7,124 matches
-
înverșunări sentimentale. N-am iubit niciodată Lisa mai mult ca arunci și, probabil, tot atunci am devenit conștient că-mi iubeam părinții. 57. Canicula s-a prăbușit brusc. S-a făcut aproape frig. Probabil, a nins la munte. A și plouat, dar nu suficient pentru a răcori pământul chinuit de secetă. Pe zid au reapărut ciorile. Mâine, mă reinternez. Probabil, voi afla, în sfârșit, ce mă așteaptă. Cum zicea Nietzsche? Orice adevăr care nu mă omoară mă face mai puternic. Aceste
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ea n-o cunosc nici eu. Se vedea, pe fața lui, că un rest de îndoială îl făcea să ezite, ca un om nesigur pe amintiri. Până la urmă, însă, se hotărî. ― Locul acela era cel mai frumos de lângă mare. Cu toate că ploua și era rece, m-am oprit să văd pescărușii. Erau stoluri uriașe care se roteau în aer și înălbeau cenușiul din jur, până departe, deasupra mării. Deodată, mi-am pierdut cunoștința. Am simțit că se face noapte și că țipetele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a pornit să zbârnâie. Am deschis ochii și am văzut ferestrele albe. Peste puțină vreme, mă aflam pe gardul din capătul grădinii. Țin minte și mirosul acelei zile. Pluteau în aer arome grele de nuci bătuți cu prăjinile. În ajun plouase și rămăsese în umezeala scândurilor ceva care te făcea să dorești soarele... Cum ar fi arătat, oare, viața mea fără acea zi? În primii ani de liceu, mă dădeam în vânt după literatura sămănătoristă. Era o reacție împotriva mediului în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
recunoștea nimănui dreptul de a se amesteca în viața ei. "Nici chiar mie?" am întrebat-o. A stat o clipă pe gânduri, pe urmă mi-a zis sec: "Nici chiar ție". Din pricina întunericului, nu-i vedeam fața. Afară, începuse să plouă. Se auzeau picăturile scuturăndu-se pe acoperișul de scânduri al șopronului. "Mă crezi nebună, nu-i așa?" m-a întrebat, atunci, cu o veselie forțată, mai degrabă dureroasă. O socotisem o femeie slabă, dar începeam să descopăr că uneori slăbiciunea e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
bărbatul. "Vreau să trăiesc", i-am spus, cu vocea sugrumată de emoție. El a râs. Mai auzeam acest râs când m-am trezit. 23. Dimineața anunță o zi cu lumină agresivă. Niște zdrențe albe atârnă pe cer. N-a mai plouat de mai mult de o lună, încît ramurile oțetarilor au ajuns să scârțâie de câte ori le clatină vântul. Geamantanul mi l-am pregătit de aseară. I-l dau șoferului care a venit cu taxiul și-l rog să mă aștepte câteva
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la fel ca untul. Seara, pe lângă strachina obligatorie de lapte cu mămăligă, mâncau și diferite mâncăruri gătite din carnea și cârnații afumați și păstrați în ghiumuri cu untură. Vara se muncea zdravăn și nu era o clipă de răgaz, că ploua și se însenina mintenaș... era goana uscării fânului și trifoiului! Aici toate femeile erau mume sau lelici! Singurul râu ce traversează satul, este Valea care se umflă deseori și vine apa mare din munți, distrugând podul, împărțind satul în două
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
timp să-și așeze brațul peste umărul lui: dar la fel de bine ar fi putut îmbrățișa un bloc de marmură. Se trezi în gemete puternice care veneau dintr-o cameră îndepărtată. Era singură în pat și afară cerul era cenușiu și ploua mărunt. Bănui că era între nouă și zece dimineața. După ce își trase la repezeală o bluză și niște pantaloni peste cămașa de noapte și își încălță picioarele goale, Phoebe ieși pe coridor să cerceteze. Pyle trecu șchiopătând, cu o tavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de a mă întoarce la Londra. Era duminică, dar nu se plimbau mulți oameni pe acolo: eram aproape singur și soarele îmi lumina generos planurile și deciziile. Ați avut noroc, am spus. Îmi amintesc și eu duminica aceea, dar a plouat torențial. Cel puțin în locul unde am fost eu. — Hai, lasă, Michael, ai o viziune romantică, spuse Findlay chicotind a îndoială. Erai foarte tânăr atunci. Memoria ta nu putea selecta în mod special o asemenea zi. — Mi-o amintesc foarte clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a îndoială. Erai foarte tânăr atunci. Memoria