KorAP: Find »[drukola/base=iertare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...267 268 269 ...299 >

7,468 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

de parcă ar fi fost ieri. Icoana lui Ștefan am purtat-o ani și ani și, tot jucându-mă cu "peana", căutând să aflu ce-o fi dincolo de cuvânt și dincolo de istorie, m-am pomenit "romancier fără voie" pentru care cer iertare "de-o fi greșit, pe ici pe colo, condeiul meu." Ștefan cel Mare a fost omul providențial pentru Moldova, pentru veacul său, pentru istoria noastră și chiar pentru Europa Timpului său. A fost un erou, o personalitate fantastică; el, alături de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vinovat. Pacatele mele, ți-o fi foame! spune, plesnindu-se deodată cu palma peste frunte. Lipăie cu picioarele desculțe. Îi întinde o ulcică înflorată: Lapte de capră... Altceva... Noi, "sfinții", ne ținem mai mult cu văzduh și rugăciune, își cere iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu mâini tremurătoare, bea cu nesaț și-apoi șterge cu palma laptele scurs pe piept, pe barba crescută de multe zile. Bătrânul îl ajută să-și scoată tunica udă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pustiul meu e în mine... Și cui să-mi spun amarul? Sihastre... Rogu-te, primește-mi spovada. Voi să-ți ascult povața... Să-mi strig păcatele! Pentru ce-am greșit, judecă-mă, osândește-mă! Că nu caut să-mi aflu iertarea, ci ispășirea o caut! Doamne! murmură Daniil, copleșit, cum aș putea eu, un nevrednic de sihastru, să judec, să osândesc pe Măritul Domn? Cum aș putea să... Ștefan izbucnește într-un hohot schimonosit: De "magnific" ce-i, "Domnul" aista-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mormăie el. De nu era "prostimea" aiasta cinstite postelnice -, n-ar fi fost nici Podul, nici Lipnicul, nici Baia... nici Moldova n-ar fi fost! Aiștea, așa "proști" cum sunt, sunt "sarea pământului", așa să știi boier Alexa! "Sarea pământului"!  Iertare, Măria ta! gângăvește Alexa speriat. Dau! N-am spus că nu dau! Cei mai buni, cei mai viteji au mușcat pământul! se dezlănțuie Ștefan. Și noi... noi ne târguim ca-n oborul de vite! De nu vrei nu da! De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și, de ți-am greșit, te rog să mă ierți. Altfel... altfel n-am putut face. Dacă turcii... Maria zvâcnește capul, își șterge brutal lacrimile cu palmele, aproape pălmuindu-se, cu trufie imperială, rece, ascuțită ca lama unei săbii. În privința iertării, mai am puțin și te-am iertat de șaptezeci și șapte de ori câte șapte! Cât despre "ajutor", spune ea brutală, ironică, n-ai teamă. Ne-o ajuta Bunul Dumnezeu să ne plătim, cândva, datoria! Ștefan, dezarmat, o privește lung

