67,207 matches
-
distra). Am mers mai mult de două verste, luna răspândea o lumină fantastică și fratele meu, complet amuțit, Începuse să cadă tot mereu de pe câinele pe care era cocoțat, când Dmitri a apărut cu un felinar și ne-a dus acasă. Zăpăciților, zăpăciților“, zbiera turbată Mademoiselle de pe verandă. Ne-am strecurat pe lângă ea fără să scoatem o vorbă. Fratele meu a izbucnit În plâns și s-a predat. Marele danez, al cărui nume era Turka, s-a Întors la treaba din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În Germania și după ce ne-am Întors În luna ianuarie a anului următor și am Început să ne ducem la școală În St. Petersburg, Lenski a mai stat cu noi vreo trei ani pentru a ne ajuta la temele pentru acasă. În timpul domniei Mademoisellei, care era la noi din iarna lui 1905, a renunțat să se mai lupte cu intrușii moscoviți, Întorcându-se la Lusanne. Lenski se născuse În sărăcie și Îi plăcea să amintească tuturor că Între absolvirea gimnaziului din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un cap ras albăstrui. Am descoperit imediat trei lucruri despre el: era un profesor excelent; era lipsit de orice simț al umorului și, spre deosebire de toți preceptorii anteriori, era o persoană care avea nevoie de protecția noastră. Când părinții noștri erau acasă, se simțea În siguranță, dar În absența lor acest sentiment putea fi oricând spulberat de o ieșire a mătușilor noastre. Pentru ele, vehementele articole ale tatei Împotriva pogromurilor și a altor practici guvernamentale nu erau decât capriciile unui aristocrat refractar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al baronesei Maria von Korff, s-a născut la 20 iulie 1870 la Țarskoe Selo lângă St. Petersburg și a fost ucis de glontele unui asasin la 28 martie 1922, la Berlin. Până la vârsta de treisprezece ani a fost instruit acasă de guvernante franțuzoaice și englezoaice și de preceptori ruși și germani; de la unul din aceștia din urmă a căpătat și mi-a transmis și mie acel passio et morbus aureliani. În toamna anului 1883, a Început să urmeze cursurile „gimnaziului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
melodioasă care pe mine m-a evitat, se strecoară, prin tata, de la organistul Wolfgang Graun din secolul al șaisprezecelea până la fiul meu. 2 Aveam unsprezece ani când tata a hotărât că Învățătura pe care o primisem și Încă o primeam acasă trebuie să fie În mod avantajos suplimentată prin frecventarea Școlii Tenișev. Această școală, una dintre cele mai bune din St. Petersburg, era o instituție relativ tânără, mult mai modernă și mai liberală decât gimnaziul obișnuit, categoria generală căreia Îi aparținea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care descompunea În nenumărate culori Încântătoare lumina destul de austeră pe care o zăreau profesorii mei. Diversele lui preocupări - criminologie, legislație, politică, activități editoriale și filantropice - Îl obligau să asiste la numeroase ședințe de comitet care se țineau deseori la noi acasă. Apropierea acestor ședințe putea fi Întotdeauna dedusă dintr-un sunet specific care se auzea dinspre capătul Îndepărtat al holului de la intrare, o Încăpere mare, cu o rezonanță puternică. Acolo, Într-un ungher de sub scara de marmură, șevistarul nostru (portarul) ascuțea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
drept, de cealaltă parte, roata din spate și după trei sau patru asemenea impulsuri (Între timp bicicleta era pusă În mișcare) Își transfera piciorul drept pe pedală, Îl ridica pe stângul și se instala pe șa. În sfârșit, am ajuns acasă și, imediat ce am intrat În vestibul, am auzit glasuri vesele, vorbind tare. Cu oportunitatea pe care o au coincidențele din vis, unchiul meu, amiralul, cobora scările. De pe palierul de deasupra, acoperit cu un covor roșu, unde o grecoaică fără brațe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mea mătușă Nina, În plicticoasele stațiuni balneare din Europa Centrală, unde făcea lungi plimbări solitare, lăsându-l În grija curierilor și a cameristelor. La țară, Iuri se scula târziu și nu-l vedeam până la masa de prânz, când mă Întorceam acasă, după patru, cinci ore de vânătoare de fluturi. Încă din prima copilărie a fost un băiat curajos, dar privea cu precauție și scârbă „științele naturii“, nu suporta să atingă lucruri șerpuitoare, nici amuzantele zvârcoliri ale unei broscuțe Închise Într-un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ochii injectați“. „Tolstoi vient de mourir“ a adăugat el brusc, Încremenit, pe un alt ton, Întorcându-se spre mama. „Da ștotî“ (un fel de „Doamne, Dumnezeule!