14,398 matches
-
intelectuală, gratuită, ludică, joc din ce în ce mai plictisitor, mai steril, când e reluat. Comicului tehnic al romanului adăugîndu-i-se comicul propriu al eroilor: toți sunt personaje de comedie caragialescă, având ticurile, resorturile mecanice ale eroilor caragialești, numai că - deosebindu-se de autorul Scrisorii pierdute - humorul călinescian s-a eliberat de veninul satiric, de cuțitul nemilos al zeflemistului, care avea o atât de vie conștiință a moravurilor. Caragiale e un nervos și un îndurerat social (nu moral), în timp ce G. Călinescu e un cinic jovial. Prin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu va permite integrarea dinamicelor relaționale și, deci, va fi supus destinului nefericit, așa cum a fost greierul din fabula de mai sus, destinat să se supună deoarece era incapabil să se salveze: astfel va rămâne blocat în amintirea unei fericiri pierdute. Echilibrul și bunăstarea persoanei vor depinde, deci, de capacitatea ei de a integra dinamicele iraționale, prezente în interiorul ei, chiar și când rămâne supusă influenței instanțelor care constituie structura personalității: Es-ul, Eul și Super-eul. Calitatea vieții va fi condiționată de
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
munte de parale, dar s-a înduioșat. Când i-a văzut leșinați sau, în comele lor alcoolice, risipiți pe sub masă, s-a înduioșat, s-a lăsat în genunchi și a început să le-ndese, cu forța, prin buzunare, tuturor suma pierdută.) - Nu mă crezi? Pe Dumnezeul meu c-am uitat... Îmi ieșise din cap că azi dimineață. - Îi ieșise din cap că azi dimineață! Spune-mi, te rog, ai de gând să mă crezi vreun cretin?! Răspunde-mi măcar corect, ai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
observîndu-i ochii și mai blajini, te hotărai să te așezi la picioarele ei și să asculți. Ascultai. - ...Știți, domnule drag, să fiți, peste marginile putiinței, bun cu Patricia... Ea este sora mai mare. N-o contraziceți. Este bolnavă. Este aproape pierdută... Din copilărie n-a fost fericită. Eu însumi n-o mai contrazic, deși uneori îmi vine să-i strig adevărul... Lăsați-o să vorbească, chiar dacă v-ați dat seama că dragostea lui Robin numai mie, cu adevărat, îmi era rezervată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
colțurile unei broboade de pluș, să i se arate, provenind de la Robin, fie și-un cartilagiu, măcar o vertebră, în sfârșit, o bucată de os. Nu i se arată nici un os. În schimb, i se trecu pe sub nas pălăria, celebra pierdută, borsalina, cea cu panglică roz, molfăită discret de colțul murdar al timpului, căptușită încă în interior cu micuțe hârtii, obiect ce se procopsise, între timp, cu numele de Olița de noapte a lui Tzara. Dintr-o ladă de zestre, cufăr
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
aproape întreaga gloată alăturată acolo putu observa cum, concomitent cu vuietul și cu zguduitura, dintre picioarele metalice și sudate, două câte două, printr-o tălpică, ale patului Sinistratului, țâșni o vână necunoscută și suplă a până nu de mult consideratei pierdute gârlițe Bucureștioara!! Ramură de apă fulgerând, de zeci și sute de ani, ascunsă sub pivnițele și beciurile bucureștenilor. Încolăcindu-se și comprimându- se ca un resort pe sub podurile și viroagele subpământene. Așchie lichidă pribegită de la vechea gură de vărsare a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bătrâni toți, duși pe la pușcării. Tăiaseră sare la viața lor și luaseră oameni în cuțit. Lumina apusului se stingea în apa bălții. Flăcările ușoare, roșcate ' ale focului jucau în unda ei verde. Spre margini, acolo unde rămânea numai un noroi pierdut, subțire, cu o iarbă deasă și întunecată, fiartă în dogorile verii, alunecau într-o parte și-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în clisa vânătă. Peste capul lor trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Uneori se întorcea cu buzunarele pline. Nu se mai înțelegea cu Florica de mulțumit ce era. Nu trecea mult, și iar pierdea totul. Spunea mereu că într-o zi o să câștige o sumă mare de bani și o să răscumpere casele pierdute. Linei îi era milă de femeia aceasta voinică, care vorbea tot timpul, de ziceai că se ceartă, altfel, liniștită și muncitoare. Se împrieteniseră repede și, când scăpa cu mâna în bani, plecau amândouă la gară, la negustori, să-și cumpere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
