KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...267 268 269 ...328 >

8,186 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

stare să-și dea seama că s-au înfierbântat de zece ori mai tare decât ar fi trebuit. Câtva timp, acest domn m-a privit plin de uimire, iar soția lui cu spaimă, ca și cum ar fi existat ceva grozav de ciudat în faptul că am putut intra la ei; deodată el s-a repezit la mine aproape turbat de furie; nu apucasem să îngaim nici două vorbe, iar el, mai ales văzând că sunt îmbrăcat decent, s-a considerat, probabil, teribil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
absolut după legea naturii. În tablou acest chip este teribil de desfigurat din cauza loviturilor, este tumefiat, cu vânătăi îngrozitor de umflate și însângerate, ochii îi sunt deschiși, cu pupilele încrucișate; albul ochilor, mare, dezgolit, strălucește cu o reflexie moartă, sticloasă. Dar, ciudat, privind cadavrul acestui om chinuit, ți se iscă în suflet o întrebare specială și curioasă: dacă toți ucenicii lui au văzut un cadavru exact ca acesta (și negreșit trebuia să fie exact ca acesta), dacă l-au văzut viitorii apostoli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
i se supunea, care a exclamat: «Talita cumi» și fata s-a sculat, «Lazăre, vino afară» și mortul a ieșit? Privind acest tablou, natura ți se pare a fi o fiară uriașă, neîndurătoare și mută sau, mai exact, deși e ciudat, îți apare ca o mașinărie imensă, de cea mai nouă construcție, care, fără nici un sens, a înșfăcat, a ciopârțit și a înghițit, mută și nesimțitoare, o ființă măreață și neprețuită - o ființă care, singură, făcea cât natura întreagă, cât toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
năluciri. Însă, când mi-a trecut prin cap că nu pe Rogojin îl am în fața ochilor, ci o nălucire, țin minte că nu m-am speriat câtuși de puțin. Mai mult decât atât, asta chiar a început să mă enerveze. Ciudat e și faptul că răspunsul la întrebarea: e o fantomă sau chiar Rogojin? - nu mă preocupa și nu mă alarma cum s-ar părea că s-ar fi cuvenit; mi se pare că mă gândeam la altceva. De pildă, eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințului, cuprins de frenezie. Când vorbea cu prințul, se apleca spre el și șoptea. Dă-le pace; ești foarte slăbit... — Imediat, imediat... plec imediat. Brusc, îl îmbrățișă pe prinț. — Găsiți, poate, că sunt nebun? spuse el și îl privi, râzând ciudat. — Nu, dar dumneata... Imediat, imediat, tăceți, să nu spuneți nimic; stați... vreau să mă uit în ochii dumneavoastră. Stați așa, ca să mă uit. Îmi iau adio de la un Om. Stătu și îl privi pe prinț, nemișcat și tăcut, câteva clipe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreau să mă uit în ochii dumneavoastră. Stați așa, ca să mă uit. Îmi iau adio de la un Om. Stătu și îl privi pe prinț, nemișcat și tăcut, câteva clipe, foarte palid, cu tâmplele umezite de transpirație și ținându-l cumva ciudat pe prinț, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scape. — Ippolit, Ippolit, ce-i asta? strigă prințul. — Imediat... ajunge... mă culc. În sănătatea soarelui o să beau o înghițitură... Vreau, vreau, lăsați-mă! Luă repede cupa de pe masă, se smulse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
De-acum nici n-o să pot dormi din pricina acestor cuvinte. — Poate că vă faceți prea multe griji. — Sunteți extraordinar, prințe; nu credeți că e în stare că ucidă acum zece suflete? — Mi-e frică să vă răspund; totul e foarte ciudat, dar... — Fie, cum doriți, cum doriți! încheie iritat Evgheni Pavlovici. Pe desupra, sunteți o persoană deosebit de curajoasă; numai aveți grijă să nu vă numărați printre cei zece vizați. — Cel mai probabil e că nu va ucide pe nimeni, spuse prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
multă liniște și pace împrejur. Visă foarte multe vise, toate alarmante, din pricina cărora tresărea mereu. În sfârșit, veni la el o femeie; o cunoștea, o cunoștea până la suferință; întotdeauna putea să-i spună pe nume și s-o arate, dar, ciudat, parcă acum chipul ei nu era nicidecum cel pe care i-l știuse și se chinuia, nevrând s-o recunoască în ea pe femeia știută. Pe acest chip erau întipărite atâta căință și teamă, încât femeia părea o criminală teribilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
