6,750 matches
-
așa după miticul stăpân al Cretei din tradiția greacă. Lumea care se dezvoltase În insulă cu o anumită continuitate de-a lungul primei jumătăți a celui de-al II-lea mileniu Î.Hr. trebuie să fi fost una rafinată și pașnică; o civilizație Întemeiată pe comerț și pe activitățile agricole. Dimpotrivă, cea miceniană - și aceasta o denumire convențională, luată de la numele cetății Micene, primul sit unde s-au făcut săpături -, stabilită În Grecia continentală Începând cu secolul al XIX-lea Î
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de vedere teritorial se definește ca „religie romană” suma tuturor religiilor care, În antichitate, au fost practicate pe teritoriul cetății Roma: de către latini, sabini și etrusci, ca și de către greci, iudei, egipteni, galileeni, „orientali” de orice proveniență. Aceste religii coexistă pașnic sau În opoziție Între ele În aceleași condiții ale metropolei așezată pe Tibru; În ciuda surprinzătoarei ignorări reciproce, ele sunt de fapt concurente. Sub impulsul factorilor politici, economici și demografici, aceste religii diferite se dezvoltă În direcția unei istorii locale ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În limba nordică antică, vanr). Din primul grup fac parte, printre alții, Odin, Thorxe "Thor" și Tyrxe "Tyr", iar din cel de-al doilea, Njördhrxe "Njördhr", Freyrxe "Freyr" și Freyjaxe "Freyja". În faza actuală a universului, cele două grupuri coexistă pașnic, iar oamenii pot cinsti, fără nici o greutate, zeii din ambele grupuri și Îi pot desemna În mod unitar ca „zei”; Însă, Într-un trecut Îndepărtat, cele două grupuri au ajuns să se lupte Între ele. Cea mai veche atestare a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să "curățe mizeria", dar făcea exact pe dos. Organiza întruniri publice la București, apoi participanții mărșăluiau în ordine pînă la Palatul regal ca să cînte Trăiască Regele (imnul regal) și să strige de cîteva ori "Jos guvernul!", după care se împrăștiau pașnic. Brătianu era întotdeauna înfățișat în "Neamul românesc" purtînd un fes sau un turban și i se spunea "Pașa" sau "Vizirul" . Orice urmă a promisei autonomii a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei au dispărut în mulțimea de abuzuri; liberalii din Balcani (mai
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
London Daily Mail" al Lordului Rothemere datorită sprijinului acordat revizionismului maghiar de către această publicație. Atunci cînd Societatea Patriotică a Românilor din Transilvania (ASTRA) a organizat un miting uriaș, Iorga a fost principalul orator. După un atac sardonic la adresa "binecunoscutelor intenții pașnice" ale lui Hitler, el a respins pretențiile ungurilor, continuîndu-și atacurile împotriva istoricilor unguri 77. Iorga le-a mai dat un sfat ungurilor, avertizîndu-i că va veni ziua cînd vor recunoaște adevăratele pericole care îi pîndesc din partea Germaniei și a Rusiei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dominat o jumătate de Europă în timpul Războiului Rece, hegemoniei dictaturii totalitariste, care nega și interzicea libertatea și a ucis milioane de ființe umane! Sîntem martorii unei revoluții de eliberare în regiunea aceasta și o revoluție nu este niciodată un proces pașnic. Numai o Europă Unită, pașnică, democrată și prosperă poate oferi o alternativă la ceea ce era numită de multă vreme și în sens peiorativ "balcanizare". Numai o astfel de Europă poate arăta drumul spre unitate și pace în locul anarhiei, al naționalismului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în timpul Războiului Rece, hegemoniei dictaturii totalitariste, care nega și interzicea libertatea și a ucis milioane de ființe umane! Sîntem martorii unei revoluții de eliberare în regiunea aceasta și o revoluție nu este niciodată un proces pașnic. Numai o Europă Unită, pașnică, democrată și prosperă poate oferi o alternativă la ceea ce era numită de multă vreme și în sens peiorativ "balcanizare". Numai o astfel de Europă poate arăta drumul spre unitate și pace în locul anarhiei, al naționalismului exagerat (incompatibil cu umanitatea) și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
în sens peiorativ "balcanizare". Numai o astfel de Europă poate arăta drumul spre unitate și pace în locul anarhiei, al naționalismului exagerat (incompatibil cu umanitatea) și al războiului. Dacă Europa va continua să se ghideze după tendințele actuale (cu grupuri etnice pașnice și neviabile avînd pretenții la suveranitate), atunci fie că majoritatea statelor europene se vor dezmembra, fie că situația va fi luată drept o invitație de către vreo forță atotputernică să calce în picioare orice caracter național și autonomia acestuia. O asemenea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
