KorAP: Find »[drukola/base=chef & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...267 268 269 ...289 >

7,208 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

greșelile altora... De ce v-au schimbat? îl întreb. Ți-am spus: "E unul care cîntă mai dulce decît mine", îmi răspunde Don Șef. Ascultă, se înveselește el brusc, ce-ar fi să-i dăm dracului și să-i tragem un chef cu vodcă, friptură și vin? Am o poftă nebună să fiu adunat de prin șanțuri!... Eeei, Don Șef! rîd eu. Nu-i de noi. Dar ce-i "de noi", ce-i?! Batjocura tovarășei Roman Brîndușa?! Vreau să mă îmbăt și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cinste. Deși nu meriți! Mă consolasem la gîndul că i-ai pus poalele în cap lui madam Roman... Totuși, hai la crîșmă! Îl prind de braț prietenește: Nu pot, zău! Mă așteaptă prietena. Dacă te iubește, o să-ți ierte un chef. Sînt obosit, și gripa asta... Vă așteaptă și pe dumneavoastră doamna... Din fericire, nu mă mai. Cum așa?! Femeile au simțul șobolanilor: părăsesc corabia imediat ce-o simt scufundîndu-se... Eah!... Hai, domnule, să bem! Măcar un pahar... Nu pot, zău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
descoperi pe Livia cea adevărată: "Un depozit de cărți..." Cu ce dispreț ba mai degrabă ignoranță agresivă a spus-o!... Bag din nou fisa în telefon și încep să formez numărul lui Don Șef. Vreau să-l invit la un chef crunt, după care să ajungem ori într-un șanț, ori la miliție. Dar înainte de-a începe telefonul să sune, trag de furcă și-mi iau fisa. Nu! Beția nu-i o soluție", îmi zic și plec spre complexul alimentar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-mi simt maxilarele încleștate, nici să înjur nu mai pot. Aș vrea să mă întind să dorm. Nu-mi mai trebuie nimic! Nu trebuia să-i promit Fulviei că mă reîntorc să beau o cafea! Numai de cafea nu am chef! N-am chef nici la gîndul că-mi va fi servită de Fulvia: "o cafea mare, neagră și caldă, servită de o mînă mică, albă și fierbinte...", da, o fi îmbietor, dar nu și cînd simți durerea răsucindu-se în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
încleștate, nici să înjur nu mai pot. Aș vrea să mă întind să dorm. Nu-mi mai trebuie nimic! Nu trebuia să-i promit Fulviei că mă reîntorc să beau o cafea! Numai de cafea nu am chef! N-am chef nici la gîndul că-mi va fi servită de Fulvia: "o cafea mare, neagră și caldă, servită de o mînă mică, albă și fierbinte...", da, o fi îmbietor, dar nu și cînd simți durerea răsucindu-se în tine ca un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
te-ai zbătut de ceasul morții să dai de urma tabelului cu numele tău, pentru garsoniera de la blocul-turn, așa-i? De unde știi? Cumnată-miu și inginerul Teodoru au aranjat să se rătăcească tabelul, să nu primești locuința. Sînt colegi de chefuri la Poiana Brîndușelor... Lui Teodoru îi suflasem amanta, dar lui cumnată-tu ce dracu i-am făcut? Nici nu-l cunosc. Ba-l cunoști. A trecut seara asta pe la mine să-mi spună că te reclamă la partid și, poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
cer audiență direct la prim-secretar, în caz că, noaptea asta, prim-secretarului nu i-o fi trecînd prin gînd să convoace controlul muncitoresc, să meargă la cumnat-tu și să-l întrebe cum stă chestia cu marmura de Carrara și cu chefurile date special spre a-l înveseli pe tovarășul Amariei, cu care este prieten bun. Evident, plus toate celelalte. Ce vrei să spui, Mihai?! întreabă Ion cu vocea sugrumată, dar liniștea tăcerii mele, oferită drept răspuns, e spartă de zgomotul liftului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
rămîn afară. Fulvia rîde. Ia receptorul telefonului, formează 05 și roagă să fie sunată la cinci, apoi pune și ceasul să sune tot la cinci. Telefonul sună, Fulvia răspunde și confirmă centralistei comanda făcută pentru ora cinci. N-am nici un chef să întîrzii mîine, că iese cu scandal. Mai am de făcut un montaj și-am terminat cu platforma industrială a Combinatului Chimic Valea Brândușelor. Și cu minunatul oraș-municipiu Valea Brândușelor. Mă mut sus în munte. Se face o fabrică de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
exclamă Fulvia, ridicîndu-se, credeam că faci și tu o criză de nervi... Ce naiba! Ești bărbat... O să iasă cam slabă cafeaua, că nu mai am cafea. Nu vrei să pun și nes? Nu, mulțumesc!... Nu te mai deranja... Nu mai am chef, spun, ridicîndu-mă din fotoliu. Îmi pare rău că ți-am povestit, se scuză Fulvia. Văd că... Hm! surîd eu trist. Ar fi trebuit să merg cu el la crîșmă, să ne îmbătăm ca niște porci... să dăm cu pietre în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă întind pe pat. În întunericul de pe scări, imediat ce trec de etajul trei, observ o femeie îmbrăcată într-un pardesiu de culoare deschisă, care coboară. Se oprește brusc, la numai două trepte în fața mea. Eu înțeleg că nu are nici un chef să șteargă peretele cu umărul din cauza îngustimii scărilor, așa că s-a oprit pînă trec eu. Mă lipesc mai mult balustradă și urc treptele în continuare, trecînd pe lîngă ea cu capul plecat, poticnindu-mă la fiecare treaptă. Pe culoarul etajului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266

