9,812 matches
-
marghiloman. "M-am gîndit că dacă viața ta nu face cît două cafele și două coniace înăuntru s-ar putea să facă atîta, dar afară, în stradă." Și sigur pe sine l-a poftit să servească de pe tava care nu tremura în brațele chelnerului absent, cu privirea aruncată peste cupola Ateneului Român. Abia în trenul de Constanța, după ce trecuse Dunărea, și-a dat seama că Lică Făinaru îi făcuse un serviciu mai mare decît își închipuise. De fapt îl scutise și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de sine, așteptase cît așteptase, însă pînă la urmă se dovedise că Leonard Bîlbîie nu este un fitecine în Serviciu. Dacă îi va povesti lui George Stan de această întrevedere va reuși să-l facă să se emoționeze, să-i tremure vocea, chiar dacă avea renumele unui iceberg. Altfel nici nu se putea să fie decît un munte de gheață atunci cînd în orice oră din zi și din noapte purta lipit pe piept pușcociul său, întotdeauna cu glonțul pe țeava. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
A luat ceșcuța de pe farfurioară, știa că nu este o dovadă de bună creștere, dar n-avea altă soluție, se temea mai mult de zăngănitul pe care l-ar fi provocat ținîndu-le împreună, nu era deloc sigur că nu-i tremură mîna de emoție, de încordare, a luat ceașca și a băut încetișor, cu prudență, privindu-l pe Mihai Mihail pe sub sprîncene. Nu-și permitea să-l scape din ochi, nu multora din Serviciu le era dat să bea din cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prieteni, ba chiar sprijinitori la București, iar el știe dincotro trebuie să bată vîntul, nu e o chiar fosilă, un boier cu ișlic și caftan. În capul junilor, ei îi făcuseră o favoare prințului cu toate că transpiraseră de emoție și le tremurase glasul de timiditate, după cum îi relatase Bîlbîie. Oricum, mișcarea fusese inteligentă, Basarab Cantacuzino nu mai era un necunoscut pentru tineri și cînd va veni vremea nu trebuiau decît să-l recunoască. E mult mai ușor să recunoști decît să cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
domnule director, însă trebuie să fii pregătit, familiarizat, nu-i așa? Emoțiile, domnule Mihail, emoțiile sînt la fel de primejdioase ca neparticiparea. Unii susțin că e mai bine chiar să nu participi decît să te bagi într-o cursă în care îți tremură picioarele. Dar, mă rog, nu pentru asta am venit la dumneavoastră. Pentru bietul Leonard Bîlibîie, pentru mine a fost un moment îngrozitor, dar n-am putut face nimic, absolut nimic pentru el. Nu fusesem în cele mai bune relații, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
am putut merge desculț; și atunci am trăit acele ore de spaimă despre care am pomenit al cărei motiv dacă s-ar fi dezvăluit s-ar fi petrecut o catastrofă. Conștiința măsura proporțiile dezastrului care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se știe ce-aș fi ajuns în viață dacă jocul întîmplării, al cărei erou eram, s-ar fi destrămat și eu aș fi apărut în ochii învățătorului așa cum eram și nu cum, prin nu știu ce mister, credea el că sunt
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de care tot unul dintre noi făcuse rost. Era atât de furios încît uneori îi bătea la palmă pe toți cei care erau scoși odată, deși unii dintre ei protestau indignați că ar fi răspuns bine la întrebările puse. Așteptam tremurând să-mi vie rândul. Nu știam nimic și ascultam înfiorat planșetele care umpleau clasa. Băieții suportau bine loviturile în clipele când le primeau, dar în bănci nu mai puteau, fluturau mâinile înroșite în aer, sau și le vârau deznădăjduiți între
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ei de întrebarea lui. A început să râdă el însuși, redevenind senin și a pus mâna pe hățuri. Convingerea mea îl subjugase. La Cîmpu-Lung am ajuns pe seară și am tras sub șoproanele unui han. Era frig, am început să tremur, m-am învelit cu cerga, care nu ținea însă deloc de cald. - Ce e cu tine? m-a întrebat. - Tu nu vezi? i-am răspuns eu cu dinții clănțănind. Mi-e frig, pune dulama pe mine și ia cerga asta
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
