7,217 matches
-
Batem palma. Ce trebuie să fac? Să dai foc unui depozit al meu. Cuuum? Da. Ce-ți pasă? Ține o mie de euro. În noaptea următoare, pe la orele 2 dimineață, magazia depozit ardea ca o torță. De pe dealul unde se refugiase, privea spectacolul și gîndea mulțumit: N-are cum să mă prindă. Două mii de euro pentru atît de puțin efort! Cred că a asigurat-o bățos, băbătia naibii! Numai că paznicul, care dormea săracu' înăuntru, s-a intoxicat și a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
se facă o minune. țpoate că realitatea În care am crescut ne-a Îngenunchiat sau poate noi am fost mai slabi decît alții și În loc să Încercăm să o frîngem prin forța minții rupînd din ea bucată cu bucată ne-am refugiat În eresuri și-n lumi imaginare plăsmuind o realitate paralelă mai suportabilă cît am cîștigat și cît am pierdut am cîștigat Înțelepciunea lenei a răbdării a supunerii am pierdut violența reacției la durere scoatem În răstimpuri zbierete metafizice sîntem niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
închis ochii, reamintindu-mi în gând să aduc niște carne pentru Ian. Epave din larg și de pe uscat, așa ne numise Tușa Ruth pe cei pe care ploaia torențială ne împinsese într-acolo în seara aceea, și exact asta eram. Refugiați din calea furtunii. Ar fi greșit să spun că umpleam până la refuz barul hotelului, dar pun pariu că acesta nu mai fusese așa de plin de multă vreme. Ruth așeză pe masă trei platouri cu sendvișuri și-mi dădu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
parcă dintr-un bloc de piatră ponce. Clopoțelul, ascuns sub porticul În stil victorian timpuriu, sună, trezind un ecou ce părea să alerge după locatari În odăile cele mai ferite, ca și cum puțina viață ce mai rămăsese În această casă se refugiase de-a lungul coridoarelor ei Întunecoase. Albul imaculat al șorțului și manșetelor slujnicei care le deschise avea ceva neverosimil. Deși slujnica părea să aibă aceeași vîrstă ca și casa, ținuta ei, spre deosebire de Înfățișarea clădirii, indica o dorință de a salva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
conduse pe Rowe În sufragerie. Pe masă se aflau o mulțime de pahare, semn că se pregătea o sindrofie, deși ora era cam nepotrivită pentru așa ceva - prea devreme, sau poate prea tîrziu. Henry stătea În sufragerie cu aerul că se refugiase acolo sau fusese Împins de cineva. În spatele lui, pe consola căminului, se vedeau patru cupe de argint cu numele unor jucători gravate sub data victoriei; din asemenea cupe nu-ți venea să bei, cum nu ți-ar fi venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Angeles, sectele sataniste Încă erau un subiect nou În Europa. Unul dintre cei doisprezece inculpați era David di Meola - i-am recunoscut imediat numele; doar doi, printre care și el, reușiseră să scape de poliție. Potrivit articolului, s-ar fi refugiat În Brazilia. Era acuzat de fapte abominabile. La domiciliul lui, poliția găsise vreo sută de casete video cu crime și scene de tortură, triate și etichetate cu grijă; În unele, David apărea cu fața descoperită. Caseta proiectată În fața juriului prezenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
țopăind pe scena de la Moulin Rouge, Îl urmăream necontenit. Numai două lucruri Îmi rămâneau În continuare necunoscute. Uneori, cu o lentilă de bijutier la ochi și cu ceva care părea a fi un ciocan de lipit În mână, Demiurgul se refugia În singurul colț al Încăperii ferit privirilor mele, unde migălea ceva la o masă. Cât despre ce scria la computer, puteam doar presupune că era vorba de un alt roman polițist. Partea cea mai neplăcută când spionezi pe cineva e
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ei și nimeni alții i‑ar fi predestinați. Fac artă pentru că aceasta nu le aduce nici un profit și nu‑i mânjește, astfel, cu bani. Dacă arta le‑ar aduce ceva, s‑ar lăsa mânjiți cu plăcere. Totuși nu s‑ar refugia niciodată într‑o profesiune burgheză, nu pentru că n‑ar stăpâni nici una, ci pentru că profesiile burgheze i‑ar stăpâni atunci pe ei, iar pentru artă nu le‑ar mai rămâne nici un pic de timp. Nimeni nu se mai poate realiza pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici un sens să câștigi și primește palma promisă. Trăsăturile Annei au în ele o anumită blândețe pe care n‑o avuseseră azi‑dimineață. De unde i se trage oare? Șterge până și vasele. Mama încearcă să‑și uite eșecul ca mamă, refugiindu‑se în rolul de martiră și‑l roagă pe tata să nu mai folosească la noapte nici un instrument care să doară. Tata răspunde glumeț că o să se mai gândească, dar că preferă oricum s‑o lovească mai degrabă prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