ta nu putea selecta în mod special o asemenea zi. — Mi-o amintesc foarte clar. Era ziua mea de naștere - împlineam nouă ani - și părinții m-au dus la Weston-super-Mare și după-amiaza a plouat, așa că ne-m dus la cinema. Această informație nu părea să-i spună mare lucru lui Findlay și pentru că amândoi riscam să nu cunfundăm într-o letargie nostalgică, am decis că se cerea o schimbare rapidă de ton. Bine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai mare, un munte se ridică, îi cresc aripi și zboară, zboară ca pițigoiul prin cer, aripile îi ard în soare, cade pe pământ, îi cresc țancuri și stânci, vin ploi, îi cresc păr și barbă de mușchi și ferigi, plouă mereu, muntele se năruie, se îngroapă în noroi, bălți acum peste tot, bălți și iar bălți, când răsare în sfârșit din nou soarele, totul mișună de săbioară și nuferi și nenumăratele făpturi argintii ale bălții, pești, anghile, brotaci, țipari, șerpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
au așezat în car și l-au dus la cel mai apropiat spital la Schinetea. Aici, după vreo două ceasuri, Ciolac a murit, că pierduse mult sânge. Toader Rotaru Călina este râul ce străjuiește de veacuri pădurea Carpilor și când plouă mai mult râul se umflă puternic și e mai greu de trecut, contribuind la paza codrului de răufăcători. Iarna, apa este liniștită și înghețată, dar vara este vizitată de toate viețuitoarele. Căprioarele își astâmpără setea cu apa cea rece și
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
atunci casele erau rare și copacii erau puțini, iar satul este așezat pe două dealuri și prin mijlocul lui se află o gârlă ce îi ziceau oamenii „Petroasa”. Pietre nu se văd, rar are apă, doar primăvara sau vara când plouă mai mult. Atât Tunzoaia, cât și Aron și-au câștigat existența muncind cu ziua pe la cei ce erau mai cu stare. El era de statură mică, doar un metru și șaizeci, brunet cu ochii negri, cu o dantură de putea
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
ploile, drumul se transforma într-un glod, care de multe ori ajungea până la genunchi. Nu întâmplător satul poartă numele de Glodenii-Gândului. Într-o bună zi, vine Dumitru Busuioc cu un topor la ascuțit. Afară era deja glod pe drum și ploua cu găleata. Lupu îi spune nevestei, adică Ioanei: Ioano, ia să vezi cum îți aduce Dumitru Busuioc apă... Pune Lupu toporul în foc și, când a început toporul să pălească spre roșu, Lupu a început să o înjure pe Ioana
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
lui în pădure. Când am văzut că a pornit-o spre canton, am luat-o cu vărul meu pe o potecă ocolitoare și am ajuns înaintea lui Ciolac aproape de canton. Cum afară era pe înserat și oleacă de ceață, că ploua mocănește, ne-am ascuns fiecare în câte o tufă, de o parte și de cealaltă a drumului și am așteptat prada. A cam durat ceva timp până când a ajuns. Ciolac era amețit și mergea clătinându-se. După ce a trecut de
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
că e și al meu? Asta-i bună, e câinele din curte! Hai în birou. Bine v-am găsit! Bun venit, Ghiță! Dar cu ce treburi pe la noi? Am venit să-mi spuneți dacă sunt semne bune? Cred că va ploua și va fi recolta bună anul acesta. Iaca ce-mi spune, de parcă pe mine m-ar interesa starea vremii. Domnule, vreau să știu, ați citit caietul meu? Da, l-am studiat. Băi, Ghiță, fii atent ... cu verbul! Ce verb, domnule
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
i-am înfățișat. Afară de aceasta, se văd aici întîmplări neobișnuite care nu au mai existat și care par a fi călăuzite de Dumnezeu: marea s-a despicat; un nour v-a arătat drumul; din stîncă a izvorît apa; aici a plouat cu mană; toate lucrurile converg prin urmare întru mărirea voastră. Restul trebuie să-l faceți Domnia-voastră. Dumnezeu nu vrea să facă totul pentru ca să nu ne ia nouă libertatea acțiunii și partea de glorie care ni se cuvine. Și nu este