7, când m’am dus la d-na Curti (Piti) invitată la o cafea turcească adevărată și minciuni (prăjituri). Între timp Chirana cu explicații; merge cu fratele ei la o dnă din B-dul Brătianu. Lucia, care a făcut aseară un chef monstru cu Pal., nicăieri. Eu m’am dus singură la Delureanu, de unde m’am întors acasă la 8½. A venit Irena, cinci minute, să vadă dacă am scris scrisorile pentru București, pentru leafă, căci nu mai am bani. Banii îi

Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

Stau chiar după colț! Arthur îmi zâmbește implacabil. Știe că a câștigat. — OK. Într-un final, îmi accept înfrângerea. Poate nu-i o idee rea. Mă uit cum îi face semn unui tip în jeanși, care vine fără prea mare chef și ridică dulăpiorul de parcă ar fi din hârtie, apoi îi urmez în interiorul cald și ticsit, unde mă trezesc uitându-mă iar cu atenție în jur, deși m-am aflat aici chiar cu zece minute în urmă. Pur și simplu ador

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
dreptul înspăimântată. Pe bune? Dar nu sunt gata! Bex, unde-ți sunt florile? — Ăă... în camera ta, cred. Parcă acolo le-am pus... — Și ce mai stai, du-te după ele! Și tati unde s-a dus? La naiba, am chef de o țigară... — Suze, n-ai voie să fumezi! zic îngrozită. Nu e bine pentru... Mă opresc exact la timp. Că poți să dai scrum pe rochie? sugerează Luke, foarte săritor. — Da. Și... să ți-o arzi cu țigara. Când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
câștigat o prietenă! Pare extrem de încântată. O, Doamne. Cum s-o pregătesc pentru tristul adevăr? — Și Elinor pare o persoană extrem de agreabilă, din câte ne-a zis Luke. Ține foarte mult la ea! — Da, așa e, recunosc fără prea mare chef. Incredibil de mult. Azi-dimineață ne-a povestit despre toate operele ei de caritate. Cred că are o inimă de aur! În timp ce mami turuie mai departe, mintea îmi zboară la o conversație pe care am avut-o cu Annabel, mama vitregă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
îi spune lui mami. — Și mie! exclamă mama, sărind și ea în picioare, într-o ultimă încercare de împrietenire. Ne-a părut foarte bine să te cunoaștem, Elinor! Am să iau numărul tău de la Becky, ca să putem vorbi cât avem chef despre ce o să purtăm la nuntă! Ca să nu ne trezim cumva că ne-mbrăcăm la fel, ori prea diferit! Nu? — Într-adevăr, spune Elinor, uitându-se la pantofii lui mami. La revedere, Rebecca. Face un semn vag din cap către

