KorAP: Find »[drukola/base=iubit & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...267 268 269 ...298 >

7,450 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637

din cortul Adei, care acum stătea mereu aprins, pentru că oasele o dureau tot mai rău. Rahela petrecea cu Iacob atâta timp cât avea curaj, strecurându-se din grădină sau fugind de la războiul de țesut și ducându-se pe dealuri unde își întâlnea iubitul și erau singuri. Ada era prea bolnavă ca s-o mai țină în frâu, iar pe Lea n-o asculta, pentru că sora mai mare începuse să-și piardă din statut de când sora mai mică avea să fie mireasă și mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
nimic. Eram încântată că-mi descoperisem singurătatea și mi-o protejam, îmi făceam de lucru la capătul livezii și chiar dormeam în cortul improvizat la marginea câmpului împreună cu nevestele fraților mei. Mă simțeam bine singură, cu gândul doar la cel iubit, socotindu-i calitățile, închipuindu-mi virtuțile. Mă uitam fix la propriile mâini și mă întrebam cum ar fi fost să-i ating umerii strălucitori sau minunatele lui brațe. În vise, vedeam soarele răsărind și sclipind peste apă și mă trezeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
ascultat-o bolborosind despre o alifie bună pentru durerile de spate. Dar când am întins mâna să iau o rădăcină necunoscută, m-a apucat de încheietură și s-a uitat fix în ochii mei: - A, tânăra domnișoară vrea ceva pentru iubitul ei! Ceva magic care să i-l aducă în pat pe tânărul domn, așa încât ea să scape de povara urâcioasă a fecioriei! Mi-am tras mâna, speriată că vrăjitoarea văzuse atât de adânc în inima mea. Era probabil ceva ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
pat care avea picioare în formă de gheare de șoim. Ne-am așezat pe pătura neagră de lână care mirosea dulce și ne-am găsit unul pe altul. N-am țipat când m-a pătruns pentru că, deși era foarte tânăr, iubitul meu nu se grăbea. După aceea, când Shalem stătea nemișcat, a văzut că obrajii îmi erau umezi și a zis: - O, nevastă micuță, să nu mă mai lași să te rănesc niciodată. Dar i-am spus că în lacrimile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
lumina lămpilor și de urechile celorlalți frați. A doua oară, Hamor a venit la corturile lui Iacob însoțit de Shalem. Hotărât să nu se întoarcă în oraș fără binecuvântarea tatălui meu, a mai adăugat încă doi măgari încărcați cu daruri. Iubitul meu era plin de încredere când a plecat, dar când au ajuns la cortul tatălui meu, grupul regelui a fost primit iar cu brațele încrucișate și nu li s-a oferit nici măcar o cană cu apă înainte de a începe tratativele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
patul nostru. Am dormit până târziu în acea zi și de-abia după ce am mâncat mi-a spus condițiile puse de tatăl meu. M-am răcit și mi s-a întors stomacul pe dos. Cu ochii minții, mi-am văzut iubitul în agonie, am văzut cum cuțitul a tăiat prea adânc, am văzut rana plină de puroi și pe Shalem murind în brațele mele. Am izbucnit în plâns ca un copil. Shalem a făcut însă lumină. - E un fleac, a zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
și leacurile păreau să-l mai ușureze, deși singurul remediu, ca și pentru ceilalți, rămânea somnul. L-am adormit cu o licoare și ori de câte ori se trezea era amețit și cu capul greu, cu fălcile încleștate și zăpăcit. Îi umezeam fața iubitului meu în timp ce dormea somnul acela artificial și-i ștergeam transpirația cu cea mai ușoară atingere de care eram în stare. Am făcut tot ce am putut să nu plâng pentru ca fața mea să fie proaspătă când avea să se trezească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