lux purtînd plăcuțe cu numere de înregistrare autohtone și străine, cu cafenele și berării inundate de lumina multicoloră a reclamelor și oameni bine îmbrăcați așezați la mesele de pe trotuare. Acesta era confortul Münchenului... Normalitate, lege, ordine, curățenie și o Germanie pașnică și (aproape!) "elvețiană". Gîndurile mele rătăceau în timp spre un alt München pe care mi-l aminteam bine din copilărie. Münchenul, "Orașul Mișcării", plin de cămăși brune, uniforme cenușii, steaguri cu zvastici înalte cît patru etaje atîrnînd de pe clădiri, vulturi
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
intraeuropeană, precum și redresarea susținută după 30 de ani de dezastru economic și „normalizarea” păcii, a optimismului și prosperității - toate acestea pledau pentru o reacție hiperbolică. Vindecarea Europei era un „miracol”. Europa „postnațională” Învățase lecțiile amare ale istoriei recente. Un continent pașnic și senin se ridicase, asemenea păsării Phoenix, din cenușa propriului trecut criminal (și sinucigaș). Ca multe alte mituri, și această povestire agreabilă despre Europa din cea de-a doua jumătate a secolului XX conține un sâmbure de adevăr. Dar omite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din cea de-a doua jumătate a secolului XX conține un sâmbure de adevăr. Dar omite numeroase lucruri. Europa de Est (de la granița austriacă la munții Ural, de la Tirana la Tallinn) este lăsată pe dinafară. Deceniile sale postbelice au fost Într-adevăr pașnice În comparație cu ceea ce se Întâmplase Înainte, dar numai datorită prezenței nedorite a Armatei Roșii: era liniștea din curtea Închisorii, impusă cu tancul. Iar dacă țările-satelit din blocul sovietic s-au implicat Într-o cooperare internațională aparent comparabilă cu evoluțiile din Vest
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ele să ia altă turnură - păruse În 1945 foarte reală: Europa de Vest a luat calea pe care astăzi o cunoaștem atât de bine tocmai pentru a reteza capul vechilor demoni: șomajul, fascismul, militarismul german, războiul, revoluția. Europa postnațională a statelor asistențiale, pașnică și cooperantă, nu s-a născut din proiectul optimist, ambițios și prevăzător pe care Îl imaginează retrospectiv euroidealiștii de astăzi. Ea a fost copilul șovăielnic al anxietății. În umbra istoriei, liderii europeni au implementat reforme sociale și au clădit instituții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fără proteste. Demobilizarea rezistenței a fost facilitată semnificativ de strategia Uniunii Sovietice, care favoriza restaurarea regimurilor parlamentare În vestul Europei (ca și, teoretic, În Europa de Est). Lideri comuniști precum Maurice Thorez În Franța și Palmiro Togliatti În Italia au asigurat cooperarea pașnică a simpatizanților comuniști (uneori perplecși). Dar mulți voiau să creadă că energia și ambițiile rezistenței puteau fi puse acum În slujba proiectelor politice de renaștere națională. Au supraviețuit Însă, pe alocuri, contactele stabilite În Rezistență - „depilarizarea” postbelică a societății olandeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se amesteca În treburile est-germane. Zece zile mai târziu, la o Întâlnire a Comisiei Aliate de Control În Berlin, la 20 martie, Sokolovski a denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane doritoare de pace, care vrea unitate și democratizare”. Apoi a ieșit furtunos din Încăpere, urmat de delegația sovietică. Data următoarei Întâlniri nu a mai fost stabilită. Ocupația Germaniei de către Aliați se terminase: În mai puțin de două
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
intervenție americană. Sprijinul provocator acordat de Tito rebelilor greci l-a enervat așadar pe Stalin (care socotea pe bună dreptate că, dacă n-ar fi fost ajutorul iugoslav, situația politică tulbure din Grecia s-ar fi rezolvat de mult pe cale pașnică 5), Îndepărtându-l și mai mult de acolitul din Balcani. Dar Tito nu Îl făcea de râs (stârnind În plus iritarea anglo-americană) numai În sudul Balcanilor. La Trieste și În peninsula Istria, ambițiile teritoriale iugoslave Îi Împiedicau pe Aliați să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Kardeli și Milovan Djilas, al căror „stângism” exemplar era proslăvit de Jdanov și Malenkov, delegații sovietici. Comuniștii din Vest (precum și reprezentanții partidelor ceh și slovac, pe care critica Îi viza În egală măsură) au fost realmente luați prin surprindere. Coexistența pașnică, de felul celei pe care o urmăriseră ei În politica internă, nu mai era la ordinea zilei. O „tabără democratică antiimperialistă” (În cuvintele lui Jdanov) se forma și trebuia urmată o nouă linie de partid. De acum, Moscova le cerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de contemplarea succesului uriaș cu care Hitler exploatase antisemitismul popular. Din diverse motive, sovieticii au preferat dintotdeauna să minimalizeze caracterul net rasist al brutalității naziste: masacrul evreilor ucraineni din Babi Yar a fost comemorat oficial ca „uciderea unor cetățeni sovietici pașnici”, la fel cum memorialul de la Auschwitz menționa doar, generic, „victimele fascismului”. Rasismul nu Încăpea În vocabularul marxist: evreii morți erau asimilați