marele bulevard pe care ieșii, printre blocuri, zării în depărtare reclama Jawohl. Mersesem în cerc. Un restaurant luxos era deschis, se vedeau prin geam oameni stând la mese, rași, eleganți, cu cravatele la gât... Intrai înăuntru și căldura mă învălui. Tremuram. Trecui printre mese, intrai la toaletă... apoi mă uitai în oglindă o clipă, să mă recunosc, să iau cunoștință de înfățișarea mea... Revenii în restaurant, ocolii mesele și ieșii prin ușa care se învîrtea. În bloc, pe "Cheia Roseti", oameni
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
el se transforma de la un capăt la altul. În public, tensiunea nervoasă nu-l părăsea nici o clipă, în special când era confruntat cu persoane răuvoitoare, cu critici, compozitori sau alții. Îl apuca atunci un tic nervos, gura îi cădea și tremura tragic, ochii lui sărmani iradiau o asemenea deznădejde, că devenea penibil să-l privești... Atunci când eram singuri (nu invita pe nimeni la repetiții atâta timp cât lucrările nu erau gata), devenea un cu totul alt om: calm, concentrat, gata să glumească și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
compătimea mama, înțelegând că meschinăria îi întunecase lui Phyllis propria viață, chiar mai mult decât viețile celorlalți. Astăzi era una din zilele bune, așa că își aminti că maică-sa avusese o copilărie mult mai lipsită de afecțiune decât a ei. Tremură ușor. Erau în martie și era încă frig, dar mama ei credea că nu trebuiau să facă risipă de căldură. Ieșirea la pensie a tatălui ei o făcuse să economisească și mai abitir. — Pari fericită, exclamă pe neașteptate maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-o introducem pentru colectarea de ovule. Folosim un prezervativ, desigur. Sincer, consumăm mai multe prezervative decât Warren Beatty în secția asta. Fran chicoti, uimită din nou de cât de destinsă era atmosfera. — Punem partenerii s-o facă, dacă nu cumva tremură ca o frunză-n vânt. De fapt, adesea au nevoie de mai multe sedative decât femeia. Oare de ce nu mă mir? Deschise o ușă ce dădea spre laboratorul de embriologie. — Arătați-ne un embrion, băieți. Și aveți grijă să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care-l visase de când îl văzuse prima oară în noaptea aceea? Foarte meticulos, el stinse focul de la aragaz. Îi luă mâna într-a lui și o sărută, plimbându-și limba pe pielea moale din podul palmei până când Fran începu să tremure de nerăbdare. O mai sărutase până atunci, dar niciodată așa. — Cred că mă îndrăgostesc de tine, Francesca Tyler. Blând, dar ferm, îi scoase șorțul mare în dungi și o conduse în dormitor. Capitolul 6 Acum când venise în sfârșit momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
minunează în fața unei jucării noi. Se cutremură sub atingerea lui, împingându-și involuntar muntele lui Venus înspre cealaltă mână a lui până când el își strecură un deget înăuntru și îi căută clitorisul. După câteva clipe, ajunse și ea la orgasm, tremurând. Imediat Laurence trase din nou plapuma peste ei. Hei, protestă Fran, râzând, vreau să mă uit la tine. Să nu-ți închipui că o să mă culc cu cel mai arătos bărbat pe care l-am cunoscut vreodată fără să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care o asistentă veselă îl conducea la ele. N-arăta prea rău. — Apropo, cât oferă? Fu șocată când auzi răspunsul. — Dar e o insultă! — Poate. Dar ar acoperi îngrijirea la domiciliu și un bungalou pe deasupra. Fran își dădu seama că tremura. Cunoștea tonul ăla. Însemna ca maică-sa se hotărâse deja. Capitolul 13 — Cum se simte? sări Stevie pe Fran imediat ce se întoarse la redacție. — Știi cum e tata. Fran se temea atât de tare că ar putea să clacheze, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Stevie! E pefect! Am putea să punem șase telefoane de-a lungul peretelui ăluia, iar aici un ghișeu la care oamenii să vină și să scrie textul anunțului. Ești minunată! O îmbrățișă pe Stevie, care rămăsese interzisă și căreia îi tremura bărbia de uimire, ca unui curcan care tocmai auzise vorbindu-se despre Crăciun. Vrei să spui că ai renunța într-adevăr la biroul ăsta fabulos? Tu unde o să stai? — Dincolo, cu toată trupa. E ultimul răcnet materie de management oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să vă consulte. Nici n-ar trebui să donați sânge în cazul ăsta. — Îmi pare rău. Fran se simțea ca un copil care e dojenit pentru că a răsturnat cuburile. Cât aștepta, făcu un pas șovăielnic pe podea, dar încă mai tremura și trebui să se lase în genunchi ca să-și mențină echilibrul. Drept în față, aproape la nivelul ochilor ei, așezate pe un rând, se aflau flacoanele cu sângele donat de dimineață. Era gata să tragă aer în piept și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
