7,953 matches
-
crize de somnambulism și de amnezie, ai putut ucide Într-o stare anormală, iar acum nu-ți mai amintești... - Nu e cu putință, nu e cu putință! Am impresia că-mi pierd mințile. - Nu te sfătuiesc să susții că ești nebun, Îl Întrerupse Marie, spitalul psihiatric pe viață nu e mai bun ca Închisoarea. - Confirm acest lucru, e chiar mai rău. Dar ca să-ți lăsăm timp să alegi, dragul meu PM, te pun În arest preventiv, conchise Lucas. Își luă precauția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care mi-a dezvăluit că tata a ucis-o pe Mary, tu ești cel care i-ai ucis pe Gildas, pe Yves... PM Începu să zbiere ca un apucat: totul era fals, tipul nu putea fi decît un mincinos, un nebun! El nu ucisese pe nimeni, avea alibiuri... - Soția dumitale a revenit asupra mărturiei, a spus că nu te aflai la castel În nopțile acelea, i-o trînti calm Lucas. Argumentul Îl făcu pe PM să sară În sus. - Armelle?... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
el. Ryan, cu regret parcă, Își ridică atunci puloverul și dădu la iveală un bandaj improvizat care ascundea destul de prost o tăietură plină de sînge. PM, cu ochii ieșiți din orbite, scoase un icnet și Începu să rîdă ca un nebun. - Asta Înseamnă că el e victima? Iar eu am ucis pe toată lumea? Am ucis pe toată lumea! Toată lumea! E prea mult! Monstrul din Lands’en sînt eu! E tare! SÎnt tare! Marie, cu nervii chinuiți de rîsul dement, i se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dintre jandarmi: - Duceți-l În celulă și chemați un medic pentru a-i administra un calmant... Ryan se uită după fratele lui care era luat de acolo, cu o expresie de Împovărare. - Bietul PM, mă Întreb dacă tot jucînd rolul nebunului, n-a Înnebunit de-a binelea pînă la urmă... - Te luăm și pe dumneata cu noi pentru interogatoriu. De Îndată ce vei primi Îngrijirile necesare, Îi transmise Lucas neutru. Ryan Încuviință agale. - Am tot timpul, e oribil s-o spun, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acelora care erau răspunzători de moartea soției tale... O Întrerupse cu gravitate, fără a Înceta s-o privească. - I-am pierdut mereu pe cei pe care i-am iubit... Iar treizeci și cinci de ani de pușcărie au făcut din mine... Un nebun, desigur, o fiară care n-a mai găsit forța să supraviețuiască decît visînd să se răzbune. - O mărturisești? - Da, mărturisesc faptul că am dorit să-mi răzbun soția asasinată și copilul pierdut... - Copilul tău nu e pierdut... - Știu, Marie. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vreodată. Îți doresc toată fericirea din lume alături de Lucas. Scoase atunci din cămașă un obiect pe care i-l strecură În palmă. Ea nu mai avu cînd să schițeze nici cel mai mic gest, căci Lucas dădu buzna ca un nebun pe pasarelă, cu arma În mînă. - Nu mișca! N-o atinge! - Oprește-te, Lucas, stai, vezi bine că... Atunci, Ryan o Împinse violent pe Marie În brațele polițistului. Dezechilibrați amîndoi, abia avură cînd să-l vadă Încălecînd balustrada pasarelei. Erwan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
două, mă căutam și mă strigam în disperare, rătăcind printre munți și văi. Deodată, am dat un strigăt de bucurie și recunoaștere în același timp. Mi-am văzut umbra proiectată și răsfrântă peste muntele din fața mea. Am alergat ca un nebun în întâmpinarea ei, în speranța că-mi voi regăsi jumătatea. Dar pe măsură ce mă apropiam, umbra se plia tot mai mult peste munte și se lungea, după cum eu mă depărtam de soare. Un sentiment tot mai acut de disperare a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acuzării: Și eu aș zice că doar Masca e de vină. Ea a hotărât scindarea și le-a ticluit pe toate și apoi i-a asmuțit cu perfidia ei și pe ceilalți doi pămpălăi; unul cinstit și sincer și celălalt nebun recalcitrant. (Intră Philomena prin spatele scenei, se așază pe scaunul inculpatului cu spatele spre judecător și fața spre scenă. Poartă două aripi pe spate, acoperite cu un fel de șal; ele nu sunt vizibile până când nu se întoarce în profil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