postum În aceleași comunități locale care Îi prigoniseră În timpul vieții. Dar acum, presupusul cosmopolitism al evreilor - legăturile internaționale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avut vreodată În Franța, mai ales În rândul necomuniștilor”. Atitudinea comunistă față de mișcările populare era strict utilitaristă: Mișcarea pentru pace nu a fost decât un simplu instrument al puterii sovietice - de aceea, În 1951 a trecut subit la tema „coexistenței pașnice”, conform tendinței din strategia internațională a lui Stalin. Între ei, comuniștii - mai ales cei din blocul estic - nu aveau decât dispreț pentru iluziile tovarășilor de drum. Când suporterii Mișcării pentru pace (predominant francezi, italieni și indieni) vizitau democrațiile populare, comuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
divizate, Berlin. Acum, când viitorul imediat al Germaniei fusese rezolvat, ambele părți au Început să se ocupe de conflicte și tensiuni secundare. Noua generație de la Kremlin, În special Nikita Hrușciov, și-a luat În serios misiunea de a promova „coexistența pașnică” În Europa; ea Împărtășea dorința americanilor de a minimiza riscul unor confruntări viitoare. A doua zi după semnarea Pactului de la Varșovia, cele patru puteri ocupante au semnat un tratat privitor la Austria. Aceasta urma să fie independentă și neutră față de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe care statutul de membru nu le obliga la nimic În plus față de ce le dictau propriile interese și sentimente. India, Pakistanul și Birmania au obținut independența În 1947, iar Ceylonul, În anul următor. Procesul nu a fost deloc unul pașnic - milioane de hinduși și musulmani au fost masacrați În epurările etnice și schimburile de populație care au urmat -, dar puterea colonială În sine s-a retras relativ intactă. Numai insurgența comunistă din Malaysia Învecinată a determinat guvernul britanic să declare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1950 avea doar opt membri, a ajuns În 1965 la 21, cărora li se vor adăuga În timp alții. În comparație cu trauma Algeriei sau cu consecințele catastrofale ale retragerii Belgiei din Congo În 1960, destrămarea Imperiului Britanic a fost relativ pașnică. Dar au existat și excepții. În estul și Îndeosebi În sudul Africii, destrămarea imperiului s-a dovedit mai controversată decât fusese În Africa de Vest. Când Harold Macmillan i-a informat pe sud-africani, Într-o cuvântare faimoasă ținută la Cape Town În 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-lea - nu aparținea viitorului, ci trecutului. Ca soluție la nedreptatea și ineficiența capitalismului industrial, paradigma de secol nouăsprezece a insurecției urbane violente era nu numai inaptă și indezirabilă, ci și redundantă. Condiția tuturor claselor putea fi ameliorată efectiv prin metode pașnice și graduale. Nu Înseamnă că axiomele fundamentale ale socialismului din secolul precedent au fost uitate. Deși mențineau distanța față de Marx și urmașii lui declarați, cei mai mulți social-democrați europeni de la jumătatea secolului XX respectau cu sfințenie postulatul conform căruia capitalismul e inerent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu tocmai amenințătoare. Greva națională, misterioasă și tulburătoare, i-a aureolat pe studenți: cei care detonaseră Întâmplător Încărcătura explozivă de resentiment social păreau acum, retrospectiv, creierul și motorul acțiunii. Mai presus de orice, evenimentele din mai au fost neobișnuit de pașnice după standardul de turbulență revoluționară din alte țări sau din Franța vremurilor trecute. S-au produs acte de vandalism, iar după „noaptea baricadelor” (24 mai) au fost spitalizați câțiva studenți și polițiști. Dar ambele tabere s-au abținut. Nici un student
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dutschke și pe prietenii lui să nu se joace cu focul. „Fascismul de stânga”, i-a amintit el liderului SDS, e la fel de letal ca și cel de dreapta. Cei care vorbeau cu ușurință despre „violența ascunsă” și „toleranța represivă” a pașnicei Republici de la Bonn - și care obligau autoritățile la reacții represive prin actele lor voluntare de violență reală - nu știau ce fac. În luna martie a anului următor, În timp ce liderii studenților radicali Îndemnau fără preget la confruntarea cu „regimul” de la Bonn
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
60. Fiecare În felul său a reușit să-și consolideze autoritatea și controlul În țară, menținând În același timp cel puțin un modus vivendi cu Moscova. Liderii comuniști din Varșovia și Praga nu se puteau lăuda cu același succes. * * * Deznodământul pașnic al revoltelor poloneze din 1956 a avut prețul său. Deși instituțiile și scriitorii catolici erau Îngăduiți În Polonia lui Gomu³ka, opoziția În interiorul partidului era sever limitată. Partidul Muncitoresc Unit polonez rămânea profund conservator, deși evitase epurările violente din vremea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]