“) exclamă ea Îndurerată, Încleștându-și mâinile În poală. „Pora domoi“ („E timpul să mergem acasă“) conchise ea, de parcă moartea lui Tolstoi ar fi anunțat niște catastrofe apocaliptice. 4 Și acum urmează acel număr cu biciclete - sau cel puțin versiunea mea despre acel număr. În vara următoare, Iuri nu ne-a vizitat la Vira și eu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apoi Întinzându-și din nou gâtul și din nou Încovoindu-l Încet-Încet, În timp ce adâncea tot mai mult meșteșugita scobitură. Cu un gest automat o strecuram, probabil Împreună cu o bucățică din mica plantă, Într-o cutie de chibrituri și o duceam acasă pentru a produce În anul următor o splendidă surpriză, dar gândurile mele hoinăreau În altă parte: la Zina și Colette, tovarășele mele de joacă de la mare; la nărăvașa Louise; la toate fetițele cu obraji rumeni, cu eșarfe cu fundă pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am pierdut-o, n-am iubit-o, n-am Întâlnit-o niciodată, dar doream din tot sufletul s-o Întâlnesc, s-o iubesc, s-o pierd. În inocența prostiei mele, credeam că scrisesem ceva frumos și minunat. În timp ce o duceam acasă, Încă nescrisă, dar completă, de vreme ce până și semnele de punctuație erau Întipărite În mintea mea ca urma lăsată de o pernă pe carnea unui om care a dormit cu capul pe ea, nu mă Îndoiam că mama va Întâmpina realizarea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mă Încurcam ori de câte ori Încercam să aflu mai multe despre ea. Când Îi spuneam mereu că ne vom căsători În ultimele zile ale anului 1917, imediat după ce vom termina școala, ea Îmi spunea calm că sunt un prost. Mi-o imaginam acasă, dar foarte vag. Prenumele și numele mamei ei (era tot ce știam despre această femeie) trimiteau la clasa negustorilor sau a clerului. Tatăl ei, care, din câte am Înțeles, nu prea se interesa de familia lui, era administratorul unei mari
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pădure, unde o Întâlnisem și o creasem cu patimă, În visurile mele cu ochii deschiși. Într-un anumit crâng de pini, totul s-a petrecut firesc, acolo am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară. Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță de bătrânul Priapostolski. Nu ne simțeam În aceeași siguranță când o conduceam acasă, până aproape de casă sau măcar până la podul din sat. Îmi amintesc grosolanele graffiti care au unit prenumele noastre cu ciudate diminutive, pe o anumită poartă albă și, puțin mai Încolo, acea mâzgălitură făcută parcă de idiotul satului, maxima „Prudența este
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se aflau dincolo de limitele cutezanței noastre și măreața epocă a amorurilor consumate În parcuri era Încă departe. Tăinuirea, atât de plăcută la țară, devenea acum o povară și totuși nici unul din noi nu putea accepta ideea unor Întâlniri cu martori acasă la ea sau la mine. Drept urmare, am fost siliți să hoinărim mult prin oraș (ea, În blănița ei gri, eu cu ghetre albe și guler de caracul și cu un box În buzunarul căptușit cu catifea) și această permanentă căutare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oraș. Dar curând după Moscova, s-a terminat cu tot confortul. În mai multe puncte ale Înaintării noastre plicticos de lente, trenul, inclusiv vagoanele de dormit, a fost invadat de soldați mai mult sau mai puțin bolșevizați care se Întorceau acasă de pe front (li se spunea „dezertori“ sau „eroi roșii“, În funcție de vederile politice ale persoanei respective). Fratele meu și cu mine ne amuzam Încuindu-ne În compartiment și dejucând astfel orice tentativă de a fi deranjați. Mai mulți soldați care călătoreau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
petrecuți la Cambridge - repet: nici măcar o dată, n-am vizitat Biblioteca Universitară, nici măcar nu m-am ostenit să aflu unde e (acum știu unde este noul ei loc) sau să aflu dacă există o bibliotecă a colegiului care Împrumută cărți pentru acasă. Chiuleam de la cursuri. Fugeam la Londra sau În alte părți. Întrețineam mai multe legături amoroase simultan. Am avut niște discuții Îngrozitoare cu domnul Harrison. Am tradus În rusă douăzeci de poezii de Rupert Brooke, Alice În Țara Minunilor și Colas
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