amândoi că nu era nevoie. Ne-am sărutat steril la plecare, ba ne-am ținut pentru o clipă chiar și mâinile, ce nu erau nici calde, nici reci, nici transpirate. Cum a pornit trenul, am început să alerg ca un nebun, ca o vită scăpată din țarc și nu m-am oprit decât la baza unui deal de unde nu mai puteam vedea gara, ca și cum trenul ar fi luat-o la goană după mine. Drumul furnicilor. Sala tronului. Darul. Ieșirea din labirint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
toate pardoselile expresive, mozaicurile sunt totuși foarte fragile, și e un miracol că la capătul istoriei tumultuoase a mănăstirii, care a sfârșit prin a servi drept loc de refugiu pentru patrioții greci în timpul revoluției, drept cazarmă și drept casă de nebuni, mozaicurile de care pomeneam au reușit să supraviețuiască până în zilele noastre și, după amplele restaurări de la sfârșitul secolului, să li se înfățișeze oamenilor acestor vremuri în toată splendoarea lor de odinioară. A restaura înseamnă a reda integritatea materială a unei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
omul, indicând direcția cu o mână tremurătoare. Dante se Îndreptă Într-acolo, satisfăcut de efectele pe care Însemnele autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fusese invadată de roiuri Întregi de calici, care se coborâseră peste cetate ca muștele pe hoitul unui cal. Pelerini prefăcuți, șchiopi prefăcuți, diformi prefăcuți, orbi prefăcuți, luptători Întorși din cruciadă prefăcuți, amestecați cu diformi adevărați și cu șchiopi adevărați, cu nebuni adevărați și cu ocnași adevărați, adunați laolaltă Într-o armată de plângăreți, predicatori aventurieri, vestitori de miracole, oameni fără rost și fără alt scop decât acela de a scormoni În vremurile tulburi. Însă nu s-ar fi gândit niciodată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și Însoțindu-și cuvintele cu un căscat. „Vade et repetito“, se simți dator să adauge. Repete idiotule! strigă Dante. Anunță-mă, fecior de curvă, sau diseară o să dormi la Stinche. Omul se uită la el așa cum te uiți la un nebun. Apoi păru să Își dea seama, În sfârșit, de straiele lui fastuoase. Zăbovi cu privirea peste Însemnele prioratului, În timp ce unul dintre străjeri se apleca să Îi șoptească ceva la ureche. Poate că Îl recunoscuse, ori poate că observase escorta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unei plesnituri de bici. Fără să mai reflecteze, priorul abandonă orice prudență. — Înfrânți, dar nu eliminați. Poate că meșterul nu voia să celebreze doar generațiile trecute, ci și pe cea prezentă. — Ce vrei să spui? Despre care generație vorbești? Ești nebun? — O uiți pe cea de a cincea fiică a lui Manfredi, Beatrice. Ultima moștenitoare a lui Frederic al II-lea. Chipul prințului Bisericii părea din piatră. Se ridică dintr-o dată cât era de Înalt, măsurându-l de sus din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cardinalului. Poate că ar fi fost mai bine să plece cât mai repede. Sau să Întrerupă ceremonia și să Îl acuze pe Bruno de omucidere. Arestându-l ca autoritate civilă, l-ar fi smuls din mâinile Inchiziției, Împiedicându-l pe nebun să urce singur pe rug. Se pregătea să facă un pas În față când privirea i se Încrucișă cu a teologului, care părea să fixeze colțul unde se afla Noffo Dei. Ceva absolut imprevizibil Îl blocă. Văzuse o privire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încercând să Îl urnească. Se pare... se pare că e prins În cuie de zid... gâfâi el, roșu de efort. Fruntea lui Dante era și ea brobonită de sudoare. Cu toate că Împinseseră Împreună, raftul nu se mișcase nici un deget. Ca un nebun, se aruncă peste șirul de recipiente, azvârlindu-le pe jos, spre a crea un spațiu gol pe mijloc. Apoi, cu mânerul dăgii, Începu să lovească În fundul de scândură. Un sunet Înfundat răspunse la aceste lovituri. — Aici, În spate, peretele e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