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să se Înalțe. — Mai târziu să le zici să-mi aducă plasa aici, s-o lege de copac și să facă focu’. Nu mă duc În cort În noaptea asta. N-are rost să mă mut. E senin. N-o să plouă. Deci așa mori, Înconjurat de șoapte pe care nu le auzi. Ei, n-o să se mai certe. Asta putea promite. N-o să-și strice singura experiență pe care n-a mai avut-o vreodată. Ba probabil c-o s-o strice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Femei și copii stăteau În căruțe, Îngrămădiți printre saltele, oglinzi, mașini de cusut și boccele. O femeie tocmai năștea, În timp ce o fetiță o acoperise cu o pătură, plângând. Ți se făcea pielea de găină dacă te uitai la ea. A plouat pe toată durata evacuării. Doctorul și soția doctorului Dick Boulton venise din rezervația indiană ca să taie niște bușteni pentru tatăl lui Nick. Îi adusese cu el și pe băiatul său, Eddy, și pe un alt indian, Billy Tabeshaw. Ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Da’ ar putea totuși să se ducă sâmbătă prin oraș. Era bine de știut. Capitolul 5 Cei șase miniștri fură executați la șase și jumătate dimineața, la zidul spitalului. Curtea era plină de băltoace. Pe pavaj erau frunze ude, moarte. Ploua tare. Toate obloanele de la ferestrele spitalului erau bătute-n cuie. Unul dintre miniștri avea tifos. Doi soldați Îl căraseră pe scări. Au Încercat să-l sprijine de zid, dar el s-a așezat Într-o băltoacă. Ceilalți cinci se sprijineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mereu de câte un pictor așezat În fața șevaletului. Pictorilor le plăceau palmierii și culorile vii ale hotelului așezat cu fața spre grădină și spre mare. Italienii veneau de departe ca să privească monumentul. Era făcut din bronz și lucea În ploaie. Ploua. Picăturile se scurgeau de pe frunzele palmierilor. Apa se aduna În băltoace pe aleile acoperite cu pietriș. Valurile se spărgeau În ploaie și apoi se târau Înapoi, pe plajă, pentru a reveni, spărgându-se-n ploaie. Nu se mai vedea nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
oglindă și mai vreau o pisicuță și niște haine noi. — Of, mai taci și ia-ți ceva de citit, spuse George. El se apucase din nou să citească. Soția sa se uita pe fereastră. Era Întuneric acum și continua să plouă peste palmieri. Da’ oricum, vreau o pisică, spuse ea. Vreau o pisică. Acum vreau o pisică. Dacă nu pot avea părul lung și dacă nu mă pot distra, măcar o pisică să am. George n-o asculta. Citea o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În timp ce el privea râul, insectele Începeau să se lase pe apă, păstrăvii mutându-se În josul râului. Cât putea să vadă cu ochii, era plin de păstrăvi care săreau, făcând cercuri În apă când cădeau Înapoi, ca și cum ar fi Început să plouă. De pe dâmbul nisipos și acoperit cu lemne se puteau vedea pajiștea, râul și mlaștina. Nick scăpă de boccea și de valiză și căută un loc unde pământul să fie mai neted. Îi era foarte foame și voia să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la masa lor. Îi lăsarăm bacșișul pe masă și ieșirăm. Eram În mașină, gata să pornim, când fata apăru În pragul ușii. Pornirăm mașina și Îi făcurăm cu mâna. Ea nu răspunse, stătea doar acolo, privind În urma noastră. DUPĂ PLOAIE Ploua cu găleata când am trecut prin mahalalele Genovei și, oricât de Încet am fi mers În spatele tramvaielor și al camioanelor, tot stropeam trotuarul cu noroi, așa că oamenii se fereau când ne vedeau, băgându-se sub tocul ușilor. În San Pier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și tabla de joc. Am jucat un timp și el a câștigat trei dolari. Apoi John ciocăni la ușă și intră. — Joci un cribbage, John? Întrebă Jack. John Își lăsă pălăria pe masă. Era udă. Și haina Îi era udă. — Plouă? Întrebă Jack. — Cu găleata. Luasem un taxi, da’ ne-am blocat În trafic, așa c-am luat-o pe jos. — Hai, John, vino să joci un cribbage. Ar trebui să mergem să mâncăm. Nu, spuse Jack. Nu mi-e foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să mergem să mâncăm. Nu, spuse Jack. Nu mi-e foame Încă. Așa că mai jucară vreo juma’ de oră și Jack câștigă un dolar și jumătate. — Ei, ar trebui totuși să mâncăm, spuse Jack și se duse la fereastră. — Mai plouă Încă? — Da. — Hai să mâncăm aici, la hotel, propuse John. — Bine. Mai facem un joc ca să vedem cine plătește masa. După o vreme, Jack se ridică, spuse „John, tu plătești“ și coborârăm la restaurantul hotelului. După cină urcarăm Înapoi, Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]