provocator Îmbrăcată. Destul de tăcută În aparență, de fapt așteptând momentul oportun să povestească, să expună, să se expună. După cum s-a Întâmplat și În acea primă seară de mai, când, alungată de Cătă, luată În râs din pricina manifestului vegetarian, se refugiase În grădină. M-am luat după ea, nu imediat, am avut totuși timp să particip la reconvertirea politică a Celebrului animal, așa că se poate spune că am dat de ea Întâmplător, fără vreun gând ascuns, cică. Mă dau mare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
în orice clipă ; nu, n-ar dori încă să-i revadă pe nici unul, buimaci, după duminică, întârziind adaptarea. Îi revede, se revede între ei, înlănțuiți, inseparabili, în gâfâitul clipei. Bonoma eleganță a lui Storck, grația orien tală în care se refugiază Mina, efigia de consul a răbdăto rului Ropcea. Urâțenie ? Doar chipul Verei merita, într-ade văr, elogiul : marca schimbările, succesiunile, surpările, frenezia. Răul asumat schimbase chipul într-un contur colțuros și palid. Răvășirea arătată tuturor și amară, urâ țenia provocatoare, apropiată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
genunchilor cărnoși. Halatul saltă, la fiecare pas, până spre pulpele bronzate, bustul se tot clatină. Timidul nu e deloc ascet, micile bucurii ale coliviei îngăduie o scurtă evadare, râsul deșănțat al plăcerii, dar stă pierdut pe pagină, cu gândul aiurea. Refugiat între cărți, rămâne destule ore aplecat asupra coperților, răsfoiește pagini, volume, redescoperă litere și cuvinte : „Un om suferă și rabdă nenorociri peste nenorociri. Le rabdă, se cuibărește în propriul său destin. E stimat. Într-o seară întâlnește un prieten pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
coacăze pe care nu-l poți sparge decât cu picamerul. Când cobor scările, madam Istrate de la unu mă privește cruciș. Părinții ei cumpăraseră apartamentul de la tanti Mizi acum treizeci de ani, apoi le luaseră în îngrijire pe cele două bătrâne refugiate în apartamentul de la doi. Ziceau că, la cât de chițibușare și aprige sunt surorile, sigur pe una dintre ele o s-o lovească damblaua. Pe cea rămasă o s-o scoată ei din tranșee cumva. Între timp, părinții lui madam Istrate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și clopuri, simțind damful de usturoi, funcționara bătea în retragere. La epoca studenției, când făceau transhumanța din Maramureș, Ionicii garau în camera lui Șerban, pe a cărei ușă era aplicată plăcuța Lift de patru pesoane, maximum 320 kg . Proprietarul se refugia timp de vreo trei zile la vreo plăcintăreasă de la Chimie. Cam atât le lua navetiștilor să-și găsească o cameră ieftină, cu pat și chiuvetă, la subsolul unei case din centru. Neapărat trebuia să fie în centru - nervii lor sensibili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
felul ăsta nu se contaminau niciodată de miticism. De altfel, înrădăcinarea lor era atât de fermă, încât Ionică, plecat la muncă în Spania, după absolvire, renunțase la o slujbă de cioban de lângă Madrid, unde era mai bine plătit, și se refugiase în Pirinei. Luase cu el și geamantanul cu cărți. Dimineața ieșea cu mioarele, le ducea pe pajiște, iar el se punea cu burta pe Croce, pe Hocke. Apropierea de Madrid fusese prea stresantă pentru nervii lui sensibili. Avea să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Techirghiol. Îndrăgostitul sărise buimac în Dacia lui taică-său și peste trei ore era la ea la ușă cu copăcelul dorit, smuls din rădăcini. Părinții ei se cruciseră. Când se supăra pe viață, dispărea la mănăstiri. Cel mai des se refugia la Frăsinei. Acolo făcea exorcizări părintele Gherontie. Când cobora de la mănăstirea din munte - unde părții muierești i se interzisese cu blestem greu să urce -, ieșea soarele. Bătea munții și pădurile de una singură până la mănăstirile unde stătea în aceeași cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
s-au spălat până la șaizeci de ani în lighean, cu apă încălzită pe soba hrănită cu coceni. Singura care a spart orânduiala a fost tanti Cucu, mamă de copil din flori, trimisă să nască tocmai la mătușile Mizi și Clemanza, refugiate de frica rușilor în Ardeal. Odată întoarsă în sat cu burta dezumflată, taica popa a făcut acte și a adoptat el bastardul, iar pe ea, fiica denaturată, cicloapă și cu naturelul iubăreț, au expediat-o la București. Acolo l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