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pe toți și cât de jignită a fost mami. Însă problema e că am mai încercat și altădată să fiu sinceră cu el în legătură cu Elinor și întotdeauna am ajuns să ne certăm ca chiorii din cauza ei. Și chiar n-am chef să mă cert cu el acum, când suntem proaspăt logodiți și totul e atât de minunat și suntem atât de fericiți. Fiindcă, în afară de chestia cu Elinor, totul merge perfect. Ca să mă asigur, în avionul spre New York am făcut testul ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Doamna Watts scoate apartamentele la vânzare. — Cum? Mă uit la el. Pe bune? — Imediat ce ne expiră contractele de închiriere, ne aruncă în stradă. — Dar nu poate să facă una ca asta! — Ea e proprietara. Poate să facă orice are ea chef. — Dar... Mă uit la Danny îngrijorată, apoi mă întorc spre Luke, care pune niște hârtii în servietă. Luke, ai auzit? Doamna Watts vinde apartamentele! — Știu. — Știai? Și de ce nu mi-ai spus? — Scuze. Am vrut să-ți spun. Luke nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
o clientă foarte foarte pretențioasă... Robyn expiră adânc. Dar, cum am zis, e o afacere destul de stresantă... A! Am ajuns! Arată destul de impresionant, nu crezi? Ridic privirea spre fațada opulentă a Hotelului Plaza și trebuie să recunosc, fără prea mare chef, că nu arată rău deloc. Se întinde deasupra Plaza Square, ca un tort de mireasă, iar intrarea flancată de steaguri e cât se poate de grandioasă. — Ai mai fost vreodată la vreo nuntă aici? mă întreabă Robyn. — Nu, n-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Luke, ne aflăm pe planeta asta pentru prea puțin timp ca să... Ajunge! spune Luke, exasperat. Ai câștigat! Dacă e o problemă chiar așa de mare, uită toate astea! Nu trebuie nici să vii la petrecerea de logodnă dacă n-ai chef - și facem nunta în Oxshott. Ești fericită acum? — Eu... Tac și încep să mă frec la nas. Normal, acum că a zis asta, simt că încep să înclin în partea cealaltă. Fiindcă, dacă stai să te gândești, e o ofertă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
lucreze pentru operele de binefacere ale mamei tale! Ai înnebunit, ce-i cu tine? Hopa. Parcă nu mi-a ieșit cum trebuie. — O secretară, spune Luke neclintit. OK? Dar ce, nu poate să-și angajeze și singură câte secretare are chef? — I-am dat doar o mână de ajutor. Iisuse, Becky... Dar nu se poate să-ți trimiți personalul în altă parte, când ai tu chef! E ridicol! — Nu zău? spune Luke pe un ton periculos de scăzut. Și tu ești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Luke neclintit. OK? Dar ce, nu poate să-și angajeze și singură câte secretare are chef? — I-am dat doar o mână de ajutor. Iisuse, Becky... Dar nu se poate să-ți trimiți personalul în altă parte, când ai tu chef! E ridicol! — Nu zău? spune Luke pe un ton periculos de scăzut. Și tu ești expertă în business, înțeleg? Nu, dar știu destule ca să știu că e foarte rău ce ai făcut! Luke, ce faci dacă află investitorii? Nu poți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pe Robyn încruntată și nedumerită. Știi ceva, mai bine sună-mă zilele astea la un moment dat, și vorbim atunci... Nu durează mult! Așa, cealaltă chestie... am programat degustarea de la Plaza pe data de 23, în sala de mese a chef-ului. I-am spus părerea ta despre ideea de a servi drac-de-mare, așa că trebuie să se gândească, să vadă cu ce îl pot înlocui... Robyn dă pagina. A, și am mare nevoie de lista ta de oaspeți! Ridică privirea spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și Luke o să fie... rămân cu cuvintele pe buze sub privirea încărcată de reproș a lui Suze. — Și cu maică-ta cum rămâne? Urmează o tăcere, și eu mă fac că am treabă să-mi descopciez body-ul. N-am nici un chef să mă gândesc la mama acum. — Bex! Ce faci cu maică-ta? — Trebuie doar să... o conving și pe ea că așa e mai bine, spun în cele din urmă. — Să o convingi și pe ea că așa e mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
jur și atenția îmi e atrasă de o mare strălucitoare de crom. Uau. Trebuie neapărat să avem și noi un aparat de înghețat iaurtul. Și unul pentru gofre. Unul pentru copt pâinea, un storcător și un cuptor cu microunde Pro Chef Premium. Notez toate numerele și mă uit în jur cu un oftat de satisfacție. De ce naiba nu m-oi fi înregistrat până la ora asta? E ocupația perfectă! Să cumperi fără să te coste nimic! Cred că trebuia să mă mărit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
puțin cam rău. — Serios? Ce te doare? — Păi... burta. — Mie mi se pare că arată foarte bine, zice el, aruncând o privire scurtă sub cuvertură. La pipăit nu se simte nimic... Regret. Nu-ți dau învoire. Uite cum strici tu cheful oamenilor! Mă uit la el cum se dă jos din pat, își trage pe el un halat și se îndreaptă spre baie. — Luke? spun din nou în clipa în care ajunge la ușă. — Ce? Deschid gura ca să-i spun că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]