KorAP: Find »[drukola/base=vânător & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...267 268 269 ...314 >

7,838 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226

căsăpi! Vânătorul de lupi albi, după ce a înecat, într-o băltoacă, cei trei pui bălani, a jupuit lupoaica și a dus blana la tăbăcar. Apoi a tocmit un cojocar să-i coasă din ea cușmă pentru iarnă. Îi venea bine Vânătorului de lupi albi căciula. O purta nițel într-o parte: asta îl făcea să pară și mai semeț. Căciula era semnul primejdiei și stăpânul ei avea grijă să nu o lepede, parcă i se lipise de cap. Când saluta, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
O purta nițel într-o parte: asta îl făcea să pară și mai semeț. Căciula era semnul primejdiei și stăpânul ei avea grijă să nu o lepede, parcă i se lipise de cap. Când saluta, o atingea ușor cu mâna. Vânătorul de lupi albi trecea pe Strada Mare drept, purtându-și pe creștet trofeul. Era mai bine, ziceau unii, dacă străinul nu ar fi venit în târg. Donna Iulia știa că Ochi cenușii îi va vorbi. Privindu-l, i-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fi pus palma pe umăr. El i-ar fi strâns brațul. Obosită, adormea gândindu-se la întâlnirea lor. Se trezea speriată: i se părea că bate Tim la ușă, avea un fel al lui. Sau că umblă cineva prin curte. Vânătorul de lupi albi stătea în gazdă la marginea de miazănoapte a târgului. La câteva zile odată, mergea în centru să cumpere țigări și jurnale. Donna Iulia știa când. Simțea c-un ceas înainte. Cu două-trei. Sau chiar cu o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
prin fața casei. Pusese o perdea mai rară pentru a-l zări mai bine. Ar fi putut să-i bată în geam, făcându-i semn să intre, să crape tot târgul. După ce-l vedea trecând, se liniștea dintr-odată. Uneori și Vânătorul de lupi albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul sfârșit, dar odată, salutând-o, deslușise în ochii ei un licăr. Poate i se păruse. S-au întâlnit, față în față, pe la jumătatea lui decembrie. Donna Iulia iarăși nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul sfârșit, dar odată, salutând-o, deslușise în ochii ei un licăr. Poate i se păruse. S-au întâlnit, față în față, pe la jumătatea lui decembrie. Donna Iulia iarăși nu a înțeles spusele Vânătorului. Acesta a zis ceva despre datorie și singurătate. Despre bărbați și femei, cam așa. Ea privea spre căciulă: albul prindea, orbitor, soarele. Nori dezlânați coborau umbre. Donna Iulia și-a apăsat ochii, o dureau. S-a trezit întrebând despre noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
așa. Ea privea spre căciulă: albul prindea, orbitor, soarele. Nori dezlânați coborau umbre. Donna Iulia și-a apăsat ochii, o dureau. S-a trezit întrebând despre noaptea în care urmau să vină lupii. Era convinsă că vor năvăli pe întuneric. Vânătorul i-a spus că vor veni ziua, peste puțin timp; i-a auzit, într-un amurg; avea un corn pe care îl punea, pâlnie, la ureche: nu erau departe. Donna Iulia cerceta un nasture. Și-a privit mâinile, ghetele. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
vor veni ziua, peste puțin timp; i-a auzit, într-un amurg; avea un corn pe care îl punea, pâlnie, la ureche: nu erau departe. Donna Iulia cerceta un nasture. Și-a privit mâinile, ghetele. A plecat fără o vorbă. Vânătorului i s-a părut că plânge. Ajungând-o, și-a dat seama că râde. „Ești un idiot! Umbli cu pielea aia pe cap și crezi că dai gata pe toată lumea! Lasă-mă în pace!” i-a strigat. Vânătorul de lupi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
o vorbă. Vânătorului i s-a părut că plânge. Ajungând-o, și-a dat seama că râde. „Ești un idiot! Umbli cu pielea aia pe cap și crezi că dai gata pe toată lumea! Lasă-mă în pace!” i-a strigat. Vânătorul de lupi albi și-a îndesat căciula pe cap și a pornit gânditor spre casă. Peste vreo săptămână, Donna Iulia a primit plic de la Tim. A învârtit hârtia multă vreme. Cel plecat scria, ca de obicei, că s-a ivit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