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Oftăm și scoatem sabia, o apărăm. Mai murim... După ce trece urgia, ne îngropăm morții... Ne suflecăm brațele, frământăm lutul și, pe cenușă, înălțăm alte bordeie, alte bisericuțe, așa, mai micșoare, de nasul nostru, să ne fie temelie pentru suflet la iertarea păcatelor și pomenirea morților. Pentru o țară mică, anevoie-i a sta cu capul sus, spune Vlaicu. Mi-au povestit niște călugări de la Bistrița, începe Juga, că în Noaptea Învierii s-au auzit bătăi și vaiete în gropnița Voievodului Alexandru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cei ce au hiclenit, au săvârșit nedreptăți, au vândut țara boier sau neboier, indiferent cine erau au plătit, au fost judecați cu dreptate și-au plătit! Unii au dat bir cu fugiții și s-au desțărat. Au trecut anii... Și iertarea... Mă bate gândul să dau al doilea salvconduct de bunăvoință boierilor pribegi din Polonia... Un gând bun ce face cinste Măriei tale, spune spăsit Stanciu. Să pleci chiar domnia ta la Cracovia, să le spui că "Domnul Moldovei îi cheamă; că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
inima noastră". Să se întoarcă acasă; n-au a se teme pentru capul lor și nici pentru averea ce le va fi, lor, înturnată. Moldova ca mamă bună își adună fiii risipitori zburătăciți pe meleaguri străine. Se vor încrede în iertarea Măriei tale oare? Își tem capul... Cuvântul meu nu-i îndeajunsă chezășie? Și-apoi, însuși domnia-ta, boier Stanciule, ești pilda vie a iertării mele. Ai fost fârtate de pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Moldova ca mamă bună își adună fiii risipitori zburătăciți pe meleaguri străine. Se vor încrede în iertarea Măriei tale oare? Își tem capul... Cuvântul meu nu-i îndeajunsă chezășie? Și-apoi, însuși domnia-ta, boier Stanciule, ești pilda vie a iertării mele. Ai fost fârtate de pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință, ați uneltit împotriva tatălui Bogdan, a fiului Ștefan... Eu n-am... n-am... Ce n-ai?!?!... Ai! Ai fost apropiat al lui Petru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan împăciuitor. Am spus-o numai să dovedesc că nu-s pătimaș. Te-am ridicat, totuși, "Primul meu sfetnic" și te am aproape inimii mele, pentru înțelepciune și pentru că nu lingușești. Pentru faptele trecute, m-am căit și-am căpătat iertare. Atunci, nu-l cunoșteam pe adevăratul Ștefan Vodă. Umblau tot felul de vorbe... "Ștefan Satrapul! Balaurul cel rău din fire!" Atunci când m-ai trimis cu primul salvconduct în Polonia, intervine Vlaicu, unii pribegi au izbucnit în lacrimi. Și totuși, prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să fug?! Să-mi trădez poporul?!" "... Ne vom bate până la moarte!" îi ia Ștefan cuvântul, continuând: Preferăm să murim ca oameni liberi, decât să trăim ca robi!" Da, chiar așa a spus! Ne-am îmbrățișat, ne-am cerut unul altuia, iertare, plângeam în hohote... își amintește Țamblac, cu ochii umezi, un nod i s-a pus în gât și a trebuit să facă un efort ca să poată continua. A fost... a fost ultima noapte a Împărăției... Nu bănuiam că a doua

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bizantini învățată. Iliaș, cu ochii scurși, a orbecăit ani și ani pipăind zidurile Sucevei, blestemând de ură neputincioasă, până și-a făcut sama aruncându-se din turnul cel mai înalt al Cetății. Ștefan, ajuns Vodă, dădea acatiste peste acatiste "pentru iertarea păcatelor", doar-doar o potoli mânia Cerească și ardoarea stafiei "iubitului frate Iliaș" ce-i bântuia nemilos, nopțile... Nu s-a liniștit decât atunci când Roman, fiul lui Iliaș cel Orb, l-a răzbunat tot cu ajutor leșesc și trădare boierească. L-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă-mă! Iartă-mă, Mărită Doamnă! Năpârcă!! se dezlănțuie Maria. Te-am încălzit la sânul meu! Iată răsplata! Voichița se târăște în genunchi, îi îmbrățișează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
M-a alungat chiar! Te-a alungat?! Foarte bine! Asta meriți! Să pleci! Să pleci! Foarte bine! Pleacă! Departe! Cât mai departe! Și să nu te mai întorci! Să fie liniștită Mărita Doamnă... Departe... Și pentru totdeauna... Cer încă o dată iertare Măritei Doamne... Să mă ierte... Să te ierte Dumnezeu! spune Maria cu o mărinimie împărătească. Îi întoarce spatele și iese murmurând: "Fecioară"... "Neprihănită"... Voichița a rămas singură în mijlocul paraclisului. Lacrimi mute, atât timp zăgăzuite, se sparg, se preling... Îmbrățișează cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
câtă moarte și pârjol am plătit "mântuirea" aiasta? Și vom plăti încă... Ai uitat să pomenești, îi amintește Mihail, că Sanctitatea sa a făgăduit binecuvântarea sa apostolică tuturor moldovenilor ce se vor închina la catedrala catolică de la Baia... Într-adevăr. Și iertarea păcatelor numai acelora ce-și vor lăsa obolul în Cutia Milelor niscaiva ducați sau vor cumpăra niscaiva Indulgențe, pe care Papa îi dăruiește cu mare dragoste lui Vodă Ștefan, drept ajutor în zdrobirea Hidrei Antihristului... Făgăduiește că la anu' va