îmbrăcat într-o rochie roșie scurtă, cu buline mici, albe. Părul îi era legat cu o eșarfă din același material. Se parfumase cu L’instant de Guerlain. Redevenise Sabina din vremurile bune. M-a luat de mână și ne-am refugiat în curtea din spatele casei. M-a sărutat, m-a mângâiat pe obraji; ochii căprui închis îi înotau în lacrimi: să nu mă uiți, da? C XXXI Ațipind, Tubu se răzgâia în somn, îl împingea pe Cosmin cu pernuțele lăbuțelor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu pereții rămași În picioare Înnegriți de fum. Printre case puteau fi zărite numeroase gropi de obuze, și apa cu frunze și crengi rupte de furtună le umpluse ochi. Pe marginea drumului se mișcau sute de oameni, civili care se refugiau sau căutau de mâncare și adăpost În altă parte decât acolo unde se născuseră. Mulți dintre ei erau răniți, iar vocile copiilor se auzeau mai tare peste tot vacarmului și peste zgomotul motoarelor, ca niște țipete de care nu știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și el. Se Întorsese Îngrozit și jurase să se mutileze dacă vreodată va fi trimis În linia Întâi. Mai multe sute de soldați care nu se prezentaseră la apelul de seară se strânseseră În fața postului de gardă În care se refugiase căpitanul Cros; timp de o oră Îi strigară cele mai murdare Înjurături și amenințări. Pentru a-l Înfricoșa și mai tare, un exaltat trăgea din când În când focuri de revolver În aer. Pe 30 mai, la prânz, avu loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
bloc, străzi, case demolându-se și case noi, colțul străzii, apele Dâmboviței etc., arealul orășeanului, imagini din orașul tentacular creează nevoia de prezervare a inocenței, ca garanție a trăirii autentice sau, cel puțin, ca promisiune a posibilității de a se refugia, din când în când, acolo (în raniță să ascunzi plânsul tău de copil). Iar, pentru a putea trăi sau pentru a fi acceptat măcar aproape de Gloria lumii, soluția poetei e simularea eșecului: Trebuie să mai și ratezi din când în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cunoștea bine, nu-i mai puteau da iluzii, și străinii, mulțimea - era vulgară, inestetică, o rănea în gustul ei de forme, linii, culori, cu aspectele ei disgrațiate.”² Această atât de puternică teamă nedeslușită, o va îndemna pe eroina să se refugieze în imaginar, într-o lume a idealului, în realitate, să se sustragă ființării și fenomenalității ; tocmai de aceea, Manuela va evita să dobândească o cunoaștere adevărată despre semenii săi, preferând să viseze asupra lor. Iată însă că - deși trăiește sub
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
infiltrațiile de apă și au rezultat veritabile peșteri. Toate acestea au născut numeroase legende. Vârstnicii își amintesc că bunicii lor le povesteau că între cele două dealuri care mărginesc orașul se putea ajunge prin niște galerii subterane. Pe aici se refugiau localnicii de armatele turcești. Poveștile se împletesc și cu o mai veche legendă a locului. Aceea a caleștii cu cai din aur! Într-un timp, aceasta se afla cetatea mare. Apoi, tradiția a mutat-o pe celălalt deal. În ultima
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
fi furtunile la munte, ne încropeam în pripă o colibă din crengi, acoperite cu brusturi și iarbă, unde ne înghesuiam cum puteam. Evitam copacii înalți deoarece văzusem un băiat lovit de trăsnet, cu nările carbonizate, fiindcă făcuse imprudența să se refugieze sub un arin. Nu o dată, trăsnetele despicau până la rădăcină copaci izolați. Cel mai sigur adăpost era, ce-i drept, o grotă, oricât de mică, de unde puteam urmări liniștiți cum lunecau trăsnetele pe stâncile ude, ca niște șerpi luminoși, dar dacă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
suflec pantalonii, iar după "traversare" să mă spăl pe picioare la o cișmea. Locuiam trei într-o cămăruță, principala odaie a casei, coana Veta și soțul ei, un bătrân pensionar, dormind în antreu. Ceilalți doi erau "Truman", cântăreț de biserică, refugiat din Basarabia, și Liviu, funcționar vremelnic pe la Regia tutunului. Nu exista lumină electrică, nu exista apă curentă, nu exista foc. De altfel, nu exista nici sobă. Îmi făcusem din "straiul" de-acasă un sac polar în care mă vâram iarna
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]