de o spaimă și mai mare. Cineva prorocise lupi albi și când colo!... Târgoveții crăpau de râs! Tăbăcarul nu mai prididea cu argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
argăsitul: femeile se și vedeau pe Strada Mare, purtându-și blănurile. Lumea se simțea iar în largul ei. Vânătorul de lupi albi era salutat de la distanță: târgoveții se arătau binevoitori, fără să ascundă o oarecare zeflemea; mai greșește omul, înțelegeau. Vânătorul știa - după ultimele semne - că lupii albi erau aproape. Dacă înainte nu purta nici o armă - doar când mergea la exerciții -, acum umbla cu ambele puști, așezate cruciș peste spate. Mijlocul și-l încinsese cu o cartușieră doldora. Nu mai întrezărise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
prăpăd. Niciodată - în alte părți - nu apăruseră atâtea vulpi. Știa că lupii albi, după ce luau în stăpânire o pădure, le stârpeau până la una. Doar fuga le scăpa dacă simțeau primejdia la vreme. Și lupii obișnuiți părăseau, pentru un timp, locul. Vânătorul ieșea în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în marginea târgului și, folosindu-se de un ochean, ca marinarii, privea în zare ceasuri în șir, până îl dureau ochii. Terenul era denivelat, numai coline. Cu greu putea fi supravegheat un asemenea spațiu. Și de ales albul de alb. Vânătorul ținea armele în dreapta sa, rezemate de o tufă. Trebuia să deschidă focul la vreme: lupii rămași, stârniți de sânge, s-ar fi năpustit asupra celor căzuți, iar el ar fi avut răgazul să-și încarce puștile. Văzând cum stau lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
fi sărit, care cum s-ar fi priceput, să-l ajute. Degeaba le spuse că vulpile erau semnul sigur al invaziei: credeau că iarna grea le mânase spre așezare. Duminică, la ceasul când lumea se pregătea să intre în biserică, Vânătorul de lupi albi, proțăpit în ușă, și-a ținut propria predică. „Nu e vreme de pierdut!” le-a zis celor adunați. „Primejdia e mare: o zi, două, și lupii vor da buzna! Vânătorii - cam puțini - împreună cu cei patru jandarmi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
lumea se pregătea să intre în biserică, Vânătorul de lupi albi, proțăpit în ușă, și-a ținut propria predică. „Nu e vreme de pierdut!” le-a zis celor adunați. „Primejdia e mare: o zi, două, și lupii vor da buzna! Vânătorii - cam puțini - împreună cu cei patru jandarmi să se aleagă doi câte doi și, necontenit, să vegheze la hotarul de miazănoapte! Acolo, mereu, să ardă focuri! Cei în putere să țină la îndemână furci și topoare; copiii să nu treacă poarta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
că merită să încercați?” Unii s-au arătat nemulțumiți, l-au și amenințat. Alții mormăiau nehotărâți. S-au găsit destui care să ia lucrurile în serios. Jandarmii și-au văzut de rostul lor. Ar fi putut să-l cheme pe Vânător la post. Cine era el să hotărască reguli? Să le dea ordine? Nu făceau și așa destulă gardă? Oricum, îl aveau pe suspect sub ochii lor. Până la prânz au fost stabilite străjile și semnalul pentru primejdie: după primele împușcături urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
și să se ferească. Iar bărbații să apuce furci și topoare și să umble în grupuri pe străzi, pentru a nu lăsa loc să se strecoare nici unei fiare. Cei cu puști trebuia să alerge înspre hotar, să-l ajute pe Vânător. Copiii s-au speriat, văzând atâta forfotă; noaptea, unii au visat lupi albi, haite întregi, tot năvăleau. Nici adulții nu au avut somn liniștit; bătrânii mai mult au moțăit. Un învățător a scris un poem, Vremea lupului alb, vroia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
tot năvăleau. Nici adulții nu au avut somn liniștit; bătrânii mai mult au moțăit. Un învățător a scris un poem, Vremea lupului alb, vroia să citească versurile a doua zi iubitei; nici ea nu a dormit, s-a gândit la Vânător. Ar fi vrut să plece cu el. De când primise ultima scrisoare de la Tim, Donna Iulia nu prea mai fusese văzută prin târg. Dintr-un jilț așezat lângă fereastră, privea trecătorii. Aștepta să treacă Vânătorul de lupi albi. În dimineața aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
