, Par quel mécanisme la musique agit-elle sur notre affectivité?, Bulletin de la Société roumaine de neurologie, psychiatrie, psychologie et endocrinologie, Iași, 1927, nr. 3. 137. C. I. Parhon, Biologia psihozelor afective, Revista medico-chirurgicală din Iași. 138. C. I. Parhon, Contribution a l'étude du syndrome de Korsakoff (în colaborare cu L. Ballif și L. Lunewski), Rev. v neurologhii i psihiatrîi, Praga, 1931. 139. C. I. Parhon, Hidremia la alienați
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
dépressive, selon leur état constitutionnel (în colaborare cu E. Tomorug), Bulletins et mémoires de la Section d'endocrinologie, Société roumaine de neurologie, psychiatrie, psychologie et endocrinologie, București, feb. 1938, nr. 2. 144. C. I. Parhon, Introducere în studiul psihiatriei. Probleme de biologie cerebrală, lecțiune de deschidere a cursurilor de psihiatrie, București, 16 apr. 1945. 145. C. I. Parhon, Contribution à l'étude des troubles mentaux de la maladie de Basedow (coll., A. Marbé), L'encéphale, 1906, nr. 5. 146. C. I. Parhon, Considérations
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
un cas de délire paranoïque chez un paralytique général. Mart. 1926, nr. 2. 4. Lichter Chivu et Günther Folberth. Psychose traumatique tardive chez un traumatisé cranio-cérébral. Conséquences médico-légales. Iun. 1927, nr. 2. 5. Linders J. F. L' Institut suédois de biologie des races. Mart. 1925, nr. 2. 6. Prof. Dr. Lucksch et Drd. Hollein I. Recherches sur la pellagre. 1938, nr. 1-2. 7. Lunevsky I. et Corneleac V. Considérations sur le traitement à l'atropine dans le parkinsonisme encéphalitique. 1934, nr.
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Medico-Chirurgicală, Iași, 1969, nr. 1, pp. 242-246. 147 Contribution à l'étude des troubles mentaux de la maladie de Basedow, București, 1906. 148 Glandele cu secreție internă în raporturile lor cu psihologia și patologia mintală, Raport, Gand, 1913, p. 3. 149 Biologia vârstelor, op. cit. 150 P. Brânzei, Considerații asupra asistenței psihiatrice în Moldova în decursul ultimilor 50 de ani, în Rev. Med. Chir. Iași, an LXIV, nr. 3, pp. 607-613. ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------1
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
trebuie să plec... (dar nu știe cum să plece) Domnule, ce să mai spun... Nu știu ce să mai spun... E mare încurcătură... Octav: Tata e mare specialist în eufemisme... Pentru el minciuna e doar un adevăr mai mic..., inerția, înglodarea în biologie și administrație, la el e căsnicie... liniștită, armonioasă... iar dezastrele, ai auzit, se numesc încurcături... încurcături de tranziție... Costache: (ceva mai prezent) Cînd o să treci și tu prin ce-am trecut eu, chiar și printr-o căsnicie, o să fii mai
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
adâncă a elevilor. Chiar dacă interdisciplinaritatea nu se armonizează deplin între anumite discipline, este deosebit de important ca informațiile care parvin elevilor să nu fie antinomice. Elementele de conținut ale disciplinelor de învățământ trebuie articulate axiologic (de pildă ceea ce se afirmă la biologie nu se va infirma la ora de Religie și invers). E necesară o rigoare critică, dar și onestitate și sinceritate. Interdisciplinaritatea nu complică procesul instructiv educativ, ci extinde și adâncește conexiunile dintre discipline. Pentru realizarea acesteia profesorul, fără să fie
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
sunt de tip cauzal. Alături și, cel mai adesea, în paralel cu explicația cauzală s-a dezvoltat și un tip specific de explicație pentru științele social-umane (nu exclusiv însă, deoarece îl întâlnim tot mai frecvent și în științele naturii, în biologie în mod special): explicația sistemică. Două variante fundamentale ale modelului sistemic sunt explorate pe larg: modelul funcțional și modelul structural. O atenție specială este acordată relației dintre modelul cauzal și modelul sistemic de explicație, considerate nu ca opuse, și nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