furios. Lui Fran îi trebui un moment ca să-și dea seama că se referea la tatăl ei. — Tocmai vin de la căminul ăla infernal. Ralph stătea acolo în timp ce restul morților vii se uitau la Blue Peter și, Fran, - vocea lui Jack tremura de emoție - făcuse pe el și nimeni din colivia aia aurită nici măcar nu observase, lua-i-ar naiba! Cine a venit cu ideea să-l duceți acolo de fapt și de drept? Jack era de neoprit acum. Nu cumva bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de două ori. O fi fost mersul pe bicicletă o deprindere cu care rămâneai pe veci, dar Fran se dovedi excepția care confirma regula. Îi trebui un sfert de oră să când ajungă la magazinul exclusivist cu rochii de mireasă, tremurând, zdruncinată și ținând în brațe roata mizerabilă de la prețioasa bicicletă Mountain Bike a lui Sean. — Fran! De ce arăți în halul ăla? zbieră Henrietta. Rochia ta minunată e gata și tu vii arătând de parcă te-ar fi călcat tramvaiul. Uite-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele amețitoare ale ciocârliilor, care tremurau cascade melodioase în lumina înălțimilor. Nemărginita câmpie plină de pâne adia ușor la suflarea vântului dimineții, întunecându-se în coborâșuri, sclipind ca aurul în coamele de val. Și treceam prin răzoarele umede de rouă, prin armata de secerători tăcuți, - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
veneau mugete prelungi de vite, sunete moi de tălăngi și glasuri omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în baltă. Apoi încet-încet zgomotele scăzură - și noi pluteam pe cărări strâmte, printre trestiile care foșneau ușor și tremurau o dată cu lumina aurie de soare. Din când în când apa clipocea, sunând grăbit; aproape de noi, o umbră neagră trecea printr-o șuviță de lumină, și pușcașul întorcea fața spre mine: —O lișiță... Și iar ne strecuram în tăcere un răstimp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aripi băteau și rața se înălța săgetând pe deasupra pămătufurilor roșcate, dincolo de bătaia puștii. După aceea, dintrodată plutirăm lin și intrarăm sub bolțile luncii mari de sălcii. Soarele da în asfințit, o pulbere de aur se strecura prin pletele verzi și tremura în flori de lumină pepânza neclintită și întunecoasă a apei. Ramurile, împreunându-se, deschideau arcade negre, sub care treceam într-o liniște nețărmurită, lăsând o cărare de solzi de oțel în urma luntrii. Și ne oprirăm între două sălcii scorburoase, adăpostiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite. Omul vâslea, încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în cercurele. Tresării. —Boierule, să nu te superi... Sunt așa eu, un om prost... Parcă ce învățătură am? De ce să mă supăr, neică Marine? — Apoi uite, eu nu pot așa, să vorbesc, să spui multe și mărunte... Eu mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri abia-abia răzbătea până la urechile mele, și eu nu știam ce să fac, cu aceleași întrebări și prepusuri copilărești. Deodată întorcându-mă, zării o lumină lucind pe mal. Tremura ca o stea roșie. Acolo-i casa lui Marin, trebuia să mă gândesc mai de mult. Acu ce puteam să fac, dacă ploua? Să mă duc până la el și să-l întreb ce facem! Trecui prin mâna stângă frâul calului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
piept, slăbi, căzu. O cuprinsei tare, îi sărutai pleoapele. Ea tot își ferea fața. Și brusc îi simții buzele într-o arsură de foc, iute, pe când ochii i se aprinseră într-o văpaie neagră. Și-n glas dintrodată parcă-i tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]