limbile și dase o amorțeală peste Nicu-Piele, 1-a tras afară, pe prispa de lut a casei. 113 Era o noapte limpede. Deasupra foșneau frunzele zorelelor cățărate pe pereții scunzi. Mahalalele Bucureștiului se zăreau într-o parte, cu luminile lor pierdute. - Îți place, Paraschive? întrebă codoșul. - Ce să-mi placă? făcu ăl tânăr pe prostul. - Didina! Celălalt tăcu. Din casă se auzea glasul guristului: Foaie verde untdelemn, Neică, ce dragoste-avem! Numai din ochi ne vedem, Altă putere n-avem. Dac-aș
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
deodată țipetele reîncepură. Bouarii ridicară bicele și vitele din față se proptiră de-a latul, se loviră una de alta, pieile lor murdare se frecară și un miros greu umplu hala. Animalele asudară de spaima morții, se buluciră spre mijloc, pierdute, cu priviri rătăcite. Tăietorii le trecură lanțurile lor scurte și reci peste grumaji și le traseră în țarcurile de beton, scoțând cuțitele. Strigătele se amestecară cu înjurăturile și parlagiii tăiară scurt. Boii cădeau. Cu mișcări iscusite, oamenii despărțeau capetele de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dezbrăcă tăcută, cuprinsă de o posomorâre mare. - O să te spun Iu Aristică, auzi tu? Ai început să-ți faci de cap.... Maică-sa mai bodogăni câtăva vreme, dar copila n-o mai auzea. Nu se gândea decât la sufletul său pierdut, la iubirea fierbinte care-i înecase inima. Prin noiembrie, într-o duminică, ai ei plecaseră la niște rude. Rămăsese toată casa în seama Vetei. Coana Marioara și domnul Aristică se gătiseră încă de la prânz. Pe fată n-o luaseră, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
făceau ca foița, împușcau francul. Aveau case grele, câte șase-șapte copii, toți flămânzi și bolnavi. Dumitru mai ținea sub acoperiș și-o muiere oloagă. Căra la ai lui tot ce găsea, pe ce punea mâna. În zori, ostenit de nopțile pierdute, împărțea plozilor bucățile de pâine furate de la petrecere și ascunse prin buzunarele lui largi. Bacșișurile le strângea muierea și le ascundea sub saltea. Cine -lar fi văzut mîngîindu-și copiii murdari n-ar fi recunoscut în el pe veselul cântăreț care
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
decât atîta: - Ce v-am spus eu, nene Dumitre și nene Mitică, țineți-vă bine, să vă cânt eu un cântec... Ia ascultați... Și în timp ce sania ușoară aluneca sprinten pe zăpada scârțâitoare, vânătorii îl auziră abia șoptind cu o voce pierdută: Drag mi-a fost pe lumea asta Calul, pușca și nevasta, Calul mă călătorește, Pușca de hoți mă păzește, Nevasta mă primenește... Când termină, chicoti singur: - Vă place, ce ziceți? A Vânătorii așezaseră morții la spatele lui Anghel, unul lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și continui totuși a-i întîlni, este ca și cum ai fi lichidat cu orice superstiție, dar mai crezi în fantome. Dumnezeu, pentru a obliga pe singuratici la lașitate, a creat zâmbetul, anemic și aerian la fecioare, concret și imediat la femei pierdute, înduioșător la bătrâni și irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pat. Dar la drept vorbind, nu-i și aceasta o înșelăciune? Sîntem oare mai departe unul de altul decât în cvasiidentitatea orizontală? De unde altcum pornirea obscură și nestăpânită, a ceasurilor tulburi, de a-ți vărsa plânsuri tainice pe sânii femeilor pierdute, în hoteluri vechi? Nu atât din instinct, cât din groaza de plictiseală atârnăm de femeie. Și se prea poate ca ea să nu fie decât o născocire a acelei groaze. Din frica de singurătate a lui Adam a plămădit Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prezent în spațiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptății. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o priveliște de infinit sieși. Echivocul iubirii pleacă din faptul că ești fericit și nefericit în același timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste crește cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Îmi mai amintesc că sânt doar auzindu-mi pașii pe caldarâm în nopți târzii. Mai fi-voi multă vreme vecin al inimii mele? Cât voi mai merge alături de timpul meu? Și cine m-o fi surghiunit departe de mine? Ochii pierduți ai femeilor triste - și care n-ar trebui deschiși decât la Judecata de Apoi... Viața, neridicată la rangul de vis, seamănă unui Apocalips al prostiei și al vulgarității. Cine-ar suporta-o, fără coeficientul ei de irealitate? Gândurile aromate de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