rolul, contribuția pe care acesta o aduce la funcționarea unui sistem oarecare și care îi justifică existența. De la început sunt necesare câteva precizări în legătură cu originea schemei funcționale. Mulți analiști sunt tentați să considere că schema funcțională își are originea în biologie, suspectând-o chiar, din acest motiv, de „organicism”, adică de transfer ilicit al conceptelor elaborate în legătură cu organismul biologic la înțelegerea fenomenelor sociale (Turner, 1978). Mi se pare însă mai îndreptățit un alt punct de vedere, care consideră că schema funcțională
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
deloc verificabile (Hempel, 1965). Este clar că această dificultate nu este principială. Pe baza cunoașterii sistemelor sociale, cerințele funcționale devin tot mai operaționale, mai ușor de identificat empiric. Acolo unde cunoașterea sistemului în cauză este avansată, ca, de exemplu, în biologie, cerințele funcționale sunt determinabile suficient de riguros. Numărul necesar de calorii, structura optimă a alimentației pe tipuri de substanțe nutritive, nivelul temperaturii, al umidității, al zgomotului etc. reprezintă, în ceea ce privește organismul uman, cerințe determinabile cu o precizie destul de ridicată. Referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
neutră față de religie sau chiar de a îngloba religia în sistemul său educațional alături de știință. Este, de exemplu, cazul presiunilor actuale exercitate în SUA asupra școlii de a include „creaționismul”ca o teorie care să fie predată în cadrul cursurilor de biologie în locul darwinismului sau alături de el, ca o teorie alternativă, egal îndreptățită. Influențele reciproce pot fi nu numai negative, disfuncționale, ci și pozitive,funcționale. Persoanele pot exercita presiuni asupra întreprinderii pentru ca aceasta să dezvolte activități orientate spre satisfacerea necesităților individuale (funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cu aspectele generale și repetabile, insensibile la scurgerea timpului. Aproximativ pe la mijlocul secolului al XIX-lea au început să se dezvolte două tipuri de discipline științifice legate structural de dimensiunea timp: a) Un grup de discipline cristalizate în jurul conceptului de evoluție - biologia evoluționistă, ca teorie a originii și evoluției speciilor și teorie evoluționistă a societății la care a contribuit filosofia socială, sociologia, antropologia socială și culturală. b) Disciplinele istorice - istoria societăților umane și a diferitelor manifestări ale omului (istoria filosofiei, istoria muzicii
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
oferă științele generalului este relativ diferită de explicația constituită în științele obiectelor individuale. Ultima nu poate fi derivată în mod complet din prima. De exemplu, din explicația revoluțiilor burgheze nu poate fi derivată, decât între anumite limite, explicația Revoluției Franceze. Biologia generală nu poate da o explicație apariției vieții pe Pământ. Acest eveniment individual trebuie explicat prin elaborarea unei teorii explicative speciale, relevantă numai pentru apariția vieții pe Pământ, în anumite condiții particulare. În acest sens,afirmăm încă de la început că
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
istoriei, ca, de exemplu, cea a lui August Comte, aevoluționismului din antropologia culturală de la sfârșitul secolului trecut, sau a neoevoluționismului din antropologia culturală actuală sau, în fine, a teoriei marxiste asupra societății. Similar, aceeași diferență se poate face și în biologie, între ceea ce s-ar putea numi istoria diferitelor specii biologice și teoria evoluției biologice. Încercând să formuleze stadiile comune dinamicii în timp a tuturor obiectelor unei clase, să degajeze legile și mecanismele generale ale acestora, perspectiva evoluției generează științe ale
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]