a dormit, s-a gândit la Vânător. Ar fi vrut să plece cu el. De când primise ultima scrisoare de la Tim, Donna Iulia nu prea mai fusese văzută prin târg. Dintr-un jilț așezat lângă fereastră, privea trecătorii. Aștepta să treacă Vânătorul de lupi albi. În dimineața aceea nu îl zărise, mai era puțin și venea amiaza. S-a înfășurat într-un cojoc și a ieșit pe stradă. Spre capătul târgului se zărea lume. A pornit într-acolo. Erau numai bărbați, unii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Pentru că îi chema el. Bărbatul a râs. „Primejdia s-ar putea să trezească de-a binelea târgul ăsta adormit!...” Donnei Iulia nu i-au plăcut spusele lui, altceva ar fi dorit să audă. „Nu orice trezire aduce bine”, a zis. Vânătorul nu a auzit-o. Când Donna Iulia a întors capul, bărbatul era departe. Apoi parcă s-a pus o ceață. Și-a șters ochii și l-a zărit iar. Înalt, subțire; creștetul alb. Până ceața s-a lăsat la loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
în spate, cu labe puternice. Părea un câine uriaș, de stână. Dar nu, era un lup alb! Câinii ciobănești erau lățoși, cu boturile mai groase și, mai toți, cu cozile retezate. Era, poate, un animal răzleț. Perechea lupoaicei răpuse de Vânător. Înainte să se crape de ziuă, de undeva, din depărtare, s-a auzit un urlet prelung. Înfundat, parcă din altă lume, așa cum târgoveții nu mai auziseră încă. Până s-au dezmeticit, urletul a încetat. Mulți au perceput doar sunetele de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
linge, fiind neamuri, și vor sări și unii, și alții la lume!”. Un deștept. Poate așa era în poemul lui. Donna Iulia privea vânzoleala ce cuprinsese târgul, gândindu-se că pricina nu era atât haita nevăzută a lupilor albi, cât Vânătorul. Omul ăsta i-a zăpăcit pe toți! A dat deșteptarea! Și-a amintit vorbele lui. Să creadă el! Urbea doarme: are un vis urât. Marele salvator! Dorea, de fapt, să vină sute de lupi, mii. Vânătorul să doboare cât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
a lupilor albi, cât Vânătorul. Omul ăsta i-a zăpăcit pe toți! A dat deșteptarea! Și-a amintit vorbele lui. Să creadă el! Urbea doarme: are un vis urât. Marele salvator! Dorea, de fapt, să vină sute de lupi, mii. Vânătorul să doboare cât mai mulți, să fie purtat pe umeri. Urcat în balconul Primăriei. Și-ar fi făcut, trimfătoare, o căciulă din blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
blana unui lup vânat de el. Lupii nu au venit nici a treia zi. Oamenii murmurau. Străjile erau obosite și înfrigurate. Jandarmii râdeau de neghiobia tuturor; femeile, rămase cu greul casei - bărbații umblând creanga prin târg -, ocărau în gura mare. „Vânător! Să-l ia dracu’!” „Un scârbavnic!” „Așa păcăleală...” „Ce păcăleală, batjocură!” „Să ne lase-n pace veneticu’!” „Mă piș în puștile lui!” „Și-n capu’ lui!” Vox populi. Mulțimea are simțuri aparte, cade mereu în picioare. Târgoveții picaseră în căcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
Așa ne trebuie! Ne-a găsit pe noi idioți!” „A belit-o dacă nu vin lupii!” Nu se mai temeau de haite. Vroiau să năvălească sute de lupi; sau douăzeci; șapte-opt; numai să nu rămână prostiți. I-ar fi zis Vânătorului, pe urmă, că au avut încredere în el. A patra zi, străinul a vegheat singur. Nu mai era Vânătorul de lupi albi decât pentru poet și pentru iubita acestuia. Oarecum pentru Donna Iulia: din dosul perdelei îl aștepta să treacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
temeau de haite. Vroiau să năvălească sute de lupi; sau douăzeci; șapte-opt; numai să nu rămână prostiți. I-ar fi zis Vânătorului, pe urmă, că au avut încredere în el. A patra zi, străinul a vegheat singur. Nu mai era Vânătorul de lupi albi decât pentru poet și pentru iubita acestuia. Oarecum pentru Donna Iulia: din dosul perdelei îl aștepta să treacă. Nu știa cum îl cheamă, ar fi putut să afle. De la un timp, Vânătorul mergea la poștă în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]