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și-ar fi luat după datina statornicită din vechime dreptul boierului, ca el să facă începătura fecioarelor mirese, ca stăpân și binefăcător cu dar, la nunțile aflătoare pe moșia sa. Alexa se cioșmolește de pe un picior pe altul: S-avem iertare... Eu... eu m-am aflat de față la ospățul acela. Dumnealui boier Tilihoi a cam făcut-o de oaie... A nesocotit pravila cea nouă... După ce a băut peste măsură, l-a însemnat pe mire cu biciul pentru că se răzvrătise împotriva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai sufla nimeni. Dac-am văzut și-am văzut că nu-i lucru de șagă cu "Domnul ista de fier", ne-am pus cenușă în cap, am luat blana de oaie în spinare, am îngenuncheat dinaintea tronului și-am căpătat iertare. Mârâiam noi pe-nfundate, dar de jucat jucam țonțoroiul cum ne cânta Vodă, că apucase strâns frâiele domniei și n-aveam loc de-ntors "Mărire ție, Doamne! Mărire ție!" Ce puteam face? Cuteza careva să-i stea împotrivă? De voie, de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Fie-i țărâna ușoară, își face el cruce, cu smerenie. Ar trebui să-mi săruți mâinile! le spune apoi brusc pe un ton sever. Nici nu se va lumina de ziuă și Cârpă aista va fi la picioarele lui Vodă: "Iertare Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat: Mulțămesc boier Isaia... Nu mi-am dat sama... Să-l ierte Dumnezău... Și... și să ne ierte și pe noi... Dracu' l-a pus să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fug în munți, ca să nu meargă cu păgânii... O să-i plătesc eu. După faptă și răsplată! Înainte de plecare din Stambul, mai mulți căpitani și câteva pașale dintre cei ce-au dat bir cu fugiții la Podul Înalt și care căpătaseră iertare Mahomed a poruncit să fie aruncați în apele Bosforului cu bolovanul de gât: să fie pildă celor ce-or mai păcătui ca dânșii. Ștefan tace. Se reculege... Face câțiva pași cufundat în el. Înalță capul, vorbește hotărât, răspicat, cu patimă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și nu voi da. Și-apoi, nu suntem singuri... Ei... ei se vor întoarce, îi cunosc eu. Dar... dar... și de-am fi singuri-singuri, altă cale n-avem decât "înainte"! Fie ce-o fi!... Dacă nu îndrăznim, nu vom avea iertare. Sunt câteva lucruri, puține -, ce-s mai presus de viață și chiar de moarte... Dumnezeu să ne ierte. Vin tatarii! Vin și turcii! Ei drăcia-dracului, ia să vedem ce se mai poate face?! Închide ochii și se cufundă în el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Așa-așa, Voichițo! Trece și aiasta. N-ai teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea mea... Știu de la maica... știu un descântec pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aș putea... Există o sfântă dreptate. Nu eu, el singur s-a osândit... În țeapă, acolo sus -, poate, îl va străfulgera gândul asupra celei mai cumplite mârșăvii ce-a săvârșit: "vânzarea de țară". Pentru aiastă faptă, nu încape milă și iertare, nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă în față, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și... și mergi la Hotin... Promiți?... Te rog! îi spune din nou cu speranță, privind licărul de bucurie se aprinde în tristețea lacrimilor ei. E bine Maria... Ești cuminte... Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în gol: Valea?... Eram... chiar eram la Valea Albă... Îmi amintesc... În dimineața aceea... Pe câmpul de bătălie... Am îngenuncheat cu fața la Soare-Răsare... Ne-am făcut rugăciunea din urmă... Ne-am îmbrățișat și ne-am cerut, unul altuia... ne-am cerut iertare... Apoi, am scuipat în palmă și-am tras sabia: "Cu Dumnezeu înainte!" Eram gata să ne batem, nu oricum, ci până la moarte să ne batem! Nu știu de ce, ne era inima ușoară. Poate... poate pentru că îmbrăcasem cămașa morții... Aveam și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]