trezit nimeni în afară de dumneata? N-a mai fost nimeni aici în afară de dumneata? Am crezut că aici... a fost altă femeie... — Aici a fost altă femeie... În sfârșit, se trezi de-a binelea. A fost doar un vis, spuse el îngândurat. Ciudat vis într-un asemenea moment... Ia loc. O luă de mâini și o trase pe bancă; se așeză lângă ea și căzu pe gânduri. Aglaia nu începea conversația, doar își cerceta cu atenție interlocutorul. Și el o privea, dar uneori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă iubești, că știe acest lucru, că l-a remarcat de mult și că acolo ai vorbit cu ea despre mine. Vrea să te vadă fericit; e sigură că numai eu voi fi fericirea dumitale... Scrie atât de năstrușnic... de ciudat... N-am arătat nimănui scrisorile, te-am așteptat pe dumneata; știi ce înseamnă asta? Nu ghicești nimic? — E o nebunie; dovada nebuniei ei, rosti prințul și buzele începură să-i tremure. Nu cumva plângi? — Nu, Aglaia, nu plâng, răspunse prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se va mărita într-adevăr cu Rogojin, cum scrie aici, în scrisori? S-ar sinucide chiar a doua zi după ce ne-am cununa noi! Prințul tresări; inima i se opri în loc. Dar o privea uimit pe Aglaia: i se părea ciudat să recunoască acum că acest copil este de mult femeie. — Dumnezeu mi-e martor, Aglaia, că mi-aș da și viața ca să-i redau liniștea și s-o fac fericită, dar... n-o mai pot iubi și ea știe asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un prieten de-al lui. — La Vilkin. Așadar, Nikolai Ardalionovici v-a și povestit? — Nu mi-a spus nimic despre furt. Nici nu știe, pentru că deocamdată păstrez secretul. Deci, se duce la Vilkin: s-ar părea că nu-i nimic ciudat în faptul că un bețiv se duce la altul de teapa lui, chiar dacă se duce cu noaptea în cap și fără nici un motiv, nu-i așa? Însă cred că tocmai aici se descoperă o urmă: plecând, lasă adresa... Acum, prințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Caraghioasa de Aglaia, spuse ea deodată, mă oprește și-mi zice: „Transmite-le din partea mea respectul meu deosebit, personal, părinților dumitale; cred că zilele aceste voi găsi prilejul să mă întâlnesc cu tatăl dumitale“. Și vorbea foarte serioas. Teribil de ciudat... — N-a spus-o în bătaie de joc? Nu te-a luat peste picior? — Aici e-aici. Nu, și tocmai asta-i ciudățenia. — Ce crezi, se știe în casa lor ce-a făcut tata? — N-am nici o îndoială că la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în cele din urmă, ajunsese să aibă bănuiala că nici acesta nu vrea să-i spună un anumit lucru. Dacă, așa cum presupunea Ganea cu un mare grad de probabilitate, avusese loc o discuție specială între Ippolit și Nina Alexandrovna, era ciudat că acest domn răutăcios, pe care Ganea îl numise de-a dreptul intrigant, nu dorise să-și ofere plăcerea de a-l lămuri pe aceeași cale și pe Kolea. Poate că acesta nu era un „băiețandru“ chiar atât de rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Totuși cum s-a întâmplat?... Tot nu pricep, bâigui prințul, derutat. Mai înainte mi-ai spus că nu era acolo, că l-ai căutat în locul acela. Ce, a apărut dintr-odată? — Chiar așa, a apărut dintr-odată. Prințul se uită ciudat la Lebedev. — Dar generalul? întrebă el deodată. — Adică, ce să fie cu generalul? nu înțelese iarăși Lebedev. — Ah, Dumnezeule! Te întreb ce a spus generalul când ai găsit portofelul sub scaun. Doar și mai înainte l-ați căutat împreună. — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
În opt sute doisprezece, aveam zece sau unsprezece ani. Nici eu nu-mi știu vârsta reală. În formular e mai mică; și eu am avut slăbiciunea, de-a lungul vieții, să scad cifra anilor. — Vă încredințez, generale, că nu găsesc deloc ciudat faptul că în opt sute doisprezece erați în Moscova și... desigur, puteți depune mărturie... la fel ca și cei care au fost acolo. Unul dintre biografii noștri 66 își începe cartea povestind cum, în opt sute doisprezece, copil sugar fiind, l-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