intelectual, decât termenul de „intelectuali“, așa cum este el folosit În America) nu aveau nici timp și nici motive să-și facă legături În afara cercului lor. Astăzi, Într-o lume nouă și Îndrăgită, În care am Învățat să mă simt ca acasă, cu aceeași ușurință cu care am Încetat să pun bara la cifra 7, extrovertiții și cosmopoliții În fața cărora se Întâmplă să menționez aceste chestiuni din trecut, Își Închipuie că glumesc sau mă acuză dimpotrivă de snobism, când eu susțin că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În atitudinea lor față de literatură; pentru ei, pe primul loc era mântuirea sufletului, apoi urma tămâierea reciprocă și pe ultimul loc era arta. Privirea retrospectivă de azi consemnează surprinzătorul fapt că acești beletriști liberi din străinătate maimuțăreau gândirea Încătușată de acasă, decretând că este mai important să fii reprezentantul unui grup sau al unei epoci decât să fii scriitor individual. Vladislav Hodașievici se plângea În anii douăzeci și treizeci că tinerii poeți ai emigrației Împrumutaseră de la el meșteșugul, dar se conformau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
avioane, grămezile de jucării din debaraua plină cu boarfe. Ne vom Întoarce și mai mult Înapoi, Într-o dimineață de mai a anului 1934, și vom schița În legătură cu acest punct fix diagrama unui sector al Berlinului. Iată-mă Întorcându-mă acasă la ora cinci dimineața, de la maternitatea de lângă Bayerischer Platz, unde te dusesem cu două ore În urmă. Flori de primăvară Împodobeau portretele lui Hindenburg și Hitler În vitrina unui magazin care vindea rame și fotografii colorate. Grupuri stângiste de vrăbii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Acestei sensibilități îi lipsea însă cultura pluralismului eticilor moderne și postmoderne, raționale și rezonabile, dezvoltate în lumea liberă. Cu alte cuvinte, ne-mulțumirile mele nu aveau conceptualizările conferite de teoriile eticii pentru viața publică. Trăiam, firesc, în morala bunului-simț, învățat acasă și de la profesori, căreia i se asocia creștinismul Evangheliilor. Tratam Codul eticii și echității socialiste ca pe o formă de îndoctrinare ostilă, în rând cu orice document de partid. Morala bunului-simț este absolut necesară, dar nu și suficientă pentru construcțiile
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
sârmă va dispare și lanțul va atârna direct de cușcă. Eram într-o tabără de reviste școlare, patronată destul de liberal de către Comitetul Central al UTC. A doua zi după plenară, scriitorii, poeții și redactorii care ne pregăteau au fost trimiși acasă și înlocuiți cu activiști. Noi nu am mai stat pe sub brazi în lungi „workshopuri” și „brainstorminguri”, ci am fost așezați în bănci ca să ni se dicteze ideile lui Ceaușescu. Începea minirevoluția culturală. Dialogul a fost suspendat. Conținutul revistelor depindea de
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
la economie polemizam cu indicatorii producție fizică și marfă în perspectiva profitului etc. Cei mai mulți elevi ai mei (cu excepția celor care dădeau admiteri) nu deschideau niciodată manualele. Învățau după caiet, ca să-i facă pe plac profesoarei. În inocența lor, mulți povesteau acasă și câteodată mai venea câte o „brigadă” ca să mă aducă pe calea cea dreaptă. Deviza mea profesională (și a altora ca mine) era totuși una disperată: „pregătim viitorul”. Un viitor despre care habar nu aveam dacă va veni în timpul vieții
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
mă întreb dacă pentru unii contemporani atunci când noi chemam miliția contra colegilor de cămin care băteau, sechestrau, făceau „poștă”, zvârleau pe scări se cheamă că făceam poliție politică? Când chemam miliția că își luau gâturile între ei din cauza războaielor de acasă, făceam poliție politică? Dacă acum aș anunța SRI-ul că un student, străin sau român, mi-a dat de înțeles sistematic și foarte serios că vrea să pună o bombă la ambasadele Israelului, Libiei, Chinei sau la Școala Americană și
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
să-i păcălești cu iluzia că se află într-o capitală, cam murdară, dar asezonată cu reclame, niscai clădiri de sticlă imitație Manhattan, magazine de mare firmă, puburi, restaurante chinezești, cafenele-Internet. E bine să renunți să-i inviți la tine acasă, dacă nu locuiești în vitrină. Alminteri se trezesc că intră în gura de metrou de la Universitate, făcând slalom între vitrine occidentale și pizzerii de lux și ies într-un maidan înconjurat de un munte de gunoaie printre care se simte
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]