seamănă unui Apocalips al prostiei și al vulgarității. Cine-ar suporta-o, fără coeficientul ei de irealitate? Gândurile aromate de noblețea sinuciderii... Parc-am înghițit otravă din mâna unei sfinte. Sau am sorbit păcatul din gura unanimă a unei femei pierdute. Unde sînteți, boli ascunse, de nu urcați, fatale și necruțătoare, spre un sânge dornic de spaimă și de nimicire? Tot ce numim proces istoric își are izvorul în suferința-n dragoste. Dacă Adam era fericit cu Eva, nimic nu s-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
petrecut clipe de dragoste mulțumit sau indiferent? Nu este marea o jenă în fața oricărei împliniri? N-o obligăm la reflux când o zărim fără ochi îndurerați? Melancolia este un omagiu de fiecare clipă întinderilor marine. Și-n privirile visătoare și pierdute, marea se prelungește peste malurile ei și oceanele își continuă un flux ideal spre întristare. De aceea, ochii nu mai au fund... Ce curios să te primbli printre femei și alți oameni, gîndindu-te dacă face sau nu să fii Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dacă au răsplată atât de înaltă! Mi-am pierdut urma printre îngeri? Fă să nu mă mai întîlnesc nicicând cu mine. Ajută-mă să-mi înec duhul în raiul simțurilor, smintite de cer! Omul n-are drept să se creadă pierdut, atâta vreme cât deznădejdea îi oferă încă distrugerea voluptuoasă în Dumnezeu. O dată ce dorințele devin spumoase, ajungi să trăiești prin consimțirea dată fiecărei clipe. Silit să-ți acorzi ție existența, mărești spațiul dintre tine și lume în repetarea neîncetată a străduinței. Timpului apucat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și câți nu ar renunța la o glorie crescută din suferință, pentru o existență anonimă și fericită? Orice boală este un eroism; dar un eroism de rezistență, iar nu de cucerire. Eroismul în boală se exprimă prin rezistența pe posturile pierdute ale vieții. Aceste posturi sânt iremediabil pierdute nu numai pentru cei afectați organic de anumite maladii, dar și pentru aceia la care stările depresive sânt atât de frecvente, încît față de structura lor subiectivă păstrează un caracter constituțional. Stările depresive nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
glorie crescută din suferință, pentru o existență anonimă și fericită? Orice boală este un eroism; dar un eroism de rezistență, iar nu de cucerire. Eroismul în boală se exprimă prin rezistența pe posturile pierdute ale vieții. Aceste posturi sânt iremediabil pierdute nu numai pentru cei afectați organic de anumite maladii, dar și pentru aceia la care stările depresive sânt atât de frecvente, încît față de structura lor subiectivă păstrează un caracter constituțional. Stările depresive nu revelează numai existența ca obiectivitate sensibilă, ci
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cea naivă și cea eroică. Restul se încadrează în nuanțele dintre ele. Ca să nu mori de imbecilitate, n-are sens să alegi decât între aceste două. Și cum naivitatea, pentru omul care a ajuns în fața acestei alternative, este un bun pierdut, pe care este problematic dacă-l mai poți recâștiga, mai rămâne doar eroismul. Atitudinea eroică este privilegiul și blestemul celor dezintegrați din viață, a celor suspendați și incapabili de orice satisfacție sau fericire. A fi erou - în sensul cel mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
plângeți sau râdeți, scoateți strigăte de disperare sau de bucurie, cântați de iubire sau de moarte, căci și așa nimic nu se alege de tot! Întreaga morală n-ar vrea să facă din această viață decât o sumă de ocazii pierdute. Moment Și eternitate Eternitatea nu e inteligibilă decât dacă e privită ca experiență, în funcție de o trăire subiectivă. Conceptul obiectiv al eternității n-are nici un sens pentru individ, deoarece finitatea lui temporală elimină posibilitatea de a trăi o infinitate temporală, o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
frumuseți îndepărtate care să le coloreze melancoliile? Oamenii care trăiesc indiferent, cărora natura nu le oferă decât o obiectivitate fadă și rece, deși pot fi perfect mulțumiți cu viața, ea nu este mai puțin pentru ei o sumă de ocazii pierdute. Căci ei nu pot depăși o formă de vizualitate ordinară. La omul comun, văzul, în loc să înghită obiectul, îl izolează, îl îndepărtează de la orice posibilitate de integrare și asimilare. Oricât m-aș fi zbătut eu în această lume și oricât m-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]