voia să fie singur, nici să îmbătrânească, nici să moară, când chipul lui lua acea înfățișare îndărătnică pe care ea o recunoștea și pe alte chipuri de bărbați, singura înfățișare care-i făcea să semene între ei pe toți acești nebuni ce se ascund sub masca înțelepciunii, până în clipa când, învinși de spaime, se aruncă cu deznădejde către un trup de femeie, ca să îngroape-n el, fără dorință, vedeniile înfricoșătoare iscate din singurătate și din noapte. Marcel se mișcă puțin, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-o fără grabă, aproape smulgându-mi carnea, și, fără să-și descleșteze degetele, m-a silit să mă învârt pe călcâie, împingându-mă de-a-ndaratelea până în mijlocul încăperii, m-a tras de buză până m-a făcut să cad în genunchi, nebun de durere, cu gura însângerată, apoi mi-a întors spatele și s-a dus lângă ceilalți. Înșiruiți de-a lungul zidurilor, se uitau la mine cum gem, în arșița cumplită a amiezii de foc care intra pe ușa larg deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ba chiar părintele Beffort va ajunge aici înaintea garnizoanei, peste două zile." Nemișcat, întins la pământ sub tăișul săbiei, nu mai auzeam nimic, mi se făcuse rău, o roată de ace și de cuțite mi se învârtea în carne. Erau nebuni, nebuni de-a binelea, îi lăsau să se atingă de oraș, de puterea lor de neînvins, de Dumnezeul cel adevărat, și aceluia care trebuia să vină nu i se va tăia limba, el se va putea făli cu bunătatea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
chiar părintele Beffort va ajunge aici înaintea garnizoanei, peste două zile." Nemișcat, întins la pământ sub tăișul săbiei, nu mai auzeam nimic, mi se făcuse rău, o roată de ace și de cuțite mi se învârtea în carne. Erau nebuni, nebuni de-a binelea, îi lăsau să se atingă de oraș, de puterea lor de neînvins, de Dumnezeul cel adevărat, și aceluia care trebuia să vină nu i se va tăia limba, el se va putea făli cu bunătatea lui nerușinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
trezi, cerul era senin, prin crăpăturile ferestrei pătrundea aerul rece și curat. Arabul dormea, încovrigat sub pături, cu gura căscată, doborât de somn. Dar când Daru îl zgâlțâi, tresări puternic, privindu-l fără să-l recunoască, cu niște ochi de nebun și cu o expresie atât de înfricoșată, încât învățătorul se dădu un pas îndărăt. - Nu te teme. Sunt eu. Trebuie să mâncăm. Arabul dădu din cap, încuviințând. Fața lui era acum liniștită, dar avea aceeași expresie absentă și distrată. Cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
altar, de unde se întoarse cu un pahar plin cu apă și cu o lumânare, pe care o înfipse în mijlocul camerei. Vărsă apa în jurul lumânării, desenând astfel două cercuri concentrice, apoi, îndreptându-se din șale, înălță către acoperiș o privire de nebun. Cu tot trupul încordat, așteptă, neclintit. - Sfântul Gheorghe pogoară. Privește, privește, șopti, cu ochii ieșiți din orbite, bucătarul. Câțiva dansatori căzuseră în transă, dar într-un fel de transă încremenită, cu mâinile la spate, cu pasul țeapăn, cu privirea moartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să dormi, ani de-a rândul, de-a dreptul pe argila clisoasă sau uscată. Acolo, în Europa, domnea rușinea și mânia. Aici, exilul sau singurătatea, în mijlocul acestor nebuni lascivi și agitați, care dansau ca să moară. Dar, prin noaptea umedă, plină de miresme vegetale, ciudatul strigăt de pasăre rănită al frumoasei adormite ajunse iar până la el. Când d'Arrast, chinuit de o migrenă cumplită, se trezi după un somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dușmani, mi-au furat viitorul și punându l la fiert a ieșit o esență ca un drog sau tutun, arunc un pahar de vodcă pe trotuar doar să-i iert pe toți cei care mă iubesc numai ca pe-un nebun, am pierdut înc-o vară isterică, înc-o iluzie mare așezând printre clipe sinceri analfabeți, acolo unde totul sclipește a licoare și toți sunt tot mai singuri și anormali de beți, studiez o eroare despărțind vântul de nori, calculând, câteodată, zero cu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
un joc banal. Când trag un fum în piept, mă doare Și rătăcesc pustiu printr-un talcioc, Mai cumpăr iar un pumn de sare, Să-l pun pe rană, peste busuioc. Lumina joacă printre umbre Și eu adorm lângă sofa, nebun Motanul negru face tumbe, îl las în pace, n-am să mă răzbun. Prizonier Alerg ades printre secunde, Ca un fugar cu umbra sa, Și niciun loc nu mă ascunde Atunci când vreau să scap de ea. Azi, simt că fericirea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]