un râu pe pat și pe jos. Sângele lui îmi pătase obrajii, îmi lipise ochii și îmi sărase buzele. Sângele lui trecuse prin pături și-mi încinsese pieptul, îmi cursese pe picioare și-mi acoperise degetele. Mă înecam în sângele iubitului meu. Urlam destul de tare ca să scol și morții și totuși el nu părea să audă. Nici un paznic nu intra pe ușă. Nici un servitor nu alerga. Parcă eram ultima ființă din lume rămasă în viață. N-am auzit pași și nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
servitor nu alerga. Parcă eram ultima ființă din lume rămasă în viață. N-am auzit pași și nu mi-am dat seama ce se întâmplă până când două brațe puternice nu m-au cuprins și nu m-au smuls de lângă cel iubit. M-au cărat din pat cu șiroaiele de sânge după mine, urlând în întunericul nopții. Era Simon cel care mă luase, iar Levi mi-a închis gura și amândoi m-au luat de mâini și de picioare ca pe un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
ei, pe soțul meu, nu spusese un cuvânt despre asasinarea lui, nici despre frații mei și ticăloșia lor. Niciodată nu l-am plâns și nici n-am ținut doliu după Shalem, nici nu mi-a spus vreodată unde era îngropat iubitul meu. Grozăvia avea să rămână nespusă, iar durerea închisă în spatele buzelor mele. De atunci încolo n-am mai vorbit niciodată despre istoria noastră comună, iar eu am rămas închisă în golul poveștii inventate de ea. Când am pus piciorul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
acel moment înspre pântecul meu și mâinile mi s-au dus, din propria lor voință, spre locul unde creștea copilul. A fost un spectacol mut pentru mine. Știam doar câteva vorbe în limba lor și pe acestea le învățasem de la iubitul meu în pat. Știam cuvintele care însemnau părți ale corpului, răsăritul și apusul, pâine, vin și apă. Iubirea. Dar egiptenii sunt oameni expresivi, vorbesc cu mâinile, își arată dinții atunci când rostesc cuvintele și am putut urmări povestea destul de bine. I-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
era un bebeluș, ci o copie minusculă a tatălui său, pe care îl țineam la piept și care îmi povestea despre copilăria lui în palat, despre minunățiile fluviului, despre viața care există de cealaltă parte a acestei vieți. În vis, iubitul meu mă proteja și se lupta cu un crocodil înfometat care venise după mine și după băiat. Uram să mă trezesc și am început să mă scol tot mai târziu, doar de dragul de a rămâne în acest vis. Re-nefer îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
iubirii fetei și cei doi se bucură unul de altul. Dar apoi povestea ia o întorsătură tristă și bărbatul o îndepărtează pe doamna lui, lăsând-o singură. Ea plânge și se roagă la Doamna de Aur Hathor, dar fără folos. Iubitul ei n-o vrea înapoi. Tristețea fetei e nesfârșită și insuportabilă. Femeile plângeau pe față, fiecare amintindu-și propria tinerețe. Bărbații își ștergeau ochii fără să le fie rușine, amintindu-și primele iubiri. Chiar și cei mai tineri suspinau, simțind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
el în fugă nu mult timp după aceea și ne-am aruncat unul în brațele celuilalt în patul nefăcut ca niște amanți tineri, grăbiți, abia trăgându-ne sufletul. După aceea, încurcați unul în hainele celuilalt, am dormit somnul flămând al iubiților reuniți. M-am trezit la un moment dat noaptea, speriată și zâmbind, închizând cu părere de rău ochii peste fericirea de a fi acasă. După ce m-am întors, nu mi-am mai pierdut niciodată recunoștința față de micile plăceri. Mă trezeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
lui mari și calde. Kiya mi-a mângâiat picioarele cu degetele ei lungi. Au plâns, iar eu nu puteam să rostesc cuvinte să-i alin. Apoi s-au preschimbat înaintea mea și nu am cuvinte să descriu ce am văzut. Iubitul meu s-a transformat într-o lumină la fel de strălucitoare ca soarele și lumina lui m-a încălzit la nesfârșit. Kiya a strălucit ca luna și a cântat cu vocea verde și solemnă a Reginei Nopții. În întunericul care-mi cuprindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