doisprezece, copil sugar fiind, l-au hrănit cu pâine, la Moscova, soldații francezi. Vedeți! încuviință îngăduitor generalul. Cazul meu, desigur, nu este dintre cele obișnuite, dar nici nu conține ceva neobișnuit. De foarte multe ori adevărul pare imposibil. Camer-paj! E ciudat de auzit, firește! Dar aventura unui copil de zece ani este explicabilă, poate, tocmai prin vârsta lui. Unuia de cincisprezece ani poate că nu i s-ar fi întâmplat, și cu siguranță nici mie nu mi s-ar fi întâmplat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și seara, adeseori chiar discutau în contradictoriu; în cele din urmă, Napoleon parcă începuse să fie de acord cu el. În cabinet erau ei doi, eu eram al treilea, aproape nebăgat în seamă. Deodată, Napoleon mă zărește întâmplător, un gând ciudat îi licărește în ochi. „Copile, îmi zice el brusc, ce zici: dacă mă convertesc la credința ortodoxă și-i eliberez pe sclavii voștri, rușii mă vor urma sau nu?“ „Niciodată!“ am strigat eu cuprins de indignare. Napoleon a fost uimit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
doua zi prin Constand. — A fost foarte frumos din partea dumneavoastră, spuse prințul, că i-ați sugerat un sentiment bun printre atâtea gânduri nefaste. Chiar așa, prințe! Și ce bine explicați lucrurile, cu măsura propriei dumneavoastră inimi! exclamă exaltat generalul. Și - ciudat lucru - ochii îi străluciră de lacrimi adevărate. Da, prințe, a fost un spectacol măreț! Știți dumneavoastră, era cât pe ce să plec cu el la Paris și, desigur, aș fi împărțit cu el „insula toridă a întemnițării“. Dar, vai! Destinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
altă parte, e posibil că și prințul greșea, deși avea întru totul dreptate încredințându-l pe Lebedev că nu-i poate spune nimic și că nu i s-a întâmplat absolut nimic deosebit. Într-adevăr, toți aveau un sentiment foarte ciudat: nu se întâmplase nimic și în același timp parcă se întâmplaseră foarte multe. Această situație o intuise Varvara Ardalionovna, cu instinctul ei feminin care nu dădea greș. Totuși, este foarte dificil de relatat în ordine cum de s-a ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
consoartei, dar tăcuse dimineața, iar seara, singur fiind cu soția și obligat din nou să vorbească, cuprins parcă deodată de o vioiciune deosebită, și-a exprimat câteva gânduri neașteptate: „La drept vorbind ce se întâmplă?...“ (Tăcere.) „Firește, totul e foarte ciudat, în caz că ăsta-i adevărul și că el nu vrea să contrazică, dar...“ (Iarăși tăcere.) „Iar pe de altă parte, dacă-i să privim lucrurile în față, atunci prințul, zău, e un băiat excelent și... și... și, în sfârșit, e vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la cele povestite, nu s-a convins câtuși de puțin că li s-a întâmplat într-adevăr ceva serios; că ar fi mai bine să aștepte să iasă ceva; că prințul, după părerea ei, e un tânăr cumsecade, deși bolnav, ciudat și cam neînsemnat. Cel mai rău e că își întreține amanta în văzul lumii“. Lizaveta Prokofievna a înțeles foarte bine că bătrâna era puțin supărată pentru insuccesul lui Evgheni Pavlovici, pe care chiar ea îl recomandase. S-a întors la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieși din camera ei abia la ora ceaiului, când era așteptat prințul. Ea îl aștepta cu înfiorare și, când acesta își făcu apariția, mai că nu o apucă o criză de isterie. Și prințul intră sfios, aproape la nimereală, zâmbind ciudat, privindu-i pe toți în ochi și parcă întrebându-i ceva, întrucât Aglaia nu era în încăpere, ceea ce îl făcu pe loc să se sperie. În seara aceea se adunaseră numai ai casei, nu era de față nici un străin. Prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
frățioare, de acord: îi sunt tată; totuși, îi sunt tată și de aceea nu înțeleg nimic; măcar tu explică-mi! O iubesc pe Aglaia Ivanovna. Ea știe și... mi se pare că știe de multă vreme. Generalul strânse din umeri. — Ciudat, ciudat... și o iubești mult? — Foarte mult. — Ciudat, tare ciudat mi se pare. Adică, ce surpriză și ce lovitură, încât... Vezi tu, dragul meu, nu mă refer la avere (deși mă așteptam ca să fie ceva mai mare), dar... pentru mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de acord: îi sunt tată; totuși, îi sunt tată și de aceea nu înțeleg nimic; măcar tu explică-mi! O iubesc pe Aglaia Ivanovna. Ea știe și... mi se pare că știe de multă vreme. Generalul strânse din umeri. — Ciudat, ciudat... și o iubești mult? — Foarte mult. — Ciudat, tare ciudat mi se pare. Adică, ce surpriză și ce lovitură, încât... Vezi tu, dragul meu, nu mă refer la avere (deși mă așteptam ca să fie ceva mai mare), dar... pentru mine, fericirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]