apele sau flăcările revărsate de oricalcul încrustat. Glasurile din țarc ajungeau până la el nelămurite. Nu mai privi într-acolo, știind că tot nu va putea desluși nici graiul necunoscut al sclavilor, nici fața fecioarei pe care soldații o aduceau acum iubitului ei. CAPITOLUL VII Sclavii erau aleși. Rămâneau numai cei neputincioși, puțini, și viața lor fusese cruțată. În jurul câtorva scribi stăteau adunate mulțimi de robi, așteptând fiecare să fie înscris pe cioburi de oale. Femeile erau socotite un prisos sau un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

această ipostază imperială - acum despre evoluția campaniilor sale („Vedem ciocul suficient Îndreptat cu această intenție vindicativă, În zilele acestea de frig cenușiu, elvețian, asupra campaniilor zgribulite și precipitate ale primelor semne ale Înfrângerii“), acum cu instrucțiuni privind decorarea palatelor imperiale („Iubiții și preastimații mei frate și soră, vă atrag atenția asupra prețioaselor copii ale planurilor și schițelor pentru decorațiunile din unele apartamente ale palatului de aici, de la Luvru, și de la Tuileries...“). Aceste invenții elaborate sunt, În felul lor, dovada impresionantă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
târziu acasă la dna Domville, În ajunul nunții lui Guy cu Mary, pe parcursul căruia Guy descoperea că Mary era, În realitate, fiica lui Devenish, pe care el o Împinsese către această căsătorie din interese personale, și care avea un alt iubit, un onorabil locotenent de marină, cu care Guy o ajuta să fugă. Urma al treilea act, În care, prin mijloace pe care Încă nu le definitivase, Guy Își recunoștea adevăratele sentimente față de dna Peverel și ea față de el, dar, incapabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
sine die, Henry consideră că Îi trebuie - și că merită - o vacanță ceva mai modestă, după Încheierea și expedierea lui Guy Domville, de aceea acceptă propunerea lui Du Maurier de a li se alătura, lui și familiei lui, În mult iubitul Whitby, În septembrie. Mai făcuse aceasta o dată, În ’87, când era și Lowell acolo, și revenise după doi ani, când Lowell era singura atracție după ce Du Maurier dezertase, petrecându-și vara la Dieppe. Cu aceste ocazii i se păruse dificil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
e vorba În scena asta? Nu, dar speram să-mi spui tu la următorul antract, murmură Sargent. Scena Îi punea Împreună pe Guy Domville, teoretic așteptând nerăbdător iminenta cununie a lui Mary, fiica dnei Domville, cu locotenentul George Round, adevăratul iubit al lui Mary, care fusese izgonit cu câteva luni Înainte de mama ei și de lordul Devenish, dar revenise, cu speranța slabă de a-și recâștiga iubita. Scopul Întâlnirii era ca Guy să descopere această relație, despre care nu știuse nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
a fost la fel de mare ca pentru ceilalți. — Mie mi-a fost un prieten foarte, foarte drag, dar pentru tine... A fost un soț minunat. Am dus o viață foarte fericită Împreună și Îi mulțumesc Domnului pentru ea. — Vezi cât de iubit a fost, spuse Henry arătând către mulțimea de oameni care se strânseseră În fața bisericii. — Da, a avut mulți prieteni. Dar tu ai ocupat un loc special În inima lui... Henry (ezită la numele mic și roși puțin rostindu-l). S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
de frumoase pe cât numai el le putea face. Elementele componente erau deja Înscrise În carnet. Unul despre americanul grizonant, copleșit de imaginea ocaziilor ratate În grădina pariziană, Îndemnându-și tânărul prieten „să trăiască intens“; altul despre moștenitoarea bogată, trădată de iubit și de prieteni; și al treilea despre tatăl și fiica sa, care Învingeau forța distructivă a pasiunii prin bunătate și iscusință. Încă nu era pregătit să se apuce de ele, dar trăia cu certitudinea calmă că avea să le scrie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
paradoxul acesta o nedumerește și o irită. Își iubește cumnatul, bineînțeles - nu s-ar afla aici, În Londra sleită de război, dacă nu ar fi așa -, dar nu suportă să Îl vadă urcat pe un piedestal la același nivel cu iubitul ei William. La sfârșitul lui ianuarie, sosește la Carlyle Mansions Harry, fiul lui Alice. Are pregătire de avocat, dar temperament și slujbă de administrator, pentru care a optat. Director al Fundației Medicale Rockefeller din New York În momentul În care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

și încheiere. Pe holul gol din școală, în timp ce înalte clase se preda, pe bancheta din spate a unei limuzine, în drum spre casă, pe bancă, în hala centrală sau pe bancă între cumpărături, uitându-ne la un stand cu vaze, iubitul meu mi-a spus: Știi, nu-mi vine încă să cred ce noroc am avut că te-am întâlnit. Credeam că pentru alte persoane nu poți simți decât simpatie, dar nu mi-aș fi imaginat vreodată că voi fi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
nu s-a uitat deloc la ceas. Aceea era clădirea unde lucra ea. A făcut facultatea de politehnică. Acolo profesase impecabil timp de zece ani, avansând în "carieră". Și tot între acei pereți care emanau un ecou înnebunitor își cunoscuse iubitul. Scăpase, amețită și grăbită, dosarele pe jos, ciocnindu-se de el. Se aplecase s-o ajute. Apoi o invitase la o cafea. Însă nu se gândea niciodată la el când era la lucru. Și nici nu se uita prin balustrada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]